Iosif Iacob, ACTIV. Acţiuni comunitare pentru toţi – incluziune pentru viitor. Stolniceni Prăjescu – analiza pentru o comunitate în dezvoltare, Iași 2021, 192 p., 14×20, ISBN 978-606-578-475-8, 20 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: ACTIV. Acţiuni comunitare pentru toţi – incluziune pentru viitor. Stolniceni Prăjescu – analiza pentru o comunitate în dezvoltare, scrisă de pr. dr. Iosif Iacob. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 192 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.

 

România se dorește a fi o țară în care toți cetățenii să poată beneficia de șanse egale de a participa la viața comunității, în care sunt acoperite nevoile de bază, sunt respectate diferențele, și toți oamenii se simt apreciați și trăiesc demn. Totuși acest deziderat este departe de a fi realizat. Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia relativă, nivelul de sărăcie în rândul persoanelor care muncesc este foarte ridicat, de două ori peste media din UE, asta chiar dacă rata a șomajului rămâne destul de scăzută, peste 42% din populație prezintă risc de sărăcie sau excluziune socială.

În România, majoritatea oamenilor expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială locuiesc în zonele rurale. Sărăcia în mediul rural se prezintă sub multe forme, de la sărăcia din satele mici și cele cu populație îmbătrânită până la comunități caracterizate prin capital uman scăzut, printr-o slabă ocupare formală a forței de muncă și prin locuințe improprii.

Majoritatea studiilor despre marginalizare în România se concentrează pe zonele rurale și iau în calcul „sărăcia comunității„ sau „neajunsurile comunității” la nivelul unității administrative. Indiferent de metoda de cercetare, aproape toate studiile au subliniat faptul că în România criteriile principale pentru identificarea și examinarea sărăciei, mai ales sărăcia multidimensională și marginalizare sunt:

• capitalul uman (de regulă educația, sănătatea și numărul de membri sau de copii ai familiei);
• ocuparea forței de muncă (de regulă raportat la numărul de șomeri, munca la negru, munca în agricultura de subzistență);
• condițiile de locuire (mai ales referitor la nesiguranța locativă, calitatea locuințelor și racordarea la rețelele de utilități publice).

Din momentul aderării la Uniunea Europeană s-a început implementarea, în România, a politicilor sociale europene care au ca principal obiectiv combaterea sărăciei și a excluziunii sociale. UE oferă finanțare pentru o gamă largă de proiecte și programe care acoperă domenii precum:

• dezvoltarea regională și urbană;
• ocuparea forței de muncă și incluziunea socială;
• agricultură și dezvoltarea rurală;
• politicile în domeniul maritim și al pescuitului;
• cercetarea și inovarea;
• ajutorul umanitar.

Finanțarea este gestionată în baza unor reguli stricte, pentru a garanta faptul că se aplică un control riguros asupra modului în care sunt utilizate fondurile și că banii sunt cheltuiți în mod transparent și responsabil.

Principalul instrument prin care fondurile europene sprijină, în România, piața muncii, educația, sănătatea, incluziunea socială și lupta împotriva sărăciei este POCU (Programul Operațional Capital Uman), iar ca parte a acestui program avem Schema de Ajutor de Minimis (DLI360).

Programul Operațional Capital Uman (POCU) urmărește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, pentru atingerea obiectivului general reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și Statele Membre ale UE.

Încă de la debutul acestui program de finanțare au fost depuse în toată țara proiecte ce avea ca scop dezvoltarea și implementarea de măsuri integrate pentru reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială a persoanelor vulnerabile din diferite comunități marginalizate.

Un astfel de proiect este și ACTIV – „Acțiuni Comunitare pentru Toți – Incluziune pentru Viitor”, ce își propune, prin activități specifice, reducerea riscului de excluziune socială și sărăcie, pentru un număr de 647 persoane dintr-o comunitate marginalizată din județul Iași (Stolniceni-Prăjescu). Proiectul fiind dezvoltat de Asociația „Centrul Diecezan Caritas” Iași având ca parteneri Asociația ”Gipsy Eye”, Primăria comunei Stolniceni-Prăjescu și Școala Gimazială Cozmești.

S-a ales această comunitate deoarece 67% din locuitorii apți de muncă din localitatea Cozmești și 42.5% din localitatea Stolniceni-Prăjescu (ambele localități aparținând Unității Teritorial Administrative Stolniceni-Prăjescu) nu sunt încadrate pe piața formală a muncii și nici nu urmează o formă de învățământ. Aceste persoane prestează activități ocazionale fără forme legale și nici nu conștientizează importanța unui contract de muncă. De asemenea un număr mare dintre aceste persoane sunt asistate social. În același timp, s-a observat în această comunitate și un absenteism școlar ridicat datorat: lipsei de resurse materiale a părinților, preluării de către minori a rolului de adult în familie, neconștientizării din partea părinților a importanței educației.

Pr. dr. Iosif Iacob

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Irina-Ofelia Cosovanu, coord., Ghid de educație incluzivă, Iași 2021, 222 p., 17×24, ISBN 978-606-578-474-1, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Ghid de educație incluzivă, scrisă de Irina-Ofelia Cosovanu, coord. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 17×24, are 222 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei.

Acest ghid de educaţie incluzivă este un produs al proiectului Erasmus + nr. 2020-1-RO01-KA101-078219 intitulat Şanse egale într-o şcoală incluzivă.

Nevoia de concepere şi de implementare a unui astfel de proiect a pornit de la faptul că integrarea educaţiei incluzive în şcoala românească este un proces care nu are încă operaţionalizate instrumentele necesare.

Curriculumul şcolar şi evident manualele şcolare nu iau încă în consideraţie această dimensiune a educaţiei. Finalităţile generale ale integrării educaţiei incluzive trebuie să producă schimbari atât la nivelul abilităţilor şi a competenţelor cât şi la nivelul valorilor şi atitudinilor. Prin promovarea valorilor educaţiei incluzive încercăm să conturăm şi un profil al profesorului incluziv. Astfel, profesorul incluziv consideră că diversitatea clasei reprezintă o resursă şi nu un impediment ajutând în egală masură pe toţi elevii, profesorul incluziv are aşteptări înalte de la toţi elevii; lucrul în echipă, în colaborare cu ceilalţi reprezintă o modalitate principală de lucru, continuarea dezvoltării profesionale fiind o responsabilitate asumată de-a lungul întregii cariere.

Şcoala incluzivă presupune dezvoltarea modalităţilor de predare care să corespundă diferenţelor individuale fiind astfel capabilă să schimbe atitudinile faţă de diferenţe şi să creeze fundaţia pentru o societate dreaptă şi nediscriminatorie. O societate incluzivă este o societate în care diferenţa este respectată şi valorizată şi în care discriminarea şi prejudecăţile sunt combătute activ, prin politici şi practici adecvate. Orice formare pentru dezvoltarea practicilor şcolii pentru toţi devine viabilă doar când se exemplifică prin activităţile de la clasă. Orice astfel de curs trebuie să aibă modele practice de derulare a unor activitati, să se bazeze pe prezentarea şi analiza unor activităţi model, pe schimburi de experienţă.

În mobilităţile desfăşurate în Franţa, în cadrul cursurilor Universităţii de vară de la Nice au participat 15 profesori ai Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, toate ariile curriculare fiind astfel reprezentate.

Ghidul a fost conceput cu un dublu scop: pentru a oferi exemple concrete de integrare a educaţiei incluzive la fiecare disciplină şi pentru a forma, în acest domeniu, elevii Colegiului Pedagogic, viitoare cadre didactice.

Pentru un mediu cu adevărat incluziv ne dorim ca educaţia incluzivă să fie ilustrată, într-un mod unitar, la nivelul celor 3 dimensiuni ale şcolii: în cultură, în strategie şi în practică.

Coordonator proiect prof. dr. Irina-Ofelia Cosovanu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Iosif Irinel Iosub, Pilde. Un colț de pâine pentru suflet, Iași 2021, 252 p., 14×20, ISBN 978-606-578-448-2, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Pilde. Un colț de pâine pentru suflet, scrisă de pr. Iosif Irinel Iosub. Cartea apare în colecția „Cateheză”, în formatul 14×20, are 252 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei.

Pr. Irinel-Iosif Iosub este cunoscut deja cititorilor noștri atât ca poet, prin volumele de poezii publicate la Editura Sapientia, cât și ca bun vestitor al cuvântului dumnezeiesc, pe care îl explică și îl ilustrează, după exemplul Mântuitorului, prin diferite exemple, adaptate grupurilor de ascultători.

În 2020 a publicat volumul Pilde. Firimituri culese, în care a selectat 167 de pilde, pe care le-a grupat în 16 categorii. Dacă pildele din acest prim volum erau preluate din Sfânta Scriptură, din cărți de spiritualitate, din predicile altor preoți sau chiar de pe Internet, în volumul de față, intitulat Pilde. Un colț de pâine pentru suflet, pr. Irinel a încercat să creeze el însuși aceste pilde și să le însoțească cu o aplicație practică. Astfel, și în acest volum avem tot 167 de pilde, dar grupate în 19 categorii: Dumnezeu, educaţie, familia, moarte, judecată, credinţa, sacramente, înviere, suferinţă, responsabilitate, păcatul, Crăciunul, iertarea, viaţa consacrată, viaţa curată, iubire, rugăciune, sinceritate, fericire.

Citind aceste pilde, se poate nota cu ușurință intenția pedagogică, omiletică sau catehetică a autorului. De fapt, scopul final al oricărei pilde nu este simpla delectare a imaginației, ci educarea ascultătorilor în spiritul învățăturii de credință creștine.

Ca păstor al unei comunități creștine, pr. Iosub este conștient că principala sa misiune este să-i hrănească pe credincioși cu cuvântul lui Dumnezeu, proclamat la celebrările liturgice. Pâinea cuvântului trebuie frântă și împărțită credincioșilor, fiecăruia după starea sa. Știm însă din experiență că hrana servită la o masă festivă trebuie să încânte nu doar stomacul, ci și papilele gustative, și ochii, pentru ca bucuria participării la ospăț să fie cât mai profundă. Tot la fel, o omilie, o predică, o cateheză – proclamate întotdeauna într-un cadru festiv – trebuie să fie pregătită de o așa manieră încât să încânte nu doar intelectul, ci și voința și sentimentele. În acest sens, o pildă, un exemplu poate să ajute ca un adevăr de credință să fie înțeles mai bine și să fie asimilat mai ușor.

Pildele publicate în acest volum sunt ordonate tematic, ca să fie mai ușor de găsit și folosit atât preoți, cât și de credincioși, pentru hrana proprie sau pentru a transmite adevărurile de credință. Consider că și aceasta o formă de caritate pastorală! Sperăm ca ele să le fie de folos cititorilor și să trezească și în alții dorința de împărtășire, după cum spunea sfântul Toma de Aquino: Contemplata aliis tradere! Dă și altora rodul contemplației tale!

Pr. dr. Ștefan Lupu

 

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

• prin poştă: Librăria „Sapientia”, Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
• prin e-mail: sapientia@itrc.ro
• prin telefon: 0754-826-814
• prin website (online): editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
• direct din Librăria „Sapientia” din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi)
• sau la librăriile catolice partenere

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Consiliul Pontifical Pentru Promovarea Noii Evanghelizări, Directoriu pentru cateheză, Iași 2020, 320 p., 14×20, ISBN 978-606-578-429-1, 35 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Directoriu pentru cateheză, scrisă de Consiliul Pontifical Pentru Promovarea Noii Evanghelizări și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Cateheză”, în formatul 14×20, are 320 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 35 lei. 

Drumul catehezei din aceste ultime decenii a fost marcat de exortaţia apostolică Catechesi tradendae. Acest text reprezintă nu numai parcursul făcut începând de la reînnoirea Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, ci constituie sinteza aportului numeroşilor episcopi din lume adunaţi în Sinodul din 1977. Pentru a folosi cuvintele din acel document, cateheza „tinde la obiectivul dublu de a maturiza credinţa iniţială şi de a educa adevăratul discipol al lui Cristos printr-o cunoaştere mai aprofundată şi mai sistematică a persoanei şi a mesajului Domnului nostru Isus Cristos”. O misiune grea, care nu permite să se specifice prea rigid diferitele faze pe care le comportă procesul catehetic. Totuşi, obiectivul, deşi angajant, rămâne nealterat, mai ales în contextul cultural din aceste decenii. Cateheza, tot cu referinţă la ceea ce scria Ioan Paul al II-lea, vrea „să dezvolte, cu ajutorul lui Dumnezeu, o credinţă încă germinală, de a promova spre plinătate şi de a hrăni zilnic viaţa creştină a credincioşilor de toate vârstele. Într-adevăr, este vorba despre creştere, la nivelul conştiinţei şi în viaţă, a seminţei credinţei puse de Duhul Sfânt prin prima vestire şi transmisă eficace prin Botez”. În acest mod, cateheza rămâne altoită în tradiţia solidă care a caracterizat istoria creştinismului încă de la originile sale. Ea rămâne ca o activitate formativă specială a Bisericii care, respectând diferitele grupe de vârstă ale credincioşilor, se străduieşte să facă mereu actuală evanghelia lui Isus Cristos ca să fie sprijin pentru o mărturie coerentă.

Acest Directoriu pentru cateheză se situează într-o continuitate dinamică cu cele două care l-au precedat. La 18 martie 1971, sfântul Paul al VI-lea aproba Directoriul catehetic general, redactat de Congregaţia pentru Cler. Acel Directoriu se califica pentru a da o primă aranjare învăţăturii reieşite de la Conciliul al II-lea din Vatican (cf. CD 44). Nu se poate uita că sfântul Paul al VI-lea considera toată învăţătura conciliară ca „marele catehism al timpurilor moderne”.

La a treizecea aniversare a Conciliului, la 11 octombrie 1992, sfântul Ioan Paul al II-lea publica şi Catehismul Bisericii Catolice. Conform cuvintelor sale, „acest Catehism nu este destinat să substituie Catehismele locale […]; este destinat să încurajeze şi să ajute redactarea de noi catehisme locale, care să ţină cont de situaţiile şi culturile diferite”. Drept consecinţă, la 15 august 1997, apărea Directoriul general pentru cateheză. Este sub ochii noştri marea lucrare ce s-a realizat ca urmare a acestei publicaţii. Lumea vastă şi diferenţiată a catehezei a avut o ulterioară provocare pozitivă pentru a da viaţă la noi studii care să permită de a înţelege mai bine exigenţa pedagogică şi formativă a catehezei, mai ales în lumina unei interpretări reînnoite a catecumenatului. Multe Conferinţe Episcopale, prin instanţele care apăreau, au dată viaţă la noi itinerare de cateheză pentru diferitele grupe de vârstă. De la copii la adulţi, de la tineri la familii, s-a asistat la o ulterioară reînnoire a catehezei.

La 23 martie 2020, Papa Francisc a aprobat noul Directoriu pentru cateheză, pe care avem onoarea şi responsabilitatea de a-l prezenta Bisericii. El reprezintă o etapă ulterioară în reînnoirea dinamică pe care o realizează cateheza. De altfel, studiile catehetice şi angajarea constantă a atâtor Conferinţe Episcopale au permis să se ajungă la obiective deosebit de semnificative pentru viaţa Bisericii şi maturizarea credincioşilor, care cer o nouă sistematizare.

Scurta panoramă istorică arată că fiecare Directoriu a fost redactat ca urmare a unor documente importante ale magisteriului. Primul a avut ca referinţă învăţătura conciliară; al doilea, Catehismul Bisericii Catolice, iar al nostru, Sinodul despre Noua evanghelizare pentru transmiterea credinţei creştine, împreună cu exortaţia apostolică a Papei Francisc Evangelii gaudium. În cele trei texte rămân exigenţe comune, care sunt finalitatea şi îndatoririle catehezei, în timp ce fiecare se nuanţează graţie contextului istoric schimbat şi a actualizării magisteriului. Între primul şi al doilea Directoriu au trecut douăzeci şi şase de ani; între al doilea şi al nostru, douăzeci şi trei de ani. În unele privinţe, cronologia arată exigenţa dinamicii istorice căreia trebuie să i se facă faţă. O privire mai aprofundată asupra contextului cultural poate să evidenţieze noile problematici pe care Biserica este chemată să le trăiască. Două în mod deosebit. Prima este fenomenul culturii digitale, care aduce cu sine a doua provocare: globalizarea culturii. Şi una, şi cealaltă sunt aşa de interconectate, încât se determină reciproc şi produc fenomene care evidenţiază o schimbare radicală în existenţa persoanelor. Exigenţa formării care să fie atentă faţă de fiecare persoană pare adesea întunecată în faţa impunerii modelelor globale. Tentaţia de adaptare la forme de omologare internaţională nu este un risc care trebuie subevaluat, mai ales în contextul formării la viaţa de credinţă. De fapt, aceasta se transmite cu întâlnirea interpersonală şi se alimentează în sfera comunităţii. Exigenţa de a exprima credinţa cu rugăciunea liturgică şi de a o mărturisi cu forţa carităţii impune să ştim să mergem dincolo de caracterul fragmentar al propunerilor pentru a recupera unitatea originară a existenţei creştine. Ea îşi are fundamentul în cuvântul lui Dumnezeu vestit şi transmis de Biserică printr-o Tradiţie vie, care ştie să primească în ea ceea ce este vechi şi ceea ce este nou (cf. Mt 13,52), din generaţii de credincioşi răspândiţi în toate părţile lumii.

Biserica, în deceniile care au urmat după Conciliul al II-lea din Vatican, a avut ocazia de a reflecta din nou de multe ori asupra marii misiuni pe care Cristos i-a încredinţat-o. Îndeosebi două documente marchează această instanţă evanghelizatoare. Sfântul Paul al VI-lea, cu Evangelii nuntiandi, şi Papa Francisc, cu Evangelii gaudium, trasează parcursul care nu poate accepta circumstanţe atenuante în ce priveşte angajarea zilnică a credincioşilor pentru evanghelizare. „Biserica există pentru a evangheliza”, afirma cu putere sfântul Paul al VI-lea; „Eu sunt o misiune”, reafirmă cu tot atâta claritate Papa Francisc. Nu există alibiuri care pot să abată privirea de la o responsabilitate care uneşte fiecare credincios şi întreaga Biserică. Aşadar, legătura strânsă între evanghelizare şi cateheză devine particularitatea acestui Directoriu. El vrea să propună un parcurs care vede unite intim vestirea kerygmei şi maturizarea sa.

† Salvatore Fisichella

Arhiepiscop tit. de Voghenza

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Irinel-Iosif Iosub, Pilde. Firimituri culese, Iași 2020, 230 p., 14×20, ISBN 978-606-578-416-1, 20 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Pilde. Firimituri culese, scrisă de pr. Irinel-Iosif Iosub. Cartea apare în colecția „Cateheză”, în formatul 14×20, are 230 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. 

După cum sugerează și titlul: Pilde. Firimituri culese, pr. Irinel-Iosif Iosub a adunat în această carte 167 de pilde, pe care le-a grupat în 16 categorii: Dumnezeu, păcatul, credința, iubirea, educație, Crăciunul, fericirea, viața consacrată, părinți, suferința, deșertăciune, iertare, dreptate, Preacurata, rugăciunea, judecata. Pildele au fost preluate din Sfânta Scriptură, din cărți de spiritualitate, din predicile altor preoți sau chiar de pe Internet.

Însă pr. Iosub nu a făcut doar efortul de a aduna și clasifica aceste pilde, ci a voit să extragă din fiecare pildă și o consecință, o învățătură pentru viața creștinilor de astăzi. Astfel, se poate nota cu ușurință intenția pedagogică, omiletică sau catehetică a autorului. De fapt, scopul final al oricărei pilde nu este simpla delectare a imaginației, ci educarea ascultătorilor în spiritul învățăturii de credință creștine.

Ca păstor al unei comunități creștine, pr. Iosub este conștient că principala sa misiune este să-i hrănească pe credincioși cu cuvântul lui Dumnezeu, proclamat la celebrările liturgice. Pâinea cuvântului trebuie frântă și împărțită credincioșilor, fiecăruia după starea sa. Știm însă din experiență că hrana servită la o masă festivă trebuie să încânte nu doar stomacul, ci și papilele gustative, și ochii, pentru ca bucuria participării la ospăț să fie cât mai profundă. Tot la fel, o omilie, o predică, o cateheză – proclamate întotdeauna într-un cadru festiv – trebuie să fie pregătită de o așa manieră încât să încânte nu doar intelectul, ci și voința și sentimentele. În acest sens, o pildă, un exemplu poate să ajute ca un adevăr de credință să fie înțeles mai bine și să fie asimilat mai ușor.

Autorul a adunat aceste pilde mai întâi pentru el, le-a ordonat tematic, ca să fie mai ușor de găsit. S-a gândit însă că aceste pilde pot fi de folos și altora, preoți sau credincioși, pentru hrana proprie sau pentru a transmite adevărurile de credință. Este și aceasta o formă de caritate pastorală! Sperăm ca ele să le fie de folos cititorilor și să trezească și în alții dorința de împărtășire, după cum spunea sfântul Toma de Aquino: Contemplata aliis tradere! Dă și altora rodul contemplației tale!

Pr. dr. Ștefan Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Mihai Roca, coord., Incursiuni în tainele catehezei. Compendiu de cateheză, Iași 2020, 338 p., 17×24, ISBN 978-606-578-411-6, 40 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Incursiuni în tainele catehezei. Compendiu de cateheză, scrisă sub coordonarea pr. dr. Mihai Roca. Cartea apare în colecția „Cateheză”, în formatul 17×24, are 338 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei. 

„Nu ne naştem, ci devenim creştini!”, spunea Tertulian.

Această renumită expresie sintetizează modelul de iniţiere creştină din primele secole, puternic ancorat in cateheza kerigmatică şi articulat ca itinerariu de evanghelizare şi de formare a tinerilor şi a adulţilor. Experienţa ne arată că nu există altă cale pentru a deveni creştini în afara transmiterii şi descoperirii progresive a credinţei. Este o cale esenţială propusă de cateheză. Dar, pentru a o parcurge, avem nevoie de timp dedicat devenirii noastre creştine, de momente de har trăite impreună cu ceilalţi fraţi.

Aceasta este convingerea creionată in fiecare pagină a acestui compendiu: înainte de toate şi de orice, devenim creştini apropiindu-ne de „tainele credinţei” în virtutea acţiunii pe care Isus Cristos o împlineşte in viaţa noastră. Străbătând calea credinţei şi colaborând cu harul divin, pronunţăm „da”-ul nostru şi suntem astfel introduşi în Misterul lui Cristos şi al Bisericii.

Acest compendiu doreşte să sublinieze faptul că acţiunea catehetică este misiune a întregii Biserici, începând de la prima persoană care se află în preajma copiilor şi până la paroh sau episcop. Şi nu este vorba despre o misiune printre altele, ci despre împlinirea vocaţiei primite de la însuşi Isus Cristos (cf. Mt 28,19). Dacă Biserica locală este vie şi există, ea trăieşte şi acţionează pentru a păstra şi pentru a transmite „depozitul credinţei” (2Tim 1,14) tinerei generaţii înainte de toate.

De altfel, de unde vor afla copiii şi adolescenţii normele şi cuvintele sănătoase pe care Isus Cristos le-a încredinţat discipolilor săi? Dacă nu vor vedea exemplul celor din jurul lor şi nu vor înţelege din cuvintele şi gesturile lor însemnătatea şi frumuseţea de a fi creştin, ce motiv vor găsi pentru a se strădui să înţeleagă doctrina creştină şi pentru a deveni şi ei creştini împreună cu ceilalţi? Unde vor găsi mărturia de credinţă care să-i conducă la întâlnirea cu Isus Cristos? Nimeni nu se naşte creştin. De aceea, asemenea lui Timotei, care a primit de la apostolul Paul „depozitul credinţei” – tezaur bun şi preţios care a ajuns până la noi –, avem marea datorie de a-l păstra cu sfinţenie şi de a-l transmite cu grijă acelora care-l vor putea transmite, la rândul lor, mai departe (cf. 2Tim 2,2).

Ideea de fond a acestui compendiu îşi găseşte originea în Directoriul general pentru cateheză (2001, nr. 67-68), în paragraful dedicat „educării organice şi sistematice a credinţei”, în care sunt evidenţiate sarcinile de iniţiere, educare şi instruire a catehezei. Partea practică este însă rodul unei munci de echipă realizate de membrii Oficiului pentru cateheză şi ai asociaţiei Primus ONG. Diversitatea subiectelor tratate se datorează în mare parte pasiunii exprimate la nivel diecezan în cadrul proiectului „Tendinţe actuale în cateheză” şi al proiectului „Lectio divina – mod de rugăciune într-o lume secularizată”. Urme însemnate, vizibile celor implicaţi în parenting şi în domeniul educaţiei religioase la nivel local, sunt uşor de recunoscut în proiectul „Părinţi responsabili, copii fericiţi. aportul modelului Mastromarino în creşterea şi educarea copiilor” şi în proiectul „Pedagogia Franz Kett – creativitate şi reînnoire în educaţie”.

Derularea proiectului diecezan „Incursiuni în tainele catehezei” este principalul factor care a permis şi a favorizat culegerea, mediatizarea şi editarea temelor despre cateheză.

În prima parte a compendiului: „a deveni creştin”, cateheza este prezentată ca punct fundamental de întâlnire sau moment de bază şi decisiv al devenirii creştine. Sinteză inestimabilă a misiunii primilor discipoli, iar mai apoi a Bisericii – aşa cum specifică evanghelistul Marcu –, există chiar de la început ca misiune prioritară, încredinţată de însuşi Isus Cristos: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura! Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat” (Mc 16,15-16).

Naşterea credinţei în Isus Cristos, alimentarea şi maturizarea acestei credinţe sunt subiectele centrale din partea a doua: „Trăieşte frumuseţea credinţei!” O comunitate creştină, dacă nu ar oferi membrilor săi cateheze pertinente pentru a cunoaşte şi a se bucura de frumuseţea credinţei, nu numai că nu şi-ar împlini una dintre misiunile sale importante, ci ar pune în pericol chiar scopul său fundamental. Fără o cateheză susţinută şi actualizată, o Biserică locală oare nu riscă să devină sterilă, mai degrabă sau mai târziu, şi în cele din urmă să înceteze să mai fie o Biserică vie?

La baza selectării temelor prezentate se află convingerea că acţiunea catehetică implică o educare esenţială, bazată pe nucleul experienţei creştine, pe certitudinile credinţei şi pe valorile evanghelice. Cu siguranţă, această acţiune educativă este mult mai mult decât o predare a unor cunoştinţe, deşi include însuşirea acestora. Avându-i ca destinatari pe cei care se convertesc la Cristos, primesc tezaurul credinţei şi sunt însoţiţi pe calea devenirii creştine, cateheza este o ucenicie a întregii vieţi creştine, ce permite o trăire autentică pe urmele lui Cristos.

Susţinem în paginile acestei lucrări că realizarea unui raport semnificativ între educarea la credinţă a copiilor, tinerilor şi adulţilor şi trăirea vieţii creştine a devenit mai mult ca oricând una dintre principalele provocări pastorale şi catehetice ale momentului. Gradul de urgenţă şi de dificultate este cu atât mai mare, cu cât pastorala şi catehetica locală trebuie să găsească şi să-şi adapteze propunerile la situaţii aflate într-o profundă şi rapidă schimbare socială şi culturală, de factură postmodernă.

Cum ar putea să fie susţinută devenirea creştină a celor care parcurg procesul de iniţiere şi cum ar putea să fie promovată în acelaşi timp şansa şi necesitatea unei socializări religioase? Ce propuneri catehetice ar putea fi introduse pentru a redimensiona sau susţine cu noi iniţiative misiunea părinţilor şi a familiei, dar şi a persoanelor consacrate şi a cateheţilor la nivelul comunităţilor parohiale? Ce variabile catehetice s-ar putea prospecta pentru o continuare a evanghelizării copiilor de la Prima Împărtăşanie şi a adolescenţilor de la Mir, cu scopul îndeplinirii obiectivelor iniţierii creştine şi al evitării îndepărtării de practica sacramentală?

La aceste întrebări, dar şi la multe altele încă nerostite, au încercat să răspundă autorii menţionaţi în acest compendiu de cateheză. Devenite adevărate provocări la nivelul educaţiei religioase, răspunsurile la aceste întrebări ar trebui să-şi găsească locul prioritar pe agenda de lucru a structurilor pastorale şi catehetice.

Deşi această expunere sintetică reprezintă mai degrabă o analiză decât o soluţie, propunerile şi concluziile au legătură strânsă cu acţiunea catehetică. Aceasta pentru că orice cateheză este o responsabilitate a întregii comunităţi de credinţă.

pr. dr. Mihai Roca

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Raffaele Mastromarino, Părinţii şi copiii cresc împreună. Un itinerar pentru părinţi în diferitele faze ale creşterii copiilor, Iași 2020, 374 p., 17×24, 978-606-578-396-6, 35 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Părinţii şi copiii cresc împreună. Un itinerar pentru părinţi în diferitele faze ale creşterii copiilor, scrisă de Raffaele Mastromarino și tradusă în limba română de Mihaela Barticel şi pr. dr. Mihai Roca. Cartea apare în colecția „Cateheză”, în formatul 17×24, are 374 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 35 lei. 

Această carte este un manual pentru formatori şi părinţi ce are drept scop prevenirea disconfortului psihologic. Raffaele Mastromarino îşi propune nu doar să-i ajute pe părinţi ca să asigure copiilor lor o bună dezvoltare, ci şi să ofere acele competenţe necesare pentru a putea exercita un parenting optimal. A fi părinte este, într-adevăr, o sarcină foarte grea, care implică responsabilităţi enorme în ceea ce priveşte binele copiilor şi posibilitatea ca aceştia să devină adulţi siguri de ei, capabili să-şi exprime şi să-şi organizeze trăirile emoţionale, să aibă un bun nivel al stimei de sine, să fie flexibili şi capabili de a rezolva conflicte şi dificultăţi.

Specia noastră este singura specie animală care „produce” urmaşi dependenţi de proprii părinţi pentru un timp îndelungat; în acest sens, nu doar supravieţuirea, ci şi posibilitatea unei bune adaptări la mediu depinde de tipul de îngrijire experimentat. Ajungerea la vârsta adultă, sau la acea perioadă de timp în care indivizii sunt capabili de a avea grijă de ei şi de a fi autonomi, este rezultatul unui întreg parcurs de creştere, de la naştere la sfârşitul adolescenţei, care durează cel puţin doisprezece-paisprezece ani şi ajunge până la nouăsprezece ani. Ajungerea în poziţia bipedă, la începuturile speciei noastre, a implicat o restrângere a canalului vaginal; astfel, în momentul naşterii nu a fost şi nu este posibil să se nască un copil cu capul mare, înzestrat cu toate acele caracteristici cerebrale şi mintale care să-i permită să fie autonom într-un interval scurt de timp. Acest truc al naturii a făcut în aşa fel încât bebeluşii noştri să aibă nevoie de o perioadă de dezvoltare în uterul matern de nouă luni – perioada de sarcină –, dar şi de o perioadă de timp externă de nouă luni, timp în care nou-născutul depinde mai întâi total de un adult, pentru ca apoi să aibă o dependenţă de un îngrijitor (caregiver) ce se extinde de-a lungul primilor nouăsprezece ani. Și dacă supravieţuirea unui copil este asigurată de posibilitatea de a avea aproape un adult (care este de obicei mama) care să-i asigure nu numai hrană şi igienă, ci mai ales protecţie şi îngrijire, atunci mintea copilului şi dezvoltarea sa psihologică sunt rezultatul posibilităţii de a avea alături o persoană capabilă de a-l vedea ca individ înzestrat cu competenţe, motivaţii şi puncte de vedere.

Părintele care reuşeşte să vadă lumea prin ochii propriului copil devine pentru acesta un fel de „sală de antrenament”, o realitate în care apar şi se fixează acele abilităţi cognitive şi sociale ce sunt înnăscute, fac parte din zestrea genetică şi au şansa de a se exprima şi de a se structura, cu condiţia ca ele să aibă loc într-o relaţie afectivă. Mintea noastră este structural relaţională, se formează în relaţii. Chiar din primele luni de viaţă, o bună relaţie a copilului cu părintele îi dezvoltă acestuia capacitatea de a lega fenomenele în raporturi de cauză-efect, cu scopul de a se simţi responsabil de propriile acţiuni, de a le aşeza în ordine temporală şi spaţială şi de a le vedea apoi înzestrate cu o anumită valoare constantă şi cu predictibilitate.

A fi părinte este o „muncă” ce implică timp, disponibilitate, cunoştinţe despre caracteristicile copilului de-a lungul stadiilor sale de dezvoltare. O optimă creştere a copilului presupune capacitatea de a nu te lăsa influenţat de propriile fantasme, de ceea ce fiecare a trăit în relaţia cu proprii părinţi, tentat fiind să te comporţi cu copiii tăi la fel cum s-au comportat ceilalţi cu tine – activând astfel fenomenul numit de teoreticieni „transmiterea intergeneraţională a ataşamentului” sau activând modalităţi ce presupun răspunsuri pe care, în calitate de copil, ai fi voit să le foloseşti cu tatăl şi mama, şi care nu au fost folosite de teama unor ameninţări sau, din contra, au fost folosite prin diferite modalităţi ce la vârsta adultă provoacă în mod neadecvat sentimente de vină.

Cartea lui Mastromarino propune, aşadar, un proiect care se sprijină pe trei piloni: punerea la dispoziţie a instrumentelor necesare pentru a fi un bun părinte; învăţarea modalităţii de a avea grijă de sine, pentru a avea apoi grijă de alţii în măsura în care există capacitatea de a avea grijă de sine; prezentarea de programe de intervenţie şi de competenţe celor care doresc să promoveze educarea şi creşterea copiilor. Autorul le sugerează părinţilor o muncă de „reînvăţare”, îi ajută să se confrunte cu ceea ce este copilul de-a lungul etapelor sale de dezvoltare. Sunt descrise în acest sens caracteristicile genetice, competenţele de bază înnăscute, precum şi trăsăturile specifice copiilor încă de la naştere. Se face o descriere detaliată a fiecărei etape: a explorării, a primei despărţiri, a socializării, a şcolarizării şi a construirii de aptitudini, a adolescenţei şi a tinereţii. În descrierea fiecărei etape sunt prezentate numeroase exerciţii ce stimulează părinţii nu doar de a se cunoaşte pe ei înşişi, ci şi să înţeleagă cum „funcţionează” un copil, ce să facă concret pentru a ajunge la o sintonie cu nevoile copilului, ce mesaje să-i transmită în anumite momente cu scopul de a-l ajuta să-şi dezvolte încrederea în sine şi stima de sine.

Precum sub o lupă, orice reacţie posibilă a copilului este descompusă şi analizată pentru a ajuta părintele să înţeleagă cum să se comporte şi pentru care motiv să facă ceea ce i se propune în această carte.

Exerciţiile propuse sunt, de asemenea, subiecte de reflecţie şi de discuţie pentru a ajunge în mod autonom la însuşirea strategiilor folositoare rezolvării problemelor ce ar putea să apară atunci când se intră în rolul de părinte. Exerciţiile sunt totodată instrumente preţioase pentru educatorii şi profesioniştii interesaţi de creşterea copiilor.

La fiecare etapă de dezvoltare, printr-un proces de „redefinire”, adultul este invitat să devină conştient de ceea ce a învăţat de la părinţii săi şi să se diferenţieze de aceştia. Doar printr-o conştientizare a propriilor modalităţi relaţionale şi a stilurilor de interacţiune se poate înţelege mai bine cum răspunsurile la nevoile copilului sunt date deseori – aşa cum spuneam mai înainte – în mod mecanic, provocate de dinamici inconştiente legate de introiecţii ce pot face dificilă instaurarea unei relaţii optime. emoţiile experimentate de părinte în prezenţa fiului sunt deseori legate de motivaţii inconştiente ce nu îi permit să fie sensibil la nevoile fiului şi să-i răspundă în mod satisfăcător.

În acest volum este de un real folos şi noutatea acurateţei cu care sunt subliniate nevoile părinţilor şi modalităţile prin care sunt invitaţi să aibă grijă de ei înşişi (cu ajutorul exerciţiilor şi a temelor), pentru ca mai apoi să fie capabili să aibă grijă de copiii lor.

Cu un stil clar, atrăgător şi captivant, textul se prezintă totodată ca un instrument practic preţios şi unic în acest sector, ca un vademecum pentru cine este deja părinte, ca un ghid pentru cel care se pregăteşte să devină, ca un instrument de lucru în domeniul social şi educaţional pentru cei care îşi propun să organizeze cursuri de formare şi de intervenţie în educarea şi creşterea copiilor.

Grazia Attili

Profesor titular de psihologie socială Universitatea „La Sapienza”, Roma

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Petru Sebastian Tamaş (coordonator), Strategii inovative în predarea religiei, Iași 2020, 270 p., 17×24, 978-606-578-389-8, 25 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Strategii inovative în predarea religiei, scrisă de Petru Sebastian Tamaş (coordonator). Cartea apare în colecția „Cateheză”, în formatul 17×24, are 270 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei.

Cred că fiecare profesor sau educator a simţit ce înseamnă a intra în sintonie cu elevii, atunci când, făcând apelul în clasă, i-a privit pe elevi direct în ochi, demonstrând şi că îl interesează persoana lor.

Pornind de la acest fapt „banal”, putem înțelege cât de importantă este tema relaţiei dintre profesor şi elev, cât de vital este modul profesorului de a se face credibil. De multe ori elevii aşteaptă de la profesorul lor, mai ales cel de religie, nu atât un „profesionist” în materie de predare, dar mai ales un mod de „a fi”, pentru că misiunea unui profesor nu este numai de a atinge obiective didactice sau de a forma o normă didactică, dar mai ales aceea de a intra în relaţie cu elevul, ajutându-l în drumul lui de formare pentru viaţă. Este o misiune pe cât de fascinantă, pe atât de complexă şi dificilă. Educaţia se prezintă astăzi ca o misiune complexă, vastă şi urgentă. Dacă nu sunt găsite şi strategiile cele mai potrivite, în această complexitate există riscul să se piardă din esenţial, adică formarea persoanei umane în caracterul ei integru, în special în ceea ce priveşte dimensiunea religioasă şi spirituală.

Educaţia se prezintă astăzi ca o misiune complexă, provocată de rapidele schimbări sociale, economice şi culturale. Misiunea sa specifică rămâne formarea integrală a persoanei umane. Copiilor şi tinerilor trebuie să li se garanteze posibilitatea de a dezvolta în mod armonios propriile capacităţi fizice, morale, intelectuale şi spirituale; ei trebuie să fie ajutaţi să dobândească un simţ ridicat de responsabilitate, să înveţe folosirea corectă a libertăţii şi să participe activ la viaţa socială.

Un învăţământ care nu ar cunoaşte sau ar elimina dimensiunea morală şi religioasă în formarea persoanei elevului, ar constitui un obstacol pentru o educaţie completă, deoarece „copiii şi tinerii au dreptul să fie ajutaţi, fie să evalueze cu conştiinţă corectă şi să accepte cu adeziune personală valorile morale, dar şi ajungând să-l cunoască şi să-l iubească pe Dumnezeu cât mai perfect posibil” (Conciliul al II-lea din Vatican, Declaraţia Gravissimum educationis, 1965) .

Papa emerit Benedict al XVI-lea, vorbind odată profesorilor de religie, a afirmat că „dimensiunea religioasă, într-adevăr, este intrinsecă factorului cultural, deoarece el contribuie la formarea globală a persoanei şi permite transformarea cunoaşterii în ştiinţă de viaţă”. În acest sens, predarea religiei catolice are un rol foarte important, pentru că „şcoala şi societatea se îmbogăţesc ca adevărate laboratoare de cultură şi de umanism, în care descifrând aportul semnificativ al creştinismului, persoana este abilitată să descopere binele şi să crească în responsabilitate, să caute confruntarea şi să rafineze simţul critic, să scoată din trecut comori pentru a înţelege mai bine prezentul şi să se proiecteze în mod conștient spre viitor” (Benedict al XVI-lea, Discurs adresat profesorilor de religie catolică, 25 aprilie 2009).

Aduc în memorie şi celebrele cuvinte ale sfântului apostol Paul: „M-am făcut totul pentru toţi, ca să-i câştig măcar pe unii” (1Cor 9,22). Aşa descria apostolul neamurilor activitatea misionară pe care a desfășurat-o. A folosit toată inteligența și toate mijloacele de care dispunea pentru ca un număr cât mare de oameni să ajungă să îl cunoască și să îl iubească pe Cristos, iar apoi să se mântuiască.

Ce frumos ar fi ca peste ani, privindu-și retrospectiv viața, profesorii de religie să-și poată repeta afirmația sfântului Paul, mărturisind că și ei au făcut totul pentru ca elevii pe care i-au avut spre îndrumare să-l cunoască și să-l iubesc pe Cristos, iar apoi să se mântuiască. Şi la fel elevii de odinioară să poată privi cu admiraţie şi recunoştinţă la dascălii care i-au format pentru viaţă, pentru o profesie, pentru a fi oameni…

Analizată în cheie pedagogică, afirmația sfântului apostol Paul invită profesorul de religie la folosirea, pe de o parte, a întregului arsenal de mijloace, metode și procedee didactice de care dispune didactica modernă, pentru ca toți elevii să îmbrățișeze evanghelia și să o trăiască. Pe de altă parte, sensul afirmației este mult mai complex, acoperind întreaga sferă a personalității profesorului (caracter etc.). Sintagma „strategii inovative în predare” nu se rezumă la registrul metodic, bine conturat din punct de vedere pedagogic, ci include și forța modelatoare a personalității profesorului, precum și o serie întreagă de factori extrinseci mediului școlar, ce exercită un rol determinant în percepția pe care elevul și-o formează cu privire la viața religioasă.

Teoriile psiho-pedagogice moderne insistă asupra faptul că procesul educativ, pentru a fi cu adevărat eficient, trebuie să fie mereu proaspăt, să țină cont de structura psiho-somatică a celui căruia se adresează, să răspundă nevoilor și așteptărilor grupului social, să valorifice la maxim potențialul celui educat și mijloacele teoretice și practice pe care le pun la dispoziție științele moderne. Educația religioasă realizată în mediu școlar nu poate eluda exigențele enumerate mai sus.

Nici o societate şi nici o şcoală nu poate supraviețui pe termen lung şi nici nu poate deveni un adevărat „areopag” de cultură şi civilizaţie dacă nu există o minimă preocupare pentru ca ea să formeze în spirit etic adevăraţi oameni, cu principii, atitudini şi comportamente care facă posibilă convieţuirea paşnică şi armonioasă între persoane şi grupuri diferite, dispuse să se accepte şi să fie în competiţie în acelaşi timp, fără a se anihila reciproc, fără a ajunge la atitudini de fanatism şi fundamentalist religios.

Biserica a afirmat şi îşi revendică dreptul de a contribui la formarea copiilor şi tinerilor prin propunerea religiei ca disciplină de predat în şcoală. De altfel, învăţământul religios este prezent aproape în toate sistemele scolastice europene, în virtutea rolului pe care fenomenul religios îl are în societate şi a modului în care influenţează viaţa socială şi cultura fiecărei naţiuni.

Considerăm că este nevoie ca disciplina „religie” să aibă loc în curricula şcolară, cel puţin ca „un minim necesar”. „Minimul necesar” pentru disciplina religie este totuşi un patrimoniu deosebit, care poate şi trebuie să crească prin contribuția tuturor şi din partea tuturor, dascăli şi elevi. De aceea conceptul de „religie” se întâlneşte cu cel al drepturilor omului, cu cel al capitalului social, al capitalului moral şi al capitalului spiritual, la care predarea religiei poate aduce o contribuţie validă, fără a se reduce la folclor și fără a se confunda cu fanatismul şi fundamentalismul religios. Este de dorit, ca fiecare cetățean al ţării să fie format în şcoală în aşa fel încât să poată contribui la progresul material sau spiritual al societăţii atunci când va ajunge la vârsta maturităţii.

 „Strategii inovative în predarea religiei”, este o lucrare care adună roadele simpozionului cu același nume, desfășurat în primăvara anului 2017, sub egida Oficiului pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școli. Manifestarea științifică la care au participat în special profesorii de religie din întreaga Dieceză Romano-Catolică de Iași, precum și reprezentanți ai mediului universitar din țară și străinătate, a fost bine cotată, mai ales din perspectiva acurateței științifice.

Volumul a fost conceput după macheta simpozionului. În partea introductivă, prin intermediul a trei articole, se realizează o abordare a temei din perspective diferite: pedagogică, psihologică și teologică. Gradul înalt de expertiză al autorilor, unii dintre ei reputați profesori universitari, are menirea de a face să pătrundă lumina științelor moderne și în domeniul educației religioase, domeniu așezat adesea, în mod nedrept, la penuria cercetării științifice.

Articolele elaborate pentru cele două secțiuni ale simpozionului, „Metode și procedee de organizare a predării și învățării la religie” și „Ipostaze curriculare și extracurriculare în formarea religioasă a tinerilor”, sunt rodul experienței didactice a câteva zeci de profesori, în special de religie, care au dorit să ofere expertiza lor ca suport pentru o înțelegere globală a procesului educativ, cu referință la strategiile didactice moderne. Deși, din perspectiva acurateței psiho-pedagogice, articolele sunt perfectibile, ele reprezintă un plus valoare dacă ne raportăm la faptul că vin din zona unei discipline considerată adesea „cenușăreasa disciplinelor școlare” sau o „pseudoștiință”. Dorința de a împărtăși experiența didactică și de a deschide noi orizonturi pentru o educație religioasă de calitate consider că sunt argumente suficiente pentru a justifica aceast demers editorial.

Un cuvânt de prețuire adresez celor care au trudit la organizarea evenimentului și la editarea acestui volum. Amintesc aici Oficiul pentru Pastorația Școlară și Predarea Religiei în Școală din Dieceza Romano-Catolică de Iași, Inspectoratul Școlar al Județului Iași, Universitatatea
„Al.I. Cuza” Iași (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației; Facultatea de Teologie Romano-Catolică), Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași etc.

Exprim totodată un cuvânt de pioasă recunoștință doamnei prof. dr. Mariana Georgeta Purțuc, care la un an de la organizare evenimentului a plecat spre Casa Tatălui. Având o carieră didactică de excepție, a folosit toate resursele intelectuale și umane de care dispunea pentru ca educația religioasă să fie realizată la cele mai înalte standarde. Tema simpozionului și a celor două secțiuni sunt marca personalității ei. Profesoara Mariana Purțuc a moderat ea însăși secțiunea „Ipostaze curriculare și extracurriculare în formarea religioasă a tinerilor”.

Dumnezeu să facă rodnică munca tuturor profesorilor, iar la sfârșitul vieții fiecare să poată spune împreună cu sfântul Paul: „M-am făcut totul pentru toţi, ca să-i câştig măcar pe unii!” (1Cor 9,22)

† Aurel Percă

Episcop auxiliar de Iași

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Petru-Sebastian Tamaș, coord., Să ne bucurăm cu Isus : religie romano-catolică: caietul elevului pentru clasa pregătitoare, Iași 2019, 51 p., 21×30, 978-606-578-384-3, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Să ne bucurăm cu Isus : religie romano-catolică: caietul elevului pentru clasa pregătitoare, scrisă sub coordonarea pr. Petru-Sebastian Tamaș. Cartea apare în colecția „Cateheză”, în formatul 21×30, are 51 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 10 lei.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Agneza Ilinca, Educația religioasă a preadolescenților și a adolescenților, Iași 2018, 178 p., 14×20, ISBN 978-606-578-360-7, 15 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Educația religioasă a preadolescenților și a adolescenților, scrisă de prof. Agneza Ilinca. Cartea apare în colecția „Cateheză”, în formatul 14×20, are 178 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 15 lei. 

Această carte, intitulată Educaţia religioasă a preadolescenţilor şi a adolescenţilor, poate fi un instrument util persoanelor chemate să se implice în misiunea nobilă de a da educaţie umană şi creştină generaţiilor viitoare.

Formarea autentică a generaţiilor viitoare de cetăţeni şi creştini, responsabili şi angajaţi în respectarea şi transmiterea valorilor umane şi creştine, precum şi în promovarea acestora în societatea în care ei vor trăi, cere din partea factorilor responsabili, atât laici, cât şi clerici, o pregătire morală şi intelectuală adecvată misiunii importante pe care trebuie s-o împlinească în spirit autentic de slujire.

Lucrarea de faţă numeşte clar instituţiile care au misiunea de a lucra responsabil la educarea şi formarea generaţiilor viitoare. Acestea sunt: familia, Biserica şi şcoala. Reprezentanţii acestor instituţii sunt: părinţii, preoţii şi colaboratorii acestora şi profesorii, mai ales profesorii de religie.

Primii şi principalii educatori ai copiilor sunt părinţii, care, în mod normal, nu pot fi niciodată înlocuiţi total şi adecvat fără a aduce prejudicii importante educaţiei copiilor. Părinţii încep procesul de educare a copiilor încă din cea mai fragedă copilărie, apoi o continuă şi o supraveghează chiar şi atunci când educarea copiilor este preluată şi continuată de Biserică şi de şcoală.

Educaţia religioasă a copiilor începe în sânul familiei şi va continua la biserică şi apoi la şcoală, în cadrul organizat al orei de religie.

Biserica, după ce a semănat în sufletul copilului, prin Botez, sămânţa credinţei şi a celorlalte virtuţi teologale, continuă opera educării credinţei şi a virtuţilor prin pregătirea catehetică în vederea primirii sacramentelor Spovezii şi Primei Sfinte Împărtăşanii. Biserica va continua catehizarea copiilor pentru primirea şi a celui de-al treilea sacrament al iniţierii creştine, Mirul, după ce le-au primit pe primele două, Botezul şi Euharistia. Toate sacramentele amintite mai sus – Botezul, Mirul, Euharistia şi Reconcilierea sau Spovada – sunt administrate gradual începând cu frageda copilărie, continuând cu prima copilărie, preadolescenţă şi adolescenţă.

În strânsă legătură cu educaţia acordată de părinţii copiilor lor în familie este şi educaţia creştină oferită de Biserică şi de şcoală. Colaborarea strânsă între familie, Biserică şi şcoală realizează o educaţie adecvată şi completă a copiilor, a preadolescenţilor şi a adolescenţilor, a generaţiei actuale care va deveni generaţia matură şi responsabilă de mâine a societăţii şi a Bisericii.

Această lucrare vrea să arate, pe lângă importanţa colaborării sincere şi devotate a celor trei instituţii responsabile cu educarea şi formarea oamenilor de mâine, şi necesitatea folosirii adecvate a metodelor şi a mijloacelor pedagogice cerute de o educaţie completă a elevilor preadolescenţi şi adolescenţi.

Tematicile dezvoltate în această lucrare pot fi un argument pentru a o parcurge şi a primi sugestiile propuse de aceasta.

Mă bucur să pot recomanda studierea materialelor propuse celor implicaţi în procesul nobil, dar şi delicat şi angajant, al educării generaţiilor actuale în vederea realizării unei societăţi viitoare umane şi creştine, dorită şi aşteptată de societatea şi de Biserica de mâine.

Le doresc mult succes, elan şi curaj tuturor persoanelor implicate în activitatea pedagogică, precum şi satisfacţia de a vedea creşterea şi dezvoltarea societăţii şi a Bisericii actuale, cu speranţa de a culege roade frumoase şi bogate după eforturile şi sacrificiile făcute în împlinirea vocaţiei primite şi urmate cu fidelitate.

Conf. univ. dr. pr. Iosif Enăşoae

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro