Dogmatica catolică VIII. Viitorul creației în Dumnezeu. Escatologie
Anton Ziegenaus, Dogmatica catolică. VIII. Viitorul creației în Dumnezeu. Escatologie, Iași 2016, 17×24, 270 p., ISBN 978-606-578-250-1, 30 lei.
La Editura „Sapientia” a apărut recent volumul al VIII-lea din colecția „Dogmatica Catolică”, Viitorul creației în Dumnezeu. Escatologie, scris de Anton Ziegenaus și tradus în limba română de Valeria Sobou și pr. dr. Ștefan Lupu. Cartea apare în colecţia „Dogmatica Catolică”, în format 17×24, este cusută și cu coperți cartonate, are 270 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 30 lei.
Colecția „Dogmatica Catolică”, publicată în opt volume în limba germană de renumiții profesori Leo Scheffczyk și Anton Ziegenaus, în anul 1996, a început să fie tradusă și în limba română, la inițiativa pr. dr. Anton Ziegenaus. Până acum au apărut: vol. I (Fundamentele dogmei. Introducere în dogmatică), vol. IV (Isus Cristos, plinătatea mântuirii. Cristologie și soteriologie) și vol. VIII (Viitorul creației în Dumnezeu. Escatologie). Sunt în curs de publicare: vol. II (Dumnezeul revelației. Învățătura despre Dumnezeu) și vol. III (Creația, începutul mântuirii. Învățătura despre creație).
Volumul VIII este scris de pr. dr. Anton Ziegenaus și are ca temă escatologia. După cum afirmă autorul încă de la început, escatologia nu constituie un domeniu al teologiei alături de multe altele. Adevărurile particulare de credinţă nu sunt izolate unele faţă de altele, ci se îmbină între ele. Această problemă există în general, mai ales în ceea ce priveşte studiul care tratează despre viitorul omului, deci nu despre un eveniment care vine în această viaţă, ci despre viitorul absolut. Ca fiinţă spirituală căutătoare, omul nu ignoră întrebarea despre sens. Întrebarea despre sens cuprinde totuşi ca răspuns total toate întrebările particulare şi se orientează în cele din urmă spre o evaluare definitivă. Atât întrebarea despre sens, cât şi acţiunea mântuitoare a lui Dumnezeu, care este orientată spre mântuirea totală a omului, subliniază poziţia centrală a escatologiei în cadrul întregii teologii. Această orientare escatologică devine clară în ordonarea elementelor particulare ale mărturisirii de credinţă.
Suntem conștienți de faptul că întrebările escatologice au o mare importanţă nu doar în teologie, ci şi în viaţa fiecăruia,. Moartea face parte, ca şi naşterea, din evenimentele de bază ale vieţii. Ea poate să aibă asupra existenţei o acţiune stimulatoare sau – în ceea ce priveşte divinităţile lumeşti, ca posedarea, plăcerile – de dezmeticire şi să-l trezească pe om pentru a nu cădea în agitaţia cotidiană. Teama şi speranţa cu privire la moarte fac parte din fundamentul existenţei. Aici apare întrebarea despre conţinutul oricărei vieţi: în ce măsură poate trece cineva la un bilanţ final, cu vinovăţia şi omisiunile sale, deci cu posibilităţile nerealizate. Moartea, ca realitate umană de bază, devine clară în fenomenul mormântului. Cu cât arheologia se întoarce mai mult în istorie, cu atât se pierd mai mult urmele acţiunii umane. Din Antichitate rămân aproape doar monumentele sau movilele mormintelor cu adaosurile lor. Ele arată tristeţe, iubire şi speranţă.
De aceea, escatologia creştină nu este futurologie istorico-filosofică, ci, din credinţa în Isus Cristos, ca precedent escatologic, adică în calitate de Cuvânt definitiv şi act final al lui Dumnezeu, trage concluzia despre viitorul definitiv al omului şi al Cosmosului şi caută să interpreteze existenţa umană între deja-ul venirii lui Isus Cristos şi încă nu al venirii sale a doua oară.
Studiul realizat de prof. Ziegenaus este structurat în patru capitole. În primul capitol, autorul face o încadrare existențială și teologică a escatologie. În capitolul al II-lea prezintă bazele escatologiei, plecând de la fundamentul biblic și ajungând la clarificările magisteriale din tradiția Bisericii. În capitolul al III-lea tratează escatologia individuală, adică problema morții, viața de după moarte, judecata individuală, cerul, purgatorul, comuniunea sfinților și iadul. Capitolul al IV-lea abordează escatologia universală, cu temele: parusia lui Isus Cristos, învierea morților, cerul nou și pământul nou, judecata de apoi și adorarea Celui Veșnic pentru toată veșnicia.
Având în vedere numărul redus al studiilor în limba română dedicat realităților de pe urmă ale omului, și de aici de multe ori o stare de confuzie și de derută pentru creștini, mai ales când se confruntă și cu alte concepții despre viața actuală și viitoare a omului, considerăm că apariția acestui volum va putea contribui la o cunoaștere mai adâncă a planului lui Dumnezeu cu omul și lumea, revelat nouă de Isus Cristos.
Pr. dr. Ștefan Lupu
Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro