Părinţii şi copiii cresc împreună. Un itinerar pentru părinţi în diferitele faze ale creşterii copiilor

Raffaele Mastromarino, Părinţii şi copiii cresc împreună. Un itinerar pentru părinţi în diferitele faze ale creşterii copiilor, Iași 2020, 374 p., 17×24, 978-606-578-396-6, 35 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Părinţii şi copiii cresc împreună. Un itinerar pentru părinţi în diferitele faze ale creşterii copiilor, scrisă de Raffaele Mastromarino și tradusă în limba română de Mihaela Barticel şi pr. dr. Mihai Roca. Cartea apare în colecția „Cateheză”, în formatul 17×24, are 374 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 35 lei. 

Această carte este un manual pentru formatori şi părinţi ce are drept scop prevenirea disconfortului psihologic. Raffaele Mastromarino îşi propune nu doar să-i ajute pe părinţi ca să asigure copiilor lor o bună dezvoltare, ci şi să ofere acele competenţe necesare pentru a putea exercita un parenting optimal. A fi părinte este, într-adevăr, o sarcină foarte grea, care implică responsabilităţi enorme în ceea ce priveşte binele copiilor şi posibilitatea ca aceştia să devină adulţi siguri de ei, capabili să-şi exprime şi să-şi organizeze trăirile emoţionale, să aibă un bun nivel al stimei de sine, să fie flexibili şi capabili de a rezolva conflicte şi dificultăţi.

Specia noastră este singura specie animală care „produce” urmaşi dependenţi de proprii părinţi pentru un timp îndelungat; în acest sens, nu doar supravieţuirea, ci şi posibilitatea unei bune adaptări la mediu depinde de tipul de îngrijire experimentat. Ajungerea la vârsta adultă, sau la acea perioadă de timp în care indivizii sunt capabili de a avea grijă de ei şi de a fi autonomi, este rezultatul unui întreg parcurs de creştere, de la naştere la sfârşitul adolescenţei, care durează cel puţin doisprezece-paisprezece ani şi ajunge până la nouăsprezece ani. Ajungerea în poziţia bipedă, la începuturile speciei noastre, a implicat o restrângere a canalului vaginal; astfel, în momentul naşterii nu a fost şi nu este posibil să se nască un copil cu capul mare, înzestrat cu toate acele caracteristici cerebrale şi mintale care să-i permită să fie autonom într-un interval scurt de timp. Acest truc al naturii a făcut în aşa fel încât bebeluşii noştri să aibă nevoie de o perioadă de dezvoltare în uterul matern de nouă luni – perioada de sarcină –, dar şi de o perioadă de timp externă de nouă luni, timp în care nou-născutul depinde mai întâi total de un adult, pentru ca apoi să aibă o dependenţă de un îngrijitor (caregiver) ce se extinde de-a lungul primilor nouăsprezece ani. Și dacă supravieţuirea unui copil este asigurată de posibilitatea de a avea aproape un adult (care este de obicei mama) care să-i asigure nu numai hrană şi igienă, ci mai ales protecţie şi îngrijire, atunci mintea copilului şi dezvoltarea sa psihologică sunt rezultatul posibilităţii de a avea alături o persoană capabilă de a-l vedea ca individ înzestrat cu competenţe, motivaţii şi puncte de vedere.

Părintele care reuşeşte să vadă lumea prin ochii propriului copil devine pentru acesta un fel de „sală de antrenament”, o realitate în care apar şi se fixează acele abilităţi cognitive şi sociale ce sunt înnăscute, fac parte din zestrea genetică şi au şansa de a se exprima şi de a se structura, cu condiţia ca ele să aibă loc într-o relaţie afectivă. Mintea noastră este structural relaţională, se formează în relaţii. Chiar din primele luni de viaţă, o bună relaţie a copilului cu părintele îi dezvoltă acestuia capacitatea de a lega fenomenele în raporturi de cauză-efect, cu scopul de a se simţi responsabil de propriile acţiuni, de a le aşeza în ordine temporală şi spaţială şi de a le vedea apoi înzestrate cu o anumită valoare constantă şi cu predictibilitate.

A fi părinte este o „muncă” ce implică timp, disponibilitate, cunoştinţe despre caracteristicile copilului de-a lungul stadiilor sale de dezvoltare. O optimă creştere a copilului presupune capacitatea de a nu te lăsa influenţat de propriile fantasme, de ceea ce fiecare a trăit în relaţia cu proprii părinţi, tentat fiind să te comporţi cu copiii tăi la fel cum s-au comportat ceilalţi cu tine – activând astfel fenomenul numit de teoreticieni „transmiterea intergeneraţională a ataşamentului” sau activând modalităţi ce presupun răspunsuri pe care, în calitate de copil, ai fi voit să le foloseşti cu tatăl şi mama, şi care nu au fost folosite de teama unor ameninţări sau, din contra, au fost folosite prin diferite modalităţi ce la vârsta adultă provoacă în mod neadecvat sentimente de vină.

Cartea lui Mastromarino propune, aşadar, un proiect care se sprijină pe trei piloni: punerea la dispoziţie a instrumentelor necesare pentru a fi un bun părinte; învăţarea modalităţii de a avea grijă de sine, pentru a avea apoi grijă de alţii în măsura în care există capacitatea de a avea grijă de sine; prezentarea de programe de intervenţie şi de competenţe celor care doresc să promoveze educarea şi creşterea copiilor. Autorul le sugerează părinţilor o muncă de „reînvăţare”, îi ajută să se confrunte cu ceea ce este copilul de-a lungul etapelor sale de dezvoltare. Sunt descrise în acest sens caracteristicile genetice, competenţele de bază înnăscute, precum şi trăsăturile specifice copiilor încă de la naştere. Se face o descriere detaliată a fiecărei etape: a explorării, a primei despărţiri, a socializării, a şcolarizării şi a construirii de aptitudini, a adolescenţei şi a tinereţii. În descrierea fiecărei etape sunt prezentate numeroase exerciţii ce stimulează părinţii nu doar de a se cunoaşte pe ei înşişi, ci şi să înţeleagă cum „funcţionează” un copil, ce să facă concret pentru a ajunge la o sintonie cu nevoile copilului, ce mesaje să-i transmită în anumite momente cu scopul de a-l ajuta să-şi dezvolte încrederea în sine şi stima de sine.

Precum sub o lupă, orice reacţie posibilă a copilului este descompusă şi analizată pentru a ajuta părintele să înţeleagă cum să se comporte şi pentru care motiv să facă ceea ce i se propune în această carte.

Exerciţiile propuse sunt, de asemenea, subiecte de reflecţie şi de discuţie pentru a ajunge în mod autonom la însuşirea strategiilor folositoare rezolvării problemelor ce ar putea să apară atunci când se intră în rolul de părinte. Exerciţiile sunt totodată instrumente preţioase pentru educatorii şi profesioniştii interesaţi de creşterea copiilor.

La fiecare etapă de dezvoltare, printr-un proces de „redefinire”, adultul este invitat să devină conştient de ceea ce a învăţat de la părinţii săi şi să se diferenţieze de aceştia. Doar printr-o conştientizare a propriilor modalităţi relaţionale şi a stilurilor de interacţiune se poate înţelege mai bine cum răspunsurile la nevoile copilului sunt date deseori – aşa cum spuneam mai înainte – în mod mecanic, provocate de dinamici inconştiente legate de introiecţii ce pot face dificilă instaurarea unei relaţii optime. emoţiile experimentate de părinte în prezenţa fiului sunt deseori legate de motivaţii inconştiente ce nu îi permit să fie sensibil la nevoile fiului şi să-i răspundă în mod satisfăcător.

În acest volum este de un real folos şi noutatea acurateţei cu care sunt subliniate nevoile părinţilor şi modalităţile prin care sunt invitaţi să aibă grijă de ei înşişi (cu ajutorul exerciţiilor şi a temelor), pentru ca mai apoi să fie capabili să aibă grijă de copiii lor.

Cu un stil clar, atrăgător şi captivant, textul se prezintă totodată ca un instrument practic preţios şi unic în acest sector, ca un vademecum pentru cine este deja părinte, ca un ghid pentru cel care se pregăteşte să devină, ca un instrument de lucru în domeniul social şi educaţional pentru cei care îşi propun să organizeze cursuri de formare şi de intervenţie în educarea şi creşterea copiilor.

Grazia Attili

Profesor titular de psihologie socială Universitatea „La Sapienza”, Roma

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro