Rudolf Schnackenburg, Prietenia cu Isus, Iaşi 2010, 116 p., 14×20, ISBN 978-973-8980-79-2, 12 RON.

 

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Prietenia cu Isus, scrisă de Rudolf Schackenburg şi tradusă în limba română de pr dr. Mihai Pătraşcu. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 116 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 12 lei.

Rudolf Schackenburg, unul dintre cei mari exegeţi ai secolului al XX-lea, a decis la bătrâneţe să scrie un mic volum în care a dorit să cuprindă „numai iradierea lui Isus asupra trăirii şi asupra simţirii oamenilor”, gândindu-se, mai ales, la generaţia tânără, „preocupată încă să-şi facă propria imagine despre Isus”.

Întrebarea de la care a plecat autorul în scrierea acestei cărţi este următoarea: „Cum poate deveni figura lui Isus Cristos o imagine atrăgătoare, ba chiar fascinantă pentru tineretul nostru?”

Până a răspunde la această întrebare care frământă Biserica, mai cu seamă în timpul prezent, autorul prezintă trei imagini ale lui Isus: cea a lui Isus revoluţionarul, conform căreia Isus a fost un rebel politic care dorea să elibereze poporul său de dominaţia romană; apoi imaginea lui Isus esenianul, după care Isus ar fi avut contacte cu comunitatea de la Qumran, imagine care s-a impus mai ales în ultimele decenii; şi, în sfârşit, imaginea lui Isus răstignitul care nu a înviat la o viaţă nouă, imagine devenită curentă odată cu epoca Iluminismului.

După prezentarea acestor trei imagini false despre Isus, marele exeget prezintă imaginea fascinantă a lui Isus, prietenul nostru. Pentru a pătrunde mai bine sensul acestei prietenii, autorul face o scurtă incursiune în ceea ce înseamnă darul prieteniei, numit de Schnackenburg „darul cel mai preţios pe care viaţa îl pune la dispoziţie”. Vorbeşte apoi despre „Înalta stimă a prieteniei”, făcând comparaţie între prietenia la vechii greci şi prietenia în Vechiul Testament. „Prietenia cu Isus” este analizată în contextul activităţilor Comunităţii Sfântul Egidiu, o comunitate dedicată asistenţei sociale a celor săraci şi marginalizaţi. Doar după ce face o incursiune în ceea ce a reprezentat prietenia în antichitate, în Vechiul şi Noul Testament, autorul prezintă „Prietenia în viaţa zilnică”, în care spune că „Isus nu a vorbit mult despre prietenie. Totuşi, în parabolele sale, el schiţează câteva scenarii ale unei convieţuiri amicale a persoanelor, ca în parabola prietenului care cere sau a celui care ascultă”. Şi dacă, scrie autorul, aceste parabole par să prezinte o prietenie deranjantă, să nu uităm de parabola oii rătăcite sau cea a drahmei pierdute. Nu mai puţin importantă este „Prietenia în persecuţii şi în suferinţe”, mai ales dacă aceasta este prietenia lui Isus, „care ne scapă de orice frică a morţii şi din toate chinurile martiriului”. Însă, observă pe bună dreptate Rudolf Schnackenburg, „nu numai necazurile şi persecuţiile din exterior cer prietenia fidelă cu Isus până la dăruirea vieţii, ci şi bolile, suferinţele şi încercările care apar în decursul vieţii”. Şi autorul argumentează necesitatea unei atare prietenii.

Autorul nu se limitează însă la nişte prezentări pur teoretice, ci vine şi cu exemple, prezentând prietenia aşa cum apare ea la Ioan şi Paul. În acest context prezintă ca figuri de prieteni ai lui Isus pe Ioan Botezătorul, pe surorile şi fratele din Betania, pe Petru, pe discipolul pe care îl iubea Isus, pe Maria Magdalena, dar şi alte cercuri de prieteni prezente în comunităţile ioanee. Pornind de scrisorile sfântului Paul, este prezentată „Prietenia ca devenire una cu Cristos şi în Cristos”.

În continuare, Schackenburg îl prezintă pe Isus, modelul uman, care urmează a fi imitat, autorul punând accentul asupra sărăciei, celibatului, dăruirii de sine pentru slujire, dar şi în găsirea şi spunerea cuvintelor împotriva celor care nu înţeleg şi se opun iubirii şi prieteniei. Însă, concluzionează autorul, Isus este mai mult decât un model uman, întrucât, oricâtă comuniune avea cu discipolii săi, el „rămânea totuşi şi cel care acţiona în puterea lui Dumnezeu”.

În final, autorul face un „Apel la decizie”, argumentând, în patru puncte, prietenia cu Isus.

Luând în consideraţie „individualizarea” tot mai accentuată a omului contemporan, care se refugiază în „eu”-l propriu şi se mulţumeşte a-şi fi sieşi prieten, recomandăm această carte tuturor, dar mai ales tinerilor, aşa cum a fost şi intenţia lui Rudolf Schnackenburg, căci ea ne arată o cale pe care mergând putem să înţelegem, iar apoi şi să ajungem la prietenia lui Isus.

 

Petru Ciobanu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Claudiu Dumea, Șarpele și Mielul. Meditații despre pătimirea lui Cristos, Iași 2004, 76p., 14×20, ISBN: 973-8474-40-X, 10 RON.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Claudiu Dumea, Cuvintele de pe urmă rostite de Cristos pe cruce, Iași 2001, 35 p., 14×20, ISBN: 973-85021-4-4, 1.5 RON.

Cuvintele rostite de Isus pe cruce au fost prilej de meditatie pentru toate generatiile de crestini, dar într-un chip deosebit pentru crestinii din perioada modernitatii care au trait sentimentul de sufocare provocat de curentele rationaliste, pozitiviste si psiholo¬gizante. În diferite sectoare ale manifestarii spiritului uman, reactiile nu au întârziat sa apara, dar un loc aparte îl ocupa literatura, muzica si pictura, care, într-un anumit fel, au salvat dimensiunea transcendenta a existentei. Totusi, „problematica mortii” nu a disparut, drept dovada ca, sub acelasi aspect al chestiunii si în acelasi timp, nu avem prea multe opere artistice care sa se opreasca asupra misterului nasterii lui Isus. Fapt este ca multi pictori, muzicieni, scriitori si poeti au meditat asupra momentelor finale din viata Mântuitorului si asupra cuvintelor rostite de el cu putin înainte de a muri.
Cartea de fata cuprinde sase meditatii, fiecare din ele oprindu-se asupra unui cuvânt spus de Isus pe cruce. Dupa evocarea momentului dramatic în care se afla Mântuitorul, autorul recurge la comentarii si interpretari artistice ale aceluiasi moment, dar nu numai, pentru a pune în evidenta învatatura de credinta si de morala a lui Isus cu parfum de testament.
Meditatiile vizeaza în primul rând un public elevat, capabil sa vibreze la invocarea unui argument din opera lui Ch. Péguy sau El Greco, dar si publicul larg de cititori poate beneficia de lectura atenta a acestui volum de mici proportii în raport cu taina mare despre care vorbeste.

W. Danca

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Fulton J. Sheen, Viața lui Cristos, Iași 2015, 17×24, 428 p., ISBN 978-606-578-211-2, 35 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Viața lui Cristos, scrisă de Fulton J. Sheen și tradusă în limba română de pr. Iosif Agiurgioaei. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, formatul 17×24 cm, are 428 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 35 lei.

Editura „Sapientia” propune, în premieră în limba română, un veritabil tezaur de teologie și spiritualitate, scris de un membru marcant al Bisericii Catolice din Statele Unite ale Americii, faimosul episcop J. Fulton Sheen (1895-1979), pentru care, la 14 septembrie 2002, în sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Congregația pentru Cauzele Sfinților a deschis procesul de canonizare. Autorul a fost episcop auxiliar de New York, doctor în filosofie și teologie și profesor de filozofie la Universitatea din Louvain (Belgia) și la Universitatea Catolică a Americii din Washington D.C. Pe lângă aceste misiuni deosebite, el a fost și gazda unei apreciate emisiuni de spiritualitate la un prestigios post de televiziune american și a avut și o emisiune radiodifuzată.

Toate aceste preocupări și activități i-au adus încă din timpul vieții un imens val de popularitate, dar Mons. Sheen a știut să rămână senin, umil, cu un suflet limpede și îndrăgostit sincer de Cristos. Din această dragoste față de Domnul au izvorât mai multe lucrări de o mare frumusețe. O parte dintre acestea, cu privire la misterul Crucii și al pătimirii Domnului, au fost reunite și publicate de Editura „Sapientia” în anul 2011, cu titlul „Din înălțimea crucii”, lucrare apărută tot pentru prima dată în limba română.

Acum, noua apariție editorială semnată de Fulton J. Sheen a fost îmbrăcată în grai românesc prin traducerea părintelui Iosif Agiurgioaiei.

Cartea are nu mai puțin de 52 de capitole, structurate după ordinea evenimentelor din viața lui Isus, așa cum sunt ele relatate de Evanghelii. Numărul mare de capitole pot să descurajeze, dar autorul scrie în manieră captivantă, cu multă sensibilitate și iubire, precum și cu gândirea omului care trăiește în secolul al XX-lea. Cartea este așadar plină de realism și de actualitate, regăsim în ea păstorul de suflete care a fost Fulton J. Sheen, adresându-ne direct ascultătorilor, simțim atenția cu care autorul „șlefuiește” fiecare cuvânt, fiecare frază, fiecare idee. Impregnată cu numeroase citate biblice, menite să contureze credibilitatea relatării, această carte cucerește, deși nu este un roman religios. Cucerește prin realism, prin profunzime, prin acea amprentă personală a lui Fulton J. Sheen care răzbate din fiecare filă parcursă.

Fiecare dintre noi este chemat să se întâlnească personal cu Cristos, pe care îl cunoaștem din această carte. Parcurgerea acestei cărți ne facilitează întâlnirea cu Cristos; iar această întâlnire nu ne sperie, ci alungă orice teamă și prejudecată. Dacă vom parcurge cu atenție viața lui Isus, vom ajunge și noi ca, asemenea autorului,  să-l iubim mai mult ți mai sincer pe autorul mântuirii noastre – Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Andrei Dumitrescu

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Anton Moisin, Jertfa răstignirii: raţiune şi mister, Iaşi 2012, 122 p., 13,5×20, ISBN 978-606-578-038-5, 10 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Jertfa răstignirii. Raţiune şi mister, scrisă de pr. Anton Moisin. Cartea apare în formatul 13,5×20, are 122 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 10 lei.

Părintele Anton Petru Moisin, autorul acestei cărţi, s-a născut la 9 septembrie 1944, în localitatea Veştem din judeţul Sibiu, ca fiu al preotului greco-catolic Octavian Moisin. Are titlul ştiinţific de doctor în istorie. Este istoric, preot, profesor și pedagog român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Printre lucrări sale se numără şi Roma şi românii în primul mileniu creştin, (Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş 2009), Arta educării copiilor și adolescenților în familie și în școală (Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti 2010) şi Adolescentul în faţa vieţii (Editura Presa Bună, Iaşi 2010).

Prezenta lucrare, scrisă în anul 1983, „în vremea prigoanei ateo-comuniste, în rezistenţa greco-catolică din catacombe”, apare acum într-o perioadă în care Biserica şi societatea cunosc o libertate deplină. Însă această libertate nu întotdeauna este bine înţeleasă, iar această realitate se verifică îndeosebi în planul credinţei, al moralei, al valorilor. Tocmai de aceea se impune o interiorizare mai serioasă, o aprofundare matură a credinţei, mai ales de către generaţiile tinere, care sunt asaltate în permanenţă de indivizi şi imagini care se pretind modele de viaţă şi tipare ale existenţei omului de astăzi.

Pentru a le oferi celor interesaţi un punct de plecare pentru aprofundarea credinţei, în centrul căreia stă persoana lui Cristos cel înviat, fără de care actul credinţei este zadarnic (cf. 1Cor 15,14), părintele Moisin propune o reflecţie teologică asupra misterului crucii lui Cristos. Această reflecţie este construită pe gândirea biblică, patristică şi magisterială, iar autorul apelează şi la teologi catolici şi ortodocşi, ceea ce conferă acestui volum un caracter ecumenic.

Potrivit autorului, „în Jertfa Răstignirii, raţiunea şi misterul se împletesc într-un plan minunat. El nu contrazice cu nimic raţiunea noastră, dimpotrivă, o uimeşte prin logica superioară şi fără cusur care l-a inspirat şi dus la îndeplinire”. În faţa acestei uimiri răspunsul firesc al omului de bunăvoinţă este credinţa în Isus cel răstignit, care pentru cei care cred în el este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu (cf 1Cor 1,24).

Recomandăm această carte tuturor celor care simt dorinţa de a cunoaşte mai bine persoana lui Cristos „puterea lui Dumnezeu” (1Cor 1,24) şi, pentru aceasta, au nevoie de un îndrumar pentru a descoperi cu adevărat o latură din misterul inepuizabil al Fiului lui Dumnezeu. 

Andrei Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Leo Scheffczyk și Anton Ziegenaus, Dogmatica catolică. IV. Isus Cristos, plinătatea mântuirii. Cristologie și escatologie, Iași 2010, 416 p., 17×24, ISBN 978-973-8980-66-2, 40 RON.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Iulian Faraoanu, Misterul lui Isus și cunoașterea discipolilor. Texte ales din Evanghelia după sfântul Marcu, Iași 2016, 13×20, 156 p., ISBN 978-606-578-276-1, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Misterul lui Isus și cunoașterea discipolilor. Texte ales din Evanghelia după sfântul Marcu, scrisă de pr. dr. Iulian Faraoanu. Cartea apare în colecţia „Studii biblice”, în format 13×20, are 156 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 15 lei.

Evanghelia după sfântul Marcu este una dintre cele mai fascinante scrieri din Noul Testament. Cartea se remarcă prin caracterul său narativ, concis şi prin atenţia acordată persoanei lui Isus.

La începuturile creştinismului şi mult timp după aceea, Marcu nu a atras atenţia teologilor, cateheţilor şi păstorilor Bisericii, Evanghelia sa fiind considerată sobră şi săracă. De altfel, între secolele III-IX d.C. singurul comentariu mai complet îi aparţine lui Beda Venerabilul.

Chiar dacă nu a fost atât de folosită de-a lungul istoriei Bisericii din cauza priorităţii avute de Evanghelia după sfântul Matei, în ultimele decenii se asistă la o reevaluare a operei lui Marcu. Atenţia, care de la jumătatea anilor ’50 ai secolului trecut a fost acordată acestei scrieri evanghelice, se datorează în primul rând descoperirii – sau redescoperirii – teologiei sale. Marcu e un teolog care elaborează un prim portret al lui Isus în cadrul unui plan kerygmatic.

Rădăcinile redescoperirii lui Marcu sunt însă mai îndepărtate, ele declanşându-se în perioada cercetărilor asupra vieţii lui Isus în era criticii raţionaliste şi liberale. Studiile au luat amploare mai ales după anul 1838, când C.H. Weisse şi C.G. Wilke au lansat teza priorităţii temporale a Evangheliei lui Marcu, faţă de Matei şi Luca. Teza este cunoscută sub numele de ipoteza celor două izvoare: Mc şi Q (Quelle). Odată cu această ipoteză s-a consacrat şi ideea conform căreia Marcu ar fi fost prima Evanghelie scrisă.

O contribuţie ulterioară la aprofundarea operei a adus şi afirmaţia potrivit căreia Marcu ar fi inventat genul literar „evanghelie”. În opinia lui R. Bultmann şi a lui R. Pesch, Marcu a creat un tip de operă care nu avea precedent în tradiţiile timpului.

Evanghelia după sfântul Marcu rămâne fascinantă şi provocatoare, oferind un portret original al lui Isus şi îndemnându-i pe creştini la cunoaşterea şi urmarea Mântuitorului.

În ceea ce priveşte metodologia, lucrarea de faţă îşi propune să ofere o introducere în universul gândirii şi teologiei celei de-a doua Evanghelii canonice. Punctul central îl constituie însă analiza unor texte din care se pot extrage liniile fundamentale ale proiectului ce a stat la baza operei lui Marcu. Planul respectiv are în vedere imaginea lui Isus şi percepţia sa din partea discipolilor. Totul are drept finalitate o mai bună cunoaştere a lui Isus Cristos, centrul credinţei şi al vieţii creştine.

Iulian Faraoanu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Iulian Faraoanu, Isus Cristos în Evangheliile sinoptice, Iaşi 2014, 230 p., 14×20, ISBN 978-606-578-141-2, 15 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Isus Cristos în Evangheliile sinoptice, scrisă de pr. Iulian Faraoanu. Cartea apare în colecţia „Studii biblice”, formatul 14×20, are 230 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 15 lei. 

„Necunoașterea Scripturilor înseamnă necunoașterea lui Cristos”, spunea marele părinte occidental al Bisericii, sfântul Ieronim (347-420). Biblia constituie pentru omul de astăzi o „busolă”, o lumină, un punct de reper pentru orientare. Ne revelează şi sensul existenței umane, planul de iubire cuprins în fiecare viaţă. Multe persoane, într-o epocă marcată de dezorientare, de prevalența elementelor tehnice şi funcționale ale vieții, sunt în căutarea unui aliment mai substanțial. Textul biblic este un țesut care se naște la întretăierea dintre revelația lui Dumnezeu, care s-a făcut istorie şi a venit în întâmpinarea omului, şi istoria omenirii, istoria unui popor. Din acest punct de vedere, Biblia este într-adevăr o carte în care s-au întâlnit credința şi cultura, dar şi o carte care a contribuit la generarea şi modelarea culturii de-a lungul veacurilor.

Figura fundamentală în această amplă operă, care este Sfânta Scriptură, este cea a lui Isus Cristos. Liniile generale ale personalității lui Cristos le aflăm în special din Evanghelii, care, chiar dacă nu sunt biografii sau relatări istorice punctuale în sensul restrâns al cuvântului, ne oferă accesul direct la Isus istoric. Ele se prezintă și cu un statut preponderent teologic. Conciliul al II-lea din Vatican, în Constituția dogmatică Dei Verbum, la numărul 18, afirmă următoarele: „Între toate Scripturile, chiar și ale Noului Testament, Evangheliile dețin pe bună dreptate locul de frunte, întrucât sunt mărturia principală despre viața și doctrina Cuvântului întrupat, Mântuitorul nostru”.

Chiar dacă există o unică evanghelie, tradiția ne-a înmânat patru scrieri evanghelice, cu patru autori diferiți. Trei dintre acestea se numesc sinoptice (Matei, Marcu, Luca) deoarece pot fi aranjate în coloane paralele pentru a se observa asemănările și diferențele dintre ele în relatarea acelorași evenimente. Despre acestea din urmă tratează părintele Iulian Faraoanu, profesor de exegeză biblică la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, în lucrarea Isus Cristos în Evangheliile sinoptice, pe care o prezentăm cititorilor noștri.

Cartea, împărțită în două mari părți, precedate de o scurtă introducere, intenționează să ofere o prezentare a scrierilor evanghelice la nivel literar, exegetic și teologic. Prima parte cuprinde o introducere în mediul istoric cultural și religios în care au apărut Evangheliile. De asemenea, sunt menționate câteva elemente despre genul literar „evanghelie”, formarea scrierilor evanghelice (raportul Evanghelie – Evanghelii), problema sinoptică și ipoteze pentru rezolvarea sa, precum și câteva aspecte legate de istoricitatea Evangheliilor și interpretarea lor.

A doua parte, cea mai consistentă, prezintă elemente despre opera „evanghelie”, adică data și locul redactării fiecărei scrieri evanghelice, autorul, specificul literar și structura. Mai apoi, se dedică spațiu exegezei unor fragmente evanghelice. La final se realizează și o scurtă sinteză a punctelor teologice mai relevante.

Cartea se încheie cu o scurtă concluzie și o bibliografie selectivă, necesară aprofundării acestui subiect atât de important pentru Biserică.

Sperăm ca acest studiu să aducă un plus de lumină în cunoașterea și interpretarea adecvată a Evangheliilor, și, în același timp, să fie un pas înainte spre o mai bună cunoaștere a lui Isus Cristos, centrul istoriei și Mântuitorul omenirii. Acest din urmă aspect rămâne o provocare pentru fiecare de a descoperi pe deplin și de a înțelege în mod cât mai autentic chipul lui Cristos ascuns în paginile evanghelice. Această icoană a Mântuitorului, așa cum s-a întâmplat și în trecut, trebuie completată, analizată și dezvoltată la nivel teologic.

Laurențiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Raymond E. Brown, Moartea lui Mesia. Din Ghetsemani până la mormânt, vol. I, Iași 2012, 1463 p., ISBN 978-606-578-060-6, 65 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Moartea lui Mesia. Din Ghetsemani până la mormânt, în două volume, scrisă de Raymond E. Brown și tradusă în limba română de Marius Bitiușcă (volumul I) și Caesar-Silviu Aroneţ (volumul II). Cartea apare în colecția „Studii biblice”, în formatul 17×24, are 1463 pagini (ambele volume) şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 125 lei.

Relatarea Pătimirii (de aici înainte vom prescurta RP), care cuprinde arestarea, judecarea, executarea şi înmormântarea (deci de la Ghetsemani la mormânt), constituie, în toate Evangheliile, cel mai lung şir de evenimente relatate consecutiv avându-l în centru pe Isus. Din punct de vedere artistic, Pătimirea a captivat atenţia şi imaginaţia dramaturgilor, artiştilor şi a muzicienilor mai mult decât oricare alt fragment din Evanghelii. Din punct de vedere literar, creaţiile care prezintă Pătimirea şi-au pus amprenta asupra limbii şi asupra reprezentărilor grafice: 30 de monede de argint, sărutul lui Iuda, cântatul cocoşului, spălarea mâinilor de sânge. Din punct de vedere istoric, moartea lui Isus a fost momentul cel mai public din viaţa sa, de vreme ce atunci a întâlnit personalităţi ale lumii iudaice sau păgâne (Caiafa, Anna, Pilat). Într-adevăr, alături de „născut din Fecioara Maria”, cealaltă expresie care şi-a făcut loc în mărturisirea de credinţă, „a suferit sub Ponţiu Pilat”, a devenit un element esenţial ce leagă credinţa creştină în Fiul lui Dumnezeu de un Isus care a fost un personaj istoric. Din punct de vedere teologic, creştinii au interpretat moartea lui Isus ca fiind elementul-cheie în planul lui Dumnezeu de justificare, răscumpărare şi mântuire a tuturor. Din punct de vedere spiritual, Isus care suferă s-a aflat în centrul meditaţiei creştine pentru nenumăraţi discipoli care au luat în serios cerinţa Stăpânului de a lua crucea şi de a-l urma. Din punct de vedere pastoral, Pătimirea este elementul central al Postului Mare şi al Săptămânii Mari, cel mai sfânt timp din calendarul liturgic. Tradiţia predicilor din Postul Mare a făcut din Pătimire subiectul favorit al omiliilor. Cu alte cuvinte, din toate punctele de vedere, Pătimirea este relatarea centrală a creştinismului.

Caracterul central al Pătimirii poate fi recunoscut în literatura cuprinzătoare care i-a fost dedicată şi care o analizează din toate punctele de vedere. Deşi am scris comentarii asupra Evangheliei şi Epistolelor lui Ioan şi asupra relatărilor evanghelice asupra copilăriei lui Isus, nici una dintre lucrările precedente nu a necesitat o cercetare atât de îndelungată sau o bibliografie atât de amplă. Dacă ar fi să adun timpul, s-ar aduna cel puţin zece ani de muncă intensă. Bibliografiile (care numără aproape 70 de pagini) constituie o mărturie a recunoştinţei mele faţă de toţi cei de la care am învăţat câte ceva despre RP. Şi totuşi, în ciuda eforturilor mele de a cuprinde toate lucrările precedente, sunt sigur că mai sunt unele contribuţii care mi-au scăpat – omisiuni neintenţionate, pentru care cer dinainte scuze criticilor mei, care, cu siguranţă, îmi vor face favoarea de a mi le indica.

În mod paradoxal, imensitatea scrierilor despre RP creează necesitatea unei opere care să însumeze punctele de vedere şi părerile dispersate, să le analizeze valoarea şi să le organizeze (adăugând noi contribuţii). Nu am cunoştinţă de existenţa unui comentariu asupra RP din toate cele patru Evanghelii de genul celui încercat în această operă, o muncă nelipsită de pericole şi chiar de nesăbuinţă. Sunt multe comentarii asupra RP din Evanghelii studiate individual. Însă, în loc să realizez încă o analiză succesivă sau „verticală” a fiecărei RP, am luat decizia controversată de a studia Pătimirea „orizontal”, analizând fiecare episod din cele patru Evanghelii simultan. Personal, eu am găsit captivant acest tip de lectură şi am adus la lumină intuiţii şi nuanţe importante care mă tem că s-ar fi pierdut dacă aş fi comentat o RP în întregime, înainte de a trece la următoarea. (Îi asigur pe cei alarmaţi de ideea unei astfel de metode că lectura „orizontală” pe care o propun nu are un rol armonizator şi că am făcut eforturi mari pentru a nu pierde şirul evenimentelor specific fiecărei Evanghelii citite succesiv.) Capitolul introductiv va schiţa problemele majore prezentate de toate RP. Câte dintre aceste probleme am rezolvat, nu ştiu. Cu toate acestea, sper că am pus la dispoziţie într-un singur loc perspective vechi şi noi care să facă din studiul Pătimirii un efort unic şi roditor. În ciuda mărimii proiectului care m-a suprasolicitat, timpul pe care l-am consumat pentru aceasta a fost cel mai folositor din toată viaţa mea. Aş fi fericit dacă aş putea împărtăşi din entuziasmul meu.

 

Raymond E. Brown

 

 

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Jean Delumeau, Gérard Billon, Pătimirea lui Isus. Ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, Iași 2005, 146p., 14×20, ISBN 973-8474- 56-6, 10 RON.

 Figura lui Isus continua, din fericire, sa atraga multimile si chiar simpatia unor oameni care nu sunt crestini. Succesul Bibliei ramâne nedezmintit. Or, pentru crestini, punctul culminant al Bibliei îl reprezinta patimirea urmata de învierea lui Cristos. Asa stând lucrurile, este firesc ca patimirea sa focalizeze întreaga atentie.

   Patimirea lui Cristos nu reprezinta, cu toate acestea, un lucru simplu! Bineînteles, exista aspectul istoric, as spune, aproape aspectul evenimentului. Si nu trebuie sa-l neglijam. Patimirea, e adevarat, nu ne este cunoscuta decât prin intermediul celor patru Evanghelii. Textele lor concorda, cu toate acestea, în mare parte si nu ne putem îndoi de verosimilitatea condamnarii si a supliciului pe care Isus l-a suferit. A vorbi despre acestea este asadar un lucru cât se poate de legitim, ca suntem sau nu credinciosi. Evangheliile sunt documente de care istoricii trebuie sa tina seama. Mai mult, faptul ca Evangheliile si descrierea patimirii reprezinta elemente fundamentale ale credintei crestine, ale convingerii si pietatii crestinilor, constituie si el un fapt istoric si nu exista nici un motiv ca istoricii sa refuze a lua în seama aceasta sursa. Ea exista.

   Cu toate acestea, pentru un crestin, patimirea depaseste cadrul unui simplu eveniment. Pentru a o întelege, trebuie sa reluam cuvintele sfântului Paul, legate de „nebunia crucii”. Este cât se poate de evident ca, din acest motiv, moartea lui Cristos pe cruce ridica numeroase întrebari. Astfel, în religia islamica, exista credinta ca Isus nu a murit pe cruce. „Evreii spun: «L-am ucis pe Mesia, Isus, fiul Mariei, trimis de Allah», pe când ei nici nu l-au omorât, nici nu l-au rastignit” [IV, 156]. Coranul nu da o explicatie la aceasta afirmatie, pe care o putem gasi însa în diferite comentarii ce schiteaza anumite ipoteze, ca, de pilda, ideea ca Isus ar fi fost înlocuit cu altcineva sau ca el ar fi supravietuit supliciilor sale. Oricum ar fi, parea indecent, aproape anormal, ca un profet privilegiat, fara sa mai vorbim ca era Dumnezeu, sa fi avut un sfârsit atât de lamentabil. Crucea pune, de asemenea, probleme, în afara crestinismului, adeptilor religiilor din Asia. Caci acestea vor, în esenta, sa aduca seninatatea. Or, nu se poate spune ca patimirea aduce aceasta seninatate, mai ales daca privilegiem violenta si suferinta, aspect asupra caruia vom reveni. Aceasta moarte nu numai ca a socat lumea necrestina, dar, chiar în cadrul acesteia, ea a întâlnit o puternica rezistenta, în asa masura încât, fara sa vorbim de tendintele gnostice, ea a provocat întrunirea primelor concilii ecumenice, de la cel de la Niceea, din secolul al IV-lea, si pâna la cel din Calcedon, din secolul al V-lea, chemate sa proclame dubla natura, umana si divina, în unicitatea persoanei lui Cristos, oferind astfel un continut deplin formulei lui Ciril de Alexandria (380-444): „O persoana din Sfânta Treime a suferit prin trup”.

   „Nebunie a crucii”, asadar. Cu ea, patrundem în inima misterului crestin si a enigmei Dumnezeului facut om. Pentru mine, centrul crestinismului se afla în urmatorul punct: Dumnezeu facut om, care sufera pe cruce, fara sa înceteze însa sa fie Dumnezeu si care învie. Paradoxul crestinismului este acela ca, pentru a relua expresia dispretuitoare a lui Machiavelli, tocmai un „profet dezarmat” este cel care, prin înviere, deschide portile raiului întregii omeniri. Acest paradox si aceasta „nebunie” constituie bogatia si originalitatea crestinismului. Ramâne însa problema locului violentei si a suferintei în cadrul patimirii.

   Primii crestini, care traiau cu bucuria învierii lui Isus si care au pastrat aceasta bucurie mai multe secole, nu resimteau nevoia sa înfatiseze patimirea. Pentru ei existase, desigur, un martiriu foarte dureros, dar acest martiriu deschisese calea sperantei, gratie învierii, si, pentru mine, patimirea lui Cristos nu are sens decât prin înviere.

   Actualmente, civilizatia occidentala opereaza o focalizare catre violenta si catre rau. În asa masura încât disperarea contamineaza întreaga filozofie, iar sadismul – mass-media. Traim sub jugul unui pesimism care ne întuneca orizontul si în fata caruia noi, crestinii, trebuie sa reactionam afirmând si aratând ca, la rândul sau, si binele exista.

   Acest pesimism are o lunga istorie în civilizatia noastra occidentala. O data cu Conciliul al II-lea din Vatican, se putea trage nadejde, cel putin în sânul Bisericii Romane, ca o ruptura se produsese fata de acest destin si ca venise momentul unei eliberari de acest „blestem”. E adevarat ca generatia care a facut Conciliul era o generatie optimista atât în privinta viitorului omenirii, cât si al Bisericii. Generatia noastra, dimpotriva, traverseaza vremuri de neliniste. Cu toate acestea, orice drum înapoi, orice întoarcere în trecut din punctul de vedere al dolorismului, al supra-aprecierii greselii si al suferintei mi se par îngrijoratoare. Abia ne-am eliberat de spaima, ca ne-am si întors la ea.

   Cred ca supra-dimensionarea pacatului în raport cu iertarea înseamna limitarea realitatii si contrazicerea afirmatiei sfântului Paul, care spune ca „acolo unde s-a înmultit pacatul, s-a revarsat cu prisosinta harul” (Rom 5,20). Mi se pare ca trebuie sa restabilim primatul iertarii, pentru a reda speranta contemporanilor nostri, daca vrem sa ne aratam fideli adevaratului sens al patimirii, care este acela al învierii.

   Pentru a întelege mai bine ceea ce spuneam mai sus, se cuvine, fara îndoiala, sa recitim patimirea asa cum ne este ea prezentata de Evanghelii, sa întelegem cadrul istoric, conditiile reale în care s-a petrecut, înainte de a ne pune întrebarea daca focalizarea asupra suferintei supliciului lui Cristos înseamna reabilitarea cu adevarat a evenimentului Crucii.

J. Delumeau

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro