Lupta spirituală

Laurențiu Scupoli, Lupta spirituală, Iaşi 2014, 274 p., 14×20, ISBN 978-606-578-150-4, 20 lei.

 

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Lupta spirituală, scrisă de pr. Laurențiu Scupoli și tradusă în limba română de pr. dr. Eduard Ferenț. Cartea apare în colecţia „Maeștri ai spiritualității”, formatul 14×20, are 274 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 20 lei.

Trăim într-o lume în care nu doar vedem, ci şi simţim că ne aflăm într-un război spiritual. Problema cea mai mare este că cei mai mulţi dintre noi nu ştim să ne luptăm. Dumnezeu, în suveranitatea şi grija sa, a ştiut că noi vom avea de întâmpinat multe greutăţi în viaţa noastră de creştini şi, de aceea, ne-a lăsat la îndemână mai multe arme, unelte, „strategii spirituale” cu care să ne apărăm şi să luptăm de-a lungul vieţii.

Sfântul apostol Paul, în Scrisoarea către Efeseni, ne îndeamnă cu aceste cuvinte: „Fraților, întăriți-vă în Domnul și în fața puterii lui. Îmbrăcați-vă cu armura lui Dumnezeu ca să puteți sta în picioare în fața înșelătoriilor diavolului, căci noi nu avem o luptă împotriva sângelui și trupului, ci împotriva conducătorilor, împotriva puterilor acestei lumi, a întunericului, împotriva duhurilor răului care sunt în înălțimi”.

Pentru cel angajat în această luptă spirituală, considerăm că îi va fi de un real folos lucrarea pr. Laurențiu Scupoli, Lupta spirituală, tradusă recent din limba italiană de pr. dr. Eduard Ferenț. Considerată ca o lucrare clasică pentru spiritualitatea creștină, prima ediție a cărții a apărut în anul 1589, la Veneția. De atunci, edițiile ei nu au mai fost întrerupte. Faptul de a propune astăzi o carte editată cu patru secole în urmă ar putea să fie considerat de unii ca un fel de nostalgie după o spiritualitate deja apusă. Însă trebuie știut că lucrarea pr. Laurențiu Scupoli a modelat nenumărate conștiințe ale sfinților, plecând chiar de la sfântul Francisc de Sales, care o avea la inimă și o recomanda tuturor sufletelor evlavioase.

Prin cele 66 de capitole ale cărții, autorul dorește să-i conducă pe creștini la întâlnirea cu Dumnezeu, pe de o parte, prin contemplarea iubirii și a bunătății lui Dumnezeu și, pe de altă parte, luând în considerare că omul este înclinat spre porniri rele și spre patimi vicioase.

Stilul dens, uneori schematic, dovedeşte că autorul are idei clare şi precise despre ceea ce propune. Învățătura propusă aici a fost mai întâi asimilată şi trăită personal de el. De la primul la ultimul capitol, motivul care revine periodic este ideea luptei spirituale, idee propusă în diferite forme, cu variate intensităţi. În tot tratatul ea revine ca un „laitmotiv” care se repetă cu variaţii de tonalitate, pentru a sublinia momentele şi punctele mai însemnate din viaţa spirituală.

Cardinalul Michele Giordano, arhiepiscop mitropolit de Napoli, cel care prefațează acest volum, scoate în evidență următoarele aspecte ele luptei spirituale pe care fiecare creștin este dator să o poarte zi de zi: „Lupta este posibilă prin intermediul unei încrederi depline în Dumnezeu, urmându-l pe Cristos, Căpitanul oștirii acelora care voiesc să combată răul, sprijinind pe el certitudinea victoriei, fără nicio înfumurare. Mijlocul cel mai eficace pentru această strategie spirituală în metodologia luptei interioare, asociat exercitării tuturor facultăților pentru a câștiga virtuțile, este rugăciunea, arma principală, meditația, evlavia față de sfânta Fecioară Maria, iubirea crucii, frecventa Împărtășanie”.

Recomandăm această operă tuturor celor care sunt doritori de a avea la îndemână o călăuză care să-i conducă pas cu pas la realizarea autentică şi la cucerirea bucuroasă a unei vieţi spirituale, în lumina evangheliei.

Laurențiu Turbuc

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro