Valoarea salvifică a suferinței în magisteriul papei Ioan Paul al II-lea
Iosif Enașoae, Valoarea salvifică a suferinței în magisteriul papei Ioan Paul al II-lea, Iași 2003, 430 p., 14×20, ISBN: 973-8474-26-4, 8 RON.
Suferinta nu este o simpla problema, dimpotriva, este cea care persista cel mai mult, fiind cea mai tulburatoare dintre problemele existentiale ale umanitatii; ea are o extindere aproape universala, pentru ca face parte din viata tuturor fiintelor umane ce se bucura de uzul ratiunii. Doctrina crestina despre tema suferintei, care are la baza aparitia lui Cristos suferind si rastignit în istoria omenirii, a cunoscut de-a lungul istoriei Bisericii o aprofundare continua. Progresul doctrinar, referitor la realitatile suferintei crestine, adunat, îmbogatit si dus în zilele noastre la o culme foarte înalta, este scos în evidenta de diverse documente pontificale.
Primul document pontifical în totalitate si exclusiv dedicat problemei suferintei, vazuta în lumina învataturii crestine, este scrisoarea apostolica Salvifici doloris a lui Ioan Paul al II-lea, data la Roma, la 11 februarie 1984.
Motivul fundamental ce m-a determinat sa întreprind aceasta cercetare a fost dureroasa experienta a suferintei traite de Biserica Catolica din România în perioada persecutiei comuniste. Marturia fidelitatii fata de Cristos si fata de Biserica sa, data de episcopii români încarcerati, platita cu o suferinta enorma, multi fiind nevoiti sa suporte martiriul, ca si marturia atâtor crestini persecutati, m-a inspirat sa fac aceasta lucrare de cercetare despre suferinta crestina. Experienta bogata de suferinta a actualului pontif, începuta cu pierderea mamei sale înca din copilarie, marita de cel de-al Doilea Razboi Mondial, devenita inseparabila de existenta cotidiana în perioada comunismului ateu si ajunsa la „culme” prin atentatul din 13 mai 1981, ce l-a transformat pe papa într-un adevarat „expert” în suferinta, m-a determinat, de asemenea, sa fac aceasta cercetare despre semnificatia crestina a suferintei, expusa în învatatura sa.
Obiectivul cercetarii îmbratiseaza un dublu aspect:
Primul vrea sa dezvaluie, analizând învatatura lui Ioan Paul al II-lea, „caracterul pozitiv” al suferintei, fie pentru crestinul însusi care sufera, fie pentru trupul mistic al lui Cristos, Biserica, ce continua sa sufere asteptând cu rabdare salvarea finala, ce se va realiza o data cu venirea glorioasa a lui Cristos înviat.
Al doilea este acela de a revela „efectul” sau „fructul” suferintei acceptate si traite cu iubire rabdatoare de orice crestin, dupa ce, în prealabil, a epuizat toate mijloacele existente ale medicinii si tehnicii, pentru a o evita ori pentru a se elibera de ea.
Corpul lucrarii este alcatuit din patru capitole. Primul, Dramaticul „de ce” al suferintei, vrea sa-l introduca pe cititor în ambientul temei ce va fi tratate. Al doilea capitol, ce pare în mod prevalent dogmatic, Iubirea divina si misterul suferintei, încearca sa scruteze profunzimile iubirii eterne pentru a descoperi angajarea Treimii în salvarea omului suferind. Suferinta, calea crestina spre plinatatea vietii, al treilea capitol al tezei, încearca sa dezvaluie ca suferinta rascumparata, sfintita si oferita de Dumnezeu oricarui om, a devenit pentru crestin „calea” necesara pentru a ajunge la deplina realizare. Ultimul capitol, Sfidarea suferintei pentru crestinul de astazi si al viitorului, reprezinta o aplicare a cercetarii facute cu privire la realitatea suferintei umano-crestine. Am voit sa scriu despre aceasta problema si din dorinta de a-i ajuta pe crestini sa descopere valoarea, sensul si rodul pe care îl poate produce suferinta acceptata si traita în comuniune de iubire cu Cristos. Privita si aprofundata în lumina credintei, realitatea suferintei crestine se reveleaza ca mijlocul ales de iubirea trinitara pentru a se manifesta si pentru a realiza mântuirea lumii.
Iosif Enasoae
Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro