Magisteriul. Texte și documente ale pontificatului
Ioan Paul I, Magisteriul. Texte și documente ale pontificatului, Iași 2024, ??? p., 14×20, ISBN 978-606-578-545-8, ?? lei.
La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Magisteriul. Texte și documente ale pontificatului, scrisă de Papa Ioan Paul I și tradusă în limba română de pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are ??? pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de ?? lei.
Ioan Paul I – Albino Luciani – a fost episcop al Romei timp de 34 de zile. Cu el, în acele rapide săptămâni ale pontificatului, Domnul a găsit modalitatea de a ne arăta că singura comoară este credința, credința simplă a apostolilor, repropusă de Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican. Acest fapt îl demonstrează și paginile acestui volum, care adună, cu o formulare punctuală și deplină, magisteriul lui, toate intervențiile scrise și rostite pe parcursul pontificatului său.
În perioada scurtă trăită ca succesor al lui Petru, Papa Ioan Paul I a mărturisit credința, speranța și iubirea, virtuți dăruite de Dumnezeu, dedicându-le catehezele de miercuri. Și ne-a repetat că predilecția pentru săraci face parte, în mod infailibil, din credința apostolică, atunci când, la Liturghia celebrată în „Sfântul Ioan” din Lateran pentru luarea în posesie a Catedrei romane, a recitat formulele și rugăciunile învățate de mic copil pentru a reafirma că asuprirea săracilor și „a nu le da muncitorilor salariul lor corect” sunt păcate „care strigă răzbunare în fața lui Dumnezeu”. Și tocmai datorită credinței poporului creștin, căruia îi aparținea, a putut îndrepta o privire profetică spre rănile și relele lumii, arătând cât de mult Biserica are la inimă și pacea. O mărturisesc, de exemplu, numeroasele expresii răspândite în intervențiile sale publice din acele zile, redate în aceste pagini, care exprimă susținerea sa pentru tratativele de pace ținute între 5 și 17 septembrie 1978 și care i-au angajat, la Camp David, pe președintele Statelor Unite Jimmy Carter, pe președintele egiptean Anwar al-Sadat și pe primul ministru israelian Menachem Begin. Dar și cuvintele adresate la 4 septembrie celor mai mult de o sută de reprezentanți ai misiunilor internaționale, în care își exprima dorința ca Biserica, „umilul mesager al evangheliei către toate popoarele lumii” să poată contribui „la crearea unui climat de dreptate, fraternitate, solidaritate și speranță, fără de care lumea nu ar putea trăi”.
Astfel, Papa Luciani a repetat că lucrul cel mai urgent, cel mai în concordanță cu timpurile, cu timpurile noastre, nu era produsul unui gând al său sau un proiect nobil de-al său, ci un simplu a merge în credința apostolilor. Credința primită de el ca un dar în familia sa de muncitori și emigranți, care cunoștea truda vieții pentru a aduce o bucată de pâine acasă. Oameni cu picioarele pe pământ, nu cu capul în nori.
Din acest dar făcea parte și umilința. A te recunoaște mic nu din efort sau pentru poze, ci din gratitudine. Pentru că se poate deveni umil doar în gratitudinea de a fi experimentat milostivirea fără măsură a lui Cristos și iertarea sa. Și astfel poate fi ușor de făcut și ceea ce cere el: „Învățați de la mine că sunt blând și umil cu inima” (Mt 11,29).
Când a murit Papa Luciani, și Óscar Arnulfo Romero, arhiepiscopul de San Salvador asasinat la altar și astăzi venerat ca sfânt de poporul lui Dumnezeu, a celebrat, la 3 octombrie, o Liturghie în amintirea pontifului răposat. Prin scurtimea pontificatului său – a spus Romero –, Ioan Paul I a avut „timp doar să-i dea lumii răspunsul scurt dar dens pe care Dumnezeu îl dă lumii actuale”. În atât de puțin timp, cu moartea a doi papi și două alegeri pontificale – observa arhiepiscopul martir – atenția lumii a fost atrasă să privească „la vârful ierarhiei Bisericii Catolice”, acea ierarhie care este pusă „pe umerii oamenilor fragili”, dar chemată să fie „canalul prin care Biserica este călăuzită și condusă” și „semn sacramental” al „harului care le este dat oamenilor”. Este misterul a ceea ce sfântul Ignațiu de Loyola numea „Sfânta noastră Mamă Biserică ierarhică”. În Biserică, ierarhia nu este o entitate izolată și autosuficientă. Ea se află într-un popor adunat de Dumnezeu „în slujirea împărăției și a lumii întregi” – cum sublinia episcopul Romero –, pentru că Biserica „nu este un scop în sine, și cu atât mai puțin ierarhia: ierarhia este pentru Biserică, iar Biserica pentru lume”. În acea împrejurare, în împrejurarea morții lui Ioan Paul I – mai observa sfântul martir –, este ușor de recunoscut că nu papa zidește Biserica, și nici episcopii: urmașul lui Petru este „piatra de temelie” pe care capătă unitate Biserica pe care Cristos însuși o zidește, prin darul harului său. Și dacă porțile iadului și moartea nu vor birui, acesta se datorează nu „umerilor fragili” ai papei, ci faptului că papa „este susținut de cel care este viața veșnică, nemuritoare, sfântul, divinul: Isus Cristos, Domnul nostru”.
Și aceasta este misterul care strălucește în viața și în învățăturile lui Ioan Paul I.
Papa Francisc