Cum să te cultivi

O carte cu titlul Cum sa te cultivi nu reclama, în fond, o prezentare. Sub ochii nostri, ea se prezinta pe sine în cuprinsul celor trei parti ale sale (partea întâi – „Ce este cultura?”, partea a doua – „Mijloacele de cultivare” si partea a treia – „Ocaziile de cultivare”), încheind cu o concluzie asupra culturii în cadrul general al valorilor umane, ca tot ce era de dorit, spune autorul însusi.

Autorul, Pierre Tiberghien, a fost 30 de ani profesor în învatamântul superior si, în paralel, în functii care l-au pus în relatie cu tineri din toate mediile sociale; traind cu noblete printre ceilalti, a înteles problemele veacului sau. Surprins de realitatea asa-numitei „crize a culturii”, careia, alaturi de cunoscuti gânditori ai vremii, a putut sa-i patrunda cauzele si sa-i propuna unele necesare remedii, în pagini substantiale, remarca ravagiile culturii moderne, cautând sa elucideze unele aspecte decisive în procesul de educatie a tineretului din epoca sa. Usor recules, însufletit, pe un ton de evlavioasa vigoare, trece de la definitia culturii la mijloacele de cultivare (reflectia, emotia artistica, inclusiv „starea mistica”) si ocaziile de cultivare (între care literatura, inclusiv teatrul si cinematografia, ocupa, alaturi de stiinte si viata însasi, un loc dominant). Tratând prevenit aceste probleme, surprinde rolul pe care societatea îl atribuie artei – prin care omul se afirma, se defineste ca om. Insista asupra emotiei estetice pe care o pricinuieste arta si explica modul în care a studia o opera înseamna a-l regasi pe autor în creatia sa, a reconstitui în noi starea lui sufleteasca din procesul creatiei, a gândi cu el, a simti cu el, a ne introduce în el, a deveni el însusi.

A patrunde în mod viu si puternic opera de arta, una dintre principalele probleme ale educatiei estetice consta în dezvoltarea capacitatii de a întelege frumusetea autentica. Educatia estetica incumba relatia omului nu numai fata de arta, ci fata de întreaga lume, atitudinea sa fata de viata, natura, lume, în general. O noua atitudine fata de arta si fata de viata, cântarind dupa dreapta cumpana a bunului-gust, modifica experienta sensibilitatii; privim cu alti ochi, cu o noua putere de asimilare a frumosului si a rostului artei. Acest efort ne introduce în sfera larga a culturii, cu alte cuvinte, ne cultiva, ne incita activitatea spiritului, ne avânta, ne înalta, ne înnobileaza. Cultura angajeaza integritatea fortelor umane în raport cu rezistentele ce i se opun. Cultura îl face pe om om. Devenim oameni prin cultura. Cultura are asadar un adânc sens functional, un sens pragmatic.

Întelegând ca viata nu apartine doar individului, ci si colectivitatii (care formeaza societatea organizata), admitem ca perfectionarea omului da o nota de ascendenta societatii si, cum decurge de aici, fiecare e dator sa dea societatii mai mult decât îi cere. Marea vorba a lui Einstein – „Nu încerca sa ajungi om de succes, ci om de valoare” – îsi afla un nou tâlc, o noua sustinere. Înnobilarea prin cultura, o societate de oameni versati în cultura, patrunsi de valorile mari ale artei, oameni a caror sensibilitate mai fina îi înalta într-o lume mai frumoasa, a spiritului, justifica deviza autorului: Totul e sa devii om, sa te cauti încet-încet, sa fii odata desavârsit. Asta e toata filozofia (filozofia – întelepciunea – sa nu te pierzi pe tine însuti). Fiecare om trebuie sa aiba o conceptie clara si corecta asupra celor ce se petrec în domeniul stiintei contemporane spre a actiona în sensul istoric al vremii. Astfel, filozofia este stiinta catre care converg în punctul lor cel mai înalt toate celelalte stiinte. Daca educatia e necesara în devenirea personalitatii, constiinta fortei sale se trezeste în toate posibilitatile ei neîngradite spre cea mai deplina dezvoltare a aptitudinilor noastre. În acest sens, ceea ce numeste autorul însusi „cultura intelectuala”, „cultura spiritului” sau „adevarata cultura spirituala” e o maniera de a sti, de a gândi bine, o disciplina a spiritului.

Dar, convins ca la capatul acestui studiu e important sa punem cultura intelectuala la locul sau în cadrul general al valorilor culturii umane, autorul preconizeaza, în concluzie, „în iubire adevarul”… În acest ultim sens folosit aici, fara a aduce prejudicii celor care înteleg în alt mod cuvântul „cultura”, cultura intra în ordinea iubirii si în iubire îsi gaseste scopul cel din urma. Sau, cum scrie autorul în ultima pagina a cartii sale, „cultura, asa cum a fost privita aici, de ordinea spirituala, nu va avea deci valoarea sa definitiva decât daca se înalta pâna la punctul în care va intra în ordinea caritatii”.

Surprinde, în acest spirit, fecunda afirmatie privind învatarea limbilor („a învata bine o limba este a da viata sufletului tau prin contactul cu un alt suflet, traversând timpul si spatiul”), ca si ideea ca, pentru a cultiva, studiul stiintelor „trebuie sa fie reinventie”, iar un savant într-adevar cultivat sa faca filozofia propriei sale stiinte. Se impun, totodata, valoroase sugestii privind istoria. În sensul în care a sti, aici mai ales, e a reface; „adevarata istorie reda viata trecutului, reînsufletind documente moarte”. Geografia, la rândul ei, trebuie sa fie mai curând un prilej de reflectie decât un exercitiu de memorie. În final, calatoriile si viata devin prilej de reflectie si, totodata, de emotii estetice. Orientati astfel încât sa facem spiritul capabil de a simti farmecul, fascinatia frumosului, am considera un adevarat ideal al vremii elevatia. Pentru a se cultiva prin anumite meserii, cu totul dominate de masina, considera generosul profesor, trebuie suflete foarte elevate, suflete carora doar credinta crestina le-ar putea releva deplina si sublima semnificatie a muncii omenesti.

Cu astfel de idei, ne dam logic seama, o asemenea carte nu-si pierde actualitatea. Dimpotriva, ea îsi poate gasi în zilele noastre un grav tâlc actual. Observând ca în bubuitul tunurilor se contureaza granitele viitoare ale statelor, pe masura potentialului vital al neamurilor, cu decenii în urma, un distins om politic avertiza cu o rara luciditate, privind în final starile de la noi: „Numai armele culturii pot da însa continutul de spiritualitate, care legitimeaza si pune în valoare, spre folosul natiunii si umanitatii întregi, bogatiile sufletului si pamântului românesc”. De aceea, încheia: „Trecând peste orice alte consideratii si peste orice dificultati ale momentului, initiativele culturale trebuie sa fie stimulate, continuitatea muncii creatoare trebuie sa fie asigurata în toate domeniile”.

Oportune consilii privind diversele mijloace de cultivare si, de asemenea, importante sugestii privind ocaziile de cultura, atentia acordata vietii, inclusiv calatoriei si îndeosebi cartii, recunoscuta ca un activ instrument de difuziune si conservare a culturii, fac din lucrarea editata azi un manual util, binevenit.

Al. Husar

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro