Leon al XIV-lea, portretul unui papă peruan

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Leon al XIV-lea, portretul unui papă peruan, scrisă de Véronique Lecaros și César Piscoya și tradusă în limba română de Daniela Floareş. Cartea apare în colecţia „Istoria Bisericii”, în format 14×20, are 260 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 35 lei.

În seara primei sale apariţii la balconul Vaticanului, Leon al XIV-lea s-a prezentat ca „fiu al sfântului Augustin”, o modalitate inspirată de a transcende identităţile naţionale şi de a se afirma catolic, moştenitor al unui părinte al Bisericii care a influenţat probabil cel mai profund Occidentul creştin.

În august 2024, cardinal fiind, în timp ce servea în calitate de prefect al dicasterului episcopilor şi vizita Parohia augustiniană „Sfântul Iuda” din Chicago, de care fusese responsabil la scurt timp după hirotonirea sa preoţească, i-a acordat un interviu lui Martin Edward P. În acest interviu, a declarat: „Sunt augustinian, iar acest lucru a jucat un rol central în viaţa şi în formarea mea”. De la o vârstă fragedă, a urmat cursurile unor instituţii ale congregaţiei augustiniene. După ce a studiat la seminarul minor augustinian şi a obţinut o licenţă în matematică şi filosofie la Universitatea Villanova, singura universitate catolică augustiniană din Statele Unite, a intrat în noviciat la Chicago în 1977, în „provincia” din Midwest, numită Maica Bunului Sfat.

Ordinul Sfântului Augustin este cunoscut în latină sub numele de Ordo Sancti Augustini, de unde şi abrevierea O.S.A., după numele membrilor săi. Este un ordin călugăresc catolic cerşetor de drept pontifical. A fost fondat în 1243, la scurt timp după Ordinul Franciscan şi cel Dominican. Cu aprobarea Papei Inocenţiu al IV-lea, primele comunităţi au adoptat Regula sfântului Augustin, scrisă de doctorul Bisericii la sfârşitul secolului al IV-lea.

Comunităţile s-au ocupat de predicare şi de educarea noilor clase urbane. Au păstrat amprenta originilor lor contemplative. Rugăciunea regulată a Orelor (Laude, Ora Medie, Vespere şi Completoriu) imprimă încă ritmul comunităţilor augustiniene. Mai mult, fraţii ordinului promovează sistematic învăţarea. Şi în acest sens, ei sunt moştenitori fideli ai sfântului Augustin, una dintre poruncile lui fiind „a înţelege pentru a crede, a crede pentru a înţelege”, rezumată în mottoul fides quaerens intellectum (credinţa în căutarea inteligenţei), care i-a călăuzit întreaga viaţă.

Mulţi călugări augustinieni s-au distins ca profesori. Botanistul austriac Johann Gregor Mendel, prin lucrările sale despre mazăre, a revoluţionat genetica în secolul al XIX-lea. În sfera religioasă, Martin Luther, membru al ordinului şi profesor de Sfânta Scriptură, rămâne, desigur, foarte prezent în conştiinţa publică, chiar dacă amintirea sa nu este una universal apreciată.

Mottoul ordinului, Anima una et cor unum in Deum [„Un suflet şi o inimă întoarse spre Dumnezeu”], reflectă primele rânduri ale unei reguli scrise de sfântul Augustin, care, la rândul ei, reia o formulă celebră din Faptele Apostolilor (4,32), care se referă la viaţa armonioasă a primelor comunităţi creştine, anima una et cor unum [„un suflet şi o inimă”], scrisă de sfântul Augustin.

Principalele elemente ale blazonului – o inimă străpunsă şi o carte care poate fi deschisă sau închisă, simboluri ale ordinului augustinian – corespund unor momente- cheie din viaţa sfântului Augustin şi din convertirea sa. Cartea închisă sau pe jumătate deschisă, uneori însoţită de inscripţia Tolle, lege [„Ia şi citeşte”], se referă la momentul crucial al convertirii sale (Confesiuni, VIII, 29). În timp ce sfântul Augustin încă ezita şi era sfâşiat între aspiraţiile sale spirituale şi „plăcerile bunurilor lumeşti”, în mijlocul unei lupte spirituale, aşa cum avea să fie numită mai târziu, a auzit vocea unui copil, ce repeta întruna Tolle, lege. A interpretat aceste câteva cuvinte ca pe o „poruncă divină” şi le-a ascultat. A deschis scrisorile sfântului Paul şi a dat peste pasajul care îl invita să se „îmbrace cu Domnul nostru Isus Cristos” şi „să nu aveţi grija trupului”. Aceste câteva cuvinte au marcat convertirea sa.

Celălalt simbol augustinian, inima străpunsă, se referă la deznodământ, la momentul în care sfântul Augustin îşi abandonează definitiv munca de învăţător. El îşi exprimă astfel starea de spirit: Sagittaveras tu cor nostrum caritate tua” ([„Ne-ai străpuns inimile cu săgeţile iubirii tale”], Confesiuni, IX, 3). Aceste simboluri sunt în mod clar înrădăcinate în parcursul vieţii şi spiritualităţii sfântului Augustin şi sunt pentru fraţii augustinieni prilej constant de meditaţie.

Ca o expresie a acestei filiaţii, Leon al XIV-lea, care a păstrat aceeaşi stemă pe care o avea la Chiclayo, a încorporat în blazonul său principalele teme spirituale ale Ordinului Augustinian. De altfel, toţi episcopii îşi aleg blazonul ca expresie a priorităţii lor pastorale. A doua secţiune a blazonului lui Leon al XIV-lea prezintă simbolurile caracteristice augustinienilor: o carte închisă, deasupra căreia se află o inimă străpunsă. Prima secţiune prezintă floarea de crin, simbolul marian prin excelenţă, o referinţă la una dintre componentele spiritualităţii ordinului. Într-adevăr, încă din secolul al XIII-lea, în Italia, augustinienii au fost responsabili pentru bazilica din Genazzano, care adăposteşte fresca Maicii Domnului a Bunului Sfat. Călugării augustinieni au răspândit devoţiunea faţă de această invocaţie mariană în întreaga lume. În timpul uneia dintre primele sale călătorii, Leon al XIV-lea s-a rugat în faţa frescei Fecioarei Bunului Sfat. De asemenea, trebuie să ne amintim că provincia augustiniană Chicago, din care provenea Fray Roberto, poartă numele de „Sfânta Fecioară a Bunului Sfat”. Devoţiunea mariană, în forma sa bazată pe înţelepciune şi meditaţie, se potriveşte cu spiritualitatea augustinienilor şi reprezintă, de asemenea, o dimensiune personală pentru Leon al XIV-lea.

Mottoul lui Leon al XIV-lea reflectă accentul pus de augustinieni pe spiritualitatea comunitară armonioasă: In illo uno, unum, care se traduce literal prin „în Cel care este unul, să fim una” şi, mai precis, „în Cel unic Cristos, să fim una”. Această expresie provine din comentariul sfântului Augustin la Psalmul 127. Acest psalm face parte din grupul celor 15 „cântări ale treptelor” care erau cântate când pelerinii israeliţi parcurgeau distanţa până la Ierusalim pentru a se duce la templu. Psalmul 127 este remarcabil pentru lauda sa adusă harului divin care îi însoţeşte şi îi protejează pe „cei iubiţi”.

Prin urmare, nu este surprinzător faptul că, de la prima sa apariţie la balconul Vaticanului, a rupt tradiţia şi s-a adresat credincioşilor Diecezei de Chiclayo în spaniolă, un alt exemplu al modului său de a-şi exprima prietenia. El a salutat „iubita sa Dieceză de Chiclayo, din Peru, unde un popor credincios l-a însoţit pe episcopul său, i-a împărtăşit credinţa şi a dăruit atât de mult pentru ca Biserica lui Isus Cristos să existe în continuare”.

Véronique Lecaros, César Piscoya