Scrisoarea „Samaritanus bonus” despre îngrijirea persoanelor aflate în fazele critice şi terminale ale vieţii

Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoarea „Samaritanus bonus” despre îngrijirea persoanelor aflate în fazele critice şi terminale ale vieţii, Iași 2023, 68 p., 14×20, ISBN 978-606-578-534-2, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea: Scrisoarea „Samaritanus bonus” despre îngrijirea persoanelor aflate în fazele critice şi terminale ale vieţii, de Congregaţia pentru Doctrina Credinței și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 68 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei. 

Bunul samaritean care lasă drumul său pentru a-l ajuta pe omul bolnav (cf. Lc 10,30-37) este imaginea lui Isus Cristos care îl întâlneşte pe omul ce are nevoie de mântuire şi se îngrijeşte de rănile sale şi de durerea sa cu „uleiul mângâierii şi vinul speranţei”. El este medicul sufletelor şi al trupurilor şi „martorul credincios” (Ap 3,14) al prezenţei mântuitoare a lui Dumnezeu în lume. Însă cum se poate prezenta astăzi acest mesaj concret? Cum poate fi tradus într-o capacitate de însoţire a persoanei bolnave aflate în fazele terminale ale vieţii, în aşa fel încât să fie asistată respectând şi promovând mereu demnitatea sa umană inalienabilă, chemarea sa la sfinţenie şi, prin urmare, valoarea supremă a existenţei sale?

Dezvoltarea extraordinară şi progresivă a tehnologiilor biomedicale a mărit în manieră exponenţială capacităţile clinice ale medicinei în diagnosticarea, terapia şi îngrijirea pacienţilor. Biserica priveşte cu speranţă la cercetarea ştiinţifică şi tehnologică şi vede în acestea o oportunitate favorabilă de slujire a binelui integral al vieţii şi al demnităţii oricărei fiinţe umane. Totuşi, aceste progrese ale tehnologiei medicale, deşi preţioase, nu sunt în sine determinante pentru a califica sensul propriu şi valoarea vieţii umane. Fiecare progres în abilităţile lucrătorilor sanitari cere o capacitate crescândă şi înţeleaptă de discernământ moral pentru a evita o folosire disproporţionată şi dezumanizantă a tehnologiilor, mai ales în fazele critice sau terminale ale vieţii umane.

În afară de asta, gestionarea organizatorică şi articularea şi complexitatea ridicată a sistemelor sanitare contemporane pot să reducă relaţia de încredere între medic şi pacient la un raport pur tehnic şi contractual, un risc ce ameninţă mai ales ţările unde se aprobă legi care legitimează forme de sinucidere asistată şi eutanasie voluntară a bolnavilor mai vulnerabili. Acestea neagă graniţele etice şi juridice ale autodeterminării subiectului bolnav, întunecând în manieră îngrijorătoare valoarea vieţii umane aflate în boală, sensul suferinţei şi semnificaţia timpului care precedă moartea. Durerea şi moartea nu pot să fie ultimele criterii ce măsoară demnitatea umană, care este proprie fiecărei persoane datorită singurului fapt că este o „fiinţă umană”.

În faţa acestor provocări, capabili să punem în joc modul nostru de a gândi medicina, semnificaţia îngrijirii persoanei bolnave şi responsabilitatea socială faţă de cei mai vulnerabili, acest document vrea să-i ilumineze pe păstori şi pe credincioşi în preocupările şi în îndoielile lor cu privire la asistenţa medicală, spirituală şi pastorală datorată bolnavilor aflaţi în fazele critice şi terminale ale vieţii. Toţi sunt chemaţi să dea mărturie alături de cel bolnav şi să devină „comunitate vindecătoare”, pentru ca dorinţa lui Isus, ca toţi să fie un singur trup, începând de la cei mai slabi şi vulnerabili, să se realizeze concret. De altfel, se percepe peste tot nevoia unei clarificări morale şi de direcţie practică despre modul de a asista aceste persoane, de vreme ce „este necesară o unitate de doctrină şi de practică” faţă de o temă aşa de delicată, care se referă la bolnavii mai slabi în stadiile mai delicate şi decisive din viaţa unei persoane.

Diferite Conferinţe Episcopale din lume au publicat documente şi scrisori pastorale, prin care au încercat să dea un răspuns la provocările ridicate de sinuciderea asistată şi de eutanasia voluntară – legitimate de unele normative naţionale –, cu referinţă deosebită la cei care lucrează sau sunt internaţi în cadrul structurilor spitaliceşti, chiar catolice. Însă asistenţa spirituală şi dubiile apărute, în anumite circumstanţe şi contexte deosebite, cu privire la celebrarea sacramentelor pentru cei care intenţionează să pună capăt propriei vieţi cer astăzi o intervenţie mai clară şi punctuală din partea Bisericii, cu scopul de:

– a reafirma mesajul evangheliei şi expresiile ca fundamente doctrinale propuse de magisteriu, amintind misiunea celor care sunt în contact cu bolnavii în fazele critice şi terminale (cei din familie sau tutorii legali, capelanii din spitale, slujitorii extraordinari ai Euharistiei şi lucrătorii pastorali, voluntarii din spitale şi personalul sanitar), precum şi a bolnavilor înşişi;

– a furniza orientări pastorale precise şi concrete, pentru ca la nivel local să se poată înfrunta şi gestiona aceste situaţii complexe pentru a favoriza întâlnirea personală a pacientului cu Iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Cardinal Luis F. Ladaria, S.I.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro