La școala sfântului Ioan-Maria Vianney

Claudiu Dumea, La şcoala sfântului Ioan Vianney, Iaşi 2012, 208 p., 14×20, ISBN 978-606-578-024-8, 15 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii La şcoala sfântului Ioan Vianney, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 208 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 15 lei.

Anul liturgic 2009-2010 a fost declarat, prin scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea din data de 16 iunie 2009, ca Anul Sfintei Preoţii. Una dintre motivaţiile care l-au determinat pe Sfântul Părinte să ia această iniţiativă a fost împlinirea a 150 de ani de la „dies natalis” a sfântului Ioan Maria Vianney. Spunea papa în acea scrisoare: „m-am gândit să declar oficial un «An al Sfintei Preoţii» cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la «dies natalis» a lui Ioan Maria Vianney, sfântul patron al tuturor parohilor din lume. Acest an, care doreşte să contribuie la promovarea angajării unei reînnoiri interioare a tuturor preoţilor pentru o mărturie evanghelică a lor mai puternică şi mai incisivă în lumea de astăzi, se va încheia în aceeaşi solemnitate din 2010. «Preoţia este iubirea inimii lui Isus», obişnuia să spună sfântul Paroh din Ars. Această expresie impresionantă ne permite să amintim înainte de toate cu afecţiune şi recunoştinţă imensul dar pe care preoţii îl constituie nu doar pentru Biserică, ci şi pentru omenirea însăşi”.

Pentru a face cunoscută viaţa exemplară a sfântului Ioan Maria Vianney, atât în mediul seminarial şi sacerdotal, cât şi al credincioşilor laici, părintele Claudiu Dumea, prefesor şi duhovnic la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi, a ţinut o serie de meditaţii în anul academic 2009-2010, meditaţii pe care le-a reunit în prezentul volum publicat la Editura „Sapientia”, „La şcoala sfântului Ioan Vianney”.

Cartea începe cu o rugăciune către acest sfânt, după care urmează cele 31 de meditaţii, în care părintele cuprinde anumite aspecte ale vieţii acestui păstor de suflete, aplicate la viaţa preotului de astăzi: „Identitatea preotului”, „Sărăcia”, „Rugăciunea”, „Ascultarea” etc.

Cartea este adresată atât preoţilor, cât şi laicilor care vor să înţeleagă mai bine alegerea stării de viaţă pe care o face preotul, pentru că „dacă nu am avea sacramentul Preoţiei, nu l-am avea pe Domnul” (Ioan Maria Vianney). 

Cosmin Cimpoeşu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro