Ștefan Lupu, Revelație, credință, credibilitate. Manual de Teologie Fundamentală, Iași 2016, 17×24, 442 p., ISBN 978-606-578-263-1, 40 lei.
La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Revelație, credință, credibilitate. Manual de Teologie Fundamentală, scrisă de pr. dr. Ștefan Lupu. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie” în formatul 17×24 cm, are 442 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la orice librărie catolică din țară la prețul de 40 lei.
Acest Manual de Teologie fundamentală îi are ca principali destinatari pe studenţii din Anul I de teologie, care, potrivit programei de studiu în vigoare pentru institutele şi facultăţile de teologie, înainte de a aprofunda tratatele de teologie dogmatică (Sfânta Treime, Antropologia teologică, Cristologia, Pneumatologia, Ecleziologia, Sacramentele, Escatologia şi Mariologia), trebuie să parcurgă mai întâi tratatul de Teologie fundamentală. Studiul de faţă însă poate să fie citit cu folos şi de alte persoane doritoare să aprofundeze cunoaşterea teologică, pentru că Teologia fundamentală este disciplina care studiază fundamentele teologiei, adică premisele şi condiţiile de posibilitate a teologiei. Aceste premise şi condiţii nu pot fi găsite sau construite artificial şi nici nu pot fi extrase din exterior, ci sunt cerute chiar de la teologie.
Teologia este reflecţia metodică asupra credinţei în Dumnezeu, care, după ce s-a revelat în diferite rânduri şi în diferite moduri, s-a revelat definitiv şi plenar în Isus Cristos, care este viu în Biserică. Astfel, întrebarea despre fundamentele teologiei se întâlneşte cu întrebarea despre credinţă şi, mai ales, cu întrebarea strâns legată de aceasta, şi anume revelaţia ca principiu al teologiei şi conţinutul ei specific, precum şi cu întrebarea despre transmiterea ei, iar aici se pune întrebarea despre Biserică, în calitatea ei de purtătoare şi mijlocitoare a revelaţiei.
Din perspectiva Teologiei fundamentale, fundamentele teologiei nu sunt crezute pentru ele însele, ci sunt obiectul experienţei umane şi al cercetării raţionale. Întrebarea despre credibilitatea credinţei este principalul aspect care caracterizează Teologia fundamentală şi modul ei de a pune problema, cel puţin din perspectivă catolică.
Înainte de Conciliul al II-lea din Vatican, în programa de studiu a studenţilor teologi exista o disciplină numită „Apologetica” şi care avea misiunea de a apăra credinţa creştină, de a da răspunsuri la toate întrebările care se puneau cu privire la ea. După Conciliu s-a preferat denumirea de Teologie fundamentală. Aceasta însă nu înseamnă că Apologetica a dispărut sau că şi-a pierdut importanţa. Întâlnim Apologetica deja în Vechiul şi Noul Testament şi primele ei elemente au fost elaborate de părinţii apologeţi în Biserica de la începuturi. Apologetica rămâne o dimensiune permanentă a teologiei, care este orientată de la sine spre întâlnirea şi confruntarea cu spiritul fiecărei epoci istorice. Termenul de Teologie fundamentală vrea să spună că sarcina apologetică trebuie să fie integrată într-o reflecţie teologică mai amplă, şi anume în cunoaşterea raţiunii credincioase a fundamentelor şi a premiselor ei. În acest sens, Teologia fundamentală este o dimensiune teologică transcendentală.
Înţelegem acum în ce sens Teologia fundamentală este fundamentul teologiei. Această pretenţie ar fi exagerată dacă s-ar considera că Teologia fundamentală, cât priveşte punerea problemei şi răspunsul, ar fi singurul şi întregul fundament al Teologiei, în sensul că credinţa creştină ar deriva cu o necesitate logică sau psihologică din bazele credibilităţii, aşa cum concluzia rezultă din premise. În acest caz, credinţa nu ar mai fi ea însăşi. Motivele credibilităţii creează cel mult premisele şi condiţiile pentru ca credinţa să devină mai responsabilă şi, poate, mai coerentă. Aici este valabil cuvântul sfântului Toma, preluat de la sfântul Augustin: „Nemo crederet nisi videret esse credendum” (Nimeni nu ar [putea] crede, dacă nu ar vedea că poate să creadă, că ar fi de crezut). Spus altfel: nicio credibilitate, nicio raţionalitate a credinţei, nu dispensează de la a crede sau nu poate să înlocuiască credinţa. Ea este şi rămâne mereu un act nou şi propriu.
Premise şi condiţii ale posibilităţii credinţei creştine, deci motive ale credibilităţii, există foarte multe. Însă credinţa creştină, care reflectează prin teologie, este posibilă numai atunci când găseşte în om anumite condiţii, posibilităţi şi dispoziţii pentru credinţa creştină, când omul este astfel conceput că poate să creadă, chiar şi în sensul credinţei creştine. Dacă aceste condiţii de posibilitate nu există, nu pot fi dovedite, credinţa creştină devine în totalitate şi în particular cu adevărat străină, exterioară, ideologică, nu se mai pune cu seriozitate problema ei.
Temele tratate în Teologia fundamentală sunt teme întrebate şi discutate astăzi, şi aceasta îi conferă tratatului o notă de mare actualitate. De fapt, astăzi nu se pune întrebarea despre unul sau altul dintre aspectele credinţei creştine, ci este vorba despre însuşi fundamentul credinţei sau chiar despre credinţa însăşi ca fundament. De aceea, astăzi, dacă ne uităm la puterea extraordinară a lumii contemporane, la importanţa acordată experienţei şi la exigenţele care derivă de aici, nu mai este suficient să vesteşti, să afirmi şi să declari marea şi universala valoare a credinţei creştine, ci, mai mult, e nevoie să o fundamentezi. Aceasta înseamnă o mare sarcină dar şi o mare şansă.
Ștefan Lupu
Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro