Scrieri și marturii
În Anul Sfintei Preotii, proclamat de Biserica pentru aprofundarea si întelegerea acestui sfânt sacrament, instituit de Cristos pentru continuarea operei sale de mântuire în lume; Editura Sapientia ofera celor interesati o lucrare deosebita, scrisa de un preot pentru preoti, si nu numai. Volumul a fost tradus în limba româna de catre un colectiv de autori coordonat de pr. Cristinel Fodor, director spiritual si profesor de teologie spirituala la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iasi.
Autorul, parintele Silvano Cola, este unul dintre întemeietorii miscarii Opera Mariei (miscarea focolarina), alaturi de Chiara Lubich; în cadrul acestei miscari a fondat „Miscarea sacerdotala”, care reuneste un numar de aproximativ 25000 de preoti si de seminaristi din lumea întreaga, animati de idealul unitatii în credinta între toti oamenii. Cartea cuprinde trei parti – este deschisa de un „Profil” spiritual al parintelui Cola, se continua cu o „Antologie de scrieri” despre preotie, viata si unitate, toate privite din perspectiva spiritualitatii de comuniune, si se încheie cu o serie de „Marturii”, concentrate asupra personalitatii si spiritualitatii lui don Silvano, a carui viata a fost marcata de dorinta realizarii unui dialog universal. Un aspect ce trebuie semnalat îl reprezinta marturiile personale despre unitate si dialog ale unor personalitati ale Bisericii contemporane, cum ar fi mons. Piero Coda, pr. Pasquale Foresi sau Andrea Riccardi.
Parintele Silvano si-a trait preotia sub semnul daruirii neconditionate fata de Dumnezeu, daruire care naste raporturi de unitate în Cristos, singurul care poate sa-i reveleze omului maretia staturii sale spirituale.
Cu siguranta ca cititorii prezentului volum vor fi edificati de exemplul acestui marturisitor al evangheliei, plecat recent dintre noi (a murit în data de 17 februarie 2007), dar a carui voce rasuna în acest An Sacerdotal ca o chemare continua la redescoperirea chipului lui Cristos în toti oamenii.
Andrei Dumitrescu
Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro