Il contributo di Ioan Miclea alla rinascita del tomismo nel Novecento in Romania

Paul Butnaru, Il contributo di Ioan Miclea alla rinascita del tomismo nel Novecento in Romania, Iaşi 2013, 480 p., 14×21, ISBN 978-606-578-087-3, 30 lei.

La sfârşitul secolului al XIX-lea asistăm în Europa la o renaştere a interesului pentru gândirea sfântului Toma de Aquino, stimulată și de către Papa Leon al XIII-lea prin scrisoarea enciclică Æterni Patris (4 august 1879), în care pontiful roman îl propune pe Doctorul angelic drept model de gândire sănătoasă și rodnică, mai ales în câmpul filozofic. În Europa Occidentală enciclica a contribuit rapid la renaşterea studiilor tomiste, confirmând și încurajând interesul pentru tomism din partea unor filozofi precum Étienne Gilson sau Jacques Maritain, printre mulți alții. Și în România, deși cu întârziere și cu mai puțină rezonanță, s-a înregistrat un interes autentic pentru gândirea fie filozofică, fie teologică a sfântului Toma, precum o dovedește, de exemplu, și activitatea episcopului Anton Durcovici.

Printre pionierii români ai renașterii tomismului din secolul al XX-lea, deși mai puțin cunoscut chiar și de către conaționali, se numără și Ioan Miclea (1902-1982), preot şi filozof greco-catolic. Tocmai anonimatul care încă umbrește personalitatea acestui filozof român a fost una din motivațiile pentru care pr. Paul Butnaru s-a angajat în realizarea unui studiu dedicat lui Ioan Miclea, oferit acum și cititorilor. Este vorba despre teza de doctorat – susţinută în anul 2012 la Universitatea Pontificală din Lateran – al cărei titlu este Il contributo di Ioan Miclea alla rinascita del tomismo nel Novecento in Romania (Contribuţia lui Ioan Miclea la renaşterea tomismului în secolul al XX-lea în România).

Cartea este structurată în două părţi ce cuprind şase capitole. Partea întâi – Renașterea tomismului în secolul al XX-lea– se dorește o prezentare a renaşterii studiilor tomiste în Europa. În Capitolul I, intitulat La rădăcinile unei renașteri – proiectul pio-leonin,autorul prezintă participarea magisteriului pontifical la această renaștere, începând cu, și evidențiind-o, contribuția importantă, deși mult mai puțin cunoscută, a Papei Pius al IX-lea (1846-1878). Acesta, în fața provocărilor și derivei modernității, apelează cu încredere și insistență la gândirea sfântului Toma. Capitolul al II-lea prezintă impulsul dat studiilor tomiste de către Leon al XIII-lea (1878-1903), oferind o analiză a enciclicei sus-menționate ce scoate în evidență finalitatea ei, precum și modul corect în care este propus ca model tomismul, voindu-se un răspuns la interpretările adesea eronate ale acestor aspecte. În acelaşi capitol sunt prezentate figurile a doi dintre cei mai de seamă neotomişti din secolul al XX-lea, respectiv filozofii francezi Jacques Maritain şi Étienne Gilson. În concordanță cu preferința pentru tomism a papilor amintiți, prezentarea raportului acestor doi gânditori cu gândirea sfântului Toma scoate în evidență și libertatea deplină cu care ei îi recunosc valoarea și i se dedică, în mod contrar prejudecăților care doresc a eticheta preferința lor drept una de timp confesional. Trebuie menționat și faptul că, dincolo de complementaritatea profilurilor lor intelectuale și a abordărilor lor filozofice față de tomism, alegerea acestora dintre mulți alți neotomiști este datorată nu doar marii aprecieri de care se bucură, cât mai ales raportului privilegiat și chiar personal pe care Ioan Miclea l-a avut cu aceștia; fapt dovedit și de corespondența inedită studiată și inclusă în acest studiu.

Partea a doua a cărții, sub titlul Ioan Miclea – promotor și apărător al tomismului în România secolului al XX-lea, este dedicată figurii lui Ioan Miclea, prezentată în lumina activității sale de promovare și apărare a tomismului în contextul istoric și cultural în care a trăit. Pentru o mai bună înțelegere a acestei activități, Capitolul al III-lea, care deschide această a doua Parte a cărții de față, prezintă tocmai istoricul gândirii tomiste în România. Acestui criteriu obiectiv i se alătură unul mai degrabă subiectiv – cuprins în Capitolul al IV-lea, sub titlul Ioan Miclea, Ambasador al tomismului în România – menit să scoată în evidență profunda libertate cu care autorul studiat se dedică tomismului. Este vorba despre o prezentare a întâlnirii lui Ioan Miclea cu gândirea tomistă, realizată într-o căutare disperată a adevărului sub impulsul credinței și cu dorința unei mai profunde înțelegeri a ei.

Capitolul al V-lea intră în obiectul propriu-zis al temei prezentate în titlu prezentând primul dintre profilurile sub care este analizată figura lui Ioan Miclea în raport cu tomismul, mai exact ca și propagator al său (Ioan Miclea – promotor al tomismului). Analiza este centrată asupra tipului de realism pe care Miclea îl susține, desfășurându-se într-o dublă dimensiune: una teoretică, dedicată identificării acestui realism prin comparația cu cel propriu gândirii lui J. Maritain și E. Gilson, și una istorico-critică, dedicată confruntării realismului tomist cu anumite aspecte din gândirea câtorva filozofi români. Unul dintre meritele acestei părți este tocmai acela de a scoate în evidență contactul, deși oarecum limitat, pe care Miclea îl realizează între tomism și gânditorii români.

Ultimul capitol prezintă activitatea filozofică a lui Ioan Miclea ce asumă un caracter predominant de apărare a tomismului, fiind dedicat originalității tomismului și valorii sale ca și filozofie creștină. Această secțiune permite expunerea atât a unei teorii a originalității în filozofie pe care Ioan Miclea o reclamă drept proprie, cât și a confruntării ample și îndârjite cu un membru al Bisericii Ortodoxe pe tema preferinței între tomism și augustinism ca filozofii creștine.

Concluzia, care în mod firesc încheie lucrarea, subliniază rezultatele mai importante obținute în urma acestei cercetări știintifice, precum și pistele de posibilă aprofundare pe care ea le deschide. Totodată, în conformitate cu spiritul enciclicei Æterni Patris și al promotorilor neotomismului menționați, reamintește valoarea care i se recunoaște tomismului ca și filozofie creștină și forma sub care este susținut și propus de Ioan Miclea. La aceasta, dată fiind puțina cunoaștere a lui Ioan Miclea și a activității sale, se alătură un Indice care prezintă lucrările şi articolele lui Ioan Miclea, dintre care unele deja distruse iar multe încă nepublicate.

Parafrazându-l pe marele cronicar moldovean Miron Costin, putem afirma, la capătul lecturii acestei cărţi, că Nasc şi în România filozofi, unul dintre ei fiind tocmai părintele şi filozoful greco-catolic Ioan Miclea, căruia îi este dedicat acest studiu. Îi mulţumim autorului pentru acest studiu cuprinzător care, dincolo de a fi o contribuție științifică, slujește totodată pentru a ne aduce aminte de precursorii noştrii, scoţând la lumină oameni care ne fac cinste, ca români și creștini totodată. Sperăm că, în vederea unui acces mai larg la acest studiu, vom avea parte şi de traducerea lui în limba română.

Recomandăm această carte în primul rând membrilor și prietenilor Bisericii Greco-Catolice din România, al cărei fidel membru și curajos slujitor a fost Ioan Miclea, dar în același timp o sugerăm spre lectură oricărui român, interesat sau nu de „gâlcevile” filosofilor, ce vrea să-şi cunoască înaintaşii, precum și oricărui creştin doritor să împărtășească efortul lui Ioan Miclea de a-și înțelege credința și de a o armoniza cu propria rațiune.

Petru Ciobanu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro