În cruce este mântuirea! Reflecţii despre sensul vieţii, bolii, bătrâneţii şi al morţii

Claudiu Dumea, În cruce este mântuirea! Reflecţii despre sensul vieţii, bolii, bătrâneţii şi al morţii, Iaşi 2014, 88 p., 14×20, ISBN 978-606-578-170-2, 10 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii În cruce este mântuirea! Reflecţii despre sensul vieţii, bolii, bătrâneţii şi al morţii, scrisă de Claudiu Dumea. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, formatul 14×20, are 88 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 10 lei.

Cred că întrebarea asupra sensului vieţii se naşte din faptul că omul apare pe această lume fără „acordul” său. De regulă, ne întrebăm asta când nimic nu pare să ne reuşească şi când suntem într-un mare impas: „De ce eu, de ce mie?”

Nimeni nu este întrebat când şi unde vrea să se nască, dar fiecare ştie la un moment dat ce vrea să fie în viaţă sau ce şi-ar dori. Pentru că „apărem” astfel pe lume, de asta privim viaţa ca pe un dar, deşi sensul acestui dar ne scapă adesea. Odată înţelese dimensiunea şi amploarea lumii în care am apărut, sensul vieţii devine tot mai greu de descifrat din cauza multitudinii de evenimente la care luăm parte. Moartea este confirmarea efemerului vieţii şi, adesea, moartea cuiva este prima experienţă care îl face pe om să reflecteze asupra sensului vieţii.

Lucrarea părintelui Claudiu Dumea, În cruce este mântuirea! Reflecţii despre sensul vieţii, bolii, bătrâneţii şi al morţii, împărţită în cinci părţi, apărută recent la Editura Sapientia, vorbeşte tocmai despre acest „sens”, însă ancorat, fundamentat în Dumnezeu, în crucea lui Cristos. Autorul ne asigură că o dată cu evenimentul morții nu se termină totul, ci, din contră, acest eveniment tragic pentru ochii oamenilor, nu este decât un nou început.

În Constituţia pastorală Gaudium et spes se afirmă: „Dezechilibrele de care suferă lumea de astăzi sunt, de fapt legate de un dezechilibru fundamental, înrădăcinat în inima omului… Sunt unii care, pierzând speranţa de a afla sensul vieţii, ridică în slăvi curajul acelora care, socotind că existenţa umană este în sine lipsită de orice semnificaţie, se străduiesc să-i dea o semnificaţie completă, în mod subiectiv. Totuşi, în faţa evoluţiei actuale a lumii, creşte din zi în zi numărul acelora care îşi pun întrebări fundamentale sau le resimt cu o nouă acuitate. Ce este omul? Care este sensul durerii, al răului, al morţii, care, în ciuda oricărui progres, nu încetează să existe? Ce va urma după această viaţă pământească? (nr. 10).

În prima parte a lucrării, părintele Dumea vorbeşte despre sensul vieţii, aducând drept motive pentru existenţa umană faptul că suntem gândiţi, doriţi, voiţi, iubiţi de Dumnezeu. Când Dumnezeu dă sens existenţei noastre, acest sens ne înveseleşte şi ne luminează viaţa. În cea de-a doua parte, tratând despre neputinţa omenească, autorul ajunge la concluzia că suferinţa suportată în unire cu Cristos, îşi schimbă chipul. Crucea lui Cristos este mântuire.

Partea a treia și a patra au în centrul atenției bătrânețea și singurătatea, de fapt, arta de a trăi bătrânețea și încrederea în Dumnezeu. Părintele Dumea accentuează însă faptul că această artă de a îmbătrăni frumos și senin nu are niciun sens fără credința în Dumnezeu: „Credința este cea mai bună terapie împotriva stărilor anxioase, izvor de energie, de seninătate, pentru a-ți trăi frumos și armonios până în ultima clipă anii bătrâneții”.

În final, în partea a cincea, autorul încearcă să dea un sens morții. Moartea e singura certitudine în viața fiecărui om: „Pentru omul care nu are credință și speranță, moartea este poarta spre ieșire; ieșind, cade în abisul neantului. Pentru cel care are credință și speranță, moartea este poarta de intrare; intrând în ea, cade în brațele Tatălui”.

Cartea poate fi de un real folos tuturor celor care doresc să găsească un sens, un fundament pentru existența lor mundană, dar și celor care încearcă să înțeleagă cuvintele lui Cristos: „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci” (In 11,25-26).

 

Laurențiu Turbuc

Claudiu Dumea, În cruce este mântuirea! Reflecţii despre sensul vieţii, bolii, bătrâneţii şi al morţii, Iaşi 2014, 88 p., 14×20, ISBN 978-606-578-170-2, 10 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro