Francesco Gioia, Sfântul Francisc, frate al tuturor şi a toate. Profil uman şi spiritual, Iași 2021, 255 p., 14×20, ISBN 978-606-578-435-2, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Sfântul Francisc, frate al tuturor şi a toate. Profil uman şi spiritual, scrisă de Francesco Gioia și tradusă în limba română de Iulian Ghiurca. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 255 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

Francisc şi fraţii săi au schimbat faţa Bisericii în acea întorsură delicată a istoriei pe care a constituit-o secolul al XIII-lea. Sfântul din Assisi a fost un om excepţional, fără îndoială, care i-a fascinat pe cei care l-au întâlnit.

Cartea arhiepiscopului Francesco Gioia se remarcă în primul rând pentru seriozitatea cercetării: miile de referinţe care însoţesc aparatul notelor mărturisesc cu ce meticulozitate a condus propria cercetare, dusă înainte prin continuitate şi constanţă, chiar printre îndatoriri de mare responsabilitate, pe care nu este greu să ni le imaginăm dificile. O carte de acest gen nu se improvizează, nu se alcătuieşte în decurs de câteva săptămâni!

Desigur, el s-a putut bucura şi de truda altora: studiile franciscane au făcut progrese enorme în ultimii treizeci de ani, mai ales în Italia, înfruntând sub diferite perspective, deseori cu o metodă critică perspicace şi riguroasă, relaţia lui Francisc cu creaturile. Mă gândesc, de exemplu, fără ca prin aceasta să intenţionez să-i nedreptăţesc pe mulţi alţii, la volumul pe care Alfonso Marini l-a dedicat relaţiei lui Francisc cu creaţia şi cu animalele. Totuşi, lucrarea prezentă se deosebeşte prin deplinătatea şi vastitatea cercetării, restituind un cadru organic ce cuprinde, în complexitatea sa, raportul Sfântului cu toate creaturile, pe care Francisc le invita continuu la lauda lui Dumnezeu.

Din aceasta derivă şi marea utilitate a acestei cărţi, care pune la dispoziţia unui cerc vast de cititori o masă enormă de informaţii. Chiar şi publicul nespecialist intră imediat în contact direct cu sursele, percepându-le caracterul nemijlocit, intensitatea şi puterea expresivă, ajutat astfel să transpună şi mesajul: cititorul va putea, aşadar, nu doar să avanseze în cunoaşterea Sfântului din Assisi, ci să pătrundă mai profund în experienţa sa spirituală, şi să-i asimileze, poate, idealul şi convingerile.

De aceea, îmi doresc ca truda mons. Gioia să fie răsplătită în mod abundent, nu doar printr-o răspândire adecvată a acestei ultime sale opere, ci şi de roadele spirituale pe care ea le va putea produce în sufletul celor care o vor citi.

Felice Accrocca

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Cardinal Anastasio Ballestrero, Drumul de credinţă al sfântului Iosif. Meditaţii pregătitoare pentru sărbătoarea sa, Iași 2021, 76 p., 11×17, ISBN 978-606-578-440-6, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Drumul de credinţă al sfântului Iosif. Meditaţii pregătitoare pentru sărbătoarea sa, scrisă de Cardinalul Anastasio Ballestrero și tradusă în limba română de pr. Cristinel Fodor. Cartea apare în colecția „Rugăciuni creștine”, în formatul 11×17, are 76 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la proclamarea sfântului Iosif ca patron al Bisericii universale de către fericitul Pius al IX-lea, prin decretul Quemadmodum Deus (8 decembrie 1870), papa Francisc a propus celebrarea unui an special dedicat sfântului Iosif, an care se va încheia în ziua de 8 decembrie 2021.

Pentru a marca acest eveniment și pentru a-i ajuta pe creștini să cunoască mai adânc persoana și rolul sfântului Iosif în istoria mântuirii, Editura Sapientia a publicat recent cartea Drumul de credinţă al sfântului Iosif. Meditaţii pregătitoare pentru sărbătoarea sa, semnată de Cardinalul Anastasio Ballestrero (1913-1998) și tradusă în limba română de pr. Cristinel Fodor. De asemenea, în curând va apărea cartea scrisă de pr. Donald Calloway, având titlul Consacrarea către sfântul Iosif.

Cartea cardinalului Ballestrero, pe lângă meditația personală, poate fi folosită și ca o novenă de pregătire la sărbătoarea sfântului Iosif, patronul Bisericii universale (19 martie). Cartea este constituită din nouă teme, fiecare temă având în componența ei un fragment biblic, o reflecție, câteva invocații și o rugăciune finală. La finalul cărții autorul a considerat potrivit să adauge nr. 22-32 din enciclica sfântul Ioan Paul al II-lea Redemptor Custos (15.08.1989), dedicată sfântul Iosif, Purtătorul de grijă al Mântuitorului. Iată aceste teme:

1. Chemarea sfântului Iosif
2. Docilitatea sfântului Iosif la planul lui Dumnezeu
3. Credinţa sfântului Iosif
4. Iosif, model de rugăciune
5. Tăcerea umilă a sfântului Iosif
6. Tăcerea activă a sfântului Iosif
7. Tăcerea contemplativă a sfântului Iosif
8. Misiunea sfântului Iosif
9. Sfântul Iosif, patronul Bisericii
10. Purtătorul de grijă al Mântuitorului

Rugăciune în cinstea sfântului Iosif

Reflecțiile cardinalului Anastasio Ballestrero dezvoltă ceea ce subliniază și Directoriul despre evlavia populară şi liturgie: „De-a lungul secolelor, mai ales cele recente, reflecţia eclezială a scos în evidenţă virtuţile sfântului Iosif, între care strălucesc: credinţa, care în el s-a tradus în adeziune deplină şi curajoasă la proiectul mântuitor al lui Dumnezeu; ascultarea sârguincioasă şi tăcută faţă de manifestările voinţei sale; iubirea şi respectarea fidelă a Legii, evlavia sinceră, tăria în încercări; iubirea feciorelnică faţă de Maria, exercitarea necesară a paternităţii, ascunderea activă” (nr. 219).

Este cunoscută devoțiunea papei Francisc față de sfântul Iosif. În timpul călătoriei la Manila, el a povestit despre obiceiul său de a pune sub statuia lui „Iosif dormind”, aflată pe biroul său din „Sfânta Marta”, un bilet pe care sunt scrise propriile griji. Și nu doar atât. Într-o notă de pe la jumătatea scrisorii „Patris corde”, papa amintește despre provocarea pe care o lansează de 40 de ani în fiecare zi: după recitarea Laudelor, spune o veche rugăciune găsită într-o carte de rugăciuni din secolul al XIX-lea. Destinatarul acelei „provocări” zilnice este sfântul Iosif, deoarece, după ce i s-a încredințat totul, „situații grave și greutăți”, acea rugăciune se termină cu aceste cuvinte: „Să nu se spună că te-am invocat zadarnic”.

Pr. dr. Ștefan Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Pr. Claudiu Dumea (+), Să ne rugăm cu psalmistul. III. Psalmii 52-75, Iași 2020, 342 p., 14×20, 978-606-578-394-2, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Să ne rugăm cu psalmistul. III. Psalmii 52-75, scrisă de pr. Claudiu Dumea (+). Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 342 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Dacă e să o privim din punct de vedere al mărimii, Cartea Psalmilor, cu cele 1931 de cuvinte ebraice, este cea de-a treia carte veterotestamentară, după Cartea profetului Ieremia și Cartea Genezei. Însă dacă e să vedem prezența ei, mai întâi, în istoria tradiției iudaice și, apoi, în cea creștină, importanța ei este primară. Să ne gândim, de exemplu, la opera sfântului Augustin, unde din cele aproximativ 60.000 de citări biblice, 20.000 sunt din Vechiul Testament și, dintre acestea, 11.500 sunt preluate din Psalmi. Cartea Psalmilor este cea mai citată după Evanghelii. Însă dominant nu este doar aspectul cantitativ. Același părinte al Bisericii, în comentariul său la Psalmi Enarrationes in Psalmos, exclamă: „Psalterium meum, gaudium meum!(Psaltirea mea, bucuria mea!”, dând astfel glas unei adeziuni corale care va continua de-a lungul veacurilor în creștinism.

O astfel de adeziune bucuroasă și mistică o regăsim și în comentariul pe care pr. Claudiu Dumea l-a făcut la Cartea Psalmilor și care, din cauză că Domnul la chemat la sine, s-a oprit la volumul al III-lea, care cuprinde psalmii 52-75.

Titlul pe care pr. Dumea l-a ales pentru aceste meditații despre psalmi este Să ne rugăm cu psalmistul. Prin aceasta, autorul ne invită să vedem psalmii ca un dialog cu Dumnezeu, însă un dialog pe care Dumnezeu însuși l-a deschis. Ideea ar fi că așa cum un copil învață să vorbească întrucât tatăl îi vorbește, tot la fel, noi învățăm să-i vorbim lui Dumnezeu întrucât Dumnezeu ne-a vorbit mai întâi.

Din această perspectivă nu ar trebui să ne surprindă faptul că în Biblie, care este prin excelență cuvântul lui Dumnezeu, întâlnim o carte de rugăciuni. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă, în timp ce rugăciunile sunt cuvinte omenești. Dar cum au ajuns acestea în Biblie? Biblia este cuvântul lui Dumnezeu și în Psalmi. Aceasta înseamnă că rugăciunile adresate lui Dumnezeu sunt cuvântul lui Dumnezeu? Răspunsul la această întrebare îl găsim în natura dialogică a Scripturii și, mai ales, în cheia ei de boltă, care este figura Fiului, Isus Cristos, Dumnezeu și om. El este cel care transformă cuvântul uman rugător în cuvânt divin binecuvântător.

Axa hermeneutică pe care pr. Claudiu Dumea o adoptă în comentariul său la psalmi este așadar cristologică. Dacă Biblia conține o carte de rugăciuni, aceasta înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar ceea ce Dumnezeu ne spune, ci și ceea el vrea să audă, pentru că este Cuvântul Fiului pe care el îl iubește. Întregul arc al existenței noastre este asumat de Cristos și transformat în glorie divină, chiar și momentele cele mai întunecate, deoarece Isus a murit pe cruce având pe buze cuvintele psalmilor.

În analiza sa, pr. Dumea este conștient și de faptul că Psaltirea este și un text poetic ce trebuie supus unei analize istorico-critice. Cartea Psalmilor se prezintă ca un șantier pentru critica textuală, din cauza transmiteri sale seculare și relativelor sale modificări și chiar degenerări. Se prezintă și ca un laborator filologic fie datorită disparității cronologice în compunerea diferitelor versuri, fie datorită caracteristicilor lexicale foarte diferite, fie datorită trecerilor de la originalul ebraic la traducerea Septuagintei și la textul final masoretic vocalizat. Din acest motiv, pr. Claudiu îmbină reflecțiile personale cu comentariile făcute de diferiți părinți ai Bisericii, exegeți consacrați și chiar poeți care au căutat să pătrundă mai adânc sensul și conținutul psalmilor.

Dincolo de aceste aspecte însă, nu trebuie să uităm că obiectul rugăciunii în psalmi este viața în comuniune cu Dumnezeul revelației, victoria finală a lui Dumnezeu în lume și instaurarea împărăției mesianice. De fapt este același scop spre care conduce Noul Testament și este aceeași respirație care susține Tatăl nostru. De aceea, singurul lucru important este să începem mereu din nou să ne rugăm cu fidelitate și iubire psalmii, în numele Domnului nostru Isus Cristos.

Pr. dr. Ștefan Lupu 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Ionuţ Eremia Imbrişcă, Nella debolezza si manifesta pienamente la potenza di Dio. L’incontro spirituale tra l’apostolo Paolo ed il Cardinale Carlo Maria Martini: un contributo alla spiritualità sacerdotale alla luce di 2Cor 12,1-10, Iași 2019, 282 p., 17×24, ISBN 978-606-578-373-7, 25 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Nella debolezza si manifesta pienamente la potenza di Dio. L’incontro spirituale tra l’apostolo Paolo ed il Cardinale Carlo Maria Martini: un contributo alla spiritualità sacerdotale alla luce di 2Cor 12,1-10 (În slăbiciune se manifestă pe deplin puterea lui Dumnezeu. Întâlnirea spirituală între apostolul Paul și cardinalul Carlo Maria Martini: o contribuție la spiritualitatea sacerdotală în lumina textului din 2Cor 12,1-10), scrisă de pr. dr. Ionuţ Eremia Imbrişcă. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 282 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

Plecând de la propriile experienţe observăm că în viaţa fiecărei persoane există momente de slăbiciune. Cu toţii suntem slabi, dar nu toţi acceptă aceasta şi, prin urmare, nu toţi se deschid în faţa acestei realităţi pentru a o primi şi pentru a o integra cu seninătate în experienţele zilnice. De cele mai multe ori ne este frică să arătăm adevăratul chip slab care este parte integrantă din viaţa noastră. Această frică ne determină apoi să purtăm de cele mai multe ori o mască pentru a ne ascunde sau pentru a nega existența slăbiciunilor.

Cartea apărută recent la Editura Sapientia în limba italiană, având titlul: „În slăbiciune se manifestă pe deplin puterea lui Dumnezeu. Întâlnirea spirituală între apostolul Paul și cardinalul Carlo Maria Martini: o contribuție la spiritualitatea sacerdotală în lumina textului din 2Cor 12,1-10”, este disertația doctorală pe care am susţinut-o la Institutul de Spiritualitate din cadrul Universităţii Gregoriana din Roma. În acest studiu mi-am propus să-mi îndrept atenţia tocmai asupra acestei realităţi prezente în viaţa omului pentru a arăta cum în mijlocul slăbiciunilor se manifestă pe deplin puterea lui Dumnezeu. Am luat ca punct de plecare răspunsul pe care apostolul Paul l-a primit de la Domnul în momentul în care el cerea în rugăciune să fie eliberat de ghimpele prezent în trup, care îi provoca atâta suferinţă (cf. 2Cor 12,7-8). În loc să fie eliberat de acel ghimpe, apostolul Paul primeşte răspuns din partea Domnului: „Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune” (2Cor 12,9a). Asupra acestui răspuns pe care apostolul Paul l-a primit de la Domnul, cardinalul Carlo Maria Martini a reflectat îndelung propunând apoi preoţilor un curs de exerciţii spirituale pe această temă. Rodul meditaţiilor sale îl găsim în cartea: La debolezza è la mia forza. Meditazioni sulla Seconda Lettera ai Corinzi (Slăbiciunea este tăria mea. Meditații despre Scrisoarea a doua către Corinteni), Casale Monferrato 2000, care a reprezentat pentru mine, dintr-un anumit punct de vedere, o adevărată „întâlnire” a cardinalului cu apostolul Paul.

Lucrarea este structurată în patru capitole. În primul capitol, intitulat Slăbiciunea omului şi „slăbiciunea” lui Dumnezeu am încercat să scot în evidenţă faptul că a accepta propria slăbiciune ne ajută să trăim ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu; exemplu în acest sens fiind însuşi Isus Cristos.

În al doilea capitol mi-am îndreptat atenţia asupra apostolului Paul care de-a lungul activităţii sale apostolice nu a fost scutit de momente în care să fi experimentat propria slăbiciune. Aceste momente au fost cele care l-au condus progresiv pe Apostol la convingerea pe care a mărturisit-o apoi creştinilor din Corint, spunând că: „atunci când sunt slab, atunci sunt puternic” (2Cor 12,10). Puterea la care face referire aici apostolul Paul este legată tocmai de harul lui Dumnezeu care se manifestă pe deplin în momentele de încercare (cf. 2Cor 12,9a).

În al treilea capitol, atenţia a fost îndreptată spre cardinalul Carlo Maria Martini care ajunge spre finalul vieţii să afirme că, în ciuda dificultăţilor întâlnite în viaţă, pentru el „totul este dar”, scoţând astfel în evidenţă grija ocrotitoare a lui Dumnezeu (C.M. Martini – G. Sporschill, Conversazioni notturne a Gerusalemme: sul rischio della fede, Milano 2008, 4). În ceea ce priveşte tema propusă, cardinalul consideră propria slăbiciune ca fiind forţa sa, făcând referire aici la suferinţa lui Isus Cristos: „Aşa cum Cristos a revelat pe cruce puterea şi gloria lui Dumnezeu, tot la fel şi noi, în sărăcia noastră, în slăbiciunile noastre, în încercările noastre, suntem uniţi cu crucea lui Cristos şi ne putem încrede în puterea lui Dumnezeu” (C.M. Martini, La debolezza è la mia forza. Meditazioni sulla Seconda Lettera ai Corinzi, 42).

Ultimul capitol este cumva scopul acestui studiu și contribuția pe care am voit să o aduc la viața spirituală a preoților. Aceștia, privind la experienţa atât a apostolului Paul, cât şi a cardinalului Carlo Maria Martini, vor putea să învețe că, pe parcursul vieţii, momentele de slăbiciune nu sunt un impediment în drumul lor spiritual, ci mai curând o exigenţă pentru a face o experienţă autentică a lui Dumnezeu.

Pr. dr. Ionuț Eremia Imbrișcă

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Claudiu Dumea, Să ne rugăm cu psalmistul, vol 2. Psalmii 26-51, Iași 2018, 392 p., 14×20, ISBN 978-606-578-355-3, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Să ne rugăm cu psalmistul, vol 2. Psalmii 26-51, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 392 p. și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Dacă e să o privim din punct de vedere al mărimii, Cartea Psalmilor, cu cele 1931 de cuvinte ebraice, este cea de-a treia carte veterotestamentară, după Cartea profetului Ieremia și Cartea Genezei. Însă dacă e să vedem prezența ei, mai întâi, în istoria tradiției iudaice și, apoi, în cea creștină, importanța ei este primară. Să ne gândim, de exemplu, la opera sfântului Augustin, unde din cele aproximativ 60.000 de citări biblice, 20.000 sunt din Vechiul Testament și, dintre acestea, 11.500 sunt preluate din Psalmi. Cartea Psalmilor este cea mai citată după Evanghelii. Însă dominant nu este doar aspectul cantitativ. Același părinte al Bisericii, în comentariul său la Psalmi Enarrationes in Psalmos, exclamă: „Psalterium meum, gaudium meum!(Psaltirea mea, bucuria mea!”, dând astfel glas unei adeziuni corale care va continua de-a lungul veacurilor în creștinism.

O astfel de adeziune bucuroasă și mistică o regăsim și în comentariul pe care pr. Claudiu Dumea îl face la Cartea Psalmilor și care, din motive de practicitate, va fi publicat la Editura Sapientia în șase volume. Titlul pe care pr. Dumea l-a ales pentru aceste meditații despre psalmi este Să ne rugăm cu psalmistul. Prin aceasta, autorul ne invită să vedem psalmii ca un dialog cu Dumnezeu, însă un dialog pe care Dumnezeu însuși l-a deschis. Ideea ar fi că așa cum un copil învață să vorbească întrucât tatăl îi vorbește, tot la fel, noi învățăm să-i vorbim lui Dumnezeu întrucât Dumnezeu ne-a vorbit mai întâi.

Din această perspectivă nu ar trebui să ne surprindă faptul că în Biblie, care este prin excelență cuvântul lui Dumnezeu, întâlnim o carte de rugăciuni. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă, în timp ce rugăciunile sunt cuvinte omenești. Dar cum au ajuns acestea în Biblie? Biblia este cuvântul lui Dumnezeu și în Psalmi. Aceasta înseamnă că rugăciunile adresate lui Dumnezeu sunt cuvântul lui Dumnezeu? Răspunsul la această întrebare îl găsim în natura dialogică a Scripturii și, mai ales, în cheia ei de boltă, care este figura Fiului, Isus Cristos, Dumnezeu și om. El este cel care transformă cuvântul uman rugător în cuvânt divin binecuvântător.

Axa hermeneutică pe care pr. Claudiu Dumea o adoptă în comentariul său la psalmi este așadar cristologică. Dacă Biblia conține o carte de rugăciuni, aceasta înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar ceea ce Dumnezeu ne spune, ci și ceea el vrea să audă, pentru că este Cuvântul Fiului pe care el îl iubește. Întregul arc al existenței noastre este asumat de Cristos și transformat în glorie divină, chiar și momentele cele mai întunecate, deoarece Isus a murit pe cruce având pe buze cuvintele psalmilor.

În analiza sa, pr. Dumea este conștient și de faptul că Psaltirea este și un text poetic ce trebuie supus unei analize istorico-critice. Cartea Psalmilor se prezintă ca un șantier pentru critica textuală, din cauza transmiteri sale seculare și relativelor sale modificări și chiar degenerări. Se prezintă și ca un laborator filologic fie datorită disparității cronologice în compunerea diferitelor versuri, fie datorită caracteristicilor lexicale foarte diferite, fie datorită trecerilor de la originalul ebraic la traducerea Septuagintei și la textul final masoretic vocalizat. Din acest motiv, pr. Claudiu îmbină reflecțiile personale cu comentariile făcute de diferiți părinți ai Bisericii, exegeți consacrați și chiar poeți care au căutat să pătrundă mai adânc sensul și conținutul psalmilor.

Dincolo de aceste aspecte însă, nu trebuie să uităm că obiectul rugăciunii în psalmi este viața în comuniune cu Dumnezeul revelației, victoria finală a lui Dumnezeu în lume și instaurarea împărăției mesianice. De fapt este același scop spre care conduce Noul Testament și este aceeași respirație care susține Tatăl nostru. De aceea, singurul lucru important este să începem mereu din nou să ne rugăm cu fidelitate și iubire psalmii, în numele Domnului nostru Isus Cristos.

Pr. dr. Ștefan Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Claudiu Dumea, Să ne rugăm cu psalmistul, vol 1. Psalmii 1-25, Iași 2018, 320 p., 14×20, ISBN 978-606-578-354-6, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Să ne rugăm cu psalmistul, vol. 1. Psalmii 1-25, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 320 p. și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Dacă e să o privim din punct de vedere al mărimii, Cartea Psalmilor, cu cele 1931 de cuvinte ebraice, este cea de-a treia carte veterotestamentară, după Cartea profetului Ieremia și Cartea Genezei. Însă dacă e să vedem prezența ei, mai întâi, în istoria tradiției iudaice și, apoi, în cea creștină, importanța ei este primară. Să ne gândim, de exemplu, la opera sfântului Augustin, unde din cele aproximativ 60.000 de citări biblice, 20.000 sunt din Vechiul Testament și, dintre acestea, 11.500 sunt preluate din Psalmi. Cartea Psalmilor este cea mai citată după Evanghelii. Însă dominant nu este doar aspectul cantitativ. Același părinte al Bisericii, în comentariul său la Psalmi Enarrationes in Psalmos, exclamă: „Psalterium meum, gaudium meum!(Psaltirea mea, bucuria mea!”, dând astfel glas unei adeziuni corale care va continua de-a lungul veacurilor în creștinism.

O astfel de adeziune bucuroasă și mistică o regăsim și în comentariul pe care pr. Claudiu Dumea îl face la Cartea Psalmilor și care, din motive de practicitate, va fi publicat la Editura Sapientia în șase volume. Titlul pe care pr. Dumea l-a ales pentru aceste meditații despre psalmi este Să ne rugăm cu psalmistul. Prin aceasta, autorul ne invită să vedem psalmii ca un dialog cu Dumnezeu, însă un dialog pe care Dumnezeu însuși l-a deschis. Ideea ar fi că așa cum un copil învață să vorbească întrucât tatăl îi vorbește, tot la fel, noi învățăm să-i vorbim lui Dumnezeu întrucât Dumnezeu ne-a vorbit mai întâi.

Din această perspectivă nu ar trebui să ne surprindă faptul că în Biblie, care este prin excelență cuvântul lui Dumnezeu, întâlnim o carte de rugăciuni. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu adresat nouă, în timp ce rugăciunile sunt cuvinte omenești. Dar cum au ajuns acestea în Biblie? Biblia este cuvântul lui Dumnezeu și în Psalmi. Aceasta înseamnă că rugăciunile adresate lui Dumnezeu sunt cuvântul lui Dumnezeu? Răspunsul la această întrebare îl găsim în natura dialogică a Scripturii și, mai ales, în cheia ei de boltă, care este figura Fiului, Isus Cristos, Dumnezeu și om. El este cel care transformă cuvântul uman rugător în cuvânt divin binecuvântător.

Axa hermeneutică pe care pr. Claudiu Dumea o adoptă în comentariul său la psalmi este așadar cristologică. Dacă Biblia conține o carte de rugăciuni, aceasta înseamnă că Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar ceea ce Dumnezeu ne spune, ci și ceea el vrea să audă, pentru că este Cuvântul Fiului pe care el îl iubește. Întregul arc al existenței noastre este asumat de Cristos și transformat în glorie divină, chiar și momentele cele mai întunecate, deoarece Isus a murit pe cruce având pe buze cuvintele psalmilor.

În analiza sa, pr. Dumea este conștient și de faptul că Psaltirea este și un text poetic ce trebuie supus unei analize istorico-critice. Cartea Psalmilor se prezintă ca un șantier pentru critica textuală, din cauza transmiteri sale seculare și relativelor sale modificări și chiar degenerări. Se prezintă și ca un laborator filologic fie datorită disparității cronologice în compunerea diferitelor versuri, fie datorită caracteristicilor lexicale foarte diferite, fie datorită trecerilor de la originalul ebraic la traducerea Septuagintei și la textul final masoretic vocalizat. Din acest motiv, pr. Claudiu îmbină reflecțiile personale cu comentariile făcute de diferiți părinți ai Bisericii, exegeți consacrați și chiar poeți care au căutat să pătrundă mai adânc sensul și conținutul psalmilor.

Dincolo de aceste aspecte însă, nu trebuie să uităm că obiectul rugăciunii în psalmi este viața în comuniune cu Dumnezeul revelației, victoria finală a lui Dumnezeu în lume și instaurarea împărăției mesianice. De fapt este același scop spre care conduce Noul Testament și este aceeași respirație care susține rugăciunea Tatăl nostru. De aceea, singurul lucru important este să începem mereu din nou să ne rugăm cu fidelitate și iubire psalmii, în numele Domnului nostru Isus Cristos.

Pr. dr. Ștefan Lupu

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Marie-Dominique Molinié, Curajul de a ne teme… …de inima împietrită, Iași 2018, 216 p., 14×20, ISBN 978-606-578-340-9,20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Curajul de a ne teme… …de inima împietrită, scrisă de pr. Marie-Dominique Molinié O.P. și tradusă în limba română de sr. Ioana (Cecilia Turc). Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 216 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei.

Pages from Curajul de a ne teme

Dumnezeu nu încetează să ne deruteze, până când vom ajunge să-l vedem faţă în faţă. Sfinţii sunt oameni care au acceptat o dată pentru totdeauna să se lase derutaţi: aceasta a devenit pâinea lor cea de toate zilele. Nu vă miraţi că vă miraţi: noi nu suntem la înălţimea doctrinei Bisericii; aceasta este inepuizabilă. Atunci îngenuncheaţi ca nişte copii şi spuneţi: „Vorbeşte, Doamne, servitorul tău ascultă!”

Nu vă prefaceţi, ci faceţi-o într-adevăr. Pentru aceasta e nevoie de tăcere: nu de tăcerea materială (care este totuşi necesară), ci de aceea a ideilor: nu trebuie să vă cramponaţi de micile voastre idei – mai ales dacă sunt măreţe –, ci să fiţi ca nişte copii care nu ştiu ce li se va spune.

Această carte trebuie luată în serios. Poate că Dumnezeu vrea să nu reţineţi decât un singur cuvânt din toate aceste pagini: nu vă bateţi capul cu celelalte. Trebuie să ne deschidem în faţa luminii luând lucrurile în serios: când privim lucrurile spirituale într-un mod uman înseamnă că nu le luăm în serios…

Dumnezeu va trece în măsura în care voi, dragi cititori, veţi crede aceasta: eu o spun precum Moise către evrei, în ajunul nopţii pascale. Nu trebuie să gândiţi: „Am citit deja destule cărţi, ştiu ce vrea să spună aceasta”. Nu ştim niciodată ce înseamnă o trecere a Domnului… Nu ştim nici ce înseamnă viaţa creştină; pe teren învăţăm: aşteptăm mereu ceva nou, aşteptăm să se facă tot mai multă lumină.

Capitolele acestei cărţi nu urmăresc un plan anume, ci o temă cu mai multe variaţiuni. Tema constă în aceste cuvinte: lăsaţi-vă modelaţi de harul lui Dumnezeu, lăsaţi-l să lucreze în voi. Nu sună foarte original, nu este foarte dificil de practicat, dar este foarte dificil de înţeles… vreau să spun, în felul în care ne cere să o practicăm.

Contrar a ceea ce se spune adesea, nu a pune în practică este greu în viaţa creştină, ci a înţelege. Dacă noi nu practicăm ceea ce ni se spune înseamnă că nu înţelegem.

Să nu ne temem de ceilalţi, de lume, de viaţă – să ne temem de noi înşine. Nu de ceea ce ne înfricoşează de obicei – slăbiciunea noastră, greşelile noastre, căderile noastre (acestea fac parte din natura umană); să ne temem de ceea ce Isus le reproşează apostolilor după învierea sa: „Voi aveţi inima împietrită. De ce? Voi nu credeţi că eu am înviat! Voi nu credeţi pentru că este prea frumos: aici este greşeala voastră”.

Să cerem să nu ne încăpăţânăm prea mult timp…

Pr. Marie-Dominique Molinie O.P.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Angelo Scola, Maria, Femeia. Misterele vieții sale, Iași 2018, 83 p., 14×20, ISBN 978-606-578-333-1, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Maria, Femeia. Misterele vieții sale, scrisă de Cardinalul Angelo Scola și tradusă în limba română de pr. Iosif Martin. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 83 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 10 lei.

Încă de copil, fiecare dintre noi trece printr-o importantă experienţă de încredinţare. Facem primii paşi, bâlbâim primele cuvinte arătând mamei şi tatălui recunoştinţă pentru promisiunea pe care grija lor faţă de noi a trezit-o în profunzimea eului nostru. Din dăruirea lor izvorăşte experienţa noastră elementară a binelui. Ei au capacitatea, cu relaţiile lor pline de iubire, să ne deschidă larg faţă de celălalt. Ia fiinţă dinamismul recunoştinţei reciproce: terenul pe care înfloreşte comuniunea dintre oameni. Grijă, pază, încredinţare în capacitatea celui care ne precede iubindu-ne sunt termeni care exprimă, chiar şi din punct de vedere etimologic, cât de constitutivă este în noi experienţa încredinţării.

Dacă acum mergem un pic mai departe de această scurtă reflecţie a noastră referitor la originea noastră, ce găsim? Ceea ce Ioan Paul al II-lea numea genealogia fiecărui om, fără de care nu se înţelege nici măcar începutul lui biologic. Spunea marele papă polonez că naşterea („Mai mult poate naşterea şi raza de lumină să meargă în întâmpinarea celui nou-născut”, Hölderlin în poezia Renul) este împletire inseparabilă de început (biologie) şi de origine (genealogie). Aceasta ne apare evident de la începutul Evangheliei lui Matei (Mt 1,1-16), care ritmează cu putere genealogia lui Isus cu insistenta repetare a verbului „a născut”, în timp ce enumeră seria (14 generaţii de 3 ori) verigilor genealogiei sale. La sfârşitul seriei însă, ca să arate naşterea feciorelnică a lui Mesia, evanghelistul face o impunătoare variaţie: „Iacob l-a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care s-a născut Isus, numit Cristos”.

Seria nu se termină cu un bărbat, ci cu Maria, femeia. Locul central al Mariei în originea lui Isus se impune în felul acesta cu o putere deosebită. Ei îi este încredinţat Fiul lui Dumnezeu. Şi, începând din acel moment, Fecioara-Mamă îl păzeşte până la înălţarea sa glorioasă la cer în trupul său „adevărat”.

Totuşi, ceea ce este încă şi mai minunat pentru noi este încredinţarea reciprocă pe care Isus, sub cruce, o stabileşte între Ioan – şi în el cu toţi credincioşii – şi Maria: „Apoi a spus ucenicului: «Iată Mama ta!»” (In 19,27). Fără ea, omul îşi pierde originea: semnificaţia însăşi a propriei existenţe. Şi a trăirii cotidiene, alcătuită din afecţiuni, din muncă şi din odihnă.

Această carte, care oferă câteva puncte de reflecţie asupra misterelor vieţii Fecioarei, a apărut din dorinţa de a aprofunda experienţa mea personală de încredinţare Fecioarei. Aveam în jur de 30 de ani, când un mare preot m-a învăţat să-mi încredinţez sfintei Fecioare – cu un Bucură-te, Marie în fiecare seară înainte de culcare – viaţa. Ca să învăţ să trăiesc ca vocaţie şi, în acelaşi timp, ca să fiu fidel stării de viaţă la care am fost chemat.

Acum o recomand întotdeauna tuturor, mai ales tinerilor. Încredinţarea către Maria este o autentică mângâiere de iubire. După fiecare zi, este tărie şi speranţă.

Ţie, scumpule cititor, îmi permit să-ţi adresez aceeaşi invitaţie.

† Cardinal Angelo Scola,

Patriarh de Veneţia

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

James Martin SJ, Ghidul iezuit spre (aproape) tot, Iași 2018, 508 p., 14×20, ISBN 978-606-578-327-0, 35 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Ghidul iezuit spre (aproape) tot, scrisă de James Martin SJ și tradusă în limba română de pr. dr. George Marius Nicoară. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 508 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 35 lei.

Oamenii de azi, ca și cei de ieri, se află într-o căutare frenetică de practici religioase și spirituale care să le aducă pace, mulțumire și care, eventual, să le promită și mântuirea. Dovada acestui fapt este numărul uriaș de cărți de dezvoltare personală, de spiritualități orientale și de ghiduri din categoria „Cum să…”. Cartea Ghidul iezuit spre (aproape) tot ar putea fi inclusă în mod arbitrar în aceeași categorie, dacă am cădea în ispita de a judeca o carte după copertă (sau după titlu). Ce-i drept, promite mult – spre (aproape) tot – dar autorul se ține de cuvânt și prezintă cu o simplitate uimitoare spiritualitatea iezuită care a călăuzit de-a lungul timpului un număr impresionant de oameni.

Izvoarele acestei cărți sunt scrierile întemeietorului Societății lui Isus (Ordinul Iezuit), Ignațiu de Loyola (1491-1556), un spaniol de origine bască, soldat în armata regelui Spaniei, convertit după ce a citit Viețile sfinților în timp ce se afla în convalescență. Datorită formării sale militare, scrierile, viața și organizarea lui Ignațiu sunt caracterizate de disciplină și acuratețe.

James Martin SJ pornește de la premisa că „există un Dumnezeu și acel Dumnezeu dorește să fie într-un raport direct cu tine”. Propria experiență de convertire, dar și experiențele celor pe care i-a călăuzit sau i-a întâlnit de-a lungul misiunii sale de iezuit, l-au condus la considerarea a cel puțin șase căi prin care oameni îl pot găsi sau regăsi pe Dumnezeu. Acesta este punctul de plecare care angajează în găsirea unor modalități de a rămâne în această relație.

Originalitatea spiritualității iezuite este considerarea omului în totalitatea sa. Aspirații, dorințe, temeri, sentimente… toate sunt parte din drumul spiritual și nu se poate face abstracție de nimic dacă se dorește un parcurs sincer și adevărat. Tocmai această caracteristică justifică intenția autorului de a susține că acest ghid este spre (aproape) tot. Dumnezeu, spune James Martin SJ, ne întâlnește acolo unde suntem, cum suntem și cu ceea ce simțim sau credem în acel moment.

Toată experiența cu Dumnezeu este o experiență de iubire. Doar aceasta poate mișca viața creștinului spre transformare fără a cădea într-un voluntarism bolnăvicios. Însă fidelitatea noastră nu este întotdeauna constantă, deși Dumnezeu ne interpelează în fiecare moment. Practica examenului de conștiință, transformată deseori într-o socotire a păcatelor, ne introduce în această dinamică a carității și devine astfel o socotire a iubirii.

Un alt subiect tratat pe larg în această carte este rugăciunea. S-au scris multe despre rugăciune, recunoaște acest lucru și James Martin SJ. Apelând la experiența sa și a îndrumătorilor săi spirituali sau a altor figuri importante din Ordinul Iezuit și nu numai, autorul încearcă enunțarea unei definiții a rugăciunii. Bineînțeles că nu este totul redus la aspectul teoretic ci sunt prezentate și diferite forme ignațiene de rugăciune.

Un spațiu important este acordat și tratării celor trei voturi pe care un iezuit le face în momentul primirii sale în Societatea lui Isus: sărăcie, celibat și ascultare. Cu toate că acestea nu sunt teme noi, autorul le prezintă sub diferitele lor aspecte teologice și practice. Scopul? Pentru a demonta prejudecățile pe care mulți le au încă cu privire la acestea. Astfel că totul este prezentat parcă într-o lumină nouă.

De când a înflorit literatura spirituală de specialitate, cuvântul discernământ a început să fie aproape imediat asociat cu Ordinul Iezuit. Nu putea lipsi așadar o astfel de temă în acest ghid spre (aproape) tot. De fapt, în (aproape) tot ceea ce facem este nevoie de discernământ. O practică care cere exercițiu (nu degeaba cartea de căpătâi a iezuiților se numește Exerciții spirituale!) și care devine obișnuință deoarece presupune implicarea omului în totalitatea sa.

Ghidul iezuit spre (aproape) tot este o carte extraordinară, fundamentală pentru stabilirea unor baze solide în viața spirituală. Limbajul simplu și concis, exemplele și o structură bine pusă la punct o fac accesibilă oricărui cititor care dorește să răspundă provocării de a intra și de a rămâne în relație cu Dumnezeu. Aici și acum.

David Eduard Cristian

 

 

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Henri Nouwen, Schimbă durerea mea în dans: a trăi cu speranţă momentele de încercare, Iași 2018, 14×20, 114 p., ISBN 978-606-578-328-7, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Schimbă durerea mea în dans : a trăi cu speranţă momentele de încercare, scrisă de Henri Nouwen și tradusă în limba română de pr. Iosif Martin. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 114 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 15 lei.

Decenii de lectură a operelor lui Nouwen despre viaţa spirituală şi ministerul pastoral într-o lume îndurerată şi care avea nevoie de ajutor m-au făcut să cunosc interesul său profund pentru rugăciune şi capacitatea sa de a pătrunde natura umană cu un pronunţat discernământ. Aceasta o ştiam prea bine. Dar doream să dobândesc o cunoaştere mai profundă a personalităţii sale. În timp ce lucram cu materialul de arhivă al legatului său testamentar, voiam să reuşesc să-l descopăr, dincolo de acele pagini pline de notiţe şi de adnotări dactilografiate, pe omul de credinţă şi pe păstorul de suflete.

Posibilitatea de a concretiza această aspiraţie s-a ivit în mod absolut întâmplător. Prietenul meu John Mogabgab, asistentul lui Henri, atunci când preda la Institutul de Teologie al Universităţii din Yale, acum director al unei cunoscute reviste, Weavings, m-a sfătuit să fac o vizită şi la Daybreak [Alba], comunitatea pentru persoane cu handicap grav, în care Henri a petrecut ultimii săi ani de viaţă şi de preoţie.

Am aflat multe în acele zile, mai degrabă despre om decât despre scriitor, încă de la sosirea mea pe aeroport… Am aflat că era însufleţit de o imensă şi inspirată energie. Primea încontinuu cereri de ajutor de la persoane cu probleme grave, persoane necunoscute lui, pe care multe personaje publice de nivelul său ar fi căutat să le ţină la distanţă, recurgând la „filtrul” unor secretare sau asistente.

Înainte cu câţiva ani, Henri ceruse de la Universitatea Harvard un an sabatic, pe care să-l petreacă scriind la Trosly-Breuil, în Franţa, în prima dintre Comunităţile Arca, dedicată asistenţei persoanelor cu dizabilităţi fizice şi psihice. Aici s-a simţit atât de în largul său, încât în 1986 a acceptat invitaţia de a-şi asuma misiunea de preot în una dintre Comunităţile Arca, în preajma oraşului Toronto, în Canada: chiar la Daybreak. La Daybreak, după cum el însuşi şi alţii o spuneau, Henri a aflat adevărata sa casă. Acest profesor, care îi formase pe unii dintre teologii cei mai pregătiţi şi strălucitori ai naţiunii – predând în atenee de prestigiu de la Notre Dame, Yale şi Harvard –, a petrecut ultimii săi ani de viaţă dăruindu-se cu totul slujirii acestei comunităţi, cu prezenţa sa gentilă (dar la necesitate chiar puternică) şi cu ale sale simple, pastorale cuvinte de binecuvântare. A continuat să scrie, fireşte, şi, printr-unul dintre paradoxurile tipice care deseori caracterizează viaţa figurilor de-a dreptul mari, influenţa sa a crescut şi mai mult.

După moartea sa, care a avut loc în 1996, interesul pentru scrierile sale a devenit şi mai mare. Motivul unui astfel de succes nu constă, după părerea mea, numai în deosebita sa abilitate narativă sau în talentele sale extraordinare. Mai mult decât din oricare altă parte, eu cred, interesul viu pe care Nouwen continua să-l trezească se naşte din ceea ce era el: o inimă frântă înaintea lui Dumnezeu şi deschisă pentru aproapele său şi pentru cititorii săi. Henri era complex şi imperfect; o ştia bine şi nu pretindea altceva. Dar ştia de asemenea că exista o misiune ce trebuia împlinită, suferinţele de care să se îngrijească, comorile de speranţă cu care să lumineze laturile obscure ale vieţii.

Toate acestea, după cum sper că am reuşit să arăt cititorului, formau predicile, conferinţele, însemnările care au alcătuit această carte. Schimbă durerea mea în dans ne face, aşadar, să cunoaştem aspecte ulterioare ale gândirii – şi ale vieţii – acestui maestru de spiritualitate, a acestui om de mare credinţă şi umanitate, uşor încovoiat în figură, întotdeauna energic şi vibrant în spirit. Şi în timp ce înţelegem din cuvintele sale posibilităţile unei vieţi umane trăite în călduroasă, pasionantă comuniune cu Dumnezeu, ar putea chiar şi durerile noastre să se schimbe în încrezătoare aşteptare şi de-a dreptul în bucurie.

Timothy Jones

 

Henri Nouwen, Schimbă durerea mea în dans : a trăi cu speranţă momentele de încercare, Iași 2018, 14×20, 114 p., ISBN 978-606-578-328-7, 15 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro