Robert Sarah, Ne-a dăruit atât de mult. Omagiu lui Benedict al XVI-lea, Iași 2023, 212 p., 14×20, ISBN 978-606-578-516-8, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea: Ne-a dăruit atât de mult. Omagiu lui Benedict al XVI-lea, scrisă de Cardinalul Robert Sarah și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 212 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei. 

De ce încă o carte despre Benedict al XVI-lea? Pentru mine nu se pune problema unor reglări de conturi sau să mă cobor la vreun joc al dezvăluirilor despre istoria unui om ale cărui cuvinte şi acţiuni s-au dovedit atât de decisive pentru istoria Bisericii.

Să nu vă aşteptaţi la o sinteză academică a învăţăturii sale teologice şi nici nu căutaţi o compilaţie a marilor sale discursuri adresate lumii. Nu veţi găsi în ea nici conferinţele de la Subiaco, nici discursul adresat călugărilor bernardini şi nici pe cel ţinut în Bundestag. Las toate acestea în seama teologilor profesionişti. De asemenea, sunt convins că mulţi cercetători îşi vor dedica activitatea cercetării operei monumentale a lui Joseph Ratzinger.

În ceea ce mă priveşte, am vrut ca această carte să dezvăluie forţa învăţăturii maestrului spiritual care a fost Benedict al XVI-lea. Cred că gândirea sa teologică atât de precisă şi profundă îşi are rădăcinile într-o autentică experienţă mistică şi spirituală. Veţi găsi, aşadar, în această carte, o incursiune în sufletul lui Joseph Ratzinger. Am încercat să-mi amintesc acele momente în care, furtiv, mi-a deschis taina inimii sale.

Aceste momente conturează o cale originală către Dumnezeu. Ele ilustrează portretul unui sfânt şi ne invită să îl urmăm. Le-am adăugat diverse alte texte publicate de-a lungul anilor, pe care le-am revizuit, completat şi actualizat. Descoperim astfel un Benedict al XVI-lea surprinzător, necunoscut. Putem întrevedea coerenţa imensei comori pe care ne-a lăsat-o. Se observă că învăţătura şi exemplul său constituie un tărâm încă neexplorat, dar unde Biserica va putea să găsească hrană pentru mult timp de acum încolo.

În sfârşit, am dorit să ofer cititorului câteva texte ale lui Benedict al XVI-lea, ce constituie un periplu în compania păstorului de suflete care a fost şi va rămâne. Sunt texte adesea uitate şi prea puţin cunoscute, care ne invită să pornim cu el într-o călătorie spre Dumnezeu.

Cum am putea rezuma această călătorie? Nu putem să-i înţelegem unitatea şi coerenţa fără a sublinia cea dintâi şi unica sa preocupare: Dumnezeu. Joseph Ratzinger nu a încetat niciodată să se întoarcă la el. Nu a renunţat niciodată să îl tot contemple pe Dumnezeu însuşi. Această dintâi privire spre Dumnezeu este cea care explică avertismentele sale neîncetate: uitarea lui Dumnezeu ameninţă lumea cu o catastrofă morală, antropologică şi politică. Numai credinţa poate salva raţiunea, societatea şi libertatea personală de la dezastru. Respingerea lui Dumnezeu duce la negarea realităţilor umane fundamentale. În acest sens, Joseph Ratzinger va fi trăit cele mai profunde urmări ale suferinţei provocate de experienţa regimului hitlerist.

Benedict al XVI-lea a pus la inimă preocuparea paternă şi datoria misionară de a aborda cu înţelepciune, rigoare şi cu un puternic simţ al acurateţei întrebarea crucială: Cine este Dumnezeu? El avea obiceiul să repete în discuţiile sale private: „Sunt chestiuni importante, dar cea mai importantă este credinţa în Dumnezeu”. Acesta este punctul central în jurul căruia au evoluat predicile sale, papalitatea şi ministerul său petrin. Alţii pot acţiona diferit, dar obiectivul principal al Papei tocmai acesta este: Dumnezeu.

Sau, probabil, pentru că Dumnezeu nu mai este centrul vieţii mele şi al preocupărilor mele. Cât de trist este să realizez că aproape nicăieri în jurul meu nu se manifestă nici cea mai mică atenţie faţă de Dumnezeu şi nici vreun interes cât de mic!

Tot restul învăţăturii sale trebuie citit în această lumină. De luat în considerare locul decisiv pe care l-a acordat liturgiei, locul privilegiat al întâlnirii cu Dumnezeu, pentru viitorul Bisericii.

Joseph Ratzinger a vrut să ne facă să redescoperim măreţia, sacralitatea şi originea divină a liturgiei pentru a ne pune în faţa lui Dumnezeu.

Cum am putea să-i mulţumim îndeajuns lui Benedict al XVI-lea pentru că ne-a ajutat să intrăm în mistica şi măreţia liturgiei divine, unde îl întâlnim cu adevărat pe Dumnezeu? Liturgia trebuie să-l arate în primul rând pe Isus Cristos, „prezent în jertfa sfintei Liturghii, în persoana preotului, oferindu-se acum prin slujirea acestuia, el, care s-a oferit odinioară pe cruce” (SC nr. 7). Liturgia nu este liturgie dacă nu lasă ca Isus Cristos să strălucească prin prezenţa sa transfiguratoare prin semnele, gesturile şi cuvintele sacre pe care Biserica ni le-a transmis în ritualurile sale.

Să ne amintim apoi de atenţia specială pe care a acordat-o mănăstirilor şi rugăciunii contemplative. Pentru el a fost decisiv ca, la nivelul întregii Biserici, în anumite locuri, primatul efectiv al lui Dumnezeu să se manifeste şi să se pună în aplicare în mod concret prin cântarea Oficiului divin, prin rugăciunea tăcută, prin meditarea Sfintei Scripturi şi celebrarea de Liturghii solemne în locul cărora nimic altceva nu este de preferat.

De asemenea, simţul său de Dumnezeu a fost cel care a făurit în el o iubire necondiţionată pentru cuvântul lui Dumnezeu, transmis prin Tradiţie şi Sfânta Scriptură, şi propus în mod sigur tuturor de Magisteriul intangibil al Bisericii.

În cele din urmă, iubirea sa de Dumnezeu l-a determinat să îi iubească şi să îi sprijine pe preoţii care urmau să anunţe prezenţa sa în lume. A iubit preoţia ca pe un dar de la Dumnezeu pentru omenire.

Privind la viaţa lui Benedict al XVI-lea, îmi vine în minte un cuvânt din Evanghelie: „Învăţaţi de la mine că sunt blând şi umil cu inima!” (Mt 11,29) Întreaga sa viaţă a fost înrădăcinată în Dumnezeu, iar învăţătura sa a avut ca sursă rugăciunea şi contemplaţia, reflectând inima blândă şi umilă a lui Cristos.

Fie ca Benedict al XVI-lea, maestru spiritual, păstor al inimilor şi părinte al sufletelor, să ne călăuzească şi să ocrotească Biserica.

Cardinal Robert Sarah

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Lucian Păuleț, coord., Yves Congar. Freamăt şi reverberaţii în teologia contemporană, Iași 2021, 300 p., 14×20, ISBN 978-606-578-473-4, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Yves Congar. Freamăt şi reverberaţii în teologia contemporană, scrisă de Lucian Păuleț, coord. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 300 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei. 

„Minţile mari s-au lovit întotdeauna de rezistenţa minţilor mediocre”, se spune că obişnuia să afirme Albert Einstein. Gândirea teologică a lui Yves Congar cu privire la Biserică a fost măreaţă, chiar vizionară şi profetică, iar multe din ideile sale ori promovate de el au pătruns în documentele Conciliului al II-lea din Vatican, Congar fiind considerat de mai mulţi teologi cel mai mare ecleziolog al secolului XX. Totuşi, în 1954, împreună cu mentorul său Marie-Dominique Chenu şi colegii săi de la Le Saulchoir, Congar a fost redus la tăcere, căci scria despre teme teologice de pionierat, neexplorate suficient, mult prea devreme (despre ecumenism a scris în 1937, cu douăzeci şi cinci de ani înaintea deschiderii Conciliului). Patruzeci de ani mai târziu, în noiembrie 1994, a fost creat cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea, ca recunoştinţă pentru contribuţia sa la dezvoltarea ecleziologiei catolice.

Deşi numele lui Yves Congar este cunoscut de credinciosul obişnuit, probabil că puţini cunosc valorile pe care le-a apărat şi faptele pe care le-a săvârşit, iar teologia sa este mai puţin familiară, mai ales cititorilor din România. În anul 2002, opera sa bibliografică număra 1.856 (o mie opt sute cincizeci şi şase) de titluri de cărţi, articole, interviuri şi cuvinte-cheie în dicţionare teologice, dar nicio lucrare de-a sa nu a fost tradusă în limba romană până în prezent.

Volumul de faţă doreşte să umple acest gol şi să ofere cititorilor ocazia de a se familiariza, într-o oarecare măsură, cu opera acestui gigant al teologiei despre Biserică. Acest volum colectiv este produsul final al unui seminar semestrial ţinut la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi de pr. dr. Lucian Păuleţ. Mai exact, este un al doilea volum după cel iniţial, Yves Congar. O incursiune în universul gândirii sale, publicat sub coordonarea aceluiaşi profesor.

Titlul, Yves Congar. Freamăt şi reverberaţii în teologia contemporană, sugerat de pr. dr. Robert Bălan, exprimă sintetic ideile de bază conţinute în acest volum: Care au fost mentorii şi ideile majore ce l-au făcut pe Congar să freamăte? Ce influenţe a avut teologia sa în Conciliul al II-lea din Vatican şi asupra Papei Francisc?

Mulţumiri sincere şi felicitări studenţilor teologi pentru contribuţia lor la seminarul semestrial şi la realizarea acestui volum. Sperăm ca seminţele pe care le-au adunat şi plantat în acest volum, pe măsura puterilor lor, să fie apreciate şi, lucrul cel mai important, să aducă roade: să-i ajute pe cititori să pătrundă şi să trăiască misterul vieţii Bisericii, care este misterul vieţii lor împreună cu Sfânta Treime.

Pr. dr. Lucian Păuleţ

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Gabriel-Iulian Robu, Ipsam Dei substantiam incommunicabilem nel contesto della Summa Theologiae di Tommaso d’Aquino, Iași 2020, 198 p., 14×20, ISBN 978-606-578-426-0, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Ipsam Dei substantiam incommunicabilem nel contesto della Summa Theologiae di Tommaso d’Aquino, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 198 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

După cel de-al Doilea Conciliu din Vatican, mulți teologi se lamentau din cauza tăcerii stranii ce plana asupra operelor lui Toma de Aquino. Astăzi însă situația s-a mai schimbat, constatându-se o abundență de studii literare și istorice despre Doctorul Angelic. Amintind de expresia lui T.-D. Humbrecht, putem afirma că purgatoriul tomiștilor s-a încheiat. Unul dintre factorii care a determinat această rodnică redescoperire a teologiei tomiste a fost enciclica din 1998 a sfântului papă Ioan Paul al II-lea Fides et ratio, în care se sublinia importanța și actualitatea studierii sfântului Toma. În această enciclică, de fapt, Doctorul Angelic este citat de mai mult de douăzeci de ori.

În scrierile din primul deceniu al secolului al XXI-lea, nu se pot distinge în mod clar lecturile filozofice ale Sumei teologice de cele teologice: cele două dimensiuni rezultând încorporate și complementare. Se observă totuși că autorii diferitelor introduceri la Summa vor prefera una dintre cele două abordări, în funcție de destinatarii pe care îi vizează.

În lucrarea de față nu ne vom opri foarte mult asupra biografiei sfântului Toma, asupra copilăriei, tinereții și vârstei mature. Nici nu ne propunem să abordăm dezbaterea despre interpretarea filozofică sau teologică a operei sale. Însă, urmând linia lui Chenu și Torrell, reținem că este important să îl studiem pe Toma în contextul istoric și teologic, încadrând teologia sa în interiorul spiritualității sale.

În al doilea rând, dincolo de comentariile care sunt citate aici, dorim să examinăm însăși textele lui Toma de Aquino, pentru a auzi a sa autentică vox. Textul fundamental pe care îl analizăm este STh, I, q. 13, a. 11, ad 1: ipsam Dei substantiam incommnicabilem. Ideea exprimată de acest text este de fapt ceea ce Riccardo Ferri definește ca o constantă în opera Aquinatului: premisa incomprehensibilității esenței divine.

Pentru a contextualiza discursul despre limitele acestei lucrări, trebuie să menționăm că există o bibliografie imensă despre Aquinat. Nu putem să aprofundăm aici în mod exhaustiv gândirea din Summa, însă ne vom opri asupra temei numelui lui Dumnezeu și a (in)comunicabilității sale. Apoi, dincolo de interpretările și autorii aleși și citați, există numeroase alte posibilități de abordare, în funcție de premisa de la care se pornește, cea filozofică sau cea teologică. În această scurtă lucrare „Ipsam Dei substantiam incommunicabilem nel contesto della Summa Theologiae di Tommaso d’Aquino” (Însăși substanța incomunicabilă a lui Dumnezeu, în contextul Sumei Teologice a lui Toma de Aquino), vom face analiza a Quaestio 13 din Summa theologiae Ia pars și tema analogiei în cadrul aceleași opere.

În anumite pasaje din această lucrare vom trata despre aspectul întâlnirii teologice dintre Jean-Luc Marion și Toma de Aquino. Atitudinea cu care Marion, la începutul parcursului său fenomenologic, se apropie de textele tomiste, poartă în mod manifest amprenta criticii lui Heidegger adresată ontoteologiei, dar, pe de altă parte, și a ostilității filozofului francez față de ateismul regional și idolatria conceptuală. Critica lui Marion se situează în etapa a treia a opoziției adresate ontoteologiei, și dacă, în primele sale lucrări, Marion obiectează diferite alegeri ermeneutice ale lui Toma, mai apoi filozoful francez elaborează o specie de retractare, pentru a ajunge la o convergență cu gândirea Doctorului Angelic. La final, Marion va arăta consonanța dintre intuiția din cartea sa Dieu sans l’être și gândirea Doctorului Angelic. Textul din STh, I, q. 13, a. 11 este citat în retractarea lui Marion și reprezintă unul dintre aspectele centrale ale întâlnirii teologice dintre cei doi autori.

Cu privire la distincția dintre cele două interpretări, teologică și filozofică, a operei sfântului Toma, Marion însuși va arăta originalitatea specifică a Aquinatului în raport cu autorii posteriori. Distincția pe care sfântul Toma o face la începutul Summei va fi esențială pentru a înțelege argumentarea sa. Teologia este de două feluri (duplex): cea filozofică și cea teologică. Teologia ca sacra doctrina tratează despre lucrurile divine în sine, după modul și măsura în care sunt revelate. Această știință este trasmisă în Sfintele Scripturi, rămânând în același timp cu adevărat o scientia. Cealaltă teologie, care este inclusă în metafizică, tratează despre lucrurile divine însă sub aspectul efectelor lor în creație (cf. STh, I, q. 1, 1, ad 2). Teologia filozofică studiază efectele cauzalității în ens ca ens.

Pr. dr. Gabriel-Iulian Robu

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Gabriel-Iulian Robu, Denominare Dio alla luce dell’analisi teologica di Es 3,14 nell’incontro tra Jean-Luc Marion e Tommaso d’Aquino : un contributo per un pensiero iconico, Iași 2020, 416 p., 17×24, ISBN 978-606-578-425-3, 40 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Denominare Dio alla luce dell’analisi teologica di Es 3,14 nell’incontro tra Jean-Luc Marion e Tommaso d’Aquino : un contributo per un pensiero iconico, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu. Cartea apare în colecția „Disertații doctorale”, în formatul 17×24, are 416 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei. 

Cartea apărută recent la Editura Sapientia cu titlul Denumirea lui Dumnezeu în lumina analizei teologice a textului din Ex 3,14 la întâlnirea dintre Jean-Luc Marion și Toma de Aquino: o contribuție pentru o gândire iconică este disertația doctorală pe care pr. dr. Gabriel-Iulian Robu, profesor și formator la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, a susținut-o la Facultatea de Teologie a Universității „Sfântul Ioan din Lateran” (Roma, Italia), în anul 2020.

Redăm mai jos câteva fragmente din prefața semnată de prof. Giuseppe Lorizio, care a coordonat elaborarea disertației doctorale a pr. Gabriel-Iulian Robu. 

Poporul aflat în robia egipteană și care striga de durere nu rostea numele lui Dumnezeu, nerevelat încă, și poate că pentru aceasta a și fost ascultat, până acolo că a împins Eternul să se manifeste cu numele inefabil al Tetragramei. Decât să ne întrebăm ce revelează acel nume, mai degrabă ar trebui să ne întrebăm ce se ascunde în el, abandonând prezumția de a voi cu orice preț să-i știm semnificația și adresându-ne mai ales sensului său inaccesibil. Dacă putem să ne interogăm cumva și să reflectăm asupra numelui, nu putem să tratăm cu neglijență conștiința faptului că nu suntem noi cei care denumim Eternul, ci noi suntem cei denumiți de către El (numele pe care îl avem ne-a fost dat împreună cu existența) și, în același timp, El este cel care se denumește, adică se revelează […].

Un dublu câștig la nivel teoretic îmi revine să semnalez plecând de la importanta lucrare a lui Iulian Robu și pe care și în alte ocazii am avut ocazia să o aprofundez. În primul rând, atenția față de nume, mereu urmând linia sfântului Toma, ne pune în fața raportului între limbaj și realitate și a relației/distincției între nume și verb, așa cum sunt prezentate în mod genial în comentariul la opera aristotelică despre interpretare. Este vorba oricum despre limbaj și despre valența sa veritativă, o temă care de această dată este citită și interpretată în lumina gândirii aristotelice și în relație cu Expositio in libros Perihermeneias (1268-72). În reflecția Stagiritului și în comentariul sfântului Toma, ne este dată ocazia de a releva anumite subiecte fundamentale și pentru tema abordată în acest volum. Exordiul din De interpretatione, mi se pare foarte sugestiv: „[…] sunetele vocii mele sunt simboluri ale afecțiunii care își au locul în suflet (paqhmata yuch) iar literele scrise sunt simboluri ale sunetelor vocii” (1,5).

Un ulterior câștig aristotelic fundamental rezultă a fi cel relativ la distincția dintre nume și verb. Scrie Stagiritul: „numele este deci sunetul vocii, semnificativ prin convenție, indiferent de timp și în care nicio parte nu e semnificativă, dacă este considerată separat (2,20), pe când, în schimb „verbul este numele, care exprimă și o determinare temporală” (3,7). Timpul așadar semnalează diferența (distincția) între cei doi termeni.

Legătura limbaj/res rezultă fundamentală la acest punct, iar referința aristotelică la convenționalitatea numelor semnalează o distanță abisală între modalitatea de a înțelege/interpreta raportul și perspectiva – după părerea noastră, foarte profundă – care are gust de metafizică revelativă, deschizând tema gândirii revelative, din care se inspiră teologia noastră. O astfel de tematică se încrucișează cu contextul mediatic contemporan ce tinde să considere limbajul în cheie pur comunicativă și funcțională, atribuindu-i un caracter pe deplin convențional. Adesea, cu privire la acest aspect, îmi place să evoc, împreună cu figura lui Ferdinand Ebner, și lecția lui Walter Benjamin, care sugerează recuperarea dimensiunii revelative a cuvântului, fapt din care nu lipsește nici referința la alegorie și la metaforă: „limbajul nu este deloc în slujba comunicării mundane, ci este în slujba revelației Ființei. Limbajul deci, dacă este înțeles în mod just, este un eveniment revelativ, și nu un eveniment comunicativ […]. Această revelație nu este deci ceva pe care subiectul avid de cunoaștere ar putea să îl producă de la sine”.

Giuseppe Lorizio

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Lucian Păuleţ, coord., Yves Congar: o incursiune în universul gândirii sale, Iași 2020, 246 p., 14×20, ISBN 978-606-578-424-6, 20 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Yves Congar: o incursiune în universul gândirii sale, scrisă sub coordonarea de pr. dr. Lucian Păuleţ. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 246 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

Volumul coordonat de pr. dr. Lucian Păuleţ, profesor de teologie dogmatică la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iași, adună roadele studiilor sale doctorale de la Universitatea Catolică a Americii din Washington D.C (SUA) și pe care a voit să le împărtășească cu studenții teologi din Iași în cadrul unui seminar dedicat operei marelui teolog catolic Yves Congar. Disertația sa doctorală a fost publicată recent la Editura Sapientia, cu titlul: The Holy Spirit as the Principle of Ecclesial Unity, Catholicity, Apostolicity and Holiness in the Thought of Yves Congar (2019).

Astfel, dintr-un anumit punct de vedere, cartea Yves Congar: o incursiune în universul gândirii sale, constituie o noutate în spațiul cultural românesc și o considerăm ca un omagiu de recunoștință pe care i-l aducem pr. Yves Congar pentru tot ce a făcut pentru Biserica și teologia catolică, dar nu numai, în secolul al XX-lea. Sperăm ca, după această scurtă incursiune a unor temerari în viața și opera lui Congar, să trezim dorința altora de a studia „universul gândirii sale” și, de ce nu, să îmbogățească literatura teologică românească cu traducerea lucrărilor sale mai importante .

Pentru o vedere de ansamblu, prezentăm în continuare autorii și temele tratate:

Pr. dr. Lucian PĂULEŢ: Introducere. O schiţă a vieţii lui Congar şi a proiectelor sale teologice

Ştefan LENGHEN: Misterul Bisericii: Trup mistic, popor al lui Dumnezeu, comuniune

Eduard-Paul AMARIEI: Teologia laicatului în perspectiva lui Yves Congar

Silviu ŞARAN: Care Biserică? Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică. Cele patru note în gândirea timpurie a lui Yves Congar

Pr. dr. Lucian PĂULEŢ: Prezenţa divină şi Misterul Templului de-a lungul istoriei biblice

Bogdan ENĂŞOAE: Tradiţia şi tradiţiile în opera lui Yves Congar

Iulian Robert GHERGHEL: Relaţia dintre Cuvânt şi Duh în pneumatologia lui Yves Congar

„Congar a influențat nu doar conținutul documentelor conciliului, ci poate fi observată o mare asemănare între metoda lui Congar și cea folosită de conciliul ecumenic: revenirea la izvoare (Biblia și Sfinții Părinți), deschiderea ecumenică, atenția acordată aspirațiilor lumii moderne și vocii laicilor. Toate acestea sunt mijloace de cercetare teologică pentru care a pledat Congar. Vocea sa profetică, ce fusese redusă la tăcere, a fost acum ascultată și treptat respectată de către episcopii cărora Congar le ținea conferințe și le scria discursuri, fiind totodată atent să nu dea impresia că în cadrul conciliului ar putea exista o autoritate a teologilor paralelă cu cea a episcopilor. El a considerat conciliul ca fiind o strădanie comună a episcopilor și a experților, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Această contribuție pe care el a avut-o la conciliu a fost apreciată în așa măsură de unii teologi, încât au ajuns să-i spună «Conciliul lui Congar». El a lucrat pentru a face cunoscute documentele conciliului, pentru a promova răspândirea sa și pentru a oferi ceea ce considera a fi o corectă interpretare a spiritului și învățăturii conciliare. În ciuda stării precare de sănătate care se înrăutățea din ce în ce mai mult (scleroza i se agrava), a continuat să lucreze, oferindu-și contribuția și viața Bisericii. Ultima sa lucrare importantă este Je crois en l’Ésprit Saint. În noiembrie 1994, cu doar câteva luni înainte să moară, pe 22 iunie 1995, a fost creat cardinal de către papa Ioan Paul al II-lea, ca recunoaștere a lucrării și vieții sale de adevărat slujitor al Bisericii, fiind, așa cum el însuși și-a dorit, o adevărată harpă eoliană în care Dumnezeu a suflat, făcând-o să vibreze și să cânte” (Lucian Păuleț).

 

Pr. dr. Ștefan Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Ioan Tamaș, Dicționar de teologi creștini, Iași 2011, 416 p., 17×24, ISBN 978-606-578-022-4, 30 lei.

Editura „Sapientia” anunta aparitia cartii Dictionar de teologi crestini, scrisa de pr. Ioan Tamas. Cartea apare în colectia „Dictionare si enciclopedii”, în formatul 17×24, are 416 pagini si poate fi procurata de la orice librarie catolica din tara la pretul de 30 lei.

Parintele Ioan Tamas, profesor emerit al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iasi, este cunoscut cititorilor atât pentru cursurile sale de drept canonic (a tradus Codul de drept canonic, publicat la Editura Sapientia în anul 2004), cât si pentru preocuparea sa de a face inteligibila teologia crestina oamenilor de astazi, motiv pentru care a lucrat la publicarea a doua dictionare: Mic dictionar crestin catolic (2001) si Mic dictionar teologic (2008), în care a sintetizat si definit cu multa competenta „scolastica” diferitii termeni care se întâlnesc în limbajul religios si teologic.

Acum pr. Ioan Tamas ne surprinde cu publicarea unui Dictionar de teologi crestini, în care a dorit „sa furnizeze principalele informatii referitoare la viata, opera si importanta a numerosi teologi, de la începuturile crestinismului pâna în zilele noastre”.

În prefata, parintele se întreaba: „Ce este un teolog?” Raspunsul: „În sens strict, este persoana care cerceteaza, aprofundeaza si prezinta în mod stiintific Revelatia divina. În sens larg, este persoana care trateaza despre Dumnezeu si lucrurile sfinte”. Fidel acestui raspuns, autorul explica faptul ca a încercat sa includa în acest dictionar „atât teologii din prima categorie sau teologii de profesie, marii creatori de sisteme teologice, cât si o mare parte dintre cei care, în decursul istoriei Bisericii, s-au remarcat în activitatea didactica din marile scoli si facultati teologice sau în activitatea de propovaduire a adevarurilor crestine”. Unul dintre multele merite ale acestui Dictionar este deschiderea sa ecumenica, întrucât autorul a inclus în lista atât pe teologii catolici, cât si pe cei ortodocsi si protestanti, care au avut un rol important în istoria teologiei.

Fiecare articol cuprinde datele esentiale din viata teologului respectiv, operele principale, precum si rolul pe care l-a avut în dezbaterea teologica a timpului sau. De asemenea, la sfârsitul fiecarui articol se gaseste o scurta bibliografie, care cuprinde atât editii ale operelor publicate ale teologului, cât si studii despre viata si opera sa.

Considerat de autor si ca un „Curs de istorie a teologiei”, acest dictionar este un instrument util si recomandat mai ales celor care, în cercetarea teologica, se întâlnesc destul de des cu nume de teologi necunoscuti, dar despre care ar vrea sa afle mai multe informatii biografice, bibliografice si de orientare teologica.

 

Cosmin Cimpoesu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Sfântul Toma de Aquino în magisteriul pontifical (Papa Leon al XIII-lea, Scrisoarea enciclică Aeterni Patris şi Breva Cum hoc sit; Papa Pius al XI-lea, Scrisoarea enciclică Studiorum ducem; Papa Paul al VI-lea, Scrisoarea apostolică Lumen Ecclesiae), Iaşi 2013, 92 p., 14×20, ISBN 978-606-578-114-6, 8 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărții Sfântul Toma de Aquino în magisteriul pontifical, în care sunt incluse Scrisoarea enciclică Aeterni Patris și Breva Cum hoc sit a Papei Leon al XIII-lea, Scrisoarea enciclică Studiorum ducem a Papei Pius al XI-lea și Scrisoarea apostolică Lumen Ecclesiae a Papei Paul al VI-lea. Aceste documente au fost traduse de Petru Ciobanu și sunt publicate în colecţia Magisterium, formatul 14×20, având 92 de pagini. Volumul poate fi procurat de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 8 lei.

Documentele magisteriale traduse de studentul teolog Petru Ciobanu și publicate în volumul Sfântul Toma în magisteriul pontifical se constituie ca un compendiu dedicat sfântul Toma de Aquino, cunoscut pentru importanţa sa în filosofia și teologia creştină.

În primul document pontifical din această culegere, Scrisoarea enciclică Aeterni Patris a Papei Leon al XIII-lea, publicată pe 4 august 1879, se specifică: „înainte de toate, filozofia, dacă este utilizată în scopul ei adevărat, contribuie, într-un anume fel, la deschiderea şi netezirea drumului care duce la credinţa adevărată, pregătind sufletele discipolilor ei să accepte revelaţia; de aceea, anticii o numeau, pe drept cuvânt, fie o instituţie pregătitoare a religiei creştine, fie preludiul şi ajutorul creştinismului, fie ghidul spre evanghelie. Şi, pe drept cuvânt, le revine ştiinţelor filozofice competenţa să apere cu solicitudine adevărurile revelate şi să se opună celor care le atacă”. Filozofiei îi revine onoarea să fie considerată bastion al credinţei şi sprijin puternic pentru religie. În acest document papa pune filosofia la baza trăirii autentice a credinţei, insuflându-le mai ales tinerilor necesitatea căutării drumului corect: „nu există pentru noi un lucru mai nobil şi mai de dorit decât acela ca să vedem oferită din belşug tineretului studios apa pură a înţelepciunii, cea care mereu se revarsă din învăţătura Doctorului angelic”.

În cel de al doilea document al acestei cărţi, aparţinând tot Papei Leon al XIII-lea, Breva Cum hoc sit (4 august 1880), sfântul Toma de Aquino este proclamat patron al şcolilor catolice, spunându-se: „într-adevăr, în timpurile noastre, studiul învăţăturii sale fiind extins pretutindeni, ne-au fost adresate numeroase cereri ca el, prin autoritatea Scaunului Apostolic, să fie proclamat patron al tuturor colegiilor, academiilor şi şcolilor catolice. Mulţi episcopi ne-au adus la cunoştinţă faptul că aceasta este voinţa lor şi au emis, prin urmare, scrisori particulare sau comune. Membrii multor academii şi societăţi ştiinţifice au cerut aceeaşi favoare prin rugăminţi umile şi insistente”.

Al treilea document pontifical care îl omagiază pe Toma de Aquino este Scrisoarea enciclică Studiorum ducem a Papei Pius al XI-lea, publicată pe 29 iunie 1923, care declară: „sfântul Toma ar trebui să fie considerat principalul ghid în studiul disciplinelor superioare”. Căci adevărata ştiinţă şi pietatea care însoţeşte toate virtuţile sunt unite între ele într-un mod minunat; şi fiind Dumnezeu însuşi adevărul şi bunătatea, cu siguranţă că nu ar fi suficient pentru gloria lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor – scopul principal şi specific al Bisericii – ca slujitorii sacri să fie bine instruiţi în cunoaşterea lucrurilor, dacă acestea nu ar fi, de asemenea, însoţite din abundenţă de aceleaşi virtuţi. Această coeziune dintre învăţătură şi pietate, dintre erudiţie şi virtute, dintre adevăr şi iubire a fost cu adevărat excepţională la Doctorul angelic, care a fost asemănat cu Soarele, pentru că, în timp ce revărsa în minte lumina ştiinţei, aprindea în voinţă flacăra virtuţii.

Toma de Aquino a fost, este şi va fi cu-adevărat o lumină a Bisericii şi a întregii lumi, după cum se pune accentul şi în cel de-al patrulea document pontifical al acestei carţi aparţinând Papei Paul al VI-lea, Scrisoarea apostolică Lumen Ecclesiae (20 noiembrie 1974). Paul al VI-lea spune: „sfântul Toma, deşi s-a ridicat prin speculaţiile sale inteligente pe cele mai înalte culmi, a ştiut să se umilească în faţa misterelor extraordinare şi inefabile ale credinţei: astfel, îngenunchea la picioarele Răstignitului de pe altar pentru a implora lumina înţelepciunii şi curăţia inimii, care-i permiteau să pătrundă cu ochi limpezi misterele lui Dumnezeu; recunoştea că a învăţat mai mult prin rugăciune decât prin studiu”. El păstra vie semnificaţia transcendenţei divine, stabilind ca premisă fundamentală a cercetării teologice adevărul că „în viaţa aceasta îl cunoaştem pe Dumnezeu cu atât mai mult cu cât înţelegem mai bine că el întrece tot ceea ce poate înţelege intelectul”.

Recomandăm această carte tuturor celor care doresc să cunoască mai adânc importanţa şi contribuţia pe care a adus-o Toma de Aquino în aprofundarea filosofiei şi teologiei creştine. De asemenea, tuturor celor care doresc să-şi ghideze viaţa după învăţătura sfântul Toma de Aquino; căci cel care trăieşte într-un mod integru şi curat şi, cu ajutorul virtuţilor, pune frâu pasiunilor sale, fiind absolut liber de orice impediment, poate să-şi înalţe spiritul spre realităţile cereşti mult mai uşor şi să se ancoreze mai bine în misterele divinităţii, urmând cuvintele sfântului Toma: „Mai întâi viaţa şi apoi învăţătura, pentru că viaţa conduce spre cunoaşterea adevărului”.

Ştefan Tamaş

 

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Daniel Iacobuţ, Dalla sinassi eucaristica alla Chiesa-comunione: liturgia ed ecclesiologia in Jean-Marie Roger Tillard, Iaşi 2013, 500 p., 17×24, ISBN 978-606-578-096-5, 35 lei.

Studiul părintelui Daniel Iacobuț Dalla sinassi eucaristica alla Chiesa-comunione: liturgia ed ecclesiologia in Jean-Marie Roger Tillard (De la sinaxa euharistică la Biserica – comuniune. Liturgia și ecleziologia în Jean-Marie Roger Tillard) constituie o interesantă încercare de a explicita raportul dintre liturgie și ecleziologie. Aceasta este realizată îndeosebi prin reliefarea operei unuia dintre cei mai originali teologi ai secolului al XX-lea drept un proiect ecleziologic-liturgic. Expert conciliar în tinerețea sa, Jean Marie-Roger Tillard (1927-2000) a trăit reforma liturgică și ca protagonist al ei, mai ales în calitatea de membru consilier la Consilium ad exequendam constitutionem de Sacra Liturgia, iar apoi, redactând, împreună cu Cipriano Vagaggini, partea doctrinală a Instrucțiunii Eucharisticum Mysterium. În experiența conciliară își are izvorul și angajarea sa ecumenică, angajare care l-a condus să fie membru al Comisiei „Credință și constituție” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, precum și consilier al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor. În această ultimă calitate a colaborat la redactarea scrisorii enciclice Ut Unum Sint a papei Ioan Paul al II-lea. De asemenea, a colaborat, la nivelul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la redactarea Documentului de la Lima: Botez, Euharistie, Minister, iar la nivelul dialogului teologic catolic-ortodox, la Documentul de la München.

   Cartea prezintă aventura intelectuală a teologului dominican plecând de la mișcările inovatoare ale secolului al XX-lea, înainte de toate de la mișcarea liturgică, de la școala dominicanilor Le Saulchoir ce l-a avut ca student, și ajungând la relația sa cu teologii protestanți și ortodocși, cu care interacționează în anii maturității sale. Mai ales însă este subliniată atenția sa față de Euharistie, adevărat fir roșu și principiu germinal al importantei sale ecleziologii de comuniune. Este evidențiată mai ales relevanța actului liturgic, a experienței liturgice, a sinaxei euharistice în elaborarea acestei concepții despre Biserică, ce se concretizează în cele din urmă într-o robustă monografie dedicată Bisericii locale. Tillard elaborează propunerea sa plecând de la sinaxa euharistică, situându-se astfel în afara frecventei tendințe de a lăsa știința liturgică în afara teologiei în sens strict.

   Începând de la primul studiu „Euharistia, Paștele Bisericii”și până la ultimul, „Biserica locală”, actul liturgic, mărturia liturgică, percepută drept expresie a tradiției vii a Bisericii, permite teologului francez de a proiecta o ecleziologie neutopică, capabilă să răspundă tuturor provocărilor Conciliului al II-lea din Vatican și dezvoltând categoria de comuniune, concepută ca intrinsecă și fondantă actului eclezial. Euharistia construiește Biserica, arătându-i statutul comunional, anamnetic, epicletic, doxologic. Euharistia manifestă Biserica prin dinamismul cristico-pneumatic al darurilor și al slujirilor în unitatea poporului preoțesc și în însăși articularea sa. Euharistia este epifania Bisericii ce se dezvăluie în cea mai mare măsură în adunarea liturgică prezidată de episcopul Bisericii locale. Este extrem de sugestiv în cadrul desfășurării capitolelor dipticul „Perspectiva eclezială a Euharistiei” – „Perspectiva euharistică a Bisericii”. Primul are o evidentă conotație liturgică, dezvoltând în mod explicit sacramentalitatea Bisericii plecând de la Euharistie. Cel de-al doilea se deschide la chestiunile proiectului ecleziologic mai ales în ceea ce privește raportul Biserica locală – Biserica universală. Concluzia apoi nu se configurează ca o sinteză a ceea ce a fost afirmat în prealabil, ci, mai curând, se prezintă ca un capitol în sine care adaugă ulterioare elemente necesare înțelegerii operei lui Tillard.

   Opera merită așadar să fie primită cu simpatie intelectuală, cu certitudinea că autorul ne va mai oferi și alte chei de lectură ale raportului dintre liturgie și ecleziologie.

Cettina Militello

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Paul Butnaru, Il contributo di Ioan Miclea alla rinascita del tomismo nel Novecento in Romania, Iaşi 2013, 480 p., 14×21, ISBN 978-606-578-087-3, 30 lei.

La sfârşitul secolului al XIX-lea asistăm în Europa la o renaştere a interesului pentru gândirea sfântului Toma de Aquino, stimulată și de către Papa Leon al XIII-lea prin scrisoarea enciclică Æterni Patris (4 august 1879), în care pontiful roman îl propune pe Doctorul angelic drept model de gândire sănătoasă și rodnică, mai ales în câmpul filozofic. În Europa Occidentală enciclica a contribuit rapid la renaşterea studiilor tomiste, confirmând și încurajând interesul pentru tomism din partea unor filozofi precum Étienne Gilson sau Jacques Maritain, printre mulți alții. Și în România, deși cu întârziere și cu mai puțină rezonanță, s-a înregistrat un interes autentic pentru gândirea fie filozofică, fie teologică a sfântului Toma, precum o dovedește, de exemplu, și activitatea episcopului Anton Durcovici.

Printre pionierii români ai renașterii tomismului din secolul al XX-lea, deși mai puțin cunoscut chiar și de către conaționali, se numără și Ioan Miclea (1902-1982), preot şi filozof greco-catolic. Tocmai anonimatul care încă umbrește personalitatea acestui filozof român a fost una din motivațiile pentru care pr. Paul Butnaru s-a angajat în realizarea unui studiu dedicat lui Ioan Miclea, oferit acum și cititorilor. Este vorba despre teza de doctorat – susţinută în anul 2012 la Universitatea Pontificală din Lateran – al cărei titlu este Il contributo di Ioan Miclea alla rinascita del tomismo nel Novecento in Romania (Contribuţia lui Ioan Miclea la renaşterea tomismului în secolul al XX-lea în România).

Cartea este structurată în două părţi ce cuprind şase capitole. Partea întâi – Renașterea tomismului în secolul al XX-lea– se dorește o prezentare a renaşterii studiilor tomiste în Europa. În Capitolul I, intitulat La rădăcinile unei renașteri – proiectul pio-leonin,autorul prezintă participarea magisteriului pontifical la această renaștere, începând cu, și evidențiind-o, contribuția importantă, deși mult mai puțin cunoscută, a Papei Pius al IX-lea (1846-1878). Acesta, în fața provocărilor și derivei modernității, apelează cu încredere și insistență la gândirea sfântului Toma. Capitolul al II-lea prezintă impulsul dat studiilor tomiste de către Leon al XIII-lea (1878-1903), oferind o analiză a enciclicei sus-menționate ce scoate în evidență finalitatea ei, precum și modul corect în care este propus ca model tomismul, voindu-se un răspuns la interpretările adesea eronate ale acestor aspecte. În acelaşi capitol sunt prezentate figurile a doi dintre cei mai de seamă neotomişti din secolul al XX-lea, respectiv filozofii francezi Jacques Maritain şi Étienne Gilson. În concordanță cu preferința pentru tomism a papilor amintiți, prezentarea raportului acestor doi gânditori cu gândirea sfântului Toma scoate în evidență și libertatea deplină cu care ei îi recunosc valoarea și i se dedică, în mod contrar prejudecăților care doresc a eticheta preferința lor drept una de timp confesional. Trebuie menționat și faptul că, dincolo de complementaritatea profilurilor lor intelectuale și a abordărilor lor filozofice față de tomism, alegerea acestora dintre mulți alți neotomiști este datorată nu doar marii aprecieri de care se bucură, cât mai ales raportului privilegiat și chiar personal pe care Ioan Miclea l-a avut cu aceștia; fapt dovedit și de corespondența inedită studiată și inclusă în acest studiu.

Partea a doua a cărții, sub titlul Ioan Miclea – promotor și apărător al tomismului în România secolului al XX-lea, este dedicată figurii lui Ioan Miclea, prezentată în lumina activității sale de promovare și apărare a tomismului în contextul istoric și cultural în care a trăit. Pentru o mai bună înțelegere a acestei activități, Capitolul al III-lea, care deschide această a doua Parte a cărții de față, prezintă tocmai istoricul gândirii tomiste în România. Acestui criteriu obiectiv i se alătură unul mai degrabă subiectiv – cuprins în Capitolul al IV-lea, sub titlul Ioan Miclea, Ambasador al tomismului în România – menit să scoată în evidență profunda libertate cu care autorul studiat se dedică tomismului. Este vorba despre o prezentare a întâlnirii lui Ioan Miclea cu gândirea tomistă, realizată într-o căutare disperată a adevărului sub impulsul credinței și cu dorința unei mai profunde înțelegeri a ei.

Capitolul al V-lea intră în obiectul propriu-zis al temei prezentate în titlu prezentând primul dintre profilurile sub care este analizată figura lui Ioan Miclea în raport cu tomismul, mai exact ca și propagator al său (Ioan Miclea – promotor al tomismului). Analiza este centrată asupra tipului de realism pe care Miclea îl susține, desfășurându-se într-o dublă dimensiune: una teoretică, dedicată identificării acestui realism prin comparația cu cel propriu gândirii lui J. Maritain și E. Gilson, și una istorico-critică, dedicată confruntării realismului tomist cu anumite aspecte din gândirea câtorva filozofi români. Unul dintre meritele acestei părți este tocmai acela de a scoate în evidență contactul, deși oarecum limitat, pe care Miclea îl realizează între tomism și gânditorii români.

Ultimul capitol prezintă activitatea filozofică a lui Ioan Miclea ce asumă un caracter predominant de apărare a tomismului, fiind dedicat originalității tomismului și valorii sale ca și filozofie creștină. Această secțiune permite expunerea atât a unei teorii a originalității în filozofie pe care Ioan Miclea o reclamă drept proprie, cât și a confruntării ample și îndârjite cu un membru al Bisericii Ortodoxe pe tema preferinței între tomism și augustinism ca filozofii creștine.

Concluzia, care în mod firesc încheie lucrarea, subliniază rezultatele mai importante obținute în urma acestei cercetări știintifice, precum și pistele de posibilă aprofundare pe care ea le deschide. Totodată, în conformitate cu spiritul enciclicei Æterni Patris și al promotorilor neotomismului menționați, reamintește valoarea care i se recunoaște tomismului ca și filozofie creștină și forma sub care este susținut și propus de Ioan Miclea. La aceasta, dată fiind puțina cunoaștere a lui Ioan Miclea și a activității sale, se alătură un Indice care prezintă lucrările şi articolele lui Ioan Miclea, dintre care unele deja distruse iar multe încă nepublicate.

Parafrazându-l pe marele cronicar moldovean Miron Costin, putem afirma, la capătul lecturii acestei cărţi, că Nasc şi în România filozofi, unul dintre ei fiind tocmai părintele şi filozoful greco-catolic Ioan Miclea, căruia îi este dedicat acest studiu. Îi mulţumim autorului pentru acest studiu cuprinzător care, dincolo de a fi o contribuție științifică, slujește totodată pentru a ne aduce aminte de precursorii noştrii, scoţând la lumină oameni care ne fac cinste, ca români și creștini totodată. Sperăm că, în vederea unui acces mai larg la acest studiu, vom avea parte şi de traducerea lui în limba română.

Recomandăm această carte în primul rând membrilor și prietenilor Bisericii Greco-Catolice din România, al cărei fidel membru și curajos slujitor a fost Ioan Miclea, dar în același timp o sugerăm spre lectură oricărui român, interesat sau nu de „gâlcevile” filosofilor, ce vrea să-şi cunoască înaintaşii, precum și oricărui creştin doritor să împărtășească efortul lui Ioan Miclea de a-și înțelege credința și de a o armoniza cu propria rațiune.

Petru Ciobanu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Eduard Ferenț, Răscumpărarea omului de către Isus Cristos în lumina învățăturii sfântului Toma de Aquino, Iași 2014, p. 352, 14×20, ISBN 978-606-578-136-8, 20 lei.

Editura „Sapientia” anunță apariția cărții Răscumpărarea omului de către Isus Cristos în lumina învățăturii sfântului Toma de Aquino, scrisă de pr. dr. Eduard Ferenț. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, formatul 14×20, are 352 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la orice librărie catolică din țară la prețul de 20 lei. 

Întruparea Cuvântul lui Dumnezeu constituie evenimentul cel mai sublim din istoria omenirii: Cuvântul lui Dumnezeu s-a născut după carne o singură dată și o dată pentru totdeauna. Adevărul întrupării și al răscumpărării a fost și este mereu viu și actual pentru omul din toate timpurile.

Chiar dacă sfântul Toma de Aquino trăit într-o epocă istorică precedentă nouă, nu pentru aceasta trebuie considerat ca învechit, dimpotrivă el rămâne în continuare un punct de referință important pentru teologia actuală, chiar dacă, în sine, gândirea sa pătrunde doar un filon de aur al minei nespus de bogate a misterului lui Cristos, doar o fațetă a misterului mântuirii.

Noul studiu al pr. dr. Eduard Ferenț, având ca titlu Răscumpărarea omului de către Isus Cristos în lumina învățăturii sfântului Toma de Aquino, apărut recent la Editura Sapientia, își propune să reliefeze câteva aspecte ale misterului răscumpărării omului în Cristos din perspectiva sfântului Toma de Aquino, cel care și-a dedicat întreaga viață studiului și aprofundării misterelor sacre.

Studiul propriu-zis al acestei teme este precedat, în prima parte a cărții, de o biografie a sfântului Toma, necesară pentru a înțelege gândirea sa. Partea a doua a lucrării tratează teologia răscumpărării omului din perspectiva Doctorului Angelic. Răscumpărarea omului a fost înfăptuită în momentul în care Mântuitorul l-a deposedat pe diavol de puterea sa, în momentul în care l-a redus la neputință pe cel care avea putere asupra morții. Astfel, omul a fost eliberat din sclavia păcatului și a dobândit bunurile escatologice. Temele soteriologice tratate în această lucrare sunt dezvoltate potrivit metodei teologiei dogmatice, pornind de la izvorul tuturor științelor teologice, Sfânta Scriptură, mergând pe urma Sfinților Părinți și ajungând la definirea învățăturii despre dobândirea răscumpărării la sfântul Toma.

Concepția sfântului Toma despre răscumpărare este adesea calificată de unii ca eclectică, adică o îmbinare a efectelor pătimirii lui Cristos cu acelea ale învierii. Pr. Ferenț subliniază însă că o astfel de percepție nu poate fi decât superficială. Nucleul teologic al răscumpărării omului din perspectiva sfântului Toma reiese clar din ultima parte a chestiunii 48 din Summa theologiae: „Pătimirea lui Cristos în forța dumnezeirii acționează drept cauză eficientă; în forța voinței sufletului lui Cristos acționează drept cauză meritorie; dacă apoi este considerată în carnea însăși a lui Cristos, acționează sub formă de satisfacție, întrucât de ea am fost eliberați de pedeapsă; acționează apoi sub formă de sacrificiu, întrucât prin intermediul ei am fost reconciliați cu Dumnezeu”.

Teologia răscumpărării, ca realitate obiectivă înfăptuită în Cristos prin misterele vieții sale și ca realitate oferită necontenit omului, reprezintă nucleul gândirii teologice a sfântului Toma de Aquino. Ea poate contribui eficient atât la formarea conștiinței noastre, cât și la schimbarea atitudinii comportamentale față de Răscumpărătorul nostru.

Ștefan Tamaș

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro