Viziunea creştină. Adevărul care ne face liberi

John Powell S.J., Viziunea creştină. Adevărul care ne face liberi, Iași 2017, 14×20, 246 p., ISBN 978-606-578-301-0, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Viziunea creştină. Adevărul care ne face liberi, scrisă de John Powell S.J. și tradusă în limba română de Augusta-Maria Flonta. Cartea apare în colecţia „Creștinism în contemporaneitate”, în format 14×20, are 246 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 20 lei.

Cartea aceasta este o continuare, o dezvoltare a ultimei mele lucrări publicate, Fully Human, Fully Alive (Pe deplin uman, pe deplin viu). Totuşi, a existat, în anii care au trecut de atunci, un alt pas în creşterea şi dezvoltarea mea personală, care nu a fost cuprins în carte. A fost înregistrat însă, mai curând, sub forma unui atelier programat pentru grupuri de patru sau mai multe persoane, numit The Fully Alive Experience(Experienţa deplină de viaţă). Acest seminar de 20 de ore a fost menit să testeze forţa atitudinilor în făurirea vieţilor noastre. După nişte consideraţii preliminare, participanţii au fost invitaţi să studieze modurile în care pot fi descoperite atitudinile distorsionate, deformate, greşite. Au urmat anumite experimente şi exerciţii, cu metodele cele mai eficiente, pentru a schimba asemenea atitudini. Iar în final s-a alcătuit o listă de cinci atitudini de bază, cu sublinierea perspectivei creştine, bazată pe viaţa şi pe învăţăturile lui Isus.

Fully Alive Experience a fost pregătită şi am prezentat-o, împreună cu Loretta Brady, terapeut de cuplu şi al familiei, la mai mult de zece mii de persoane. După ce am ţinut seminarul în 50 de oraşe ale Statelor Unite, ca şi în Europa, Australia şi Noua Zeelandă, am decis, împreună cu Loretta, că este util şi salutar ca datele să fie sintetizate.

Astfel, am înregistrat discuţiile pe unsprezece casete audio şi am publicat caietele personale în care fiecare participant a prelucrat ideile prezentate. Am compus şi am publicat un caiet-ghid, astfel încât grupurile să poată organiza singure The Fully Alive Experience, cu sau fără experienţă anterioară. Speranţele noastre privitoare la întregul „pachet” al versiunii The Fully Alive Experience au fost împlinite cu mult peste cele mai optimiste aşteptări. Am primit numeroase scrisori de mulţumire de la grupuri diverse, care atestau schimbările efective înregistrate în urma acestor 20 de ore petrecute pentru investigarea şi pentru revizuirea atitudinilor.

Prezenta lucrare, The Christian Vision (Viziunea creștină), este, de asemenea, un rezultat al Fully Alive Experience. Expunerile mele, aşa cum au fost publicate în pachetul The Fully Alive Experience, au fost dezvoltate aici. Pe lângă aceasta, alte atitudini au fost cercetate şi prezentate din perspectivă creştină. În această lucrare, nu am abordat atitudinile distorsionate şi metodele pentru revizuirea acestora. Acest lucru a fost realizat mai mult decât adecvat în The Fully Alive Experience.

Pentru mine, faptul de a vă putea împărtăşi aceste „achiziţii”, atitudini şi pietre de încercare ale dezvoltării mele reprezintă o profundă mulţumire. Am spus că lucrările mele, în număr de opt, publicate de Argus Communications, au fost tipărite, până acum (anul 1984, n. tr.), în mai mult de 11 milioane de copii. Nici în cele mai optimiste vise nu am putut anticipa acest lucru. Tot ce pot spune este că Dumnezeu a fost foarte bun cu mine şi foarte îndurător în utilizarea a ceea ce am putut eu oferi. De asemenea, sunt copleşit de bunăvoinţa surorilor şi fraţilor mei creştini care mi-au primit cuvintele şi au dorit să-mi împărtăşească gândurile. A fost o experienţă de credinţă plină de mare încurajare.

Recent am auzit o frumoasă analogie a experienţei credinţei. Un băieţel îşi manevra zmeul care zbura sus, pe cer. La un moment dat, un nor a înconjurat zmeul, iar acesta a fost ascuns privirilor. Un om care trecea pe acolo l-a întrebat pe băieţel ce face cu sfoara pe care o ţinea în mâini. „Îmi manevrez zmeul”, a răspuns băieţelul. Omul şi-a ridicat privirea şi a văzut doar un nor pe cerul senin. „Nu văd niciun zmeu acolo, sus. Cum poţi fi sigur că acolo, sus, este un zmeu?” Copilul a răspuns: „Nici eu nu văd zmeul, dar ştiu că el este acolo, sus, pentru că de fiecare dată când trag de sfoară, simt în aceasta o încordare”.

În acelaşi sens, ştiu că în mâna mea există o mână care mă ghidează pe parcursul drumului vieţii mele. Ştiu că există o lumină, care nu este a mea, dar care îmi arată calea pe care trebuie să o urmez pas cu pas. Ştiu că Dumnezeu merge cu mine. Şi există în inima mea un sentiment de profundă şi caldă gratitudine pentru că pot să parcurg acest drum împreună cu voi, însoţitorii mei. Cu călăuzirea lui Dumnezeu şi însoţit de voi, „simt de fiecare dată o mică tensiune în sfoară”. Vă mulţumesc că îmi permiteţi să vă vorbesc despre acest lucru.

John Powell SJ

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro