„Creştin îmi este numele, catolic mi-e prenumele”. O istorie a Bisericii Catolice din Republica Moldova

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea „Creştin îmi este numele, catolic mi-e prenumele”. O istorie a Bisericii Catolice din Republica Moldova, scrisă de pr. dr. Ciobanu Petru. Cartea apare în colecţia „Monografii”, în format 17×24, are 424 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 100 lei.

În urmă cu 25 de ani venea de la Roma un document al Papei Ioan Paul al II-lea, în care citeam, plin de bucurie şi recunoştinţă, că, „în virtutea puterii noastre supreme, hotărâm următoarele: înălţăm teritoriul Administraturii Apostolice din Moldova la rangul şi demnitatea de dieceză cu numele de Chişinău”. Era încununarea unui parcurs deloc uşor, început pe 28 octombrie 1993, când a fost înfiinţată Administratura Apostolică din Republica Moldova; dar era şi o recompensă a lui Dumnezeu pentru lupta pe care credincioşii dintre Prut şi Nistru şi de dincolo de el au dus-o decenii pentru a-şi păstra intact numele de creştin şi prenumele de catolic; şi nu doar de a-l păstra, ci şi de a-l transmite generaţiilor următoare, astfel încât acest nume şi acest prenume să dăinuie în continuare pe aceste plaiuri binecuvântate de Creator.

Păstrez bine în memorie clipa în care am aflat despre decizia Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea de a răspunde pozitiv, cu multă deschidere şi imensă iubire, la cererea pe care i-am adresat-o, având la inimă binele spiritual al credincioşilor catolici pe care îi păstoream deja de opt ani, de a institui, pe fundamentul deja existent, adică Administratura Apostolică din Republica Moldova, o dieceză, care ar fi fost prima cuprinsă în hotarele ţării care m-a primit şi m-a adoptat şi în care slujesc şi după 36 de ani. Primul lucru pe care l-am făcut în acel moment a fost să intru în biserică şi, cu mâinile împreunate pentru rugăciune, să-i mulţumesc lui Dumnezeu şi Maicii Bunului Sfat pentru acest dar atât de minunat pe care îl făcea, prin mâinile urmaşului apostolului Petru, Bisericii locale din Moldova. Mai exista în acea zi încă un motiv de recunoştinţă, şi anume că dieceza îşi primea şi primul episcop titular „de Chişinău”. Iar a fi primul nu este doar o onoare; este şi o responsabilitate mare, este o cruce pe care, fără ajutorul lui Dumnezeu, chiar şi după 25 de ani, ar fi fost imposibil să o port. Dar credeam atunci – cred şi acum – că Dumnezeu nu pune niciodată pe umerii noştri fragili o cruce mai grea decât cea pe care o putem purta.

Era nu doar un capăt de drum de eforturi, de muncă apostolică, de rugăciune şi dăruire a slujitorilor care se dedicau trup şi suflet binelui spiritual al credincioşilor şi gloriei lui Dumnezeu, ci şi un nou început, un nou suflu prin care Duhul Sfânt umfla pânzele Bisericii noastre locale, pentru a o duce acolo unde vrea (cf. In 3,8), adică mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de oameni, mai aproape de acea împărăţie pe care el, în bunătatea sa negrăită, a pregătit-o celor ce se tem de el (cf. Ps 31[30],20). Conştient de asta, în Scrisoarea pastorală pe care am trimis-o pe 5 decembrie 2001, prin care vesteam în Biserica locală din Republica Moldova marea bucurie a înfiinţării Diecezei de Chişinău şi numirea primului ei episcop, scriam: „Suntem însă în fiecare moment sămânţa mică de muştar plantată de Dumnezeu în acest pământ şi de aceea ne aflăm mereu înaintea unui nou început, care are avantajul de a conţine şi speranţele sale caracteristice”. Speranţele, pentru că „speranţa nu înşală” (Rom 5,5) şi în ea „am fost mântuiţi” (Rom 8,24), cum ne asigură sfântului apostol Paul; despre speranţa noastră (cf. 1Pt 3,15) am dat şi dăm mărturie; şi vom da, pentru că la asta am fost chemaţi.

Privind înapoi la cei 25 de ani de la înfiinţarea Diecezei de Chişinău, mă cuprinde un deosebit simţământ de mulţumire pentru tot ceea ce s-a reuşit să se facă în acest sfert de veac; şi nu s-a făcut puţin. Mulţi dintre noi păstrăm în memorie evenimentele trecute pentru a ne avânta, plini de zel, după acest prezent, spre viitorul pe care Dumnezeu ni-l aşterne în faţă. I-am cerut părintelui Petru Ciobanu să pună în scris această rememorare a trecutului pentru a fi ca o lecţie de învăţat pentru viitor. Iar el s-a dedicat acestei cereri cu dăruirea lui de fiu al acestui pământ, al acestei diecezei şi cu spiritul unui bun istoric care ştie să scoată din tezaurul păstrat în izvoare lucruri noi şi vechi (cf. Mt 13,52). Rodul acestei munci îl ţineţi în mână, îl puteţi citi, răsfoi, privi şi da mai departe, pentru ca această istorie pe care eu, confraţii mei preoţi, multe persoane consacrate şi mulţi credincioşi am trăit-o pe viu – şi care în această carte a devenit literă şi imagine – să ajungă la cât mai mulţi.

Închei cu invocaţia atât de frumoasă care se găseşte în Rugăciunea euharistică „pentru diferite necesităţi”:

„Reînnoieşte, Doamne, în lumina evangheliei, Biserica ta care este în Republica Moldova. Întăreşte legătura unităţii dintre credincioşii şi păstorii poporului tău, împreună cu Papa nostru Leon şi cu mine, nevrednicul tău slujitor, cu întregul colegiu episcopal, pentru ca poporul tău să strălucească în această lume sfâşiată de dezbinări, ca un semn profetic al unităţii şi al înţelegerii”.

Aşa să ne ajute atotputernicul şi milostivul Dumnezeu prin mijlocirea Maicii sale preasfinte, cea a Bunului Sfat, şi a sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Amin.

Chişinău, 28 august 2026, în comemorarea sfântului Augustin.

† Anton Coşa

Episcop de Chişinău