Valențele educative ale pregătirii elevilor la sacramentele Pocăinței și Euharistiei

Ora de Religie, reintrodusa, dupa evenimentele din decembrie 1989, în programa scolara curriculara, a devenit o realitate obisnuita în cadrul procesului de educatie din România. Toti elevii, începând cu primul an de scoala si pâna la ultimul an de liceu, au posibilitatea de a fi informati, cu privire la valorile religioase, si educati în privinta dobândirii abilitatilor necesare trairii în conformitate cu valorile religioase cunoscute si îmbratisate.

În cadrul procesului de învatamânt, ca o cerinta fireasca, intra si perfectionarea continua a personalului didactic. Un învatamânt de calitate si performant presupune întotdeauna un înalt grad de formare si de perfectionare a cadrelor didactice. Disciplina Religie are nevoie de profesori cât mai bine pregatiti si cât mai competenti în procesul de predare si evaluare a cunostintelor religioase crestine ca si în cel de formare a spiritului religios autentic, în conformitate cu învatatura propusa. Este o necesitate continua perfectionare a cadrelor didactice care predau disciplina Religie. Acest proces de perfectionare profesionala îl vedem derulându-se, cu entuziasm, în rândul celor mai multi profesori de Religie.

Stim ca drumul parcurgerii tuturor etapelor de perfectionare didactica cere nu numai angajament si curaj, ci si experienta si mijloace eficiente pentru a-l putea strabate. Punerea la dispozitia profesorilor de Religie a unui instrument, capabil sa-i inspire si sa-i calauzeasca, în vederea întocmirii unei lucrari metodico-stiintifice pentru obtinerea Gradului didactic I, constituie cu siguranta un veritabil sprijin.

Lucrarea profesoarei Beresoaei Cecilia, elaborata cu efort sustinut si cu înalt spirit de responsabilitate, care vede acum lumina tiparului, cred ca este bine venita si poate deveni un punct de pornire si de sprijin pentru profesorii de Religie, care sunt angajati în munca de elaborare a unei lucrari metodico-stiintifice pentru obtinerea Gradului didactic I.

Studierea cu atentie a lucrarii, Valentele educative ale pregatirii elevilor la sacramentele Pacaintei si Euharistiei, duce la cunoasterea modului de a aborda o lucrare stiintifica si de a realiza o lucrare stiintifica valoroasa. Motivul principal pentru care apare aceasta lucrare este acela de a oferi un instrument de orientare si de inspiratie pentru profesorii de Religie, care doresc sa-si desavârseasca perfectionarea lor profesionala prin obtinerea Gradului didactic I.

Pentru împlinirea acestui deziderat, recomand cu caldura parcurgerea si analizarea, cu simt critic, a acestei lucrari de referinta si utilizarea ei ca instrument de lucru, în vederea realizarii lucrarii metodico-stiintifice pentru obtinerea Gradului didactic I.

pr. dr. Iosif Enasoae

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro