Chipul milostivirii. Mic tratat despre milostivirea divină și omenească

Raniero Cantalamessa, Chipul milostivirii. Mic tratat despre milostivirea divină și omenească, Iași 2016, 14×20, 172 p., ISBN 978-606-578-254-9, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Chipul milostivirii. Mic tratat despre milostivirea divină și omenească, scrisă de Raniero Cantalamessa şi tradusă în limba română de pr. Eduard Soare. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, formatul 14×20 cm, are 172 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 15 lei.

În această carte, pr. Raniero Cantalamessa, predicator apostolic în cadrul Curiei Romane, dorește să răspundă la o întrebare ce deseori a fost pusă în timpul Anului Jubiliar al Milostivirii: „Cum pot să fiu milostiv?” Grație Papei Francisc care a inaugurat acest timp sfânt, fiecare credincios are ocazia să experimenteze milostivirea divină, însă, în același timp, și să pună în aplicare iubirea lui Dumnezeu în raport cu semenii săi. De altfel, acest mic tratat, după cum este subintitulată cartea, leagă cele două niveluri ale trăirii milostivirii, cea divină și cea omenească, fiind propus cititorului, ca punct de plecare în practicarea milostivirii, exemplul lui Isus Cristos, Cuvântul întrupat, expresia sublimă a Milostivirii.

Structurată în două părți, cartea Chipul milostivirii.Mic tratat despre milostivirea divină și omenească reflectează, în primul rând, asupra acțiunilor pline de iubire ale lui Dumnezeu în planul său de mântuire, accentul fiind pus pe opera lui Isus Cristos, chipul vizibil al Tatălui, și, în al doilea rând, asupra datoriei de a fi milostivi și a asupra faptelor de milostenie, la care este chemat fiecare credincios.

A fi milostiv se identifică cu un exercițiu continuu, căci milostivirea, și nu reproșul, este cea care condamnă păcatul, dar apără persoana, oferindu-i păcătosului dreptul la schimbare, de a fi revitalizat de harul lui Dumnezeu. Discriminarea este opusul milostivirii, iar cartea Chipul milostivirii. Mic tratat despre milostivirea divină și omenească atrage atenția că cei care aleg discriminarea, vor rămâne discriminați, căci nu sunt capabili să împărtășească o iubire gratuită, asemenea lui Dumnezeu.

Papa Francisc afirmă, într-un mesaj postat pe o rețea de socializare în data de 8 martie 2016, că „micile gesturi ale iubirii, ale tandreții și ale grijii sunt cele care îi determină pe oameni să simtă prezența lui Dumnezeu”. Chipul milostivirii. Mic tratat despre milostivirea divină și omenească ne învață care sunt aceste gesturi ale iubirii sincere și cum putem, prin ele, să deschidem poarta milostivirii pentru a reînnoi lumea.

Michail Iulian Echert

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro