Biserica și istoria. Vol. II. Oameni care au făcut istorie
Dănuț Doboș, Petru Ciobanu, Biserica și istoria. Vol. II. Oameni care au făcut istorie, Iași 2021, 372p., 14×20, ISBN 978-606-578-454-3, 30 lei.
La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Biserica și istoria. Vol. II. Oameni care au făcut istorie, scrisă de dr. Dănuț Doboș și pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 14×20, are 372 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.
Faptele Apostolilor, această carte istorică scrisă de evanghelistul Luca, cel care este considerat a fi primul istoric al Bisericii, ne spune că, „în Antiohia, discipolii [lui Isus] au fost numiţi pentru prima dată creştini” (Fap 11,26). La trecerea a câteva sute de ani de la acel moment, sfântul Pacian de Barcelona, părinte al Bisericii din secolul al IV-lea, scria că christianus mihi nomen est – „creştin este numele meu”, dorind astfel să arate legătura sa cu primii discipoli ai Mântuitorului. Şi iată că de atunci, de aproape două mii de ani, cei care-l mărturisesc pe Isus drept Dumnezeu adevărat şi Om adevărat poartă acest nume binecuvântat, intrând, prin el, în marea familie a lui Dumnezeu, care este Biserica, uniţi fiind, prin legătura credinţei, de toţi cei care şi-au mărturisit şi-şi mărturisesc „dreapta credinţă catolică şi apostolică” (Canonul Roman).
Cine sunt toţi aceşti mărturisitori prin care am devenit şi noi discipoli ai lui Cristos, primind, la Botez, numele de creştini? Ar fi prea mult să-i enumerăm pe toţi, dar cu siguranţă sunt acel „nor de martori” care, la bine şi la greu, şi-au avut „ochii aţintiţi la Isus, începutul şi desăvârşirea credinţei” (cf. Evr 12,1-2). Printre ei sunt mamele şi taţii noştri, bunicii şi bunicele, care pentru mulţi dintre noi au fost primii maeştri în ale credinţei; sunt preoţii care ne-au învăţat catehismul, care ne-au călăuzit paşii spre prima Împărtăşanie şi Mir, ca şi în viaţa de zi cu zi; sunt comunităţile în care ne-am născut şi am crescut; sunt episcopii şi papii pe care Dumnezeu, în Providenţa sa, i-a stabilit „peste servitorii săi ca să le dea porţia de hrană la timpul potrivit” (Lc 12,42); sunt toţi acei oameni care, printr-o vorbă bună, printr-o faptă bună, printr-un comportament creştinesc, ne-au dat un bun exemplu de trăire a vieţii de credinţă.
Pe unii dintre aceşti creştini îi cunoaştem, ne amintim de ei în rugăciune şi-i mulţumim lui Dumnezeu că ni i-a scos în cale; alţii sunt anonimi, dar avem siguranţa izvorâtă din credinţă că numele lor sunt scrise în cartea vieţii şi, la timpul potrivit, Dumnezeu le va da răsplata cuvenită. Unii au trăit în vremuri de mult apuse, paşii altora s-au intersectat cu paşii noştri; în sfârşit, unii au fost ridicaţi la cinstea altarelor şi acum, din ceruri, ne sunt mijlocitori şi călăuze. Oricum ar fi, cunoscuţi sau necunoscuţi, aceşti oameni au făcut istorie, şi consider că nu este întâmplătoare alegerea făcută de autori – dl Dănuţ Doboş şi Pr. Petru Ciobanu – pentru subtitlul acestui al doilea volum din Biserica şi istoria, pentru că nu doar „viaţa fiecărui om este o istorie”, cum spunea marele dramaturg englez William Shakespeare, ci fiecare om este chemat să facă istorie.
Unele dintre aceste istorii sunt date uitării, chiar dacă nu acolo le este locul; asemenea unei candele, ele trebuie puse pe candelabru, ca să lumineze pentru toţi (cf. Mt 5,15). Şi tocmai aici găsesc marele merit al acestei cărţi: de a fi un candelabru care vrea să pună în valoare şi să arate lumii exemple luminoase de personalităţi catolice – de la papi la simpli laici – care, prin viaţa, activitatea şi opera lor, au făcut cinste numelui de creştin, devenind tot atâtea candele care, reflectând lumina cea adevărată, care este Cristos, luminează pe orice om (cf. In 1,9).
Trecând prin textele articolelor care compun această carte, m-am simţit în mod spiritual legat de toţi aceşti „oameni care au făcut istorie”, dintre care unii au stat la cârma Diecezei de Iaşi, cum ar fi Iosif Malinowski, Alexandru Theodor Cisar, Mihai Robu, Anton Durcovici, Marcu Glaser. Faţă de alţii simt o mare recunoştinţă pentru că, rezistând ideologiei atee a comunismului, al cărei unic scop era acela de a scoate în afara istoriei numele de creştin prin persecuţiile inumane pe care le-a dezlănţuit, au contribuit cu propria jertfă la propăşirea credinţei şi la transmiterea ei generaţiilor care au urmat. În acelaşi timp, am simţit cum figura Papei Benedict al XV-lea mă uneşte tot mai mult cu actualul urmaş al sfântului Petru, Papa Francisc, care, la fel ca şi înaintaşul său, este un mare promotor al păcii între popoare. De asemenea, citind biografia savantului Ilie Bărbulescu şi pe aceea a lui Johann Kapuczinski, ultimul fiind şi mare binefăcător al catedralei episcopului de Iaşi, m-am convins încă o dată despre valoarea laicatului în viaţa Bisericii, despre faptul că fiecare dintre noi, creştinii catolici, putem să contribuim cu propriul talant la edificarea Bisericii lui Dumnezeu.
Sfântul Irineu de Lyon scria că „omul este gloria Dumnezeului celui viu”, iar sfântul Ioan Paul al II-lea, în prima sa enciclică, Redemptor hominis, spunea că „omul este calea Bisericii” (nr. 14). De aceea, aduc mulţumirile mele de păstor al Diecezei de Iaşi celor doi autori pentru că, prin munca lor de cercetători istorici şi oameni ai credinţei, dovedesc adevărul acestor două afirmaţii. Totodată, îi felicit pentru această nouă apariţie editorială şi le urez ca şi pe viitor să ne prezinte noi şi noi exemple de personalităţi ale Bisericii noastre, universale şi locale, care să ne fie cu adevărat modele de imitat în drumul nostru de a ne trăi credinţa şi de a face istorie. Şi nu în ultimul rând, îl rog pe bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria şi a fericitului Anton Durcovici, să reverse asupra lor binecuvântarea sa cerească.
† Iosif Păuleţ
Episcop de Iaşi
Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):
- prin poştă: Librăria „Sapientia”, Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
- prin e-mail: sapientia@itrc.ro
- prin telefon: 0754-826-814
- prin website (online): editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
- direct din Librăria „Sapientia” din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi)
- sau la librăriile catolice partenere
Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro