Wege zum Bibelstudium

Cartea Wege zum Bibelstudium (Cai spre studiul Bibliei) este rodul unui curs de exegeza midrasica, pe care parintele Vladimir Peterca l-a tinut între anii 1985-1986 si, respectiv, 1988-1989, în calitate de profesor invitat, la doua cunoscute universitati din Germania: Westfälische Wilhelms-Universität din Münster si Ludwig-Maximilians-Universität din München. Fiind un curs tinut în Germania, era normal ca limba predarii sa fie germana. Publicându-l acum, în România, autorul a preferat sa pastreze forma originala, germana, si datorita dificultatilor pe care le ridica traducerea textelor si a termenilor tehnici în limba româna. În jargonul biblistilor se spune ca cea mai importanta limba biblica este germana!

   Cartea Wege zum Bibelstudium deschide orizontul bogat al literaturii intertestamentare. Dintre aceste scrieri, parintele Peterca a ales sa le prezinte pe cele mai importante: Midrasul, Targumul si Talmudul.

   Astfel, în prima parte vorbeste despre Midras. Scrierile midrasice (de la midras, explicatie, comentariu) reprezinta o expunere a textului biblic, cu o finalitate didactica si morala, dupa anumite reguli rabinice. Cele mai vechi apartin epocii tanaitice (sec. II-III) si sunt comentarii la Cartea Exodului (Mekilta), Leviticului (Sifrà), Numerilor si Deuteronomului (Sifrè). Perioada urmatoare, epoca talmudica (sec. IV-VII), este considerata epoca de aur a midrasului. Cea mai faimoasa colectie este Midrash Rabah (Marele Midras), compusa dintr-un comentariu la cele cinci carti ale Pentateuhului si din Meghillot Rabbot, comentariu la cele cinci carti Meghilot: Cântarea Cântarilor, Rut, Lamentatiuni, Qohelet si Estera.

   În partea a doua, autorul se opreste asupra Targumului. Targumul s-a nascut dintr-o necesitate practica. Dupa cum se stie, momentul central al cultului sinagogal era lectura biblica. Se citea un text din Tora si un altul din Profeti. În Palestina, lectura se facea dupa textul ebraic, însa, întrucât începând cu secolul al V-lea î.C., limba vorbita de popor nu mai era ebraica, ci aramaica, s-a impus necesitatea ca cineva sa traduca textul ebraic în limba poporului. Se stabilise, de asemenea, ca traducatorul sa fie diferit de lector, iar traducerea sa fie o glosare, si nu o repetare identica a textului biblic. Era acesta un mod pentru a distinge sfintenia textului ebraic de comentariul sau. Astfel s-au nascut Targumim-urile, adica versiunile aramaice ale Bibliei ebraice, pentru uzul liturgic sinagogal. Mai târziu au avut si un uz scolastic.

   În partea a treia, a patra si a cincea, autorul ofera câteva exemple de exegeza midrasica. Este vorba de Septuaginta (traducerea greaca a Bibliei ebraice), de capitolul al XVI-lea din Cartea profetului Ezechiel si de modul în care sunt folositi psalmii în Septuaginta.

   Partea a sasea este dedicata Talmudului. Talmudul (învatatura) este format din Misna si Ghemara. Misna (repetare) este prima culegere oficiala a doctrinei iudaice postbiblice si are un caracter juridic. A fost alcatuita de Rabi Iuda, numit si Ha-Nasi (Principele) sau Rabenu Ha-Qadosh (Maestrul nostru, sfântul), pe la sfârsitul sec. al II-lea d.C., pe baza unui material transmis de tannaim (repetitorii), maestri evrei care au scris între sec. I si al III-lea d.C. Ghemara (completare) este comentariul pe care rabinii posteriori epocii tanaitice (ammoraimii) l-au facut la Misna. În functie de locul provenientei, se deosebeste Ghemara palestineza, care este partiala, si Ghemara babiloniana, care este completa. Ca si Ghemara, si Talmudul este dublu: palestinian sau ierusalimitan (redactat pe la sfârsitul sec. al III-lea) si babilonian (sec. V-VI). Primul este opera academiilor rabinice din Cezareea si din Tiberiada; al doilea, al scolilor rabinice din Babilonia.

   Cu speranta ca aceasta carte va putea contribui la umplerea unei lacune a literaturii biblice, o recomandam tuturor celor doritori sa cunoasca mai profund contextul si modul în care s-au nascut cartile sacre.

pr. dr. Ștefan Lupu