Izvoarele biblice ale spiritualităţii Inimii Preasfinte a lui Isus

Ottavio de Bertolis, Izvoarele biblice ale spiritualităţii Inimii Preasfinte a lui Isus, Iași 2017, 14×20, 66 p., ISBN 978-606-578-315-7, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Izvoarele biblice ale spiritualităţii Inimii Preasfinte a lui Isus, scrisă de Ottavio de Bertolis și tradusă în limba română de pr. dr. George Marius Nicoară. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în format 14×20, are 66 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 10 lei.

Mărturisesc, încă de la început, că doresc să reflectăm asupra fundamentelor biblice ale spiritualităţii sfintei Inimi. Aşa cum observaţi, prin aceste cuvinte reiau învăţătura părintelui Charles Bernard, care vorbea despre „spiritualitatea” Preasfintei Inimi, şi nu despre „devoţiune”; de fapt, ultimul cuvânt, cu toate că este foarte bogat şi foarte prezent în tradiţia noastră, are în limbajul curent un înţeles aproape inferior, dacă nu chiar peiorativ, indicând ceva opţional, ca o cireaşă de pe tort, care poate să fie sau să nu fie şi, în final, este totuna dacă este sau nu este.

Cuvântul „devoţiune”, în limbajul curent, a dobândit, în afară de aceasta, o conotaţie neimportantă, indicând, implicit, un context mediocru, lipsit de capacităţi intelectuale şi de perspective umane largi, o mentalitate „de prunci”, nu în sensul evanghelic al cuvântului. În mod evident, în gândirea sfântului Toma de Aquino, acest cuvânt nu are deloc acest înţeles, ci are înţelesul unei tensiuni existenţiale a minţii, a sufletului şi a trupului, îndrumate total spre Dumnezeu; totuşi, este nevoie să ţinem cont de limbajul actual şi din acest motiv vom folosi cuvântul „spiritualitate” a Preasfintei Inimi, şi nu „devoţiune”.

Preasfânta Inimă, simbolul şi spiritualitatea ei văzută ca pe o faţetă subtilă de la care se ajunge la inteligenţa profundă a Scripturilor. De fapt, fiecare întâlnire a noastră cu Isus devine o întâlnire cu Inima celui despre care vorbesc Scripturile. Putem, prin urmare, să ne întrebăm, în meditaţia noastră zilnică, precum şi la sfânta Liturghie sau în Liturgia Orelor: „Ce anume doreşte Isus să-mi spună prin această lectură, prin acest psalm, prin această pagină a Vechiului Testament sau prin afirmaţia lui Paul sau a lui Ioan?” Deoarece, de fapt, este mereu el şi numai el cel care vorbeşte prin intermediul profeţilor, al apostolilor şi al evangheliştilor. Putem să privim în altă cheie întreaga Sfântă Scriptură, ca fiind un imens mozaic, o multitudine de cărţi de vizită pe care se pictează un chip, însuşi Isus, pe care-l contemplăm în Preasfânta lui Umanitate, în ceea ce a făcut sau dorise să facă şi în ceea ce suferise şi dorise să sufere pentru noi.

Toate rândurile Sfintei Scripturi, direct sau indirect, prin culori mai vii (cum transpare în mod special în contemplarea pătimirii, care este apogeul manifestării Preasfintei Inimi a lui Cristos) sau în culori mai pale (cum se observă în unele pagini din Vechiul Testament, acolo unde anunţul lui Cristos este uşor umbrit de cuvântul textului), îl manifestă pe Isus Cristos, iar persoana lui îi descoperă Inima.

Prin urmare, spiritualitatea Preasfintei Inimi a lui Cristos este, înainte de toate, o metodă şi un stil de rugăciune, care se construieşte zi după zi prin rugăciune perseverentă şi zilnică. Alături de meditaţie, faţă de ceea ce Isus spune sau îmi spune, în funcţie de cuvintele folosite, va urma, negreşit, răspunsul nostru, rugăciunea din interiorul lectio divina, şi anume „ceea ce eu îi spun sau îi cer”, în „a vorbi cu el aşa cum un prieten vorbeşte altui prieten”.

Aici se adevereşte spusa aceea: „inimă la inimă”, adică sincer şi cu încredere, încrezător şi abandonat, prin care Papa Benedict al XVI-lea ne arată că este semnul întâlnirii noastre cu Dumnezeu. În acest loc se găseşte întâlnirea cu el, ce se prelungeşte dincolo de Cuvânt, în special la sfânta Liturghie şi în adorarea preasfântului Sacrament: Cuvântul ce nu este numai Cuvânt, ci şi pâine. Prin el, darul şi cel care se dăruieşte sunt acelaşi lucru, iar Persoana, cunoscută, adorată, celebrată şi contemplată de noi, este prezentă în mod real.

Spiritualitatea Preasfintei Inimi nu poate să nu ţintească spre Euharistie şi spre adoraţia ei, acolo unde Isus este prezent în mod real: în special prin rugăciunea „orei sfinte”, pe care, personal, o consider cea mai sigură cale de a ajunge la o întâlnire personală cu Preasfânta Inimă a lui Cristos.

Ottavio de Bertolis

Ottavio de Bertolis, Izvoarele biblice ale spiritualităţii Inimii Preasfinte a lui Isus, Iași 2017, 14×20, 66 p., ISBN 978-606-578-315-7, 10 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Maria – Steaua speranței

Benedict al XVI-lea, Maria – Steaua speranței, Iași 2017, 14×20, 77 p., ISBN 978-606-578-315-7, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Maria – Steaua speranței, scrisă de Papa Benedict al XVI-lea și tradusă în limba română de pr. dr. Ciprian Bejan-Piser. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în format 14×20, are 77 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 10 lei.

Papa emerit Benedict al XVI-lea ne propune o serie de meditații despre Sfânta Fecioară, pe care o numește „Steaua speranței”. De ce acest titlu? Deoarece ea a fost mereu disponibilă să împlinească planul lui Dumnezeu, iar prin credință a devenit Arca vie a alianței, în care Dumnezeu s-a făcut om, unde a devenit asemenea fiecăruia dintre noi. Maria a avut un rol fundamental în istoria mântuirii, acela de a-l naște pe Fiul lui Dumnezeu. O misiune dificilă, plină de necunoscut, dar nu imposibilă pentru cea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul (cf. Lc 1,45).

Aceste meditații sunt rodul reflecției papei și au fost culese din discursurile și omiliile ținute de-a lungul pontificatului său cu ocazia diferitelor sărbători în cinstea Sfintei Fecioare Maria, în timpul audiențelor generale sau la diferite întâlniri cu persoanele consacrate sau cu laicii. Prin aceste meditații papa o propune pe Maria ca model de ascultare, de credință și de slujire.

În prima parte a cărții, suveranul pontif ne-o prezintă pe Maria ca Mamă a lui Dumnezeu. Maternitatea Mariei începe la buna-vestire și se împlinește la picioarele crucii, pe Calvar. Prin „da-ul” Mariei a început o nouă etapă a istoriei, deoarece a acceptat ca din ea să ia trup omenesc Cuvântul Tatălui Veșnic, Isus Cristos. Prin cântarea Magnificat, Sfânta Fecioară își exprimă recunoștința pentru misiunea care i-a fost încredințată.

În cea de-a doua parte, o întâlnim pe Maria ca Mamă a Bisericii, sarcină pe care a primit-o de la Fiul ei răstignit pe cruce, când i-a spus: „Femeie, iată-l pe fiul tău!” (In 19,27) După înviere, Scriptura ne-o înfățișează pe Maria alături de discipoli, mereu în rugăciune. Apoi, de-a lungul istoriei, o întâlnim pe Maria mereu gata să-i ajute pe fiii ei de pe pământ.

A treia parte a cărții cuprinde câteva rugăciuni prin care ne putem încredința viața lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Fecioare. Papa Benedict al XVI-lea a propus spre meditație aceste rugăciuni la diferite sărbători în timpul pontificatului, ca mulțumire, dar și ca cerere pentru toate necesitățile lumii în care trăim.

Această carte se adresează celor care doresc să se apropie mai mult de Sfânta Fecioară și caută să descopere chipul de mamă al Mariei, Mamă a lui Dumnezeu și Mamă a Bisericii.

 

Octavian Sescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Spiritualitate și laicat

Rogelio García Mateo S.J., Spiritualitate și laicat, Iași 2017, 14×20, 133 p., ISBN 978-606-578-316-4, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Spiritualitate și laicat, scrisă de pr. Rogelio García Mateo S.J. și tradusă în limba română de pr. dr. George Marius Nicoară. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în format 14×20, are 133 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 15 lei.

 

Preotul iezuit Rogelio García Mateo ne propune un material în care abordează o temă cu o mare însemnătate în zilele noastre și anume: laicatul. El ne propune să descoperim identitatea laicului și misiunea sa în cadrul Bisericii. „Laicii, afirmă autorul, prin activitatea lor socială și prin care sunt implicați în mod imediat în realitatea familială, simt nevoia de a găsi o identitate spirituală care să nu fie o imitare a spiritualității sacerdotale, ci să găsească o viață de credință proprie și solidă, care să poată susține existența lor cotidiană”.

Cartea părintelui Rogelio García Mateo, Spiritualitate și laicat, este structurată în două părți, precedate de o introducere. Prima parte cuprinde opt puncte în care sunt evidențiate aspectele fundamentale din spiritualitatea creștină, și anume: rugăciunea, discernământul spiritual, protagoniștii rugăciunii, pe care îi întâlnim în Sfânta Scriptură și de-a lungul istoriei Bisericii, sfinții, care au fost modele de spiritualitate prin viața desăvârșită, experiența mistică, contemplare și acțiune.

În cea de-a doua parte, autorul vorbește despre identitatea spirituală a laicului, pornind de la exortația apostolică Christifideles laici, care tratează despre vocația și misiunea laicilor în Biserică și în lume. Toți oamenii sunt chemați la sfințenie, iar pentru aceasta sunt înzestrați cu diferite carisme sau ministere. Fiecare credincios, în domeniul său de activitate, are o anumită responsabilitate față de misiunea Bisericii. Laicii trebuie să trăiască evanghelia în cadrul vieții de familie prin slujirea persoanei și a societății.

Această carte se adresează într-un mod deosebit celor care doresc să-și aprofundeze identitatea și caută să-și trăiască în mod concret credința în fiecare sferă a vieții cotidiene.

Rogelio García Mateo S.J., Spiritualitate și laicat, Iași 2017, 14×20, 133 p., ISBN 978-606-578-316-4, 15 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


În numele divinei providențe. Cele mai frumoase pagini

Don Orione (sfântul Alois Orione), În numele divinei providențe. Cele mai frumoase pagini, Iași 2016, 13×20, 150 p., ISBN 978-606-578-271-6, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea În numele divinei providențe. Cele mai frumoase pagini, scrisă de Don Orione (sfântul Alois Orione) și tradusă în limba română de Cecilia Lujinschi. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în format 13×20, are 150 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 15 lei.

Vorbind despre Don Orione cu ocazia morţii sale, s-a sugerat, voalat, dar insistent, făcându-se aluzie chiar la documentul datat la 1 august 1940, că niciodată nu va putea fi cunoscut cu adevărat, până ce nu vom fi în posesia vreunui document referitor la viaţa sa interioară sau a vreunui secret mai puţin cunoscut al sufletului său. Cuvintele sale erau, ca şi operele sale, la îndemâna tuturor; şi totuşi trebuia ca el să ne fi lăsat şi altele, expuse într-o altă lumină (pentru că nimeni nu vorbeşte în întuneric), adresate nu nouă, nici istoriei, ci răsunând în acel spaţiu care nu mai ţine seama de geometrie. Dacă există vreun om care vorbeşte chiar şi atunci când tace, acela este sfântul; şi sfinţii care i-au adresat lui Isus cuvintele cele mai arzătoare nu sunt, cum s-ar crede, sfinţii meditativi, ci aceia ai acţiunii: sfânta Ecaterina din Siena, călătoare neobosită şi neliniştită, sfânta Tereza de Avila, reformatoarea şi fondatoarea multor aşezăminte, sfântul Francisc Xaveriu, ce părăseşte Europa în plin secol al XV-lea, ajunge în Japonia şi moare singuratic pe o insulă de pe acele mări îndepărtate; iată sfinţii care trebuie să-i fi vorbit lui Cristos cu cuvinte pline de lumină şi foc curat. Cel care tace, chiar şi în faţa lui Dumnezeu, este meditativul, cel care vede şi, văzând, se satură şi rămâne fremătând în contemplaţie.

Este foarte rar ca, din acele cuvinte secrete, să rămână vreo urmă pentru oameni. Foarte rar, neobişnuit, totuşi nu imposibil; aproape întotdeauna din întâmplare. În cazul lui Pascal, de exemplu, nu e de mirare că au ajuns până la noi paginile sale matematice, scrierile janseniste sau apologetice, dar este o mare minune că ne-a rămas, de la el, revelaţia focului interior din noaptea aceea misterioasă.

Don Orione nu era un mare scriitor; de fapt, nu era deloc scriitor; nu scria nici din vocaţie, nici din plăcere, ci din nevoie, ca majoritatea oamenilor. Şi totuşi ne-am dat seama că unele dintre cuvintele sale izvorau dintr-o flacără atât de profundă, se transformau apoi într-o lumină atât de nouă, încât vor rămâne mult mai multe mărturii ale existenţei şi operei sale decât ne putem imagina.

Prin amabilitatea unui prieten care a ţinut să-şi păstreze anonimatul, am intrat în posesia unei coli tipografice (octav) scrise pe patru pagini acoperite în întregime cu un scris dezordonat, cu multe alineate, uneori cu evidente inadvertenţe, cu ştersături şi adăugiri printre rânduri. Ce-a vrut să spună Don Orione, nu ştim, nici eu, nici prietenul meu, sau n-a ştiut să-mi spună. Nu pare a fi o ciornă de discurs, iar data din paranteză ne trimite cu gândul la o însemnare intimă. Să fie oare o scriere pentru public? Nu pare posibil; el nu ar fi făcut niciodată atâtea confidenţe despre sine. Noi credem că aceste patru pagini sunt un rest dintr-o însemnare, din timpul unei ore de rugăciune; încercarea de a salva, cu cerneală – şi pe ascuns –, amintirea unor sentimente, o licărire, consecinţa unor momente tensionate ce explodează şi coboară apoi în tăcere, aşa cum coboară seara peste păduri.

Nu doar un simplu cititor, ci şi un specialist în texte teologice şi mistice poate rămâne impresionat de aceste fraze înflăcărate, incandescente, în care, pe alocuri, nu mai foloseşte majuscula la începutul alineatului şi nici semnele de punctuaţie; şi aceste fraze au rămas pe hârtie, în dezordine, curgând parcă odată cu sângele dintr-o rană neprevăzută, grupându-se, parcă din zbor, în strofe.

Este un text ce dezvăluie un suflet profund creştin.

Ultimele două pagini se disting prin scrisul mai grăbit şi mai dezordonat, dar sunt cele mai directe şi mai bogate în revelaţie interioară. Data şi intenţia de a-şi scrie viaţa cu lacrimi şi sânge (adică trăind-o, creând-o, aşa „scria” el), ne spun clar că este vorba despre ultimii ani ai lui Don Orione.

Giuseppe De Luca

Don Orione (sfântul Alois Orione), În numele divinei providențe. Cele mai frumoase pagini, Iași 2016, 13×20, 150 p., ISBN 978-606-578-271-6, 15 lei.

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Lumea văzută altfel. Sfaturile evanghelice în viaţa de zi cu zi

Giuseppe Forlai, Lumea văzută altfel. Sfaturile evanghelice în viaţa de zi cu zi, Iași 2017, 14×20, 70 p., ISBN 978-606-578-314-0, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Lumea văzută altfel. Sfaturile evanghelice în viaţa de zi cu zi, scrisă de Giuseppe Forlai și tradusă în limba română de Daniel Hrişcă. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în format 14×20, are 70 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 10 lei.

Reflecţiile pe care le prezint aici în scris au fost destinate rubricii „Orizonturi creştine” a Radioului Vatican, transmise în perioada 2011-2012. Am dorit să parcurgem împreună un scurt itinerar care să ne ajute să înţelegem felul în care viaţa lui Isus, om sărac, cast şi ascultător, este o realitate care poate să-l atingă pe fiecare creştin în modul cel mai intim. Nu numai cei care profesează sfaturile evanghelice în viaţa consacrată într-o comunitate sau într-un institut secular primesc acest dar, ci şi un laic, un preot diecezan, o persoană căsătorită (întrucât prin Botez toţi am primit harul şi misiunea de a fi „un alt Cristos”) pot scoate din aceste trei izvoare de apă vie… să-şi potolească setea, de ce nu, „în afara templului” instituţiilor particulare (foarte bune, desigur, dar din care nu toţi sunt chemaţi să facă parte).

Tocmai în virtutea fundamentului comun, vom lua ca punct de plecare harul Botezului şi apoi vom încerca să ne apropiem cu grijă de persoana lui Cristos, Unsul Tatălui, pentru a înţelege cum anume, în el, fiecare creştin poate adopta, în cotidianitate, un stil de viaţă în sărăcie, curăţie şi ascultare. Cu toţii avem mare nevoie să înţelegem acest lucru, chiar dacă aceasta a fost probabil sufocată de prejudecăţi sau de simpla ignoranţă în privinţa acestui subiect: nu e uşor să preţuim sfaturile evanghelice, deoarece sunt percepute ca simple renunţări la ceea ce e legitim. Şi totuşi, pentru Isus Învăţătorul, care vede lumea altfel decât noi, sfaturile evanghelice sunt un mare dar pentru viaţa creştină şi datorită faptului că – şi vom încerca să o descoperim împreună – sunt profund coerente cu planul Creatorului. Prin „practicarea” lor, putem deveni tot mai mult noi înşine, ne putem asemăna, adică, tot mai mult cu Dumnezeu.

Iată, aşadar, că aceste câteva pagini vor să fie o încercare de a gusta harul care umanizează, al sărăciei, al curăţiei şi al ascultării. Pentru cei care apoi vor dori să aprofundeze din punct de vedere teologic această temă, vor găsi în librării diferite eseuri: recomand câteva în bibliografia selectivă.

Giuseppe Forlai

Giuseppe Forlai, Lumea văzută altfel. Sfaturile evanghelice în viaţa de zi cu zi, Iași 2017, 14×20, 70 p., ISBN 978-606-578-314-0, 10 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Chipul milostivirii. Mic tratat despre milostivirea divină și omenească

Raniero Cantalamessa, Chipul milostivirii. Mic tratat despre milostivirea divină și omenească, Iași 2016, 14×20, 172 p., ISBN 978-606-578-254-9, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Chipul milostivirii. Mic tratat despre milostivirea divină și omenească, scrisă de Raniero Cantalamessa şi tradusă în limba română de pr. Eduard Soare. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, formatul 14×20 cm, are 172 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 15 lei.

În această carte, pr. Raniero Cantalamessa, predicator apostolic în cadrul Curiei Romane, dorește să răspundă la o întrebare ce deseori a fost pusă în timpul Anului Jubiliar al Milostivirii: „Cum pot să fiu milostiv?” Grație Papei Francisc care a inaugurat acest timp sfânt, fiecare credincios are ocazia să experimenteze milostivirea divină, însă, în același timp, și să pună în aplicare iubirea lui Dumnezeu în raport cu semenii săi. De altfel, acest mic tratat, după cum este subintitulată cartea, leagă cele două niveluri ale trăirii milostivirii, cea divină și cea omenească, fiind propus cititorului, ca punct de plecare în practicarea milostivirii, exemplul lui Isus Cristos, Cuvântul întrupat, expresia sublimă a Milostivirii.

Structurată în două părți, cartea Chipul milostivirii.Mic tratat despre milostivirea divină și omenească reflectează, în primul rând, asupra acțiunilor pline de iubire ale lui Dumnezeu în planul său de mântuire, accentul fiind pus pe opera lui Isus Cristos, chipul vizibil al Tatălui, și, în al doilea rând, asupra datoriei de a fi milostivi și a asupra faptelor de milostenie, la care este chemat fiecare credincios.

A fi milostiv se identifică cu un exercițiu continuu, căci milostivirea, și nu reproșul, este cea care condamnă păcatul, dar apără persoana, oferindu-i păcătosului dreptul la schimbare, de a fi revitalizat de harul lui Dumnezeu. Discriminarea este opusul milostivirii, iar cartea Chipul milostivirii. Mic tratat despre milostivirea divină și omenească atrage atenția că cei care aleg discriminarea, vor rămâne discriminați, căci nu sunt capabili să împărtășească o iubire gratuită, asemenea lui Dumnezeu.

Papa Francisc afirmă, într-un mesaj postat pe o rețea de socializare în data de 8 martie 2016, că „micile gesturi ale iubirii, ale tandreții și ale grijii sunt cele care îi determină pe oameni să simtă prezența lui Dumnezeu”. Chipul milostivirii. Mic tratat despre milostivirea divină și omenească ne învață care sunt aceste gesturi ale iubirii sincere și cum putem, prin ele, să deschidem poarta milostivirii pentru a reînnoi lumea.

Michail Iulian Echert

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Mergeți la Iosif!

Claudiu Dumea, Mergeți la Iosif!, Iași 2016, 14×20, 180 p., ISBN 978-606-578-249-5, 15 lei.

Editura „Sapientia” anunță apariția cărții Mergeți la Iosif!, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 180 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 15 lei.

Cartea publicată recent de Editura Sapientia, Mergeți la Iosif!, scrisă de părintele Claudiu Dumea, apare într-un timp special, luna martie, lună închinată sfântului Iosif, cel care a avut minunata misiune de a fi cap al Sfintei Familii. Însăși figura sa, care transpare din scrierile sacre, denotă că era un om de caracter și un sfânt: drept, ascultător și tăcut, virtute care pune mult în lumină faptele sale și ascultarea sa.

Autorul își începe reflecția asupra personalității sfântului Iosif plecând de la întrebarea dacă ar fi un fapt exagerat a-l plasa pe sfântul Iosif în centrul istoriei lumii. Paternitatea lui Iosif este una specială și a fost exprimată prin diferite asemănări de-a lungul istoriei. Însă niciuna nu i-a epuizat adevărata semnificație. Deși nu a avut niciun rol în conceperea lui Isus, autoritatea și prerogativele sale sunt acelea ale unui tată adevărat. De aceea, conchide părintele, paternitatea lui Iosif este un mister tocmai datorită unicității sale. Astfel, a-l considera pe Iosif din prisma legăturii sale speciale cu Isus, centrul istoriei, îl îndreptățește pe autor să afirme că acesta se bucură de privilegiul de a fi, alături de Isus, în centrul istoriei lumii.

În continuare, părintele prezintă calitățile sfântului Iosif cel tăcut, cel muncitor și castissimus (după cum îl numesc invocațiile litanice), dar și rolul său în principalele momente ale copilăriei lui Isus. În toate aceste evenimente, atitudinea lui Iosif este aceea a unui om înțelept, hotărât, care primește o misiune pe care o îndeplinește cu conștiinciozitate: a-l crește, a-l îngriji și a-l educa pe Fiul lui Dumnezeu.

Sfântul Iosif s-a bucurat de un cult deosebit, atât în Orient, cât și în Occident. Autorul își încheie cartea cu o sinteză a cultului de care s-a bucurat sfântul Iosif până în timpurile moderne, dar și după acestea, aducând exemple numeroase în această privință.

În contextul crizei instituției familiei, personalitatea sfântului Iosif se impune ca model de tată și soț exemplar, dar și ca model de credință și de ascultare, realizator al unei misiuni dificile, greu de înțeles și totuși specială și plină de mister. Cartea este adresată tuturor cinstitorilor sfântului Iosif, dar și celor care, în căutare de modele, vor descoperi în această carte un îndemn deosebit: „Mergeți la Iosif!”

David Eduard Cristian

Claudiu Dumea, Mergeți la Iosif!, Iași 2016, 14×20, 180 p., ISBN 978-606-578-249-5, 15 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Încercări și mângâieri ale preotului

Carlo Maria Martini, Încercări și mângâieri ale preotului, Iaşi 2015, 132 p., 14×20, ISBN 978-606-578-197-9, 15 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Încercări și mângâieri ale preotului, scrisă de Cardinalul Carlo Maria Martini şi tradusă în limba română de pr. Eduard Soare. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, formatul 14×20, are 132 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 15 lei.

 

„Aceasta vă cer”, spunea Papa Francisc în predica de la Liturghia Crismei din primul an al pontificatului său (2013), „fiţi păstori cu mirosul oilor”. Aceeași grijă constantă pentru formarea preoților a împărtășit-o mereu și arhiepiscopul de Milano, cardinalul Carlo Maria Martini. Despre această grijă dă mărturie cartea publicată recent la Editura Sapientia, cu titlul Încercări și mângâieri ale preotului și fiind tradusă de pr. Eduard Soare.

Participarea anuală la zilele de formare pentru clerul diecezei ambroziene și însoțirea păstorilor din dieceza sa în diferite pelerinaje, sunt doar câteva dintre circumstanțele în care au apărut meditațiile adunate în această carte, ținute în perioada 1988-2001. Chiar și contextul în care a apărut această operă vorbește despre afecțiunea și predilecția sinceră a cardinalului față de preoții diecezei sale: Anul Sfintei Preoții (iunie 2009 – iunie 2010).

Prologul cărții creionează imaginea parohului de Ars, Ioan Maria Vianney, între încercări și mângâieri. Ceea ce autorul subliniază este teama pe care o simțea sfântul paroh de Ars gândindu-se la misiunea sa, teamă exprimată prin „fugile” sale repetate. Care este sursa acestei „oboseli morale”? Cum poate fi ea depășită? Autorul identifică sursa acestei frici în conștientizarea unei poveri grele a păcatului propriu și al altora și propune identificarea martiriului interior al preotului cu rugăciunea lui Isus din Ghetsemani (cf. Mt 26,38).

Primul capitol prezintă ca actuale dificultățile întâmpinate de profetul Iona în misiunea la care a fost chemat: fuga sa de slujire și predicarea împotriva voinței. Acestor „încercări”, Carlo Maria Martini le propune schematic câteva puncte practice de rezolvare.

Capitolul al II-lea este o meditație la fragmentul din 2Cor 1,12-2,11. Pornind de la dificultățile cu care s-a confruntat sfântul Paul, cardinalul prezintă slujirea sacerdotală ca pe o paternitate care se construiește cu răbdare și cu maturitate, subliniind faptul că ultima posibilitate de a ieși din dificultate este iertarea.

Caracterul meditativ al cărții este dezvăluit în următorul capitol, structurat ca o „lectio divina” și dedicat fragmentului din Gal 2,11-14. Pornind de la acest text, în care se relatează confruntarea dintre Petru și Paul la Antiohia, autorul subliniază dragostea exigentă față de Biserică.

Trecând el însuși prin experiența îndoielii, preotul trebuie să fie un însoțitor fidel pentru cei care trăiesc chinul necredinței. Atitudinea sa față de acești oameni trebuie să se inspire din modelul sfintei Tereza de Lisieux, o femeie de credință care a căutat mereu adevărul (capitolul IV). Totuși, ca modele pe drumul formării, Carlo Maria Martini zugrăvește portretele a trei mari exemple din Vechiul Testament, Noul Testament, respectiv, din Istoria Bisericii: Moise, Petru şi Ignațiu de Loyola (capitolul V). În capitolul VI, cardinalul sugerează figura sfintei Tereza de Lisieux ca punct de plecare al unei reflecții despre iertare și mulțumire, fără de care preotul nu s-ar putea bucura de roadele păcii care izvorăsc din misiunea sa.

Capitolul al VII-lea este consacrat speranței maturității preotului observată în cateva fragmente și imagini evanghelice, precum și în câteva scrieri ale sfântului Francisc de Sales. Ultimul capitol vorbește despre „bucuria perfectă” pe care o naște slujirea și propune ca text pentru „lectio divina” un fragment din Noul Testament: Evr 13,8-15, împreună cu câteva puncte de reflecție personale.

Cartea Încercări și mângâieri ale preotului a cardinalului Carlo Maria Martini dezvăluie în persoana autorului imaginea păstorului care este aproape de preoții săi în momentele de trudă, de încercare și de oboseală, pentru a le oferi „uleiul consolării și vinul speranței”. Deși aceste meditații își au izvorul în grija deosebită a cardinalului pentru clerul Arhidiecezei de Milano, ele se adresează, prin actualitatea textelor și claritatea perspectivelor propuse, nu doar celor care aspiră la slujirea preoțească, ci și tuturor celor care o exercită deja cu perseverență și au nevoie de o împrospătare a motivației.

Eduard Cristian David

Carlo Maria Martini, Încercări și mângâieri ale preotului, Iaşi 2015, 132 p., 14×20, ISBN 978-606-578-197-9, 15 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


În cruce este mântuirea! Reflecţii despre sensul vieţii, bolii, bătrâneţii şi al morţii

Claudiu Dumea, În cruce este mântuirea! Reflecţii despre sensul vieţii, bolii, bătrâneţii şi al morţii, Iaşi 2014, 88 p., 14×20, ISBN 978-606-578-170-2, 10 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii În cruce este mântuirea! Reflecţii despre sensul vieţii, bolii, bătrâneţii şi al morţii, scrisă de Claudiu Dumea. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, formatul 14×20, are 88 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 10 lei.

Cred că întrebarea asupra sensului vieţii se naşte din faptul că omul apare pe această lume fără „acordul” său. De regulă, ne întrebăm asta când nimic nu pare să ne reuşească şi când suntem într-un mare impas: „De ce eu, de ce mie?”

Nimeni nu este întrebat când şi unde vrea să se nască, dar fiecare ştie la un moment dat ce vrea să fie în viaţă sau ce şi-ar dori. Pentru că „apărem” astfel pe lume, de asta privim viaţa ca pe un dar, deşi sensul acestui dar ne scapă adesea. Odată înţelese dimensiunea şi amploarea lumii în care am apărut, sensul vieţii devine tot mai greu de descifrat din cauza multitudinii de evenimente la care luăm parte. Moartea este confirmarea efemerului vieţii şi, adesea, moartea cuiva este prima experienţă care îl face pe om să reflecteze asupra sensului vieţii.

Lucrarea părintelui Claudiu Dumea, În cruce este mântuirea! Reflecţii despre sensul vieţii, bolii, bătrâneţii şi al morţii, împărţită în cinci părţi, apărută recent la Editura Sapientia, vorbeşte tocmai despre acest „sens”, însă ancorat, fundamentat în Dumnezeu, în crucea lui Cristos. Autorul ne asigură că o dată cu evenimentul morții nu se termină totul, ci, din contră, acest eveniment tragic pentru ochii oamenilor, nu este decât un nou început.

În Constituţia pastorală Gaudium et spes se afirmă: „Dezechilibrele de care suferă lumea de astăzi sunt, de fapt legate de un dezechilibru fundamental, înrădăcinat în inima omului… Sunt unii care, pierzând speranţa de a afla sensul vieţii, ridică în slăvi curajul acelora care, socotind că existenţa umană este în sine lipsită de orice semnificaţie, se străduiesc să-i dea o semnificaţie completă, în mod subiectiv. Totuşi, în faţa evoluţiei actuale a lumii, creşte din zi în zi numărul acelora care îşi pun întrebări fundamentale sau le resimt cu o nouă acuitate. Ce este omul? Care este sensul durerii, al răului, al morţii, care, în ciuda oricărui progres, nu încetează să existe? Ce va urma după această viaţă pământească? (nr. 10).

În prima parte a lucrării, părintele Dumea vorbeşte despre sensul vieţii, aducând drept motive pentru existenţa umană faptul că suntem gândiţi, doriţi, voiţi, iubiţi de Dumnezeu. Când Dumnezeu dă sens existenţei noastre, acest sens ne înveseleşte şi ne luminează viaţa. În cea de-a doua parte, tratând despre neputinţa omenească, autorul ajunge la concluzia că suferinţa suportată în unire cu Cristos, îşi schimbă chipul. Crucea lui Cristos este mântuire.

Partea a treia și a patra au în centrul atenției bătrânețea și singurătatea, de fapt, arta de a trăi bătrânețea și încrederea în Dumnezeu. Părintele Dumea accentuează însă faptul că această artă de a îmbătrăni frumos și senin nu are niciun sens fără credința în Dumnezeu: „Credința este cea mai bună terapie împotriva stărilor anxioase, izvor de energie, de seninătate, pentru a-ți trăi frumos și armonios până în ultima clipă anii bătrâneții”.

În final, în partea a cincea, autorul încearcă să dea un sens morții. Moartea e singura certitudine în viața fiecărui om: „Pentru omul care nu are credință și speranță, moartea este poarta spre ieșire; ieșind, cade în abisul neantului. Pentru cel care are credință și speranță, moartea este poarta de intrare; intrând în ea, cade în brațele Tatălui”.

Cartea poate fi de un real folos tuturor celor care doresc să găsească un sens, un fundament pentru existența lor mundană, dar și celor care încearcă să înțeleagă cuvintele lui Cristos: „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci” (In 11,25-26).

 

Laurențiu Turbuc

Claudiu Dumea, În cruce este mântuirea! Reflecţii despre sensul vieţii, bolii, bătrâneţii şi al morţii, Iaşi 2014, 88 p., 14×20, ISBN 978-606-578-170-2, 10 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro


Ceea ce vreau eu este iubirea. Un itinerar biblic

Pierre-Marie Delfieux, Ceea ce vreau eu este iubirea. Un itinerar biblic, Iași 2014, 14×20, 264 p., ISBN 978-606-578-180-1, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Ceea ce vreau eu este iubirea. Un itinerar biblic, scrisă de Pierre-Marie Delfieux și tradusă de Agnes Davidovici. Cartea apare în colecția „Spiritualitate” în formatul 14×20 cm, are 264 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la orice librărie catolică din țară la prețul de 20 lei.

 

Primeşte în inima ta iubirea.

Nu uita, Dumnezeu, cel dintâi, te-a iubit (1In 4,9).

Statorniceşte-te în încrederea că eşti iubit;

aşază iubirea lui Dumnezeu la temelia a tot ce eşti,

a tot ce faci. Ea te va întări, va da vieţii tale un sens,

te va călăuzi către bucuria veşnică la care aspiri.

Aceste cuvinte de îndemn adresate omului credincios, mai exact monahilor, sunt extrase din „Ierusalim – Carte de viaţă”, text fundamental al Fraternităţilor monastice purtând numele oraşului sfânt. Provin dintr-o intuiţie devenită convingere de neclintit, care a marcat, de la un capăt la celălalt, viaţa şi activitatea fratelui Pierre-Marie Delfieux, fondator al celor două institute călugăreşti gemene şi al mai multor asociaţii de laici catolici, adunaţi în jurul celor dintâi.

După cum a predicat neobosit, de-a lungul mai multor decenii, acest entuziast al iubirii divine, fiecare om poartă în suflet o aspiraţie care se poate numi „sete de dumnezeire”, care la rândul său îşi are izvorul în iubirea pasionată, chiar „nebunească” pe care Dumnezeu o poartă făpturii zidite de el. Iar conştiinţa acestei iubiri, singura în stare să satisfacă pe deplin sufletul omenesc, poate deveni un centru al vieţii omului credincios. Un centru la care, de secole, monahii din toate tradiţiile revin neîncetat, adunându-se de mai multe ori pe zi pentru slujbele „ceasurilor”, făcând din munca umilă a braţelor lor, o rugăciune, şi din rugăciune, cea mai sublimă lucrare: „opus Dei”, slujirea lui Dumnezeu.

Pierre-Marie Delfieux, 1934-2012. Toţi cei care l-au cunoscut au apreciat preotul îndrăgostit de Dumnezeul Bibliei, duhovnicul atent si plin de compasiune, predicatorul înflăcărat, slujitorul entuziast şi talentat al „noii evanghelizări”, excelentul organizator.

Dar acest om, în calitatea sa de fondator, era de fapt un profet.

Despre acest profet, ziarista Françoise Vintrou mărturisea în ziarul „La Croix” din 13/14 septembrie 2014:

„L-am cunoscut personal în urmă cu peste douăzeci de ani. Dar nu l-am întâlnit cu adevărat pe fratele Pierre-Marie Delfieux decât în cursul acestei veri, după moartea lui, citind „Ierusalim – Carte de viaţă”, text redactat în 1975. După ce a fost acompaniator spiritual al studenţilor de la Sorbona, el a devenit „monah în mediul urban”, întemeind acum patruzeci de ani Fraternităţile monastice Ierusalim… De atunci, numeroşi fraţi şi surori clădesc în inima metropolei o insulă de rugăciune, de pace şi de calm. Ce îndrăzneală, să-ţi imaginezi o oază de pace în tumultul unui mare oraş! Ce îndrăzneală! Nu e oare aceasta definiţia profetului: un mesager, cineva care aprinde o lumină în calea noastră şi ne îndeamnă să păşim pe urmele Domnului?”

Pentru a explica originalitatea proiectului realizat de monahii şi monahiile „Ierusalim”, trebuie amintit că în Occident monahismul se leagă de un ideal de viaţă dusă exclusiv între zidurile unei mănăstiri, în clauzură, mănăstirile aflându-se în majoritatea lor în mediul rural, în locuri izolate, în care comunităţile şi membrii lor trăiesc în autarcie, „retraşi din lume”. Această izolare fizică (dar nu şi spirituală!) se leagă la rândul ei de venerabila tradiţie a Părinţilor pustiului, cei dintâi monahi. Or inspiraţia pe care a urmărit-o tânărul preot Pierre Delfieux, atunci când a cerut arhiepiscopului de atunci al Parisului autorizaţia de a întemeia o nouă familie călugărească, s-a conturat pe parcursul unui „ermitaj” în deşertul algerian, care a durat doi ani. (Retragerea s-a petrecut în contextul perioadei de tulburări care au avut loc în Franţa începând cu revolta studenţească din mai 1968). Intuiţia lui Pierre-Marie Delfieux era că adevăratul pustiu – unde Dumnezeu vrea să-i întâlnească pe oameni – se află în locurile unde se află masele secularizate ce populează marile metropole. De unde misiunea sa ca fondator de a aduce, prin dăruirea radicală a unor vieţi consacrate instalate „în inima oraşului, în inima lui Dumnezeu”, o mărturie unică, puternică şi înviorătoare, în stare să-i readucă la Domnul chiar şi pe cei care au uitat de el.

Ce s-a petrecut în cei doi ani în care P.-M. Delfieux a locuit, în singurătate, în pustietatea pietroasă a munţilor Atlas, aşa cum făcuse, cu câteva decenii mai înainte, cel ce avea să devină „fericitul Charles al lui Isus”, „fratele universal” Charles de Foucauld?

Intervievat de Bertrand de Revillon pentru magazinul „Panorama”, părintele Delfieux istorisea:

„M-am instalat mai întâi la Beni-Abes, în regiunea Sura (din Algeria – n.n.), acolo unde Charles de Foucauld a trăit o vreme şi unde şi-a construit primul schit. Am clădit cu mâinile mele o colibă din pietre necimentate: avea trei metri pe doi!… Însă chemarea marelui Sud răsuna mai departe în sufletul meu. Am plecat în Sahara, ajungând în masivul Hoggar. De la Tamanrasset, după un urcuş de două zile, ajungi pe un vârf numit Assekrem, la o altitudine de trei mii de metri. Nu se află acolo nici urmă de copac pe sute de kilometri, nici măcar iarbă, nimic altceva decât piatră. Pământ pustiu sub un cer pustiu. Un spaţiu imens, devenit familiar, într-o intimitate de necuprins. Dumnezeu e prezent! Tăcere deplină. Tăcere minerală, totală, absolută, de neînchipuit. Arsura unui soare de plumb, ziua, şi un frig ascuţit, noaptea!”

Într-un mediu ca acesta, de o austeritate radicală, departe de orice lăcaş de cult, înarmat „numai” cu Biblia, tânărul preot a cunoscut o intimitate nouă cu Cristos-Euharistie, trăind o experienţă personală a „deşertului”, în lumina căreia avea să se desfăşoare, ulterior, întreaga sa viaţă de fondator şi conducător de obşte călugărească. Printre alte momente marcante, o memorabilă noapte de Crăciun, în care Dumnezeu s-a arătat.

„Am avut un sentiment de imensă certitudine. O plinătate a sufletului. O evidenţă absolută. Dumnezeu e aici, cu mine. E viu. Conduce totul, luminează totul, explică totul. Cel în care cred, pe care-l urmez din totdeauna nu m-a înşelat. Este adevărat, devreme ce e aici! Ochii mei nu văd nimic, însă spiritul meu Îl contemplă. Urechile mele nu aud nimic, dar sufletul meu îi simte paşii. Nu am atins nimic. Dar atunci, de ce a venit la mine Dumnezeu, de ce m-a cuprins? Mă cutremur, dar nu simt nicio frică. De ce nu m-aş teme? Nu am căutat nimic, nu am cerut nimic, iar Dumnezeu, la ceasul ales de El, a binevoit să vină!”

Era nespus de frig, în acea noapte de adoraţie, dar rugăciunea îi încălzea pustnicului întreaga fiinţă.

„Să deschizi ochii, în toiul nopţii, şi să repeţi, mut de admiraţie, cutremurat:

„Este chiar El!”

Când un om a trăit experienţa prezenţei divine, pentru el totul se schimbă. Iar la experienţa aceasta, ne convinge fratele Pierre-Marie, suntem chemaţi toţi. Argumentele predicatorului îşi au obârşia în familiaritatea sa cu Scripturile, cu textele biblice citite şi răscitite, în meditaţie şi rugăciune. De aceea volumul pe care-l propunem cititorului român ar putea fi intitulat şi „Mic tratat despre iubirea Domnului”. Şi aceasta pentru că fiecare omilie trezeşte în sufletul creştin ecouri puternice, înviorătoare, atrăgând neîncetat atenţia asupra revelaţiei biblice a relaţiei dintre Dumnezeu şi oameni, bazată pe iubirea gratuită căreia i se datorează sălăşluirea trinitară în sufletele noastre de oameni păcătoşi. Iubire care înţelege şi iartă, milostivire gata să prefacă slăbiciunile şi păcatele omeneşti în tot atâtea „şanse” de mântuire. Iubirea supremă care „toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură”…

Această iubire despre care a vorbit şi a scris cu atâta convingere, Pierre-Marie Delfieux a trăit-o în chip profetic, antrenând numeroşi fraţi şi surori in Christo într-o magnifică aventură a Duhului. Cu această mărturie personală, îi aduc fratelui Pierre-Marie omagiul meu.

„Merci, Pierre-Marie, merci pour tout!”

septembrie 2014

Agnes Davidovici

 

Pierre-Marie Delfieux, Ceea ce vreau eu este iubirea. Un itinerar biblic, Iași 2014, 14×20, 560 p., ISBN 978-606-578-180-1, 20 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro