Martin Buber, Drumul omului după învățătura hasidică, Iași 2017, 14×20, 50 p., ISBN 978-606-578-309-6, 10 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Drumul omului după învățătura hasidică, scrisă de Martin Buber și tradusă în limba română de Ovidiu-Ionuț Hușanu. Cartea apare în colecţia „Mici tratate de spiritualitate”, în format 14×20, are 50 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la prețul de 10 lei.

Această broşură, un fragment foarte scurt dintr-o conferinţă pe care Martin Buber a ţinut-o la Congresul de la Woodbrook, la Bentveld, în aprilie 1947, şi publicată pentru prima oară în anul următor la Aia da Pulvis Viarum, conţine un mesaj despre om, mai exact despre educarea omului.

Autorul trasează un adevărat itinerar pentru creşterea, maturizarea şi autenticitatea omului în şase scurte capitole, sigur, bogate în povestiri hasidice, dar care ating înţelepciunea prezentă în marea tradiţie ebraică. Omul, pentru creşterea sa şi pentru a ajunge la autenticitate, trebuie, înainte de toate, să se întoarcă la sine însuşi: Lek-leka, dar şi Leki-lak, „mergi către tine însuţi”, deci să se regăsească pe sine însuşi, să atingă propriul destin, să meargă la izvor… Cu alte cuvinte, omul trebuie să facă din viaţa sa un drum, răspunzând la întrebarea: „Unde eşti?” fără să încerce să se ascundă sau să-şi afirme neputinţa. Din această primă etapă este necesar să înţelegem că înaintea omului se află o cale specială, proprie: nicio tentativă de a imita ceea ce deja a fost străbătut – ar fi o repetare sterilă – şi nicio pretenţie ca propria cale să o excludă pe a altora: nu există o cale unică, dar este important să alegem propria cale şi a alege înseamnă chiar şi a renunţa. În lumea viitoare nu voi fi întrebat: „De ce nu ai fost ca Moise?”, ci: „De ce nu ai fost tu însuţi?” Fiecare are calea sa şi, odată aleasă, trebuie urmată cu fermitate, abandonând concepţia despre viaţă privită ca acumulare de experienţe diverse: decizia trebuie să fie puternică şi fermă, fără tributuri plătite mitului experienţelor diferite şi multiple, care produce numai diletantism. Oricare ar fi calea aleasă, dacă este propria cale şi dacă este urmată cu fidelitate şi cu perseverenţă, la sfârşit se vor cunoaşte bucuria, frumuseţea, desăvârşirea şi apoi drumul parcurs poate să se deschidă spre Dumnezeu.

Această lucrare a lui Buber nu este o cărţulie edificatoare şi de pietate, hrănită de povestiri hasidice al căror mare narator este autorul; este o lucrare educativă ce priveşte omul şi drumul său, un ecou al importantului mesaj al ebraismului adresat tuturor, deoarece priveşte condiţia omului în general. Pentru Buber, educaţia are înţelesul unei înalte discipline sau asceze: o disciplină îndreptată cu bucurie spre umanitate din iubire faţă de responsabilitatea unei sarcini a vieţii ce ne-a fost încredinţată, asupra căreia trebuie să acţionăm fără amestecuri, nici din dorinţă de putere, nici din erotism.

Aceste pagini nu ne oferă mici evadări, ci îl interpelează pe fiecare om şi îl fac să se gândească dacă viaţa sa a devenit drum.

Enzo Bianchi

 

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Anton Lucaci, Ave, Maria! Imn de laudă şi speranţă, Iaşi 2014, 60 p., 11×17, ISBN 978-606-578-178-8, 5 lei.

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Ave, Maria! Imn de laudă şi speranţă, scrisă de pr. Anton Lucaci. Cartea apare în colecţia „Mici tratate de spiritualitate”, formatul 11×17, are 60 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 5 lei.

   Se pune deseori întrebarea: „Cum este mai bine să ne rugăm? Care este cea mai eficientă, cea mai bună tehnică de rugăciune?” O tehnică a rugăciunii exista încă de la misticii creştini, începând cu sfântul Paul până la sfântul Benedict, precum şi de la toți acei apostoli necunoscuţi, care de douăzeci de veacuri au iniţiat popoarele în tainele trăirii vieţii religioase. Dumnezeul lui Platon era inaccesibil în măreţia lui. Cel al lui Epictet se confunda cu sufletul lucrurilor. Contrar acestor concepţii, creştinismul este cel care l-a apropiat pe Dumnezeu omului; putem spune că i-a oferit o înfăţişare. A făcut din el Tatăl nostru, fratele nostru, Mântuitorul nostru. Pentru a ajunge la Dumnezeu nu mai sunt necesare ceremoniale şi sacrificii sângeroase ca în alte vremuri. Tehnica rugăciunii s-a simplificat.

   Rugăciunea implică efortul de a tinde către Dumnezeu. Acest efort trebuie să fie și afectiv, nu doar intelectual. Fie rugăciunea scurtă sau lungă, rostită sau numai gândită, ea trebuie să fie asemenea unei conversaţii dintre un copil şi tatăl său. De fapt, ne rugăm în acelaşi fel în care iubim, adică cu toată fiinţa noastră. Pentru ca rugăciunea să fie eficientă, este necesară o anumită pregătire sufletească, să existe o bună relaţie cu noi şi cu aproapele nostru, dar şi umilinţă înaintea lui Dumnezeu.

   Mons. Anton Lucaci, în lucrarea Ave, Maria! Imn de laudă şi speranţă, pe care o prezentăm cititorilor noştri, vorbeşte despre o astfel de rugăciune, o rugăciune foarte îndrăgită de credincioşii creştini, şi anume „Bucură-te, Marie!” Autorul spune că „cine vorbeşte sau scrie despre Preasfânta Fecioară Maria se aseamănă cu acela care intră într-o grădină pentru a culege aceleaşi flori pe care le-au strâns şi alţii înaintea sa”. Astfel, intenţia autorului, în aceste pagini, a fost aceea de a aduna câteva dintre „aceste flori”, punându-le în ordinea cuvintelor din rugăciunea „Ave, Maria”.

   De asemenea, autorul afirmă că această rugăciune despre care tratează este printre primele rugăciuni pe care le învăţăm în timpul copilăriei noastre: „o rugăciune simplă şi curată ca apa de izvor”. Încă de la început, Biserica a înconjurat-o pe Maica Domnului cu un deosebit afect şi cu o aleasă veneraţie. Pr. Anton Lucaci, luând fiecare cuvânt, fiecare expresie a acestei frumoase rugăciuni şi explicându-le, doreşte să scoată în evidenţă, în primul rând, frumuseţea şi eficacitatea ei, dar şi importanţa veneraţiei faţă de Sfânta Fecioară, mai ales prin recitarea acestei rugăciuni. Invitaţia autorului este aceea de a ne adresa Mariei prin această rugăciune ca ea să ne ajute să-l primim pe Cristos cu însăşi iubirea ei, spre a-l purta ca şi ea la cei care îl aşteaptă.

   Recomandăm aceste frumoase reflecţii despre „Salutarea Îngerească” (aşa cum mai este numită), tuturor celor care vor să aprofundeze această rugăciune mariană, precum şi celor care respectă, venerează, îndrăgesc numele Mariei, nume care, după părerea multor teologi, are o energie, o forţă supranaturală atunci când este rostit cu dragoste şi pietate în rugăciune. Acest nume binecuvântat, Maria, poartă în sine misterul aceleia care i-a dat Fiului lui Dumnezeu carnea şi sângele, fiind totodată mama noastră, a tuturor.

Laurențiu Turbuc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Claudiu Dumea, Sfânta Spovadă. Sărbătoarea împăcării cu Dumnezeu, Iaşi 2011, 112 p., 11×16,5, 2,5 lei. 

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Sfânta Spovadă. Sărbătoarea împăcării cu Dumnezeu scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecţia „Mici tratate de spiritualitate”, în formatul 16,5×11, are 112 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 2,5 lei. 

„Timpul de pocăinţă al Postului Mare este o potrivită ocazie să medităm despre spiritul de căinţă care trebuie să însoţească permanent viaţa creştinului. Pornim de la un principiu care, deşi pare paradoxal, este foarte adevărat în viaţa spirituală, şi anume: nu putem fi buni decât în momentul în care devenim conştienţi şi recunoaştem că suntem răi”.

Cu aceste cuvinte se deschide cartea nou apărută la Editura „Sapientia”, „Sfânta Spovadă. Sărbătoarea împăcării cu Dumnezeu”, scrisă de părintele Claudiu Dumea, şi care vrea să reamintească învăţătura catolică despre valoarea sfintei Spovezi în viaţa creştinului.

Scrisă sub forma unui mic tratat de spiritualitate, cartea are nouă părţi. La sfârşitul ei, editorul adăugat o anexă în care au fost incluse: rugăciuni pentru spovadă, modele de examinare a cugetului, ritualul spovezii şi psalmii penitenţiali.

Parcurgând paginile acestei cărţi, cititorul poate descoperi drumul pe care trebuie să-l parcurgă un creştin pentru a-şi reface legătura cu Dumnezeu, pierdută prin păcat, dar care se poate redobândi prin sacramentul Spovezii.

În prima parte, „Spiritul de căinţă al creştinului”, este subliniată ideea că o căinţă profundă şi sinceră, izvorâtă din rugăciunea statornică, poate face din creştini sfinţi. În partea a doua, „Sacramentul Spovezii”, se explică consecinţele unei spovezi superficiale şi responsabilitatea preotului în cadrul acestui sacrament, prin redarea unui fragment din enciclica Papei Pius al XII-lea, Mystici Corporis. Partea a treia, „Împăcarea cu Dumnezeu în Sfânta Scriptură”, este subliniată milostivirea lui Dumnezeu cu argumente din Vechiul Testament, dar şi din Noul Testament, precum iertarea lui David, a poporului, parabolele lui Isus. În partea a patra, „Păcatul creştinului şi milostivirea lui Dumnezeu”, suntem îndrumaţi să dobândim o profundă conştiinţă a păcatelor noastre pentru a pătrunde mai adânc în oceanul de iubire al lui Dumnezeu. Partea a cincea, „Puterea de a ierta păcatele”, este explicată originea acestei puteri şi sublimitatea sacramentului Spovezii. Ultimele patru părţi, „Căinţa, prima condiţie pentru iertarea păcatelor”, „Proprietăţile căinţei”, „Hotărârea de a nu mai păcătui” şi „Îndreptarea vieţii” descriu, prin evenimente, citate scripturistice, cele cinci etape ale unei spovezi bune.

Astfel, această carte poate fi un ghid util pentru creştinul care doreşte să se convertească din toată inima şi să se reconcilieze cu Dumnezeu prin sacramentul Spovezii.

 

Cosmin Cimpoeşu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Ladislav Simajchl, Cum să ne spovedim. Sacramentul Reconcilierii, însănătoşirea creştină a trecutului, Iaşi 2011, 96 p., 11x16,5, 2,5 lei.

 

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Cum să ne spovedim. Sacramentul Reconcilierii, însănătoşirea creştină a trecutului scrisă de Ladislav Simajchl. Cartea apare în colecţia „Mici tratate de spiritualitate”, în formatul 16,5x11, are 96 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 2,5 lei.

În constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium se menţionează despre sacramentul Spovezii că „cei care se apropie de sacramentul Pocăinţei dobândesc de la mila lui Dumnezeu iertare pentru ofensa adusă şi, în acelaşi timp, sunt reconciliaţi cu Biserica, pe care au rănit-o prin păcat şi care, prin dragostea, exemplul şi rugăciunea ei, colaborează la convertirea lor”.

Pentru a-i ajuta pe creştini să conştientizeze mai mult necesitatea căinţei şi obligativitatea Spovezii sacramentale, pr. Ladislav Simajchl din Cehia a scris cartea „Cum să ne spovedim. Sacramentul Reconcilierii, însănătoşirea creştină a trecutului”, tradusă de pr. Iosif Fickl şi publicată la Editura Sapientia.

În „Introducere”, autorul ne aminteşte că „La începutul Postului Mare, preotul ne pune cenuşă pe frunte, spunând: «Adu-ţi aminte, omule, că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!» Acest gest este însoţit de îndemnul: «Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie». Interpretând îndemnul la convertire ca o schimbare a mentalităţii şi întrebându-se ce înseamnă acest îndemn, acesta ne cheamă să «mergem, să învăţăm cum să ne schimbăm mentalitatea şi să credem mai profund în Evanghelie!»”

Pentru aceasta, în prima parte, „Însănătoşirea trecutului”, pune în lumină importanţa celui de-al patrulea sacrament care, prin diferitele sale denumiri, arată diferitele sale laturi: denumirea „spovadă” subliniază recunoaşterea păcatelor, „sacramentul Pocăinţei” subliniază o autocorectare, părere de rău, iar „sacramentul Reconcilierii” subliniază că este vorba de împăcarea oamenilor cu Dumnezeu şi între ei. Cu toate că acest sacrament este unicul mijloc de a ne îndrepta atitudinea şi obişnuinţele greşite, pentru iertarea păcatelor şi pentru o viaţă nouă, autorul subliniază împreună cu Papa Pius al XII-lea că: „Cel mai mare păcat al epocii noastre este că a pierdut semnificaţia păcatului!”

În partea a doua, „Ce este păcatul?”, este precizat sensul greşelii făcute de om prin păcat, înţeles nu ca un refuz de a face ceva sau o încălcare a unei porunci, ci ca refuz al Cuiva, respingerea iubirii Tatălui, evadarea din casa Tatălui.

În partea a treia „Examenul de conştiinţă – Autocunoaşterea”, autorul prezintă conştiinţa ca busola din suflet, care ne ghidează spre Dumnezeu, dar care, dacă nu se utilizează corect, se poate deteriora şi rugini. De asemenea, după cum şi ceasul trebuie din când în când reglat, şi conştiinţa trebuie corijată în concordanţă cu legea lui Dumnezeu.

În partea a patra, „Părerea de rău şi hotărârea”, autorul spune că o cercetare a cugetului matură, adevărată, constă în recunoaşterea vinei, în efortul de a îndreptare făcut de penitent.

Partea a cincea, „Cum să ne spovedim?”, este un îndrumar pentru o spovadă corectă, care trebuie să fie o manifestare clară a întoarcerii de la păcat, a voinţei sincere de îndreptare. Aici, preotul are ocazia de a oferi o conducere spirituală şi de a forma caracterul penitentului.

În partea a şasea, „Ispăşirea”, autorul descrie cum ar trebui să fie considerat sacramentul Spovezii de către un creştin adevărat, şi care sunt motivele necesităţii sale. Sacramentul Reconcilierii este un cântec de laudă adus milostivirii lui Dumnezeu.

Partea a şaptea oferă un model de celebrare penitenţială, iar la sfârşitul acesteia este un mic discurs al patronului preoţilor, sfântul Ioan Maria Vianney, cu privire la milostivirea lui Dumnezeu, care este atât de mare încât îi transformă pe toţi aceia pe care îi întâlneşte.

La sfârşitul acestei cărţi, editorul adăugat o anexă în care au fost incluse: rugăciuni pentru spovadă, modele de examinare a cugetului, ritualul spovezii şi psalmii penitenţiali.

Pentru creştinii aflaţi în dificultate, care au pierdut simţul păcatului, sau care nu înţeleg sensul convertirii, această carte poate fi un ajutor preţios în drumul lor de întoarcere la iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Cosmin Cimpoeşu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Maica Éliane, o.c.d. Ilie, Elizeu, profeți ai Carmelului, Iași 2007, 80p.,12×17, ISBN (10): 973-8980-09-7; ISBN (13): 978-973-8980-09-9, 3 RON.

Aparitia acestei lucrari, datorate Maicii Eliane OCD (Ordinul Carmelitan Descult) deschide noi orizonturi celor interesati de exegeza veterotestamentara si ofera o imagine de ansamblu asupra a doua figuri importante din peisajul biblic al Vechiului Testament si din istoria poporului ales. Lucrarea este tradusa din limba franceza în limba româna de pr. Cornel Dârle si este editata de pr. dr. Stefan Lupu. Cartea este împartita în patru capitole: În Biblie, În traditia patristica, În traditia carmelitana si Actualitatea profetilor Ilie si Elizeu. Toate aceste capitole creioneaza un portret istoric si spiritual al acestor personalitati biblice. Pe stema Ordinului Carmelitan, se aminteste în prezentarea cartii, este scris Elias et Eliseus Duces Carmelitarum („Ilie si Elizeu, Calauze ale Carmelului”) ceea ce indica spiritualitatea acestui ordin. Ilie (al carui nume este simbolic, însemnând „Dumnezeul meu este Domnul”) este omul curajului, un adevarat sfredelitor al constiintei regelui Ahab si al sotiei sale, regina Isabela, dupa cum si Ioan Botezatorul a fost glasul constiintei regelui Irod.

Figurile celor doi profeti au inspirat numerosi artisti si oameni de litere; coperta acestei lucrari reproduce o fresca de la intrarea în camera funerara a bisericii Manastirii Sucevita din nordul Moldovei, de la sfârsitul secolului al XVI-lea, din care rezulta firul rosu al acestei carti: paternitatea spirituala a lui Ilie si filiatiunea spirituala a lui Elizeu. Prezenta carte ofera cititorului nu doar o familiarizare cu climatul profetic al Vechiului Testament, ci si o cunoastere mai aprofundata a spiritualitatii carmelitane, printre ale carei roade se numara sfinti precum Ioan al Crucii, Tereza de Avilla, Tereza a Pruncului Isus sau Edith Stein (Tereza-Benedicta a Crucii).

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Bernard Ducruet, Ascultarea regasită după sfântul Benedict, Iași 2006, 45 p., 11×17, ISBN: 973-8474-90-6, 3 RON.

Al patrulea volum al acestei serii de spiritualitate este scris de părintele benedictin Bernard Ducruet, iar traducerea în limba română a fost realizată de sr. Agnès Davidovici.

Ascultarea este o calitate a relaţiei greu de analizat, deoarece de ascultare se leagă tot ce a strâmbat şi distorsionat mai rău păcatul originar citim în introducerea acestei cărţi. Ca şi umilinţa, ascultarea a devenit ceva greu de imaginat contemporanilor noştri, care o privesc doar prin prisma raportului „dominare-supunere”. În cuprinsul cărţii întâlnim distincţia clară care se face între ascultarea copilărească, cea adolescentină, cea a omului matur şi în cele din urmă, ascultarea întru credinţă a ucenicului lui Cristos. Deseori ascultarea este blocată de teama de a nu fi dominaţi de cel de lângă noi; de altfel această teamă este nefondată şi nu face parte din structura omului, care a fost creat pentru dialog şi relaţionare cu celălalt, nu pentru individualism şi căutarea excesivă a propriilor interese. Aspectul esenţial al ascultării, după sfântul Benedict, este acela al mărturiei, al progresului în relaţionarea cu celălalt. Altfel, orice efort al nostru ar fi zadarnic.

Deşi exerciţiul ascultării nu este uşor, nu trebuie uitat că toţi oamenii au fost chemaţi la ascultare, deoarece cine ascultă de oameni va asculta cu siguranţă şi de voinţa lui Dumnezeu.

Lucrarea se adresează aşadar nu doar călugărilor şi clericilor – persoane chemate prin excelenţă la practicarea ascultării –, ci şi tuturor persoanelor dornice de practicarea acestei virtuţi sociale atât de apreciată şi totuşi ignorată.

A. Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Bernard Ducruet, Umilința după sfântul Benedict, Iași 2006, 55 p., 11×17, ISBN: 973-8474-89-2, 3 RON.

Al treilea volum al acestei serii de spiritualitate este scris de părintele benedictin Bernard Ducruet, iar traducerea în limba română a fost realizată de Agnes Valentin.

A vorbi despre umilinţă în zilele noastre poate părea ceva deplasat, de domeniul trecutului şi al nostalgiilor, mai ales în diferite medii ale societăţii. Fiecare îşi poate da seama de acest adevăr, deşi modestia şi cumpătarea (două sinonime pentru umilinţă) sunt valori la care aspiră majoritatea oamenilor. Într-o perioadă în care fiecare caută să deţină o poziţie cât mai înaltă în societate, în care dominarea şi impunerea propriilor interese sunt ridicate la rang de virtute, a fi umil şi mulţumit cu ceea ce ai ar părea o absurditate. Şi totuşi, umilinţa este posibilă, ne asigură abatele Ducruet.

Umilinţa este una dintre componentele iubirii… Este atitudinea fundamentală prin care o fiinţă liberă întâmpină şi primeşte totul de la Dumnezeu, inclusiv propria fiinţă. Pentru însuşirea umilinţei este necesară parcurgerea unei scări cu douăsprezece trepte, la începutul cărora se află frica de Dumnezeu ca dar al Duhului Sfânt, iar la capăt se află suverana umilinţă, care nu-l subjugă pe om, ci îi oferă adevărata măreţie a fiinţei sale.

Acest volum se poate citi de către toţi aceia care doresc cu adevărat o apropiere de calea dificilă, dar frumoasă a umilinţei, care devine astfel realizabilă şi eficientă în acţiunea sa.

A. Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Bernard Ducruet, Pacea sufletului după sfântul Benedict, Iași 2006, 37 p., 11×17, ISBN: 973-8474-88-4, 3 RON.

Al doilea volum al acestei serii de spiritualitate este scris de părintele benedictin Bernard Ducruet, abate emerit la mănăstirea Abbaye de Fleury, Saint Benoit sur Loire. Traducerea în limba română a fost realizată de Agnes Valentin.

Pacea o dorim şi o căutăm fiecare: pentru noi, pentru familiile şi popoarele noastre, pentru întreaga lume. Cu toate acestea, rari sunt oamenii dispuşi permanent la eforturile fără de care nu poate fi menţinută o stare de pace, spune autorul în introducerea la cuprinsul cărţii.

Potrivit sfântului Benedict, pacea este rezultatul respectării unei ierarhii a valorilor. Respectarea unei normalităţi în suflet, în relaţionarea cu ceilalţi, parcurgerea fiecărei etape a vieţii. Dar pacea este, mai degrabă, luptă… Este o străduinţă continuă pentru a primi liniştiţi tot ceea ce ne aduce viaţa, bun sau rău. Pacea sufletului va construi şi pacea din jurul nostru, din societate şi din lume. Un cuget împăcat este în unire permanentă cu Dumnezeu şi va şti să-i accepte mereu pe toţi şi tot ceea ce-i va apărea în calea vieţii.

Cartea aceasta poate fi citită de orice persoană doritoare de pace adevărată. Limbajul curgător şi simplu îi va captiva cu siguranţă pe cititori.

A. Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Bernard Ducruet, Lupta spirituală după sfântul Benedict, Iași 2006, 47 p., 11×17, ISBN: 973-8474-87-6, 3 RON.

Acest volum inaugurează o nouă serie de lucrări de spiritualitate care vor apărea în colecţia intitulată „Duc in altum! Înaintează în larg!” Această serie de mici tratate de spiritualitate se adresează în special oamenilor din mediul laic, care doresc să se familiarizeze cu diferite modalităţi de desăvârşire spirituală şi umană.
Primul volum al acestei serii este scris de părintele benedictin Bernard Ducruet, abate emerit la mănăstirea Abbaye de Fleury, Saint Benoit sur Loire, unde se păstrează şi sunt venerate moaştele sfântului Benedict de Nursia, întemeietorul Ordinului Benedictin şi al vieţii monastice occidentale în secolul al VI-lea. Traducerea în limba română a fost realizată de Agnes Valentin.

Ce actualitate mai are mesajul acestui sfânt pentru oamenii mileniului al III-lea şi ai începutului de secol XXI ? Spre surprinderea noastră, mesajul său este, poate, mai actual ca niciodată, întrucât bolile spirituale pe care le abordează l-au însoţit pe om dintotdeauna şi au fost accentuate, mai ales, în ultimele secole, când s-a diminuat conştientizarea rolului fundamental al credinţei şi s-au mărit progresiv materialismul şi secularismul.

Pentru sfântul Benedict lupta spirituală este războiul nevăzut, lupta cu sine însuşi. Oscilând permanent între trup şi spirit, omul, indiferent de starea sa de viaţă, trebuie să înveţe să-şi domine propriul orgoliu, eu-l (care este slab şi influenţabil de mediul social), complexele de inferioritate şi obsesiile care provin dintr-o neacceptare de sine. Aceste lucruri pot fi îndreptate prin harul lui Dumnezeu, care se cere prin rugăciune şi se dobândeşte prin practicarea carităţii şi îndeplinirea cu umilinţă a principalelor obligaţii. Egoismul opreşte orientarea firească a vieţii spre Dumnezeu, corupe dragostea de sine şi de aproapele. Autodepăşirea, la care tinde orice om, se poate realiza numai prin urmarea cu fidelitate constantă a Evangheliei, prin renunţare în spiritul să pierzi pentru a dobândi, adică să practicăm umilinţa reală în viaţa noastră.

Acest volum este adresat cu căldură tuturor celor dornici de desăvârşire spirituală şi de împlinire sinceră a vieţii.

A. Dumitrescu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro