După natură. Metoda Billings
Aceasta lucrare, de o importanta deosebita în domeniul bioeticii, se naste din dorinta de a-i oferi publicului larg posibilitatea de a cunoaste metoda Billings prin intermediul unei prezentati foarte simple, mentinând însa rigurozitatea stiintifica. Aceasta carte a a aparut sub egida Universitatii Catolice „Sacro Cuore”, iar traducerea a fost realizata de Asociatia „Familia si viata” din Roman (NT).
Volumul cuprinde numeroase imagini cu caracter didactic, pentru a însoti textul; cartea descrie metoda naturala de reglare a nasterilor, în functie de ovulatie. John Billings, creatorul acestei metode naturale, are meritul de fi creat un sistem care nu se opune nici unui precept moral sau religios, care nu provoaca dureri, ci îi ofera femeii o mai buna întelegere a propriului corp, iar cuplului îi ofera întelegerea valorii propriei fertilitati. Metoda Billings este o metoda pentru cupluri de soti ce privesc fertilitatea lor ca pe un dar nepretuit, ce trebuie protejat, si considera abstinenta periodica de la raporturi ca o expresie de iubire si maturitate.
Aceasta brosura este prima aparitie a unei carti dintr-un asemenea domeniu la Editura „Sapientia”, si se adreseaza cu precadere sotilor, dar si cadrelor medicale si tuturor celor interesati de domeniul reglarii naturale a nasterilor.
A. Dumitrescu
Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro