Verbum Domini. Culegere de predici, Anul B
Alois Bişoc (coord.), Verbum Domini. Culegere de omilii (Anul B), Iaşi 2011, 482 p., 14×20, 25 lei.
Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Verbum Domini. Culegere de omilii (Anul B), coordonată de pr. Alois Bişoc. Cartea apare în colecţia „Omiletică”, în formatul 14×20, are 482 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 25 lei.
Printre punctele pe care le accentuează exortaţiile apostolice postsinodale ale actualului papă, Benedict al XVI-lea, se numără şi importanţa omiliei. În exortaţia apostolică Sacramentum Caritatis (22 februarie 2007), acesta afirmă că „în relaţie cu importanţa cuvântului lui Dumnezeu este şi necesitatea de a îmbunătăţi calitatea omiliei, […] care are misiunea de a favoriza o înţelegere mai deplină a cuvântului lui Dumnezeu şi o eficacitate mai mare a lui în viaţa credincioşilor. Pentru aceasta, slujitorii hirotoniţi trebuie să pregătească cu grijă omilia, bazându-se pe o cunoaştere corespunzătoare a Sfintei Scripturi” (nr. 46), iar în exortaţia apostolică Verbum Domini (30 septembrie 2010) confirmă: „Omilia constituie o actualizare a mesajului scripturistic, în aşa fel încât credincioşii să fie induşi să descopere prezenţa şi eficacitatea cuvântului lui Dumnezeu în ziua de astăzi a propriei vieţi. Ea trebuie să conducă la înţelegerea misterului care se celebrează, să invite la misiune, dispunând adunarea la mărturisirea credinţei, la rugăciunea universală şi la liturgia euharistică. Prin urmare, cei care prin slujire specifică sunt delegaţi la predicare să îndrăgească într-adevăr această misiune” (nr. 59).
Pentru a sublinia aceste aspecte, Editura Sapientia publică un nou volum de omilii: Verbum Domini. Culegere de omilii, volum coordonat de pr. dr. Alois Bişoc, profesor de omiletică la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, care a adunat în cartea de faţă roadele studenţilor de anul V şi anul VI, redactate şi prezentate la orele de Omiletică. Predicile cuprinse în acest volum explică lecturile duminicale din Anul B.
„Apreciem valoarea lor şi, de aceea, le recomandăm tuturor acelora care vor să aprofundeze mai mult cuvântul lui Dumnezeu” (Pr. Alois Bişoc)
Cosmin Cimpoeşu
Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro