Dicasterul pentru Doctrina Credinţei, Dicasterul pentru Cultură și Educaţie, Nota Antiqua et nova despre raportul dintre inteligenţa artificială şi inteligenţa umană, Iași 2025, 86 p., 14×20, ISBN 978-606-578-581-6, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Nota Antiqua et nova despre raportul dintre inteligenţa artificială şi inteligenţa umană, scrisă de Dicasterul pentru Doctrina Credinţei, Dicasterul pentru Cultură și Educaţie și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 86 şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei. 

Redăm mai jos introducerea la document:

[Antiqua et nova] Cu înţelepciune veche şi nouă (cf. Mt 13,52), suntem chemaţi să luăm în considerare provocările de astăzi şi oportunităţile aduse de cunoaşterea ştiinţifică şi tehnologică, îndeosebi de recenta dezvoltare a inteligenţei artificiale (IA). Tradiţia creştină consideră darul inteligenţei un aspect esenţial al creării fiinţelor umane „după chipul lui Dumnezeu” (Gen 1,27). Pornind de la o viziune integrală a persoanei şi de la valorizarea chemării de „a cultiva” şi de „a păzi” pământul (cf. Gen 2,15), Biserica subliniază că acest dar ar trebui să găsească exprimare printr-o folosire responsabilă a raţionalităţii şi a capacităţii tehnice în slujba lumii create.

Biserica încurajează progresele în ştiinţă, în tehnologie, în arte şi în orice altă activitate umană, văzându-le ca parte a „colaborării bărbatului şi a femeii cu Dumnezeu în a duce la perfecţiune creaţia vizibilă”. Aşa cum afirmă Ben Sirah, Dumnezeu „a dat oamenilor cunoaşterea ca să se glorifice prin minunile sale” (Sir 38,6). Abilităţile şi creativitatea fiinţei umane provin de la el şi, dacă sunt folosite corect, lui îi dau glorie, deoarece sunt reflecţie a înţelepciunii şi bunătăţii sale. Prin urmare, când ne întrebăm ce înseamnă „fiinţe umane”, nu putem exclude şi considerarea capacităţilor noastre ştiinţifice şi tehnologice.

În cadrul acestei perspective, această Notă tratează problemele antropologice şi etice ridicate de IA, probleme care sunt deosebit de relevante, deoarece unul din scopurile acestei tehnologii este de a imita inteligenţa umană care a proiectat-o. De exemplu, spre deosebire de multe alte creaţii umane, IA poate fi instruită cu privire la produsele ingeniozităţii umane şi, prin urmare, să genereze noi „opere”, cu un nivel de viteză şi abilitate care adesea egalează sau depăşesc capacităţile umane, cum ar fi generarea de texte sau imagini care ajung să nu poată fi deosebite de compoziţiile umane, şi prin urmare provocând preocupare pentru posibila sa influenţă asupra crescândei crize de adevăr în dezbaterea publică. În afară de asta, o astfel de tehnologie fiind proiectată să înveţe şi să adopte în autonomie unele alegeri, adaptându-se la noi situaţii şi furnizând soluţii neprevăzute de programatorii săi, rezultă probleme substanţiale de responsabilitate etică şi de siguranţă, cu repercusiuni mai ample asupra întregii societăţi. Această nouă situaţie induce omenirea să se întrebe cu privire la propria identitate şi la propriul rol în lume.

Luând în considerare toate acestea, există un consens amplu cu privire la faptul că IA marchează o fază nouă şi semnificativă în raportul omenirii cu tehnologia, situându-se în inima a ceea ce Papa Francisc a descris ca o „schimbare de epocă”. Influenţa sa se face simţită la nivel global într-o gamă largă de sectoare, inclusiv raporturile interpersonale, educaţia, munca, arta, sănătatea, dreptul, războiul şi relaţiile internaţionale. Deoarece IA continuă să progreseze rapid spre ţinte tot mai mari, este de o importanţă decisivă să se ia în considerare implicaţiile sale antropologice şi etice. Aceasta comportă nu numai reducerea riscurilor şi prevenirea daunelor, ci şi garanţia că aplicaţiile sale vor fi îndreptate spre promovarea progresului uman şi a binelui comun.

Pentru a contribui pozitiv la un discernământ faţă de IA, ca răspuns la invitaţia Papei Francisc pentru o reînnoită „înţelepciune a inimii”, Biserica oferă experienţa sa prin reflecţiile din această Notă care se concentrează asupra domeniului antropologic şi etic. Angajată într-un rol activ în cadrul dezbaterii generale despre aceste teme, îi îndeamnă pe cei care au funcţia de a transmite credinţa (părinţi, profesori, păstori şi episcopi) să se dedice cu grijă şi atenţie acestei probleme urgente. Deşi este adresat în special acestora, documentul prezent este gândit pentru a fi accesibil şi unui public mai amplu, adică acelora care împărtăşesc exigenţa unei dezvoltări ştiinţifice şi tehnologice care să fie îndreptată în slujba persoanei şi a binelui comun.

În acest scop, se intenţionează, înainte de toate, să se distingă conceptul de „inteligenţă” cu referinţă la IA şi la fiinţa umană. Într-un prim moment, se ia în considerare perspectiva creştină despre inteligenţa umană, oferind un cadru general de reflecţie întemeiat pe tradiţia filosofică şi teologică a Bisericii. În continuare, se propun câteva linii călăuzitoare, cu scopul de a asigura că dezvoltarea şi folosirea IA respectă demnitatea umană şi promovează dezvoltarea integrală a persoanei şi a societăţii.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Dominique Rey, Fii tată, Iași 2024, 84 p., 14×20, ISBN 978-606-578-558-8, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Fii tată, scrisă de Mons. Dominique Rey și tradusă în limba română de Lorena Neagu. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 84 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

„Fii tată!” Acest îndemn se înscrie pe o cale a convertirii. În Scrisoarea sa apostolică Patris corde, Papa Francisc a subliniat această cale, urmându-l pe sfântul Iosif, pentru a cuceri sau a recuceri paternitatea. Sfântul Părinte ne arată splendoarea, blândeţea şi smerenia părintelui adoptiv al lui Cristos. El contemplă în Iosif „inima de tată”. Această inimă, „doctorii secolului” – aşa cum îi numeşte poetul Xavier Grall – încearcă foarte des să o distrugă sau să o reducă la o putere patriarhală violentă. Cu toate acestea, nu toţi părinţii sunt tiranii pe care uneori mass-media încearcă să-i înjosească sau să-i ridiculizeze. Mai degrabă, sunt observatori, lucrători umili, iubitori de soţii şi protectori ai copiilor lor. Pe calea dificilă a sfinţeniei, ei înaintează cu dorinţa fermă de a-i iubi şi de a-i face fericiţi pe cei din jur, participând, acolo unde Domnul îi conduce, la transformarea evanghelică a lumii.

Inima tatălui îmbină puterea, curajul, dăruirea şi smerenia în slujba familiei sale şi a societăţii, prin munca şi angajamentele sale. Astăzi, familia şi societatea trec printr-o criză cauzată, în parte, de faptul că bărbaţii nu mai sunt capabili să unească aceste dimensiuni care uneori pot părea contradictorii şi nici să-şi asume identitatea. Unii devin violenţi atunci când nu-şi mai pot controla puterea; alţii, dimpotrivă, devin slabi prin supunerea lor.

„Blând puternic şi puternic blând”. Imitaţiunea lui Cristos propune un echilibru între putere şi blândeţe. Criza, diviziunea antropologică, ce zguduie societăţile noastre, provine în special din această pierdere a identităţii bărbaţilor şi femeilor.

Dragi taţi, prin aceste câteva rânduri, vă invit să vă redescoperiţi, să vă reasumaţi propria masculinitate şi să regăsiţi inima de tată. Fie ca soliditatea virtuţii voastre să fie stânca pe care copiii voştri se pot sprijini pentru a-şi întemeia viaţa în Cristos. Fie ca prezenţa voastră vizibilă şi liniştitoare să fie o sursă de confort şi încredere în casele voastre. Rolul vostru este crucial pentru restaurarea domniei lui Cristos şi a educaţiei senine a generaţiilor viitoare. Fie ca sfântul Iosif să vă ajute să porniţi pe această cale a sfinţeniei sub privirea Tatălui nostru ceresc.

Dominique Rey

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Dicasterul pentru Doctrina Credinţei, Declaraţie „Dignitas infinita” despre demnitatea umană, Iași 2024, 66 p., 14×20, ISBN 978-606-578-553-3, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând Declaraţie „Dignitas infinita” despre demnitatea umană, scrisă de Dicasterul pentru Doctrina Credinței și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 66 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.

Sesiunea Ordinară a Dicasterului, pe data de 28 februarie 2024, a aprobat textul actualei Declaraţii. În cursul audienţei acordate mie împreună cu secretarul Secţiunii Doctrinale, mons. Armando Matteo, pe data de 25 martie 2024, Sfântul Părinte a aprobat apoi prezenta Declaraţie şi a dispus publicarea sa.

Elaborarea textului, pe parcursul a cinci ani, permite să se înţeleagă că ne aflăm în faţa unui document care, prin seriozitatea şi centralitatea problemei demnităţii în gândirea creştină, a avut nevoie de un proces însemnat de maturizare pentru a ajunge la redactarea definitivă pe care o publicăm astăzi.

În primele trei părţi, Declaraţia aminteşte principiile fundamentale şi bazele teoretice, cu scopul de a oferi clarificări importante ce pot evita confuziile frecvente care se verifică în folosirea termenului „demnitate”. În partea a patra, prezintă unele situaţii problematice actuale în care demnitatea imensă şi inalienabilă ce revine oricărei fiinţe umane nu este recunoscută în mod adecvat. Denunţarea acestor încălcări grave şi actuale ale demnităţii umane este un gest necesar, pentru că Biserica nutreşte convingerea profundă că nu se pot separa credinţa de apărarea demnităţii umane, evanghelizarea de promovarea unei vieţi demne şi spiritualitatea de angajarea pentru demnitatea tuturor fiinţelor umane.

De fapt, această demnitate a tuturor fiinţelor umane poate să fie înţeleasă ca „infinită” (dignitas infinita), aşa cum a afirmat sfântul Ioan Paul al II-lea într-o întâlnire cu persoanele afectate de anumite limitări sau dizabilităţi, cu scopul de a arăta că demnitatea tuturor fiinţelor umane merge dincolo de orice aparenţă exterioară sau de orice caracteristică a vieţii concrete a persoanelor.

Papa Francisc, în enciclica Fratelli tutti, a voit să sublinieze cu insistenţă deosebită că această demnitate există „dincolo de orice circumstanţă”, invitând pe toţi s-o apere în orice context cultural, în orice moment al existenţei unei persoane, independent de orice deficienţă fizică, psihologică, socială sau şi morală. În această privinţă, Declaraţia se străduieşte să arate că ne aflăm în faţa unui adevăr universal, pe care toţi suntem chemaţi să-l recunoaştem, drept condiţie fundamentală pentru ca societăţile noastre să fie cu adevărat drepte, paşnice, sănătoase şi, până la urmă, autentic umane.

Lista temelor alese de Declaraţie nu este, desigur, exhaustivă. Totuşi, temele tratate sunt tocmai acelea care permit să se exprime diferite aspecte ale demnităţii umane care astăzi pot fi întunecate în conştiinţa multor persoane. Unele vor fi acceptate cu uşurinţă de diferite sectoare ale societăţilor noastre, altele mai puţin. Oricum, toate ni se par necesare pentru că, în ansamblul lor, ajută la recunoaşterea armoniei şi bogăţiei gândirii despre demnitatea care izvorăşte din evanghelie.

Această Declaraţie nu are pretenţia de a epuiza o temă atât de bogată şi decisivă, ci intenţionează să furnizeze unele elemente de reflecţie ce vor ajuta să se ţină cont de ea în momentul istoric complex în care trăim, pentru ca în mijlocul atâtor preocupări şi nelinişti să nu pierdem drumul şi să nu ne expunem la cele mai sfâşietoare şi profunde suferinţe.

 

Cardinal Victor Manuel FERNÁNDEZ

Prefect

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Giovanni Cesare Pagazzi, Cum să te simţi acasă. Trăind în lume ca fiu al ei, Iași 2022, 152 p., 14×20, ISBN 978-606-578-476-5, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Cum să te simţi acasă. Trăind în lume ca fiu al ei, scrisă de pr. dr. Giovanni Cesare Pagazzi și tradusă în limba română de pr. dr. George M. Nicoară. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 152 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei. 

Stilul expresiv al acestei cărţi îţi cere să citeşti printre rânduri şi să te laşi îndrumat de intuiţia firească, puternică, luminoasă şi clară ce alcătuieşte textul de faţă. Intuiţia priveşte modul de funcţionare al revelaţiei lui Dumnezeu împlinite în Isus Cristos. Astfel, nu este vorba despre o comunicare a adevărului „căzut din cer” prin intermediul umanităţii asumate a Fiului. Revelaţia are de-a face mai mult cu evenimentul complet al lui Isus, şi anume cu umanitatea lui deosebită. Acest lucru înseamnă că ataşamentele, sentimentele şi felurile sale de a simţi lucrurile şi situaţiile sunt deja manifestarea adevărului lui Dumnezeu. Şi viceversa: ceea ce Dumnezeu doreşte să ne comunice se integrează în funcţionarea originară a umanităţii noastre, mai precis, în emoţii şi în sentimente, în ataşamente şi în legături, precum şi în acţiunile de bază care compun experienţa noastră faţă de lucruri. Altfel spus, Dumnezeu ne vorbeşte nu numai despre umanitatea lui Isus, ci se exprimă în umanitatea Fiului, şi chiar mai mult – şi poate chiar mai conform cu originalul –, Dumnezeu se descoperă în umanitatea lui Cristos, „simţind, suferind, reacţionând în faţa realităţii de fapt”. În această simţire, în sentimentele care se creează şi în reacţiile concrete, adevărul lui Dumnezeu prinde viaţă şi astfel „locuieşte” cu noi.

Chestiunea interesantă este că această intuiţie creşte şi se dezvoltă într-un autentic şi specific „program de căutare”. Autorul cărţii de faţă a pornit de la „simţirea” Fiului, care ne oferă o nouă privire, şi totuşi clasică, asupra lucrurilor, pentru ca să treacă ulterior la analiza „legăturilor” şi, astfel, la sentimentele prin care „Logosul”, legătura eternă ce aparţine misterului divin, „se leagă” într-un fel nou de creaţie, dându-i sens şi armonie. În acest „affectus Dei”, care propune o nouă perspectivă asupra lucrurilor, se arată acţiunea divină esenţială care doreşte „să edifice o casă pentru fiii săi”, mai exact, să pregătească un loc protejat şi privilegiat, în care să locuiască în discreţia legăturilor familiare. Paginile care urmează au scopul să ne ducă tocmai în această casă, pe care Dumnezeu o construieşte de-a lungul istoriei pentru noi. În acest spaţiu, cei mici încep „să domesticească” lumea exterioară, în timp ce învaţă să recunoască identitatea lor autentică, pornind de la legăturile care pun temeliile casei. În acest „proces de construcţie”, Dumnezeu se apropie de om pentru „a locui cu el şi în el”, obişnuindu-l cu prezenţa sa şi obişnuindu-se cu comportamentul omului până la a deveni, prin prezenţa sa binecuvântată, o „casă pentru om”. „Dumnezeu este cu noi” este o locuinţă primitoare şi sigură. Chiar şi sfântul Paul – ce va fi amintit în acest studiu – evidenţiază ideea de „oikonomia” misterului (Ef 3,9), care trimite, de altfel, la „oikonomia” harului (charis) lui Dumnezeu în avantajul nostru (Ef 3,2). Ideea de „economie” cuprinde tocmai intuiţia organizării casei (nomos tes oikias), care reglementează şi structurează spaţiul afectiv, „locuinţa”, permiţând oamenilor (omul nou care se naşte sau creşte în noi) să domesticească lumea, creând un spaţiu familiar capabil să medieze între extern şi intern, între imaginaţie şi realitatea dură, între căldura familiei şi legăturile cu ceilalţi. Dumnezeu alcătuieşte un spaţiu de intimitate cu omul, care îi permite să se „familiarizeze cu misterul” originar, cu ceea ce dintotdeauna Dumnezeu i-a pregătit, dar care a rămas ascuns şi numai acum este descoperit întru totul în Cristos. De altfel, misterul se observă în legăturile cele mai familiare şi intime pentru ca acestea să se poată deschide spre dimensiuni neaşteptate ale experienţei, locuind astfel într-o realitate mai bogată şi mai profundă. Este cu totul specială capacitatea acestor pagini de a ne dărui din nou, cu decenţă şi într-un limbaj plăcut, logica acestei acţiuni divine care construieşte o casă, o demolează atunci când este atinsă de sentimente greşite, pentru a o reconstrui, nouă, „pe piatra de temelie” care este Isus Cristos.

A putea pronunţa dimensiunile înscrise în experienţa credinţei, pentru a înţelege, într-un fel inedit, miza din întâlnirea cu Dumnezeu, este o lecţie de învăţat şi care nu îngăduie amânare. Ceea ce se doreşte este redescoperirea adevăratului înţeles faţă de ceea ce ne-a fost dăruit prin credinţă. Astfel, redescoperirea acţiunii lui Dumnezeu, care „construieşte o casă pentru ai săi”, ajută la aprecierea, printr-o nouă atitudine, a semnificaţiei Bisericii. Se spune că înţelesul primar, anti-schismatic şi pozitiv, al axiomei „extra ecclesiam nulla salus” ar trimite în final tocmai la intuiţia că în Biserică se găseşte casa sigură în care se află toate mijloacele de har şi de ajutor necesare pentru a întâmpina posibilele boli, suferinţe sau tulburări. Nu există nicio logică de a părăsi siguranţa casei. În acest sens, se poate reasculta o frumoasă mărturie a teologului luteran D. Bonhoeffer, în care îşi arăta nostalgia după o Biserică în care se poate trăi în siguranţă, prin identitate şi legături ale iubirii:

„Există un singur ajutor pentru timpul nostru, foarte atins de neputinţă, de slăbiciune şi de lipsa unei patrii: întoarcerea la Biserică, şi anume acolo unde oameni se susţin unul pe altul în iubire, acolo unde unul trăieşte viaţa celuilalt, acolo unde există comuniune în Dumnezeu, acolo unde există patrie pentru că există iubire” (Die Kirche, predică din data de 29 iulie 1928 despre 1Cor 12,26-27: în Gesammelte Schriften V, München 1958-1974, 439).

Iubirea lui Dumnezeu nu este şi nu doreşte să fie fără timp şi fără loc. Este, mai degrabă, o iubire care se întrupează, care doreşte să locuiască un spaţiu şi să devină locuinţă în care să primească nesiguranţele şi fricile noastre pentru „a le domestici”. Intimitatea cu Dumnezeu construieşte o casă în care oamenii găsesc o identitate şi sentimente apte să construiască un spaţiu pe deplin uman. În acest spaţiu, fiii se pot recunoaşte unii pe alţii în virtutea unei provenienţe care nu slăbeşte dorinţa faţă de relaţii dezinteresate şi de întâlniri noi, ci garantează mediul afectiv corect. „A crede” înseamnă a vedea şi această activitate a lui Dumnezeu, care dăruieşte o casă de locuit.

Alberto Cozzi

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Giovanni Cesare Pagazzi, Carnea, Iași 2021, 58 p., 14×20, ISBN 978-606-578-466-6, 10 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Carnea, scrisă de pr. dr. Giovanni Cesare Pagazzi și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 58 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei. 

Magisteriul Papei Francisc este deosebit de sensibil la acuzele vechi şi noi, vizibile şi ascunse aduse cărnii lui Cristos şi a fraţilor săi. Cu siguranţă, sunt multe locurile biblice, tradiţionale şi teologice vizitate şi retuşate de el cu originalitate, însă dacă se vrea să se găsească „fundamentul” teologiei sale, aceasta este, fără îndoială, carnea, pe care el o vede drept inima a toate. Nu întâmplător, vorbind despre ea, foloseşte cu uşurinţă tonuri grave şi puternice; argumentând chiar cu avânt, asemenea aceluia al primilor scriitori creştini. De altfel, dacă este carnea inima a toate, a avea grijă de ea este problemă de viaţă şi de moarte… de toate.

Schiţând un soi de teologie a cărnii în perspectiva Papei Francisc, impresionează cum tema este prezentă constant în magisteriul său. „Carnea” este basul continuu al omiliilor sale de arhiepiscop de Buenos Aires. Desigur, sunt acordurile în partitura predicării sale în Argentina, însă – dacă se ascultă bine – ceea ce ţine împreună discursul muzical este tocmai carnea lui Cristos şi a fraţilor săi. Tema este prea simţită pentru a nu face parte din interiorul spiritualităţii sale, însă în omiliile de la Buenos Aires se percepe, aproape în mod direct, tentativa sa de a o face să răsune (de altfel, „cateheză” înseamnă „prin intermediul ecoului”) din glasul poporului încredinţat lui. Atenţia constantă şi afecţionată faţă de carnea lui Cristos şi a fraţilor săi continuă şi cu lărgirea orizontului: acum nu numai Buenos Aires, ci slujirea petrină adusă tuturor Bisericilor. Se percepe, desigur, în omiliile ţinute în timpul Liturghiei la „Sfânta Marta”: uneori tema este protagonistă evidentă a unei predici, în alte ocazii este mai discretă, mereu este ca o atmosferă.

Nu numai prezenţa răspândită în predica sa face emblematică tema cărnii în teologia lui Francisc, ci şi modul organic de a o trata. Toate misterele din Crezul creştin şi ansamblul practicii evanghelice sunt interpretate (aşa cum ar trebui să fie normal) în lumina cărnii lui Cristos şi a fraţilor săi. Aşadar, „carnea” nu reprezintă, mai întâi pentru Bergoglio şi după aceea pentru Francisc, o temă între altele, ci vizuala din care să se perceapă totul evangheliei, tot depozitul credinţei. Mai mult decât în predică, acest lucru este evident în scrierile ample, articulate şi împletite, cum sunt exortaţia apostolică Evangelii gaudium, enciclica Laudato si’ şi exortaţia apostolică Amoris laetitia. De aceea, dacă se vrea întâlnirea cu magisteriul Papei Francisc, este imposibil să se eludeze referinţa afectată şi argumentată la carne, apel adresat fiecărui om, fiecărui botezat, inclusiv păstorilor şi teologilor.

Cartea scurtă nu are nicio pretenţie de întregime; eventual ar vrea să ofere un soi de aperitive ale Crezului unui creştin devenit papă.

Pr. dr. Giovanni Cesare Pagazzi

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Giovanni Cesare Pagazzi, E loc pentru toţi: legături fraterne, teamă, credinţă, Iași 2021, 130 p., 14×20, ISBN 978-606-578-465-9, 15 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: E loc pentru toţi : legături fraterne, teamă, credinţă, scrisă de pr. dr. Giovanni Cesare Pagazzi și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 130 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei. 

Un loc – ba chiar un parcurs – identitar nevralgic şi perfect transversal schiţează această ultimă, profundă şi strălucită lucrare a lui Giovanni Cesare Pagazzi, E loc pentru toţi. De fapt, sunt puţine lucruri de spus: odată cu legătura paritară a unei relaţii parentale aflate într-un declin înfricoşător în această parte nord-occidentală a globului nostru, afectată de o pandemie a narcisismului, este în joc antropologia la modul general sau chiar imaginea umanităţii în sine. Calitatea humana condicio, cu toată acea încâlceală împovărătoare a implicaţiilor sale sociopolitice, din oricare punct de vedere s-ar aborda – filosofic sau teologic –, nu va fi niciodată „netaxată” în ceea ce priveşte fraternitatea, dar dacă este ceva de apreciat direct proporţional cu recunoaşterea sinceră este că, într-adevăr, legăturile fraterne pot schiţa o lume în care „există loc pentru toţi”. Vorbind apoi din punct de vedere teologic, fraternitatea invocă o referinţă directă la Isus din Nazaret, acel Fiu al lui Dumnezeu „Unul născut” (In 1,13-18) care „nu se ruşinează să-i numească fraţi” (Evr 2,11-13; cf. Mt 28,10; In 20,17), revendicându-se astfel ca un capitol perfect fondator în cadrul cristologiei. Ca să nu mai vorbim despre ecleziologie (schiţată aici în cheie ecumenică), de neconceput fără această dimensiune pacifică existentă deja în conştiinţa lui Israel. Să ne gândim la Deuteronom, codul umanitar excelent prin definiţie în tot Orientul Mijlociu Antic, tocmai în virtutea sensibilităţii sale fraterne. Şi chiar la acel Paul din Tars, „evreu dintre evrei” (Fil 3,5), ale cărui misiune apostolică şi producţie epistolară ar fi ca şi inexistente în afara acestei legături fraterne, din care respiră literalmente, după cum o demonstrează apelativul „fraţi”, intens şi recurent în gura celui mai universal evanghelizator al celor două Testamente. Însuşi adevărul Sfintelor Scripturi, suprapunându-se cu acea „sfinţenie ospitalieră” (G. Theobald), nu este oare atribuibilă în totalitate Fiului Omului, „un mâncăcios şi un băutor de vin, prieten cu vameşii şi păcătoşii”, şi subliniată prompt de Biblia întreagă, a cărei mărturie, începând cu Geneza şi până la Apocalips, nu face altceva decât să invite fiecare cititor să se redescopere apropiat din punct de vedere universal şi fratern?

Preot al Bisericii din Lodi, lector la „Studii Teologice Reunite” ale Bisericilor din Crema, Cremona şi Vigevano, precum şi la nou-înfiinţata Facultate Teologică din Bologna, acest încă tânăr, dar deja prolific teolog nu pare preocupat să se fixeze în sectoare circumscrise cu râvnă de tratatele teologice. Încă de la prima producţie îşi continuă cercetarea cu aceeaşi atitudine a unui foarte bun cunoscător al muntelui, care nu se limitează să escaladeze piscurile, ci preferă mai degrabă să meargă de-a lungul acelor creste care, în timp ce despart, se alătură la rândul lor. De fapt, el tinde să înfrunte diferitele discipline explorându-le limitele, nu atât prin incursiuni invazive şi dezordonate, după modelul „atacă şi fugi”, ci asumându-şi din când în când cele mai favorabile poziţii de perspectivă şi care garantează revenirea la o finalitate senzorială a întregului teologic. Nu întâmplător, teza sa de doctorat trăda încă din titlu (La singolarità di Gesù come criterio di unità e differenza nella Chiesa, Milano, 1997) tendinţa de a conecta din interior cristologia şi ecleziologia (nu fără o consistentă infrastructură filosofică). Şi ceea ce este şi mai semnificativ, atenţia acordată legăturii ca distincţie cristologică şi antropologică competentă ajunge să capete prioritate în cea mai recentă producţie eseistică (cf. In principio era il Legame. Sensi e bisogni per dire Gesù [2004], precum şi Il polso della Verità. Memoria e dimenticanza per dire Gesù [2006]).

Alăturând estetica şi etica, drept urmare a sensibilităţii dobândite din fenomenologia recentă de dincolo de Alpi – o orientare care în Italia îşi găseşte o acreditare originală şi viguroasă, şi mă gândesc în special la Pier Angelo Sequeri şi Elmar Salmann –, autorul nostru se dovedeşte un mare fan al oricărei legături originale, în reală concordanţă cu interesul actualei colecţii „Sestante”, inaugurată cu contribuţia importantă şi fericită a lui Giuseppe Angelini, Il figlio. Ca „alteritate congenitală” (cum îi place să o definească), de jure şi cu drepturi depline, fraternitatea îi aparţine şi merită să fie salvgardată – ca să nu spun protejată – de riscul unei (niciodată ca aici) diabolice „orori neglijente în faţa evidenţei” (C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr). Inspirat de acest strălucit tratat de diversitate a spiritelor aplicat cu susul în jos de cunoscutul autor de peste Canal, această consideraţie introductivă pertinentă deschide o cale de redescoperire autentică.

Scriitorul nu deţine titluri pentru a o afirma în mod peremptoriu, ci doar argumente plauzibile şi clare pentru a spera la asta. Aceasta este printre cărţile – nu prea multe – activităţii editoriale efervescente destinate „să facă bine” atât teologiei în particular, cât şi vieţii Bisericii în general, capabilă să ofere o susţinere fecundă şi transparentă cauzei amândurora. Teologiei aflate întotdeauna în cumpănă între cei doi poli opuşi ai unei reflecţii suspectate de interese care ar merita o analiză mai obiectivă (sau mai pasională) şi o speculaţie atât de difuză încât pierde sensul contextului propriu şi al referirii experienţiale a celuilalt. Dar şi Bisericii noastre aflate în mijlocul unui vad şerpuitor, ademenită spre un corporatism al sacrului, pentru a nu se dizolva în religie civilă, în ciuda unor semne oricum evidente, totuşi prea puţin atentă la principiul că, mai mult decât orice altceva, se bazează pe relaţii şi oameni („fratele pentru care a murit Cristos”: 1Cor 8,11). Reluând titlul, sunt tentat să cred că dacă e loc pentru toţi, atunci se va găsi unul şi pentru cele două, Teologie şi Biserică, pe cât posibil mai contiguu şi reciproc mai frecventat decât este astăzi. Şi cine ştie: tind şi mai mult să cred că atâtea situaţii ecleziale exasperant de critice, în loc să degenereze în conflicte, crize şi chiar în abandonări răsunătoare, ar putea găsi rezolvări şi un rezultat mai bun, ba chiar o terapie preventivă valabilă, dacă principiul fraternităţii ar fi mai bine respectat, atât jos, la bază, cât şi sus, la vârf, în comunităţi şi în familie, între înalţi funcţionari şi preoţi. Ca să nu mai vorbim de tensiunile micro- şi macro sociale care aşteaptă o undă sănătoasă de empatie, un alt nume posibil al fraternităţii, pentru a se întrevedea o soluţie.

Iată, aşadar, un eseu valoros despre ceea ce aş numi o teologie solidă tranzitivă, inspirată de o exegeză biblică actualizată în mod adecvat în limpezirea implicaţiei sale antropologice şi bine echipată în ceea ce priveşte instrumentele sale; pe bună dreptate angajantă, dar care nu dispreţuieşte o formă lizibilă. Altfel spus, o gândire în credinţă şi în jurul credinţei, capabilă să-şi facă pe deplin simţit impactul pastoral intraeclezial, în timp ce face să se remarce instanţa teologală originală şi vena teologică tainică (dar nu prea mult) a experienţei ecleziale. Teza deloc mascată a acestor pagini este convingerea că viaţa creştină obişnuită, înţeleasă istoric şi nu în mod abstract, este cea care dă de gândit credinţei, provocând o nouă luare-aminte şi un efort de gândire care poate şi chiar (trebuie) să se ridice la rigoarea unor niveluri teoretice cât mai difuze, niciodată însă detaşate de scopul lor de a se revărsa asupra vieţii, reformând-o mai mult sau mai puţin direct. Prin urmare, nu o teologie diluată de utilitarisme pripite şi oportuniste, ci una de care omul să se poată bucura, în timp ce luminează pliurile cele mai tainice ale legăturilor originare trăite dintotdeauna, dar niciodată suficient de cunoscute şi apreciate.

Roberto Vignolo

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Comisia Biblică Pontificală, Ce este omul? Un itinerar de antropologie biblică, Iași 2020, 422 p., 14×20, ISBN 978-606-578-417-8, 35 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Ce este omul? Un itinerar de antropologie biblică, scrisă de Comisia Biblică Pontificală și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Studii biblice”, în formatul 14×20, are 422 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 35 lei. 

În mod normal, orice fiinţă umană se confruntă cu întrebarea: „Cine sunt?” Iar răspunsul, uneori trudit şi mereu reformulat, îi vine pe fundalul unei alte întrebări, cu conotaţii mai largi: „Ce este omul?” Sunt întrebări de care depind foarte multe altele: întrebări de care depinde perspectiva de viaţă umană, orizont în interiorul căruia îşi găsesc fundament, motivaţie şi explicaţie atât resursele pentru o viaţă trăită demn, cât şi tot ceea ce înseamnă etici, comportamente, relaţionări cu semenii sau cu celelalte realităţi. Fără un răspuns temeinic, sigur şi cât se poate de obiectiv, dimensiunea umană cade în arbitrarietate, în confuzie, în haos social-politic, psihologic şi, mai grav, ideologic.

Omenirea, de-a lungul secolelor, a încercat profunzimea şi greutatea acestor întrebări, venind cu tot felul de răspunsuri la situaţiile de viaţă pe care le declanşau aceste răspunsuri. Nu de puţine ori, din păcate, răspunsurile arbitrare, nefundamentate temeinic, au condus şi conduc la catastrofe umanitare foarte grave, la atitudini subiective şi egolatre, cu tentă trufaşă şi prepotentă, ideologii care neglijează de cele mai multe ori – printr-un dribling mental sofistic – dimensiunea profundă, interioară (adică spirituală) a omului, acestea conducând la decizii contrare omului. Istoria abundă în astfel de exemple, chiar şi în timpurile pe care le trăim.

Comisia Pontificală Biblică – organism din cadrul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei a Bisericii Catolice – a considerat că Biserica trebuie să se lase provocată de schimbările de paradigmă antropologică ce se întâmplă în zilele noastre şi să încerce să amintească omului că răspunsurile la întrebările fundamentale pe care orice om le „macină” în profunzimea cea mai intimă a sa trebuie să găsească răspunsuri autentice, în care să se poată încrede şi în funcţie de care să ia decizii coerente pentru viaţă, din momentul conceperii vieţii, pe parcursul desfăşurării până în ultima clipă a ei.

Documentul de faţă, elaborat pe parcursul mai multor ani şi prin concursul multor persoane diferite, vine să dea nişte itinerarii de reflecţie referitoare la problemele fundamentale ale vieţii umane de astăzi. Şi o face din perspectiva Cuvântului lui Dumnezeu, a revelaţiei pe care Dumnezeu a făcut-o cu referire la ce este, în esenţa sa profundă, omul. Aceasta este cheia de interpretare fundamentală a acestui Document: omul este şi trebuie văzut şi înţeles ţinând cont de ce a plănuit pentru el Cel care l-a creat. Dacă omul se înţelege, dacă acceptă să se înţeleagă drept „chip şi asemănare” cu Dumnezeu, atunci va putea descoperi şi cheia interpretativa a celorlalte realităţi create (natură, animale, hrană, muncă, istorie de viaţă umană reală, actuală şi cu perspectivă sigură).

O altă cheie interpretativă – coerentă şi consecventă cu aceasta – este dată de perspectiva de omenitate – nouă, totuşi originară – pe care a adus-o „omul Isus” (cf. 1Tim 2,5), perspectivă pe care Documentul o vede drept fundal hermeneutic la toată istoria omului, de la început până la sfârşitul ei. Pentru creştini, această înţelegere este fundamentală, mai ales că omenitatea lui Isus, mort şi înviat, a „străpuns” dimensiunea veşniciei lui Dumnezeu, ceea ce nu face altceva decât să împlinească în mod desăvârşit şi definitiv „destinul” pentru care a fost creat omul: acela de a fi cu Dumnezeu, şi pentru că Dumnezeu se defineşte ca fiind „Emanuel” (Dumnezeu cu noi). Omul este „în chipul” lui Dumnezeu şi poate deveni – prin harul cristic – asemenea lui Dumnezeu, atingând acea perspectivă din momentul creaţiei, ştirbită oarecum de păcatul strămoşesc), dar restaurată de Isus Cristos prim misterul morţii şi învierii sale. Cu alte cuvinte, Documentul vine să reamintească faptul că omul se înţelege pe sine doar dacă se poziţionează hermeneutic în faţa a ceea ce este veşnic: omul este capabil, prin harul lui Dumnezeu, de veşnicie.

Lectura Documentului de faţă se dovedeşte a fi de un real folos – am putea spune chiar indispensabilă – pentru orice creştin, ba chiar pentru orice om de bunăvoinţă care vrea să dea curs întrebărilor fundamentale ale vieţii şi care, mai ales, doreşte să descopere „drumul” spre răspunsurile valide, adevărate şi de încredere, acele răspunsuri care, pentru omul care trăieşte într-o lume aşa de supusă schimbărilor de tot soiul, sunt adevărate crâmpeie de veşnicie. Aşadar, fundalul acestui Document este amintirea şi confirmarea faptului că paradigma umană conţine coordonatele veşniciei şi garanţia speranţei, adevăr pe care omul e bine să-l recunoască, să-l accepte şi să-l trăiască pentru a fi cu adevărat liber şi fericit, nu doar în această viaţă trecătoare, ci mai ales în veşnicia care-l aşteaptă.

Pr. Eduard Patraşcu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Gabriele Kuby, Revoluţia sexuală globală: distrugerea libertăţii în numele libertăţii, ediția a II-a revizuită și adăugită, Iași 2019, 484 p., 14×20, 978-606-578-378-2, 45 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Revoluţia sexuală globală : distrugerea libertăţii în numele libertăţii, ediția a II-a revizuită și adăugită, scrisă de Gabriele Kuby și tradusă în limba română de dna Monica Stinghe. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 484 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 45 lei.

Nu veţi putea parcurge cartea pe care o ţineţi acum în mână fără să fiţi într-o oarecare măsură afectaţi emoţional. Revoluţia sexuală globală ne afectează pe toţi – bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, existenţa noastră personală şi viitorul societăţii.

Pentru că noi, oamenii, nu suntem asemenea animalelor, programaţi să avem doar instincte şi gata, ci avem libertatea de a hotărî încotro să ne îndreptăm. Pentru asta însă, avem nevoie de un standard al binelui şi răului. Standardul sexualităţii, care a fost respectat la fel timp de secole, este acum călcat în picioare sau va fi călcat în picioare curând, chiar şi acolo unde acest lucru încă nu s-a întâmplat.

Acesta este un deziderat care se vrea parte a progresului spre libertate, ca şi când libertatea subiectivă a unui individ de a face orice i se pare distractiv şi plăcut ar fi calea cea mai rapidă spre fericire. Chiar aşa să fie?

Să aruncăm o privire onestă spre starea societăţii de azi: familii destrămate, mame sau taţi care-şi cresc singuri copiii şi de asemenea mulţi tineri care poartă în ei adânci răni emoţionale şi spirituale. Să privim şi la dependenţii de pornografie, la milioanele de abuzatori sexuali asupra copiilor, la milioanele de bebeluşi avortaţi, să privim în cele din urmă şi la propriul nostru drum prin viaţă. Dacă ar fi să întrebăm profesori, medici, psihiatri, terapeuţi, asistenţi sociali şi lucrători cu tinerii, cu toţii ar fi de părere că ar trebui să fugim ca de ciumă de acest gen de falsă fericire. Spunem că tinereţea e perioada cea mai fericită a vieţii, însă suntem pe punctul de a crea o societate în care sunt mereu şi mereu mai puţine râsete de copii şi, în schimb, mereu mai mulţi adulţi şi bătrâni deprimaţi.

Toate astea sunt limpezi ca bună ziua. Cauzele sunt mereu cercetate şi discutate, dar una dintre cauze – poate chiar cea mai importantă – este înfăşurată într-o tăcere tabu: este vorba de răsturnarea ordinii normelor sexuale, în forma în care acum ea dă contur societăţii celei noi. Asemenea norme sunt parte a „sistemului de operare” al unei societăţi, astfel încât fiecare societate, în mod firesc, protejează acele norme sexuale, punându-le ca stavilă pedepse din partea comunităţii şi sistemului judiciar. Pe când odinioară monogamia era standard, acum standardul s-a schimbat înspre permisivitatea hedonismului şi a promiscuităţii sexuale, pe care însăşi legea o impune sub stindardul egalităţii şi nediscriminării.

Basmul lui Andersen Hainele cele noi ale împăratului este o ingenioasă metaforă a felului în care astăzi realitatea nu mai poate fi definită aşa cum este ea. Se menţine azi în putere toată această conspiraţie a ascunderii realităţii, pentru că a spune adevărul ar pune în primejdie structurile de putere, care mai devreme sau mai târziu vor trebui să se prăbuşească din cauză că nu fac decât să nege realitatea.

În basmul nostru, la curtea împăratului sosesc nişte înşelători care vor să-l convingă pe acesta de măiestria lor în a ţese „cea mai frumoasă pânză”. Calitatea uimitoare a acestei pânze ar fi că este invizibilă ochiului oricărui om ce ar fi „necalificat pentru slujba sa, ori ar fi nemaipomenit de prost”. A scoate în faţă evidenţa – adică a spune despre ceva ce nu este că de fapt este – devine deosebit de sensibil. Împăratul nu vrea să-şi piardă tronul sau să-şi dezvăluie prostia, aşa că de aceste temeri se vor folosi cei doi înşelători ca să-l prindă în jocul lor.

Cu toţii se lasă înfăşuraţi într-un păienjeniş al minciunii, cu toţii pretind că văd ceva ce nu există. Împăratul ajunge într-o situaţie despre care oricine îşi dă seama că e o minciună, însă doar un copil îndrăzneşte să strige: „Împăratul e gol!” Copilul nu are nicio slujbă şi nicio reputaţie de pierdut.

În această carte mă străduiesc să am un asemenea glas de copil atunci când scriu despre erodarea moralei de către puterea politică. Ea se petrece în două sensuri: binele este numit rău, iar răul, bine. Omului îi este luată busola care-i indica direcţia şi îi este amputat curajul de a urma chemarea iubirii adevărate.

Vreau să descriu revoluţia sexuală globală aşa cum a fost ea pornită de minţile alese ale Revoluţiei Franceze, până la stadiul ei de astăzi, al ideologiei gender postmoderne, emisă de o oarecare Judith Butler, care propovăduieşte:

• Distrugerea sistemului de valori moştenit al tuturor culturilor şi religiilor
• Susţinerea agendei revoluţionare de către elitele politice
• Manevre totalitare, aşa cum se văd în programul promovat de Principiile Yogyakarta
• Impunerea concretă a ideologiei gender în societate până la punctul în care chiar limba se schimbă sub imperiul considerentelor politice
• Epidemia generalizată de pornografie, de care nu mai pot fi protejaţi nici tinerii şi nici chiar copiii
• Mişcarea homosexuală ca motor care mână mai departe revoluţia.

Chiar dacă unele aspecte importante ale acestei mişcări nu mai pot fi discutate fără a atrage după ele acuzaţii de atac la persoană, există un amplu capitol care cuprinde rezultate ale cercetărilor ştiinţifice asupra modului de viaţă homosexual, precum şi contradicţiile interne ale agendei homosexuale.

Un alt capitol descrie poziţia creştinilor faţă de homosexualitate şi modul în care Biserica se raportează la cererile acestei minorităţi.

Capitolul intitulat Sexualizarea copiilor şi tinerilor prin forţa statului detaliază felul în care educaţia sexuală obligatorie în şcoală iniţiază de fapt copiii şi tinerii în mod activ într-o sexualitate hedonistă, fără a-i învăţa mai deloc despre valorile care stau la baza căsătoriei şi creşterii copiilor.

În capitolul Intoleranţă şi discriminare, aduc exemple despre felul în care revoluţia sexuală culminează cu un atac asupra libertăţilor democratice fundamentale, fiind îndreptată în special împotriva creştinismului. Există speranţă totuşi.

În penultimul capitol prezint detalii despre rezistenţa în creştere împotriva acestei revoluţii culturale.

Toate acestea duc spre ultimul capitol, cel care cuprinde esenţa cărţii: avertismentul serios împotriva unui nou totalitarism care distruge libertatea în numele libertăţii.

Suntem contemporani cu o revoluţie culturală care pătrunde în fiecare cămin şi în fiecare inimă. Nu există niciun teritoriu neutru în care să ne putem ascunde. Această revoluţie înaintează tot mai rapid şi devine pe zi ce trece tot mai feroce în atacul ei asupra libertăţilor democratice. Cartea aceasta, publicată iniţial în septembrie 2012 în Germania, a avut nevoie de o actualizare pentru fiecare nouă ediţie şi nouă traducere. Pentru ediţia publicată în Australia de către Parousia Media, s-a folosit ediţia apărută în SUA în 2015, revizuită şi actualizată.

Le mulţumesc editorului meu, Charbel Raish, designerului grafic Anthony Chan şi corectorului John Smyth pentru incredibilul efort de a produce prima ediţie australiană actualizată a acestei cărţi, în timp util, înainte de turneul de conferinţe pe care l-am susţinut în Australia în noiembrie 2017. Recunoştinţa mea profundă se îndreaptă spre John Loiterton, care m-a ascultat la conferinţa „Embolden” a lobby-ului creştin australian din Sydney, a cumpărat cartea, a găsit-o ca fiind foarte importantă pentru înţelegerea vremurilor în care trăim şi apoi nu s-a dat la o parte de la niciun efort pentru a vâna toate imperfecţiunile pe care le-a găsit în carte. Îţi mulţumesc, John!

Una dintre multele minuni care s-au întâmplat cu această carte a fost bucuria de a o vedea tradusă şi publicată în poloneză, maghiară, croată, slovacă, cehă, engleză, olandeză, spaniolă, chineză (Taiwan) şi coreeană în martie 2018, urmate, anul acesta, de ucraineană, rusă şi portugheză – şi, iată, în limba română.

Dumneavoastră, cititorii, aveţi dreptul să ştiţi care este poziţia autoarei. În calitate de sociolog, treaba mea este să observ tendinţele de evoluţie ale societăţii. Ca mamă a trei copii, mă dedic salvării viitorului generaţiei tinere. Iar în calitate de creştină catolică (din 1997), mă străduiesc să-mi trăiesc credinţa. Asta presupune să manifest bune intenţii faţă de toţi oamenii, chiar şi atunci când eu nu împărtăşesc convingerile unora, sau atunci când ei nu le împărtăşesc pe ale mele.

Gabriele Kuby

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Cardinal Luis F. Ladaria, Antropologia teologică, Iași 2019, 460 p., 17×24, 978-606-578-367-6, 40 lei.

 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Antropologia teologică, scrisă de Cardinal Luis F. Ladaria și tradusă în limba română de pr. dr. Ștefan Lupu. Cartea apare în colecția „Studii teologice”, în formatul 17×24, are 460 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 40 lei.

„După cum am purtat chipul omului pământesc, vom purta şi chipul omului ceresc” (1Cor 15,49). Aceste cuvinte ale sfântului Paul pot fi considerate drept ghid la ceea ce va fi explicat şi dezvoltat în acest volum. Prima pagină a Bibliei ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26-27). Omul, aşadar, este o creatură a lui Dumnezeu şi împărtăşeşte această condiţie cu realitatea care îl înconjoară şi cu Universul. Dar este o creatură specială, chemată la o relaţie specială cu Creatorul, deoarece acesta a imprimat în el urmele sale. Acest fapt a conferit neamului omenesc o demnitate superioară celorlalte creaturi: „Ce este omul, că te gândeşti la el, sau fiul omului, că-l iei în seamă? L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri, l-ai încununat cu cinste şi măreţie” (Ps 8,5-6). Deja primul Adam, părintele omenirii, poseda această demnitate, pe care a transmis-o descendenţei sale, deşi nu cu toată gloria şi strălucirea pe care Creatorul a voit-o. Primii noştri părinţi sunt şi primii păcătoşi, iar aceasta este cauza ambiguităţii care caracterizează moştenirea pe care am primit-o de la ei. Fiinţa umană nu este doar o creatură, ci este şi păcătoasă, împreună cu Adam şi cu toţi cei care l-au urmat. La lumina noutăţii lui Cristos, Biserica, încă din primele timpuri, a reflectat asupra acestei duble stări şi asupra faptului că, prin misterul întrupării şi al morţii şi învierii lui Isus, omul se află într-o nouă stare în faţa lui Dumnezeu. Într-adevăr, dacă prin neascultarea lui Adam toţi au fost constituiţi păcătoşi, tot la fel, prin ascultarea lui Cristos, toţi vor fi constituiţi drepţi (cf. Rom 5,19), deoarece în Cristos, Dumnezeu a reconciliat lumea cu sine (cf. 2Cor 5,19).

Din acest motiv omul se află acum în prietenia lui Dumnezeu, în har, şi poate să trăiască în Duhul Sfânt, prin credinţă şi sacramente, viaţa lui Cristos. Poate împărtăşi starea sa unică de Fiu al lui Dumnezeu. Cel care este unul-născut a devenit astfel, din prea marea sa iubire faţă de noi, primul născut dintre mulţi fraţi (cf. Rom 8,29). Calitatea de chip al lui Dumnezeu pe care omul o are încă de la creaţie ajunge la plinătate atunci când, îndreptăţit, este „fiu în Fiul” şi, prin darul Duhului Sfânt, poate să-l numească pe Dumnezeu „Tată”, adică poate să fie părtaş prin har la relaţia cu Dumnezeu Tatăl pe care Cristos o are în virtutea naturii sale divine. „Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: «Abbá, Tată!». Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi glorificaţi” (Rom 8,14-17).

Iată, în linii mari, drumul pe care vrea să-l parcurgă această carte. Îi mulţumesc Domnului dacă el ar contribui la creşterea în cititor a vieţii filiale cu Dumnezeu şi a vieţii fraterne cu oamenii.

Înainte de a termina, doresc să-mi exprim recunoştinţa faţă de toţi cei care au făcut posibilă traducerea acestei lucrări în limba română. Bunul Dumnezeu să-i răsplătească pentru atâta osteneală!

Luis F. Card. Ladaria, S.I.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Henri de Lubac, Misterul supranaturalului, Iași 2010, 378 p., 17×24, ISBN 978-606-578-003-3, 30 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Misterul supranaturalului, scrisă de Henri de Lubac. Cartea apare în colecţia „Studii teologice”, în formatul 17×24, are 378 de pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 30 lei.

Henri de Lubac (1896-1991) a fost unul dintre teologii care au contribuit cel mai mult la înnoirea Bisericii cu prilejul Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965).

În anul 1913 a intrat în Societatea lui Isus, iar după Primul Război Mondial şi-a continuat formarea filosofică şi teologică, fiind hirotonit preot în anul 1927. În anul 1929 a devenit profesor de Teologie fundamentală la Institutul Catolic din Lyon. În anul 1938 a apărut prima lui carte, „Catholicisme”, urmată de numeroase alte lucrări, printre care şi „Le Mystère du Surnaturel”, apărută în anul 1956. Datorită ideilor sale inovatoare, a fost exclus din învăţământ în anul 1950.

Conciliul al II-lea din Vatican a reprezentat momentul reabilitării sale, confirmată ulterior prin înălţarea sa la demnitatea de cardinal în anul 1983. Imensa operă a teologului Henri de Lubac se conturează ca fiind un itinerariu al unui credincios atent la problemele timpului prezent, a cărui credinţă este hrănită de Scriptură şi de Tradiţie, profund ataşată de viaţa Bisericii şi de misterul catolicităţii sale.

Lucrarea „Le Mystère du Surnaturel” este tradusă în limba română de pr. dr. Eduard Ferenţ, profesor emerit de Teologie dogmatică la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi.

Scopul acestei lucrări este acela de a indica mijloacele istorice şi teologice prin care omul să ajungă la realizarea scopului suprem al vieţii sale, adică la contemplarea lui Dumnezeu faţă în faţă. În expunerea sa autorul urmează îndeaproape linia tradiţională a Scolasticii, pe care îşi propune să o facă mai bine cunoscută contemporanilor. Cele 12 capitole ale acestui volum, susţinute de un aparat critic consistent, ne arată că dorinţa omului de a se uni cu Dumnezeu şi de a-l vedea personal este o exigenţă divină şi o dorinţă naturală. Autorul a dorit să revină asupra învăţăturii tomiste pentru a evita deformarea adevăratei noţiuni a gratuităţii ordinii supranaturale; deformare pe care o susţineau unii autori care pretindeau că Dumnezeu n-ar putea crea fiind dotate cu inteligenţă fără a le ordona şi a le chema la viziunea beatifică.

Actualitatea volumului „Misterul supranaturalului”, care apare în limba română la 54 de ani de la ediţia princeps, este conferită de autoritatea teologică a părintelui Henri de Lubac, puţin cunoscut în mediul catolic românesc, dar şi de conţinutul profund şi bine documentat al gândirii sale, exprimată prin intermediul acestei cărţi.

Andrei Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro