Duminica Divinei Milostivirii

Dragi prieteni,

Duminica a II-a după Paști, numită din Antichitate Duminica Albă, pentru că în această duminică neofiții, adică cei care au primit Botezul în Vigilia Pascală, dezbrăcau haina albă primită la Botez și reveneau la îmbrăcămintea obișnuită, începând cu anul 2000, mai este numită și Duminica Divinei Milostiviri.

De unde acest supranume dat Duminicii Albe? Devoțiunea față de milostivirea divină a fost promovată mai ales de sora Faustina Kowalska, de origine poloneză, ridicată la cinstea altarelor de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, la 30 aprilie 2000, în Duminica Milostivirii divine, sărbătoare extinsă atunci la Biserica Universală. De fapt, în jurnalul său, sora Faustina scrie că aceasta a fost dorința lui Isus, exprimată în timpul primei apariții din 22 februarie 1931:

„Doresc ca prima duminică după Paști să fie sărbătoarea Milostivirii mele. Fiica mea, vorbește lumii întregi despre nemăsurata mea milostivire! Sufletul care se va spovedi și se va împărtăși în acea zi, va obține deplina iertare a vinei și a pedepselor. Doresc ca această sărbătoare să fie celebrată solemn în toată Biserica”.

Ne amintim apoi că Papa Francisc a anunțat sâmbătă, 11 aprilie 2015, în cadrul celebrării Primelor Vespere ale Duminicii Milostivirii Divine, dorința sa de a declara un Jubileu extraordinar al Milostivirii, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la încheierea Conciliului al II-lea din Vatican. Acest An Sfânt a început pe 8 decembrie 2015 și s-a încheiat pe 20 noiembrie 2016. În bula Misericordiae Vultus, cu care a declarat acest An Sfânt pentru Biserica Catolică, Papa Francisc a subliniat că Biserica trebuie să fie mereu conștientă de misiunea ei în lume ca împărțitoare a milostivirii divine.

Milostivirea ca atribut al lui Dumnezeu, Sărbătoarea Milostivirii Divine după Paști, Jubileul Milostivirii divine, iată, dragi prieteni, trei teme de actualitate, la care trebuie să reflectăm mai adânc pentru o mai bună centrare a vieții noastre creștine. Tocmai de aceea, aș dori să vă prezint trei cărți pe care le-am publicat la Editura Sapientia și pe care vi le recomand spre lectură în timpul pascal.

Este vorba mai întâi de cartea cardinalului Walter Kasper, Misericordia: un concept fundamental al evangheliei, o cheie a vieții creștine, originalul a fost publicat în 2012 și traducerea în limba română, făcută de pr. Lucian Farcaș, a apărut în 2015. În studiul său, cardinalul Kasper pornește de la constatarea că „milostivirea, un aspect central în Biblie, a fost dată destul de mult uitării în teologia sistematică sau a fost tratată doar la nivel de relație vitregă”. De aceea, autorul dorește să refacă legătura dintre „reflecția teologică și considerațiile spirituale, pastorale și sociale în vederea unei culturi a milostivirii”.

Așadar, în cartea Mizericordia. Un concept fundamental al evangheliei – o cheie a vieții creștine, structurată în nouă capitole, Cardinalul Walter Kasper examinează milostivirea lui Dumnezeu, și dorește să dea un răspuns la următoarele întrebări:

Ce înseamnă a crede într-un Dumnezeu milostiv?

Cum se comportă în sine milostivirea lui Dumnezeu şi dreptatea sa?

Cum putem vorbi noi despre un Dumnezeu simpatic, adică plin de compasiune?

Pot fi reconciliate suferinţa nemeritată şi milostivirea lui Dumnezeu?

Cum putem corespunde noi, prin propriile fapte, milostivirii lui Dumnezeu?

Ce înseamnă vestea despre milostivire pentru practica Bisericii şi cum putem face ca mesajul central despre milostivirea lui Dumnezeu să strălucească în viaţa creştinilor şi a Bisericii?

Ce înseamnă aceste mesaj pentru o nouă cultură a milostivirii în societatea noastră?

Pe scurt: Ce înseamnă cuvântul Predicii de pe Munte: „Fericiţi cei milostivi” (Mt 5,7)?

În primul capitol al cărţii, autorul arată că mesajul creștin despre un Dumnezeu milostiv este unul specific biblic. De aceea, teologia este interesată să facă legătura cu experiențele umane generale și interpretarea lor filosofică pentru a expune mesajul Bibliei despre milostivire. În al doilea capitol, autorul analizează modul în care a fost înțeleasă milostivirea în filozofie și în cadrul celorlalte religii, de-a lungul timpului. Punctul comun de legătură cu celelalte religii este considerată regula de aur (celorlalți trebuie să le faci ceea ce tu însuți aștepți și dorești de la celălalt într-o anumită situație).

Al treilea capitol cuprinde „Mesajul Vechiului Testament” cu privire la milostivire. De fapt, mizericordia în vechea alianță se află în strânsă legătură cu formele de revelație a lui Dumnezeu. Apogeul revelației veterotestamentare despre mizericordie se găsește la profetul Osea. Deși poporul încalcă alianța și chiar este asemănat cu o „prostituată rău famată” iar Dumnezeu are toate motivele pentru a rupe legătura cu poporul său, înlăuntrul lui Dumnezeu „mizericordia învinge dreptatea”. Dar acesta nu este doar un mesaj spiritual, ci unul existențial: opțiunea lui Dumnezeu este pentru viață și pentru săraci.

Isus este cel care l-a revelat pe Tatăl, mai ales iubirea sa milostivă. Și nu doar că a revelat, dar a fost el însuși milostiv față de cei mai disprețuiți. Al patrulea capitol sintetizează „Mesajul lui Isus despre milostivirea lui Dumnezeu”, subliniind mai ales fidelitatea lui Isus față de predicarea sa: cuvântul despre mizericordie vestit de el era într-adevăr trăit, iar Evangheliile sunt pline de astfel de exemple. Unul din modurile în care Isus a surprins mizericordia Tatălui sunt parabolele. Totuși, milostivirea lui Dumnezeu a fost revelată definitiv pe cruce pentru ca noi care am meritat judecata și moartea, în mod nemeritat să trăim din nou și să reînviem.

În capitolul dedicat considerațiilor sistematice, Walter Kasper ajunge la concluzia că o ontologie a iubirii, încurajată de teologul Yves Congar, ca formă de gândire comunională, relațională, dezvoltată de teologie în învățătura despre Trinitate ar putea considera milostivirea ca atribut fundamental al lui Dumnezeu. Revelarea mizericordiei lui Dumnezeu își are locul concret în Isus Cristos, cinstirea Inimii lui Isus fiind considerată drept „expresie deosebită a credinței în iubirea și milostivirea lui Dumnezeu”. Învățătura despre milostivirea lui Dumnezeu nu este una pur teoretică; scopul său este acela de a ne angaja într-un drum de milostivire: a trăi milostivirea lui Dumnezeu și a deveni asemenea lui. În capitolele al șaselea și al șaptelea, cardinalul Walter Kasper identifică consecințele pozitive ale mizericordiei pentru viața creștinului și pentru practica pastorală a Bisericii.

Întâlnirea creștinului cu privirea milostivă a Tatălui transformă sistemul de valori, prioritățile, atitudinea și ne angajează în iubire, mai ales în iubirea față de dușmani, iertare, fapte de milostenie și întâlnirea lui Cristos în cei săraci. Și Biserica trăiește aceeași transformare, devenind din ce în ce mai mult sacrament al iubirii și al milostivirii. Ea trebuie să-și asume misiunea de vestitoare a milostivirii lui Dumnezeu, mai ales în sacramentul Reconcilierii. Vestirea nu este însă suficientă, mesajul de milostivire al Bisericii trebuie să transpară din acțiunile ei, ferindu-se să transforme milostivirea lui Dumnezeu într-un „har ieftin” (Dietrich Bonhoeffer). Biserica și creștinii sunt invitați să construiască o cultură a mizericordiei. Capitolul al optulea este construit în contextul întâlnirii culturii şi a politicii cu milostivirea lui Dumnezeu. Autorul amintește importanța doctrinei sociale a Bisericii, dezvoltată foarte mult începând cu pontificatul papei Leon al XIII-lea (1878-1903).

Ultimul capitol o prezintă pe Maria ca „imagine reflexă a mizericordiei divine și o imagine primordială a milostivirii umane și creștine”. În Evanghelii, în scena bunei-vestiri, când se recunoaște ca slujitoare umilă a Domnului, dar mai ales în scena tăcută de sub crucea Fiului, Maria participă la revărsarea deplină a milostivirii lui Dumnezeu prin răscumpărarea înfăptuită de Cristos. Devoțiunea specială a creștinilor față de Maria și încrederea că ea poate mijloci pentru ei a făcut ca ea să fie numită pe drept Mater misericordiae, Maica milei, și să fie reprezentată ca atare în iconografie de-a lungul timpului. Conciliul al II-lea din Vatican, preluând afirmația sfântului Ambroziu, a numit-o pe Maria typos (model) al celor răscumpărați, răscumpărată însă încă din prima clipă a existenței sale, fiind o creatură care a beneficiat într-un mod minunat de milostivirea lui Dumnezeu.

Această carte, publicată pentru prima dată în 2012, apare în limba română într-un moment special: Anul Milostivirii, 2015 De altfel, însuși papa Francisc a fost influențat pozitiv de această carte și a spus despre ea că i-a făcut „mult, mult bine”. De aceea, v-o recomand și eu cu căldură, pentru ca împreună, descoperindu-ne chemarea de a fi milostivi, să putem construi o cultură a milostivirii.

Pr. dr. Ștefan Lupu

https://www.facebook.com/librariasapientia.ro/videos/234973961077546/

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro