31 de Vizite la preasfântul Sacrament şi la sfânta Fecioară Maria cu sfântul Alfons Maria de Liguori, Iași 2023, 120 p., 14×20, ISBN 978-606-578-515-1, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea: 31 de Vizite la preasfântul Sacrament şi la sfânta Fecioară Maria cu sfântul Alfons Maria de Liguori, tradusă în limba română de pr. Cristinel Fodor. Cartea apare în colecția „Rugăciuni creștine”, în formatul 14×20, are 120 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei. 

Punând laolaltă câteva din următoarele reflecţii şi rugăciuni pentru reculegerea tinerilor Micii voastre Congregaţii, pentru a face, după obiceiurile noastre, în fiecare zi, Vizita la preasfântul Sacrament şi la Preacurata Fecioară Maria; şi aflându-se în casa noastră un laic evlavios ca să facă Exerciţiile Spirituale, a dorit să o citească, i-au plăcut şi a vrut să fie tipărite pe cheltuiala lui spre binele comun; aşa că m-a obligat să le măresc, pentru ca evlavioşii să le poată folosi pentru fiecare zi a lunii. Aşa că primeşte, dragul meu Cititor, această sărmană cărticică făcută în mod simplu, aşa cum vei vedea: şi te rog să o citeşti mereu, nu altundeva, ci numai în prezenţa lui Isus în sfântul Sacrament; acolo vei gusta mai mult decât în altă parte flăcările dulci ale Iubirii divine. Te rog, totodată, atunci să recomanzi pe această persoană şi pe mine preasfântului Sacrament; că vom fi morţi sau vii; pentru că noi am dorit binele tău. Trăiesc cu Dumnezeu şi devin sfânt.

Sfântul Alfons Maria de Liguori

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Timothy M. Gallagher OMV, Cum am iubit azi, Doamne? Rugăciunea de examinare a conştiinţei: înţelepciune ignaţiană pentru viaţa de fiecare zi, Iași 2023, 222 p., 14×20, ISBN 978-606-578-514-4, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea: Cum am iubit azi, Doamne? Rugăciunea de examinare a conştiinţei: înţelepciune ignaţiană pentru viaţa de fiecare zi, scrisă de Timothy M. Gallagher OMV și tradusă în limba română de Ioana Barcan. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 222 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

O viaţă care nu este examinată nici măcar nu merită trăită. Această afirmaţie trezeşte reacţii dintre cele mai diverse. Unele persoane o neagă fără să stea pe gânduri, văzând în ea moartea oricărui stil de viaţă spontan. Alţii sunt de acord cu ea la un nivel teoretic, fără a face însă pasul spre a practica în mod concret examinarea, integrând-o în detaliile zilnice ale vieţii lor. Însă această carte a părintelui Tim Gallagher merge mult dincolo de teorie, fiind o captivantă îmbinare de practică personală şi experienţe concrete. Abordarea sa construieşte o punte de legătură între două noţiuni prea des separate: adevărul în teorie şi practica în viaţa de zi cu zi. Felul său personal, experimental de a privi rugăciunea de examinare a conştiinţei rezolvă acest dezacord frecvent şi face trecerea spre o etapă mai matură de înţelegere a practicii tradiţionale a rugăciunii de examinare a conştiinţei.

Utilizarea mărturiilor personale pentru a ilustra diferite aspecte ale rugăciunii de examinare oferă cărţii o convingătoare notă practică. Destăinuirile citate nu sunt nici artificiale, nici forţate, iar aceasta se observă îndeosebi acolo unde este explicată dinamica evoluţiei celor cinci paşi ai rugăciunii de examinare şi a interdependenţei lor. Aceste mărturii terţe au o influenţă ce poate fi mai convingătoare decât orice discurs care ar fi venit din partea autorului.

Trăim într-o lume ce are ca fundament relaţiile interpersonale, iar inima umană, în toată complexitatea ei, va include mereu şi impulsurile violente. A învăţa să controlăm corespunzător furia acestor impulsuri spre violenţă a devenit lecţia de care civilizaţia noastră are cea mai mare nevoie. Discernământul practicat în mod consecvent, cu hotărâre, prin rugăciunea de examinare a conştiinţei, reprezintă întocmai un astfel de control al impulsurilor, în credinţă. Nu, rugăciunea de examinare nu este un fel de interiorizare nesănătoasă. Nucleul său este nici mai mult, nici mai puţin decât dorinţa Domnului după o lume reînnoită, împăcată cu sine, bazată pe relaţiile interumane – iar această dorinţă este revelată în mod minunat prin Isus Cristos Înviat.

Rugăciunea de examinare a conştiinţei îi invită pe cei care o practică să păşească în „locul cel mai trist” al inimii lor. Departe de a fi confortabil sau distractiv, acest spaţiu se aseamănă mai degrabă cu o casă bântuită din cartierul inimilor noastre. Remuşcări, eşecuri, ruşine, tristeţe şi un sentiment de nepotrivire aflat la limita disperării – acestea locuiesc acolo, ne sperie şi ne împing spre a folosi tot felul de tactici pentru a evita şi a ocoli această zonă înfricoşătoare din inimile noastre. Dar tocmai în centrul acestei case aparent bântuite, şi numai acolo, se află un preţios dar de pace transformatoare, acea pace pe care iubirea iertătoare a lui Dumnezeu ne-o oferă tuturor, prin Isus.

La început, acest loc trist din inimile noastre ne îngrijorează şi pare că ne distruge încrederea în sine. Dar, în cele din urmă, recunoaştem în el locul unei renaşteri: al unei încrederi de sine profunde şi umile, al unei adevărate spontaneităţi în Duhul Sfânt şi al unui elan arzător de a sluji cu recunoştinţă. Să conştientizăm cu gratitudine bunătatea lui Dumnezeu, pe care ne-o arată în mod personal în fiecare zi. Astfel, vom păşi cu încredere în cuptorul arzător al tristeţii, unde caracterul înşelător al păcatului şi neajutorarea disperată în care ne afundă vor scoate iarăşi la iveală uimitorul dar al lui Dumnezeu, un dar de iertare, prin Isus. Iar în urma acestei întâlniri, energia unei noi speranţe ne va pregăti cu entuziasm pentru viitor.

Cartea părintelui Gallagher reprezintă un enorm pas înainte în înţelegerea rugăciunii de examinare. Îl felicit pentru munca grea pe care a depus-o, care va fi o binecuvântare pentru orice cititor dedicat.

George Aschenbrenner SJ

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Luigi Maria Epicoco, Sare, nu miere. Pentru o credinţă care arde, Iași 2023, 174 p., 14×20, ISBN 978-606-578-513-7, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea: Sare, nu miere. Pentru o credinţă care arde, scrisă de Luigi Maria Epicoco și tradusă în limba română de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 174 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

„Creştinătatea nu se hrăneşte cu marmeladă mai mult decât s-ar hrăni un om. Copilul meu, bunul Dumnezeu nu a scris că noi ar trebui să fim miere a pământului, ci sare. Acum, săraca noastră lume seamănă cu bătrânul părinte Iob, plin de răni şi de bube, în mizeria lui. Sarea, pe o piele în viaţă, este ceva care arde, dar o împiedică să se altereze” (George Bernanos, Jurnalul unui preot de ţară).

Dacă cineva ne-ar întreba de ce merită să te faci sfânt, ar trebui să îi răspundem în maniera lui Bernanos: pentru a nu ne altera.

Viaţa noastră este constant pe punctul de a se strica, dar aceasta nu este o viziune pesimistă. Dimpotrivă, este o viziune foarte optimistă. Lucrurile care riscă să se strice sunt lucruri vii, lucruri care mustesc de viaţă. Lucrurile moarte, lucrurile uscate nu riscă să putrezească, pentru că în ele nu mai este viaţă şi, deci, niciun risc. Sângele curge dintr-un corp viu. O boală se dezvoltă acolo unde este viaţă. O rană doare pentru că lezează un corp viu. Sfinţenia este încercarea de a menţine vie viaţa, încercarea de a nu lăsa să îi meargă rău, de a nu permite ca excesul de viaţă să devină începutul sfârşitului. Iată de ce este greşit dacă cineva se gândeşte că sfinţenia ar consta într-o facilă bonomie de doi bani: sfinţenia este mai ales o dulceaţă cu preţ mare, în modul în care doar sarea ştie să lucreze pe o rană.

Eu însumi am fost nevoit să străbat o perioadă a vieţii mele în care sfinţenia era amestecată cu un imaginar prea mieros şi puţin corespunzător cu mica mea viaţă. Îmi amintesc cum, pe când eram încă un copil, împreună cu prietenii mei ministranţi, mergeam în câteva weekenduri cu temă vocaţională. Aproape mereu seara ne uitam împreună la diapozitivele cu viaţa unui sfânt. Zgomotul nu foarte romantic al imaginilor care se tot schimbau era acoperit de o casetă audio, cu muzică şi voci recitatoare care povesteau întâmplările cu sfântul care era la rând. Dacă discursul meu pare că vrea să conducă la o critică acerbă faţă de acest tip de experienţă, trebuie să spun că, dimpotrivă, îmi amintesc cu nostalgie de acele istorisiri, deoarece hrăneau sufletul meu cu o dorinţă tot mai crescândă de „a lua în serios” Credinţa în Cristos, tocmai în timp ce trăiam scufundat într-o lume „obişnuită” cu Credinţa, aşa cum lumea se obişnuieşte şi cu o melodie populară sau cu gestul de a ridica mâna pentru a saluta un prieten pe stradă. Problema era însă acel imaginar, şi nu dorinţa care îmi creştea în inimă tocmai pornind de la el. Pentru un timp am gândit că sfinţenia ar fi acea viziune romanţată a realităţii, în care triumful bunelor sentimente şi al zâmbetelor în ciuda a toate încarna adevărata cifră a sfinţilor. Cu alte cuvinte, că sfinţenia este eroismul de a fi bun. Dar vai, am învăţat pe seama mea că sfinţenia este un lucru mult mai arzător. Este eroismul de a rămâne umani în ciuda a ceea ce este viaţa noastră. Iar pentru a rămâne umani uneori este nevoie să fim puternici, nu buni. Isteţi, nu naivi. Decişi, nu maleabili. Paradoxal, dezamăgirea acelor culori ale diapozitivelor m-a apropiat de sfinţi mai mult decât doreau ele să exprime.

Printr-un misterios plan al Providenţei, am ocazia de a întâlni multe persoane, multe comunităţi şi multe moduri de a trăi creştinismul. Am avut harul de a traversa tăcerea din mănăstiri, dar şi de a mă scufunda în cântările din toţi plămânii ale marilor mulţimi de oameni. Am văzut normalitatea atâtor parohii răspândite peste tot şi am vorbit cu oameni a căror viaţă a fost schimbată de evenimente inimaginabile. Ce anume ţine împreună toate aceste persoane? Ce anume am încercat cu tot dinadinsul să împărtăşesc cu aceste persoane? Pur şi simplu, că oricare ar fi modul prin care o persoană îşi trăieşte viaţa şi propria Credinţă, în fond există acel numitor comun, Botezul, care ne-a făcut fii şi care ne-a oferit certitudinea interioară de a fi iubiţi, de a trăi scufundaţi într-un câmp care are la bază un destin bun, certitudinea de a şti că Iubirea este postulatul oricărei vieţi care este demnă de acest nume. Am încercat să împărtăşesc, cu alte cuvinte, Credinţa, Speranţa şi Iubirea. Cele trei potenţialităţi pe care le-am primit în dar la Botez, şi pe care suntem chemaţi să le exprimăm în viaţa noastră, oricare ar fi ea.

Chestiunea este serioasă, deoarece de buna reuşită a acestei aventuri depinde calitatea restului lumii:

„Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!” (Mt 5,13-16)

Pentru ca ei să vadă, şi să le vină dorinţa să înalţe privirea către un Altul.

Cuvintele din care este făcută această carte se nasc din aceste întâlniri. Multe cuvinte le-am ascultat şi eu, pe când le pronunţam aşa cum îmi erau sugerate de ochii persoanelor care stăteau în faţa mea. Ar fi lungă lista cu toate aceste persoane, sau comunităţi sau experienţe împărtăşite, dar această carte este o mică urmă din toate acestea. Le sunt recunoscător tuturor acestor persoane.

Luigi Maria Epicoco

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Pauline Jaricot, Iubirea infinită în divina Euharistie sau Inima lui Isus Cristos, Mântuirea Bisericii şi a Franţei. Scriere spirituală, Iași 2023, 102 p., 14×20, ISBN 978-606-578-511-3, 15 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Iubirea infinită în divina Euharistie sau Inima lui Isus Cristos, Mântuirea Bisericii şi a Franţei. Scriere spirituală, scrisă de Pauline Jaricot și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 102 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

Poţi citi cărţi întregi despre o persoană; până nu ai o relaţie personală cu aceasta, ştii unele lucruri despre ea, dar nu o cunoşti cu adevărat. Desigur, nu există cunoaştere fără a şti, dar cel care ne vorbeşte despre o persoană sau o ţară pe care o cunoaşte vorbeşte altfel decât cineva care a studiat-o doar în cărţi.

La fel este, am putea spune, şi cu credinţa. Lumina credinţei ne este dată nu doar pentru a exprima adevăruri despre Dumnezeu, ci şi pentru a experimenta iubirea lui în inimile noastre. Prin credinţă, credinciosul îl poate cunoaşte personal pe Dumnezeu, pe el şi tot ceea ce face el să existe, poate intui grija pe care Dumnezeu o poartă creaţiei care îşi primeşte de la el existenţa şi sensul.

Acelaşi lucru este valabil, prin analogie, şi pentru frumoasa meditaţie despre Euharistie pe care Pauline Jaricot ne-o oferă în aceste pagini. O lioneză de la începutul secolului al XIX-lea, Pauline este o tânără prin care Dumnezeu a creat două opere foarte importante, Rozariul Viu şi Răspândirea credinţei, care s-au extins apoi în întreaga lume.

Ea nu scrie în aceste pagini nimic care să nu fi fost spus deja. Ceea ce ştie despre Euharistie a primit de la Biserică: de la credinţa trăită în familia ei, de la preoţii pe care i-a întâlnit, de la duhovnicii ale căror opere le-a citit. Dar cuvintele ei nu vin dintr-o simplă cunoaştere, ci putem vedea că pentru ea Euharistia este „marea taină” care acţionează mereu în adâncul inimilor noastre, izvorul tuturor sacramentelor. Pauline ştie că nu cunoaştem bine decât iubind, mai ales când este vorba de Cel pe care nu-l înţelegem dacă îl căutăm doar în mod pământesc.

A-l cunoaşte cu adevărat pe Isus şi Euharistia sa presupune să pătrundem, cu ajutorul harului divin, în acest mister şi să trăim o relaţie personală cu Cristos. Prin acest sacrament, Dumnezeu este cel care vine în întâmpinarea noastră; asistenţa şi acţiunea Duhului Sfânt permit iubirii lui Dumnezeu să intre şi să locuiască în noi. Iar Cristos ne transformă treptat: „Tu creezi, în cel care te primeşte cu vrednicie, un om spiritual”, spune Pauline.

Citind meditaţia sa despre Euharistie, ne putem însuşi bogăţia teologică şi spirituală trăită de mediile fervente din Biserica din timpul său. Descoperim dragostea sa pentru preoţi şi admiraţia pentru misiunea lor, găsim de asemenea o mare bogăţie doctrinară şi spirituală, care era clară pentru catolicii din acea vreme şi care poate să revigoreze relaţia noastră, a celor de azi, cu Cristos.

Pauline Jaricot a trăit profund Euharistia ca actualizare a jertfei lui Isus care s-a consumat în întreaga sa viaţă pământească, dar mai ales în moartea sa pe cruce. Creştinii sunt invitaţi să-l urmeze pe Domnul şi să intre în aceeaşi dispoziţie de jertfă interioară: „Oferiţi-vă”, le cere Cristos discipolilor săi, „aruncaţi-vă în sânul milostivirii mele!”

Aceste pagini mi-au amintit de modul în care sfântul Francisc de Sales vorbeşte despre Euharistie. El nu scrie un tratat teologic complet, punând în balanţă doctrina despre prezenţa reală, jertfă sau comuniune. El este mai cu seamă atent la consecinţele participării la Euharistie în viaţa noastră creştină. Pauline, conştientă de mizeria noastră umană, vede în Euharistie cea mai frumoasă dovadă a milostivirii lui Dumnezeu: „Isus este iubire”, scrie ea, „şi cine ar trebui să simtă aceste cuvinte mai bine decât bolnavul însuşi?”

Lectura acestei broşuri va da cu siguranţă roade şi îi va ajuta pe cititori să îşi reînnoiască modul de participare la sfânta Liturghie, angajându-se într-o viaţă autentic „euharistică”.

Cardinal Philippe Barbarin

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Benedict al XVI-lea, Dumnezeu este mereu nou. Gânduri spirituale, Iași 2023, 98 p., 14×20, ISBN 978-606-578-506-9, 15 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Dumnezeu este mereu nou. Gânduri spirituale, scrisă de Papa Benedict al XVI-lea și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 98 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei. 

Sunt bucuros că cititorul poate avea în mâini această culegere de gânduri spirituale ale regretatului Papă Benedict al XVI-lea. Titlul exprimă deja unul din aspectele cele mai caracteristice ale magisteriului şi ale însăşi viziunii despre credinţă a predecesorului meu: da, Dumnezeu este mereu nou pentru că El este izvor şi motiv de frumuseţe, de har şi de adevăr. Dumnezeu nu este niciodată repetitiv, Dumnezeu ne surprinde, Dumnezeu aduce noutate. Prospeţimea spirituală care transpare din aceste pagini o confirmă din plin.

Benedict al XVI-lea făcea teologie în genunchi. Argumentarea credinţei era făcută de el cu devoţiunea omului care s-a abandonat în întregime pe sine însuşi lui Dumnezeu şi care, sub conducerea Duhului Sfânt, căuta o pătrundere tot mai adâncă în misterul acelui Isus care l-a fascinat încă de când era tânăr.

Culegerea de gânduri spirituale care este prezentată în aceste pagini arată capacitatea creativă a lui Benedict al XVI-lea în a şti să investigheze diferitele aspecte ale creştinismului cu o rodnicie de imagini, de limbaj şi de perspectivă care devin un stimulent continuu de a cultiva darul preţios al primirii lui Dumnezeu în propria viaţă. Modul în care Benedict al XVI-lea a ştiut să facă să interacţioneze inima şi raţiunea, gândirea şi afectele, raţionalitatea şi emoţia constituie un model rodnic despre cum se poate relata tuturor forţa năvalnică a evangheliei.

Cititorul va vedea confirmat acest lucru în aceste pagini, care reprezintă – graţie şi competenţei curatorului, spre care se îndreaptă mulţumirea noastră vie – un soi de „sinteză spirituală” a scrierilor lui Benedict al XVI-lea: aici străluceşte capacitatea sa de a arăta mereu nouă profunzimea credinţei creştine. Este suficient un mic florilegiu. „Dumnezeu este un eveniment de iubire”, expresie care singură îndreptăţeşte din plin o teologie care caută mereu armonia între raţiune şi afect. „Ce anume ne va putea mântui vreodată, dacă nu iubirea?”, i-a întrebat pe tineri în veghea de rugăciune de la Köln, în 2005, meditaţia amintită aici în mod oportun, punând o întrebare care este ecou al lui Fiodor Dostoievski. Şi când vorbeşte despre Biserică, pasiunea eclezială îl face să pronunţe cuvinte deosebit de pătrunse de apartenenţă şi afecţiune: „Nu suntem un centru de producţie, nu suntem o firmă care are ca scop profitul, suntem Biserică”.

Profunzimea gândirii lui Joseph Ratzinger, care se întemeia pe Sfânta Scriptură şi pe părinţii Bisericii, ne este de ajutor şi astăzi. Aceste pagini tratează un evantai de tematici spirituale şi sunt un stimulent pentru a rămâne deschişi la orizontul veşniciei pe care creştinismul îl are în propriul ADN. Cea a lui Benedict al XVI-lea este şi va rămâne mereu o gândire şi un magisteriu rodnic în timp, pentru că a ştiut să se concentreze asupra referinţelor fundamentale ale vieţii noastre creştine: înainte de toate, persoana şi cuvântul lui Isus Cristos, în afară de virtuţile teologale, adică iubirea, speranţa, credinţa. Şi pentru aceasta toată Biserica îi va fi recunoscătoare. Pentru totdeauna.

În Benedict al XVI-lea, o devoţiune neîncetată şi un magisteriu luminos s-au întărit într-o alianţă armonioasă. De câte ori a vorbit despre frumuseţe cu cuvinte emoţionante! Benedict a considerat mereu frumuseţea ca un drum privilegiat pentru a deschide bărbaţii şi femeile către transcendent şi astfel să-l poată întâlni pe Dumnezeu, care era pentru el îndatorirea cea mai înaltă şi misiunea cea mai urgentă a Bisericii. Îndeosebi muzica a fost pentru el o artă apropiată cu care să înalţe spiritul şi interioritatea. Dar asta nu-l făcea să-şi abată atenţia, ca adevărat om de credinţă, de la problemele mari şi spinoase din timpul nostru, observate şi analizate cu judecată conştientă şi un spirit critic curajos. Din ascultarea Scripturii, citită în tradiţia mereu vie a Bisericii, a ştiut încă de tânăr să ia acea înţelepciune utilă şi indispensabilă pentru a stabili o confruntare dialogantă cu cultura timpului său, aşa cum confirmă aceste pagini.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ni l-a dăruit pe Papa Benedict al XVI-lea: cu cuvântul şi mărturia sa, ne-a învăţat că este posibil, cu reflecţia, cu gândirea, studiul, ascultarea, dialogul şi mai ales rugăciunea, să slujim Biserica şi să facem bine întregii omeniri; ne-a oferit instrumente intelectuale vii pentru a permite fiecărui credincios să dea cont despre propria speranţă recurgând la un mod de gândire şi de comunicare care să poată fi înţeles de proprii contemporani. Intenţia sa era constantă: să intre în dialog cu toţi pentru a căuta împreună căile prin care să-l întâlnească pe Dumnezeu.

Această căutare a dialogului cu cultura din timpul său a fost mereu o dorinţă arzătoare a lui Joseph Ratzinger: el, ca teolog mai întâi şi ca păstor după aceea, nu s-a izolat niciodată într-o cultură numai intelectualistă, despărţită de istoria oamenilor şi a lumii. Cu exemplul său de intelectual bogat în iubire şi în entuziasm (care etimologic înseamnă a fi în Dumnezeu), ne-a arătat posibilitatea că a căuta adevărul este posibil şi că a ne lăsa posedaţi de el este ceea ce poate obţine în gradul cel mai înalt spiritul uman. Pe acest drum, toate dimensiunile fiinţei umane, raţiunea şi credinţa, inteligenţa şi spiritualitatea, au un rol şi un specific propriu.

Plinătatea existenţei noastre, ne-a amintit Benedict al XVI-lea prin cuvânt şi exemplu, se află numai în întâlnirea personală cu Isus Cristos, Cel Viu, Logosul întrupat, revelaţia deplină şi definitivă a lui Dumnezeu, care în el se manifestă ca Iubire până la sfârşit.

Aceasta este urarea mea adresată cititorului: să poată găsi în aceste pagini străbătute de glasul pasionat şi blând al unui maestru de credinţă şi de speranţă harul unei întâlniri noi şi dătătoare de viaţă cu Isus.

Franciscus

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Dave Pivonka, Suflarea lui Dumnezeu. Să trăim o viaţă condusă de Duhul Sfânt, Iași 2023, 166 p., 14×20, ISBN 978-606-578-504-5, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Suflarea lui Dumnezeu. Să trăim o viaţă condusă de Duhul Sfânt, scrisă de pr. Dave Pivonka și tradusă în limba română de Oana și Radu Capan. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 166 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

Isus a vorbit despre Duhul Sfânt ca fiind Mângâietorul, Avocatul, Ajutorul şi Promisiunea Tatălui său. Sfântul Paul proclamă că „iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Romani 5,5). Cum a devenit Duhul Sfânt o sursă de teamă, confuzie şi dezbinări? Cum de atât de mulţi au devenit apatici faţă de Duhul Sfânt? Sunt conştient că nu toţi simţim acest lucru tot timpul, dar, la un moment dat, majoritatea credincioşilor o simt. Fie în cadrul îndrumării spirituale, fie la Spovadă sau la reculegeri şi conferinţe, întâlnesc adesea oameni care se împotrivesc Duhului lui Dumnezeu. Nu cred însă că trebuie să fie aşa.

Aşa cum Duhul Sfânt este în favoarea noastră, există un spirit rău care este împotriva noastră. Dacă cel rău reuşeşte să ne facă să punem la îndoială Duhul Sfânt, să ne împotrivim Duhului şi să nu fim deschişi faţă de Duhul lui Dumnezeu în viaţa noastră, atunci nu vom căuta ajutorul şi protecţia Duhului, pacea, prezenţa şi ungerea sa. Vom căuta să trăim viaţa creştină fără puterea lui Dumnezeu şi, în cele din urmă, vom fi prost pregătiţi pentru a face faţă luptelor care ne stau în faţă. Atunci vom fi înfrânţi. Nu trebuie să fie aşa!

A trăi o viaţă în Duh este aventura supremă. Îţi pot garanta că vei vedea lucruri pe care nu ţi le-ai imaginat niciodată şi vei merge în locuri în care nu ai visat niciodată. Vor fi momente în care vei simţi că vrei să renunţi, dar deodată vei fi umplut de putere pentru a continua să mergi mai departe. Te vei îndrăgosti din nou şi din nou şi din nou şi din nou. Inima îţi va fi frântă şi vindecată şi va deveni mai puternică de fiecare dată. Vor fi momente în care te vei simţi total pierdut, confuz şi în întuneric şi vei fi umplut de un freamăt mare, aşteptând şi întrebându-te cum va salva Dumnezeu situaţia. Vei deveni parte integrantă a celei mai uimitoare şi pasionale relaţii de iubire cunoscute vreodată de omenire. Viaţa ta nu va fi a ta şi nu îţi va păsa. Aceasta este trăirea unei vieţi în Duh.

În cele din urmă, acesta este scopul acestei cărţi: să ne ajute să ne trăim viaţa în Duhul lui Dumnezeu. Cred cu tărie că Dumnezeu doreşte să fie mai prezent în viaţa fiecăruia dintre noi şi, de multe ori, nu apreciem acest lucru sau nu îl recunoaştem. Rugăciunea mea este ca această carte să ne ajute să ne întâlnim cu Duhul mai des şi în mai multe moduri. Fie că este vorba de Sacramente, de Scriptură, de rugăciune, de familie, de muncă sau în timp ce facem cumpărături la mallul din apropiere, Dumnezeu doreşte să ne angreneze. De fiecare dată când îl întâlnim pe Dumnezeu, avem posibilitatea de a fi schimbaţi, iertaţi, restauraţi, umpluţi şi eliberaţi. Suflarea lui Dumnezeu dă viaţă spiritelor noastre obosite.

Pr. Dave Pivonka

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Cardinal Robert Sarah, Pentru veşnicie. Meditaţii despre vocaţia de preot, Iași 2022, 242 p., 14×20, ISBN 978-606-578-498-7, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Pentru veşnicie. Meditaţii despre vocaţia de preot scrisă de Cardinalul Robert Sarah și tradusă în limba română de Augusta-Maria Flonta. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 242 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei.

Vin cu smerenie în faţa fiecăruia, ca un frate, ca un prieten, ca un tată şi ca un condiscipol al lui Isus Cristos. Vin pentru a medita împreună cu voi despre acest dar minunat care ne-a fost făcut: preoţia. Isus ne face să participăm într-un mod nemaiauzit şi gratuit la preoţia sa.

Isus Cristos ne-a oferit o imagine foarte frumoasă, luminoasă şi clară a fiinţei sale sacerdotale. Sacramentul Preoţiei este această imagine a lui Isus, Marele Preot. Dar compromisurile noastre cu lumea au adăugat straturi de vopsea de calitate mediocră peste opera de artă divină, astfel încât aceasta şi-a pierdut strălucirea. Am stabilit, prin urmare, să o restaurăm, iar pentru aceasta trebuie să îndepărtăm aceste straturi adăugate, pentru a regăsi originalul.

Cum să realizăm această restaurare? Cum să îndepărtăm straturile acumulate de pictură şi de spoială? În această lucrare vă propun o metodă simplă: să lăsăm să vorbească Biserica! Să lăsăm să vorbească sfinţii, învăţătorii Bisericii. Să le urmărim privirea, pentru a ne reînnoi perspectivele.

Am dorit o carte simplă, scurtă, accesibilă tuturor, am vrut o carte care să-i ajute pe preoţi să-şi redescopere identitatea profundă, pentru ca poporul lui Dumnezeu să-şi reînnoiască perspectiva din care îi privesc.

Voi da cuvântul sfinţilor, bărbaţi şi femei, laici şi clerici. Puritatea sufletelor lor ne va permite să regăsim esenţa preoţiei. Nu vă aşteptaţi să găsiţi un tratat academic de teologie. Aici se manifestă teologia sfinţilor. Aceasta este contemplativă, spirituală, dar practică şi concretă, în acelaşi timp. Voi da cuvântul Bisericii şi magisteriului ei, căci prin ea ajunge la noi vocea lui Cristos.

Fiecare text va fi pentru noi ca o privire nouă, o trăsătură de lumină care să deseneze mai bine portretul spiritual al preotului, aşa cum l-a dorit Isus Cristos, aşa cum avem nevoie astăzi. În lumina acestor învăţături ale Bisericii şi ale sfinţilor, privite împreună, vom examina calitatea raporturilor noastre cu Dumnezeu. Vom încerca să determinăm conştientizarea faptului că aceia care-l slujesc pe Dumnezeu şi altarul nu mai trebuie să se amestece cu josniciile pământeşti.

În deşertul unei societăţi occidentale în care înaintează, cu paşi mari, apostazia silenţioasă a omului care crede că este mai fericit fără Dumnezeu, vin să vă îndemn să deveniţi, tot mai clar, semnele evidente ale prezenţei lui Dumnezeu în lume. Vă îndemn să vă aşezaţi deseori la picioarele lui Isus, pentru a-l asculta vorbindu-ne despre iubirea nemărginită a Tatălui şi pentru a reînvăţa de la el datoria primordială şi fundamentală pe care Dumnezeu ne-o încredinţează.

Această carte este o invitaţie să ne aşezăm la picioarele lui Isus, Marele nostru Preot, pentru a lăsa ca preoţia noastră să fie reînnoită. La picioarele lui, pe urmele lui, noi învăţăm să fim preoţi, să ne lăsăm desăvârşiţi după chipul şi asemănarea sa şi să intrăm pe deplin în misterele creştine pe care le celebrăm cu credinţă.

Conform sfântului Francisc din Assisi, această carte ar vrea să vă conducă la o convertire profundă, la a purta, ca el, în trupul vostru, stigmatele lui Cristos, şi, după cum a spus el, să adoptaţi ca regulă de viaţă „hotărârea de a respecta în totalitate sfânta evanghelie a Domnului nostru Isus Cristos”.

Cardinal Robert Sarah

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Cardinal Robert Sarah, Catehismul vieţii spirituale, Iași 2022, 324 p., 14×20, ISBN 978-606-578-494-9, 30 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Catehismul vieţii spirituale, scrisă de Cardinal Robert Sarah și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 324 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

Acest volum este o încercare modestă de a-i însoţi pe toţi cei care doresc să răspundă iubirii lui Dumnezeu printr-o viaţă plină, fericită şi rodnică, înflorind în fericirea veşnică de a-l contempla. El s-a născut din dorinţa de a-i ajuta să parcurgă o călătorie interioară de ascensiune spirituală şi să se deschidă la bucuria unei întâlniri care să le schimbe viaţa. Aceste rânduri emană dintr-o inimă deschisă la evanghelia şi la Persoana lui Isus Cristos, cu dorinţa de a provoca aceeaşi deschidere în cititor, ajutându-l să intre în sine însuşi, în locul prezenţei intime a lui Dumnezeu, şi dându-i efortului său de convertire un caracter tangibil, să-i indice drumul de urmat şi mijloacele concrete pentru a-l repune pe Dumnezeu în centrul preocupărilor sale esenţiale.

Mi s-a părut că eclipsa lui Dumnezeu în societăţile noastre postmoderne, criza valorilor umane şi morale fundamentale şi repercusiunile ei în Biserică, unde se constată confuzie în ceea ce priveşte adevărul revelat de Dumnezeu, pierderea sensului autentic al liturgiei şi obscurizarea identităţii preoţeşti, toate cereau cu tărie să le fie oferit credincioşilor un adevărat catehism al vieţii spirituale. Să nu ne lăsăm păcăliţi cu privire la acest titlu. Nu am căutat să scriu un rezumat al întregii credinţe creştine. Avem la dispoziţie Catehismul Bisericii Catolice şi Compendiul său, care rămân instrumente de neînlocuit pentru învăţarea şi studierea întregii doctrine revelate de Cristos şi propovăduite de Biserică. Această carte este un catehism al vieţii interioare. Ea este menită să indice principalele mijloace de a intra în viaţa spirituală, cu un scop practic şi neacademic. În vremea părinţilor Bisericii, catehumenii erau însoţiţi pe tot parcursul Postului Mare de cateheze ample pentru a le permite să înţeleagă cât de mult trebuia să le schimbe viaţa Botezul pe care urmau să-l primească. Acest catehism, organizat în jurul sacramentelor, al rugăciunii, al ascetismului, al liturgiei, are acelaşi scop: să-l facă pe fiecare conştient de faptul că Botezul său este începutul unei mari convertiri, al unei mari întoarceri la Tatăl.

Mi-aş dori ca aceste pagini să fie ca un ecou al strigătului lansat către Moise de poporul lui Dumnezeu, flămând, însetat şi epuizat de deplasarea sa printr-un „pământ pustiu, uscat şi fără apă”, unde nu există nici adăpost, nici hrană (cf. Ps 63,2). Aş dori ca ele să suscite sau să trezească în fiecare dintre noi o sete şi o foame insaţiabile după cuvântul lui Dumnezeu şi, asemenea israeliţilor, să le cerem cu insistenţă episcopilor şi preoţilor noştri accesul la această hrană indispensabilă pentru a creşte lăuntric şi a merge spre Dumnezeu; nu discursuri social-politice, scrisori pastorale despre drepturile omului şi democraţiile moderne sau alte noutăţi (cf. Fap 17,21), ci cuvântul durabil, ferm şi categoric al lui Isus, şi învăţăturile Magisteriului Bisericii care rezultă din acesta.

Viaţa creştină, trăită pe urmele lui Cristos şi hrănită de sacramente, este cu adevărat un nou exod interior pe care Dumnezeu vrea să-l parcurgă împreună cu noi pentru a ne conduce la muntele transfigurării noastre în adevăraţi fii şi fiice ale lui Dumnezeu în Fiul său, Isus Cristos, Domnul nostru.

Aceste pagini au ambiţia umilă, în ciuda limitelor lor, de a arăta cum călătoria creştină începută la Botez este un drum de convertire şi de transformare radicală a întregii noastre vieţi. Fie ca ele să vă fie de mare ajutor în această călătorie de aprofundare şi de creştere interioară, prin care toţi trebuie să ajungem „la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârşit, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos” (Ef 4,13).

 

Cardinal Robert Sarah

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Ioana Barcan, Veronica Dămătărc, Simona Iosub, Jurnal pentru Postul Mare, Iași 2022, 128 p., 14×20, 40 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Jurnal pentru Postul Mare, scrisă de Ioana Barcan (text), Veronica Dămătărc (picturi), Simona Iosub (versuri). Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 120 pagini (color) şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei. 

De câte ori nu ne-am hotărât, în preajma Postului Mare, că vom trăi acest post diferit. Ne-am spus că de această dată chiar vom respecta, pe tot parcursul postului, deciziile pe care le-am luat la început! Am vrea să trăim mai profund Pătimirea lui Isus, să fim mai consecvenţi în rugăciune, în fapte bune, am vrea ca aceste câteva săptămâni să ne aducă mai aproape de Dumnezeu şi să ne facă oameni mai buni.

Nu ştim dacă acest jurnal va reuşi să atingă un scop atât de măreţ, dar poate va fi măcar un pas mic spre îndeplinirea lui. Este presărat cu îndrumări şi provocări zilnice, dar să le luăm doar ca pe nişte sugestii şi nu ca pe obligaţii. Să ne simţim liberi să îl folosim cum credem noi că ne ajută mai mult! Fie că scriem, sau desenăm, sau doar ne gândim, însuşi faptul de a deschide acest jurnal în fiecare zi din timpul Postului Mare va fi un mic sacrificiu de timp adus Tatălui, o mică rugăciune, un mic gând trimis spre Cer. Iar la sfârşit să ne vedem cu bucurie în ziua Învierii… poate chiar un pic mai buni! 

Ioana Barcan

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Gary Jansen, Din Staţiune în Staţiune. O călătorie ignaţiană pe Calea sfintei Cruci, Iași 2022, 128 p., 14×20, ISBN 978-606-578-477-2, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Din Staţiune în Staţiune. O călătorie ignaţiană pe Calea sfintei Cruci, scrisă de Gary Jansen și tradusă în limba română de Ioana Barcan. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 128 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei. 

Într-o după-amiază de vineri, pe când eram studentă postuniversitară în Pittsburgh, am intrat din întâmplare într-o biserică unde nişte copii se rugau Calea sfintei Cruci.

De ani de zile nu mai participasem la sfânta Liturghie. Prima mea iarnă în Pittsburgh tocmai trecuse şi era o zi de primăvară călduroasă, frumoasă. Mă plimbam pur şi simplu, fără nicio altă intenţie. Dar când am deschis uşile grele ale bisericii „Preasfânta Inimă”, brusc, neaşteptat, m-am regăsit în copilărie, în acei puţini ani de viaţă dinaintea momentului când mama mea a murit şi totul a luat-o la vale.

Pentru că în copilărie mersesem la o şcoală catolică, am fost imediat copleşită de mirosul de tămâie, de familiaritatea mişcărilor şi de repetarea rugăciunilor. Dacă am fost vreodată în viaţa mea doborâtă în genunchi în rugăciune, atunci acela a fost momentul, în acea biserică, înconjurată de şcolari care cântau cu stângăcie „Stabat Mater”. Fiecare cicatrice de suferinţă şi durere s-a aprins în mine, arzătoare şi nouă, cerând vindecare, atenţie şi, da, rugăciune. Parcă mi s-ar fi luat o greutate enormă de pe suflet. În acel moment m-am reîntors în Biserica Catolică. Şi încă sunt aici.

Îngenunchind în acea bancă, privindu-i pe copii, ascultând vocile lor tinere cum cântau versuri atât de familiare – „Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm. Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea” –, parcă aş fi fost din nou elevă în clasa a şaptea, purtând o uniformă aspră şi îngrămădindu-mă împreună cu alţi colegi de-ai mei într-o biserică umbroasă şi slab luminată, pe când afară era o zi însorită de primăvară. Mi-am amintit desenele cu Isus din broşuri, chipul său pe marama Veronicăi. Mi-am amintit cum nu mai conteneam succesiunea de îngenuncheri şi de stat în picioare şi cum mă tot întrebam: Cât mai poate să dureze oare? În Louisiana, zilele de vineri din Postul Mare însemnau vreme călduroasă şi mâncare delicioasă de peşte la cină. N-aş putea pretinde că aveam vreun gând mai sfânt sau mai profund decât această plăcere (sau disconfort) fizic.

Nu înţelesesem niciodată cu adevărat ce se întâmpla acolo, în schimb, în ziua aceea, în biserica „Preasfânta Inimă”, mi s-a părut deodată evident. Ne pregăteam pentru moarte.

Sună groaznic, nu-i aşa? Prea morbid? Prea stereotipic catolic? Dar într-adevăr, acele momente din biserică, mergând pe urmele unui Cristos condamnat şi suferind, m-au pregătit, într-un fel, să-mi conduc mama pe ultimii paşi când eram în clasa a opta, şi apoi să merg prin viaţă fără ea. Elevă îmbrăcată într-o uniformă incomodă, nu aveam nici cea mai vagă idee pe atunci că propria mea patimă avea să urmeze în curând.

La fel cum Gary Jansen meditează la Calea sfintei Cruci în momentul în care fiul lui cel mai mic se loveşte pentru prima dată la genunchi, cu toţii murim câte puţin de mii de ori în viaţă, trecem prin mii de renunţări şi despărţiri, mii de suferinţe, umiliri şi abandonări, pe calea spre crucile noastre finale. Numai detaliile diferă, în schimb fiecare copil este născut, la fel ca Isus, pentru propria sa patimă. Calea sfintei Cruci este acel obicei spiritual care m-a învăţat cum să merg înainte prin aceste dureri; este un drum pe care încă mai calc.

Staţiunile sunt o rugăciune fizică – antrenament de forţă, cum le numeşte Jansen – şi ne fac mai puternici şi la propriu şi la figurat. Trupurile noastre ajung să le perceapă ca pe un dans: îngenunchem, ne ridicăm, iar îngenunchem. Dar ele sunt de asemenea o rugăciune intelectuală, o rugăciune a imaginaţiei, iar din acest motiv ajungem să le cunoaştem atât de profund, poate chiar mai profund decât ne dăm seama. Calea sfintei Cruci ne poate face mai puternici, mai rezistenţi, ne poate da speranţă în acele momente în care ne regăsim în mijlocul suferinţei – noi sau cei dragi nouă.

Staţiunile ne învaţă cum să suferim bine. Asta nu înseamnă că suferinţa noastră va arăta bine. Ar putea fi cu sânge, lacrimi, transpiraţie şi angoasă. Sau răni ascunse care nu se vindecă. Uneori vom şchiopăta (sau vom fi târâţi) până la sfârşit. Dar putem suporta, putem ierta, ne putem ruga sau ne putem abandona – putem chiar să acceptăm ajutor pe drumul nostru. Isus a făcut toate acestea înaintea noastră, arătându-ne calea. Jansen ne reaminteşte că acest drum ne conduce la o suferinţă care nu este lipsită de sens, o suferinţă care poate fi transformată şi răscumpărată. Este Calea sfintei Cruci.

În cartea Din Staţiune în Staţiune, Jansen ne conduce prin această rugăciune bogată, imaginativă. Cu fiecare meditaţie bazată pe Scriptură, el ne invită să intrăm într-o poveste care încă nu s-a terminat. Ne arată modul în care întâmplările de pe Calvar încă se mai derulează în vieţile noastre, în fiecare zi. Începem să conştientizăm că „viaţă spirituală” este o expresie redundantă; după cum scrie Jansen: „Toată creaţia şi toate experienţele noastre sunt în mod misterios pline de Duhul lui Dumnezeu. Totul este spiritual, de la persoana care a fost miraculos vindecată de o boală până la treburile banale de zi cu zi, cum ar fi spălatul vaselor”.

Atunci când ne transpunem total cu imaginaţia în aceste momente din viaţa lui Isus – momente critice care scot la iveală esenţa caracterului său: o nesfârşită iubire şi îndurare –, imaginaţia noastră este modificată pe parcurs, este mutată pe frecvenţa lui Dumnezeu. Începem să-i recunoaştem amprenta peste tot, ecou al poveştii care se derulează în jurul nostru – chiar şi în cântecele lui Bowie şi Prince. Fiecare dintre noi este implicat în desfăşurarea acestei povestiri, una care nu s-a terminat în faţa Crucii, sau a mormântului, nici măcar la înviere.

Jansen îmi aminteşte că am şi eu un rol în această poveste, indiferent dacă îmi place asta sau nu. Alegerea care îmi rămâne de făcut este: Cum îmi voi juca rolul? Cine voi fi eu în Patima de astăzi – un ajutor, ca Simon din Cirene? Îndoliat, ca femeile care plângeau pe marginea drumului? Judecător, ca Pilat, care ar prefera mai degrabă să se spele pe mâini de tot acest haos? Sau este rândul meu să sufăr, să-mi port crucea, să mor în feluri mai mici sau mai mari, pentru ca apoi să fiu reînnoit?

Staţiunile ne conduc direct spre acel mormânt gol, cu piatra dată la o parte, lăsând să se vadă doar întunecime şi umbre. Stăm cu Jansen şi ne uităm la golul acesta pe care fiecare dintre noi l-a resimţit la un moment dat, şi ni se reaminteşte să avem încredere chiar şi în acest gol. Căci acolo, unde ni se pare că nu mai este nimic, se află cea mai mare speranţă a noastră. Dumnezeu a fost acolo în trecut, şi încă mai este, în fiecare zi.

Nu, această pregătire pentru moarte nu este ceva morbid. Pe măsură ce înaintăm cu Jansen din staţiune în staţiune, suntem conduşi de la durere la iubire şi speranţă, la putere şi rezistenţă, la transformare. Şi ajungem să fim, cu toţii, înviaţi.

Jessica Mesman Griffith

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro