Alois Bișoc, coord., Cuvinte pentru viață. Culegere de omilii, Anul C, Iași 2003, 400 p., 14×20, ISBN: 973-8474-28-0, 8 RON.

Predicarea cuvântului lui Dumnezeu constituie una dintre misiunile cele mai impor­tante ale Bisericii. Ei i-a fost încredinþat de cãtre Cristos Domnul „tezaurul credinþei, pentru ca, asistatã de Duhul Sfânt, sã pãstreze cu sfinþenie adevãrul revelat, sã-l cerceteze mai profund, sã-l vesteascã ºi sã-l expunã cu fidelitate” (Codul de Drept Canonic 747). De fapt, este îndeplinirea mandatului primit de la Cristos: „Mergeþi în toatã lumea ºi predicaþi Evanghelia la toatã fãptura” (Mc 16,15).

Începând cu Conciliul al II-lea din Vatican, a fost redescoperitã tot mai mult valoarea omiliei. Aceastã formã de predicã a fost prezentatã de cãtre pãrinþii conciliari ca o datorie care trebuie îndeplinitã cu conºtiinciozitate ºi zel apostolic: „Este stãruitor recomandatã omilia ca parte integrantã a Liturghiei; pornind de la textul sacru, în ea sunt prezentate, de-a lungul anului liturgic, misterele credinþei ºi normele vieþii creºtine. La Liturghiile care se celebreazã cu participarea poporului, în duminici ºi sãrbãtori de poruncã, omilia nu se va omite decât din motive grave” (Sacrosanctum Concilium 52).

Scopul omiliei este de a anunþa istoria mântuirii care se actualizeazã în celebrare, de a prezenta din Sfânta Scripturã misterele credinþei ºi normele vieþii creºtine, de a anunþa faptele minunate ale lui Dumnezeu în misterul mântuirii. În acest sens, Conciliul învaþã cã omilia trebuie „sã izvorascã, în primul rând, din Sfânta Scripturã ºi din liturgie, ca o vestire a faptelor minunate ale lui Dumnezeu în istoria mântuirii, în misterul lui Cristos, care e mereu prezent ºi activ în noi, mai ales în celebrãrile liturgice” (Sacrosanctum Concilium 35).

Concret, omilia este o acþiune liturgicã, este explicarea unui aspect din lecturile Sfintei Scripturi sau din alte texte din Liturghia zilei, þinând seama de misterul cele­brat ºi de exigenþele particulare ale ascultãtorilor. În contextul cultului, omilia se deose­beºte de celelalte forme de predicã prin faptul cã este proclamarea cuvintelor ºi a faptelor mântuitoare ale lui Dumnezeu, cu scopul de a-i conduce pe credincioºi la o participare conºtientã ºi coerentã la misterul lui Cristos ºi al Bisericii. De asemenea, ea are scopul de a-i conduce pe credincioºi la o mentalitate nouã, la un stil de viaþã nou, la un fel nou de a face comuniune în comunitate, la o metodã nouã dupã criterii speciale de a considera lumea prezentã ºi de a inaugura domnia lui Cristos asupra lumii întregi. Predica liturgicã are, într-adevãr, cuvinte pentru viaþã, cuvinte atât pentru viaþa aceasta, cât, mai ales, pentru viaþa veºnicã, având puterea, cu ajutorul harului, de a orienta întreaga viaþã a creºtinului spre Cristos, în aºa fel încât Cristos sã devinã unica realitate, norma de gândire ºi de acþiune, pânã la renunþarea la toate pentru el. Este vorba de o moarte pentru o viaþã nouã, de a muri ºi a învia cu Cristos pentru viaþa veºnicã.

Volumul de faþã reprezintã o culegere de omilii care este rezultatul probelor omi­letice date de cãtre studenþii teologi de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaºi, cãrora le aducem vii mulþumiri pentru alcãtuirea ºi redactarea acestui material. Apre­ciem valoarea acestor omilii ºi le recomandãm tuturor celor care vor sã aprofundeze mai mult cuvântul lui Dumnezeu ºi, în consecinþã, sã trãiascã mesajul biblic propus în mod continuu de cãtre sfânta Bisericã în liturgie. Prin aceasta, dorim ca procla­marea cuvântului lui Dumnezeu, sã producã roade bogate de har în sufletele credin­cioºilor ºi sã-i putem mulþumi lui Dumnezeu ca apostolul Paul: „Noi îi mulþumim lui Dumnezeu fãrã încetare, pentru cã, primind cuvântul lui Dumnezeu pe care l-aþi auzit de la noi, l-aþi primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci aºa cum este într-adevãr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu” (1Tes 2,13).

Alois Bișoc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Albert Vanhoye, Pâinea zilnica a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I și II, Iași 2003, 672 p., 17×24, ISBN: 973-8474-24-8, 45 RON.

Dupa cum se stie, în orice celebrare euharistica, mai înainte de a reînnoi „Cina Domnului” si de a împarti credinciosilor pâinea sacramentala, trupul lui Cristos, sfânta Biserica are grija sa le ofere pâinea cuvântului lui Dumnezeu (cf. DV 21).

De fapt, nu este posibil ca cineva sa se hraneasca bine cu „Pâinea vietii” fara sa fi primit mai întâi „cuvintele vietii vesnice”. Acest lucru este evident si în practica actuala a sfintei Liturghii.

Pentru a favoriza placuta asimilare a acestor cuvinte, acest volum prezinta scurte reflectii utile vietii spirituale asupra lecturilor biblice din fiecare zi a anului liturgic.

Marturisim speranta ca acest volum va fi apreciat de un numar mare de persoane, preoti, calugari, calugarite si laici, fie pentru viata spirituala proprie, fie pentru predica si apostolat.

Pr. Stefan Lupu

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Aurel Istoc, Sărbătorile Sfintei Fecioare Maria, Iași 2003, 280 p., 14×20, ISBN: 973-8474-17-5, 6 RON.

La prima vedere, s-ar părea că asistăm la o inflaţie a materialelor menite să ofere sugestii şi sprijin pentru omilii şi predică. Numai la Editura „Sapientia” au apărut mai multe titluri în această sferă. Acest fapt ne-ar putea face să privim cu suspiciune o nouă apariţie. Şi totuşi, cartea părintelui Aurel Iştoc îşi găseşte cu prisosinţă loc printre materialele subsidiare necesare oricărui păstor şi catehet. Din două motive: subiectul avut în obiectiv şi modul de prezentare.

A devenit un loc comun sintagma că „despre Maria niciodată nu-i de ajus”. Lucrul acesta este adevărat, întrucât concentrarea meditaţiei şi a reflecţiei asupra sfintei Fecioare, mamă a lui Dumnezeu, ne situează în starea de uimire, de bucurie şi de recunoaştere a celei mai mari minuni din istoria care a învăluit vreodată pământul: „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege, ca să primim înfierea” (Gal 4,4-5).

Aflată în fruntea celor săraci şi umili ai Domnului, care speră cu încredere mântuirea de la el şi o primesc, ea este Fecioara care va zămisli şi va naşte un fiu care va fi numit Emanuel (cf. Is 7,14; cf. Mih 5,2-3; Mt 1,22-23). Împodobită încă din prima clipă a zămislirii sale cu strălucirea unei sfinţenii unice, Fecioara din Nazaret a consimţit cuvântului divin: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38), a devenit mama lui Isus şi, îmbrăţişând din toată inima, fără a fi împiedicată de vreun păcat, voinţa mântuitoare a lui Dumnezeu, s-a oferit total pe sine ca slujitoare a Domnului şi a cooperat la mântuirea omului în libertatea credinţei şi a ascultării (cf. LG 55-56). Însoţitoare de o excepţională generozitate şi slujitoare umilă a Domnului, Maria ne este mamă în ordinea harului. În misterul Bisericii, numită şi ea, pe drept cuvânt, mamă şi fecioară, sfânta Fecioară Maria este cea dintâi, oferind în mod neasemuit şi unic exemplul de fecioară şi mamă. Contemplând sfinţenia tainică a Mariei şi imitându-i iubirea, împlinind cu fidelitate voinţa Tatălui, prin primirea cu credinţă a Cuvântului lui Dumnezeu, Biserica devine şi ea mamă. Ea îşi atinge în preacurata Fecioară desăvârşirea care o face să fie fără pată şi zbârcitură (cf. Ef 5,27), în timp ce credincioşii se străduiesc încă să crească în sfinţenie, învingând păcatul.

Pe bună dreptate, aşadar, Biserica o cinsteşte pe Maica preasfântă a lui Dumnezeu printr-un cult deosebit. Acesta diferă în mod esenţial de cultul de adoraţie care i se aduce Cuvântului întrupat, Tatălui şi Duhului Sfânt (cf. LG 60-66). Dar este un cult cu totul aparte, creştinii alergând sub ocrotirea ei şi invocând-o în toate primejdiile şi nevoile.

Părintele Aurel Iştoc prezintă lămurit acest cult adus sfintei Fecioare în liturgia Bisericii de-a lungul anului liturgic. Sunt împreunate în acest volum solemnităţile, sărbătorile, comemorările obligatorii, dar şi comemorările facultative, printre care şi ultima introdusă în calendar, Sfântul Nume al Mariei, la data de 12 septembrie. Sunt în total cincisprezece teme.

Expunerea este sistematică, plurivalentă şi clară. Fiecare titlu se articulează în şase puncte: prezentarea istorico-liturgică, documentele magisteriale şi ale tradiţiei legate de evenimentul sau aspectul celebrat, tematica liturgiei respective, aprofundarea textelor biblice, sugestii omiletice şi exemple menite să uşureze sau să clarifice expunerea.

Incitându-ne să medităm la ceea ce Maria este înaintea lui Dumnezeu: „plină de har”; la tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ea: „Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei”; la cel pe care ea l-a născut în credinţă şi de la Duhul Sfânt şi pe care îl iubeşte; şi la tot ceea ce el este pentru ea: „binecuvântat este rodul trupului tău, Isus”, cartea de faţă ne ajută să înălţăm cu umilinţă şi încredere rugăciunea „…pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre”.

Alois Bulai

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Alessandro Pronzato, Via Crucis. Rugăciunea celui care suferă. Trei itinerarii, Iași 2002, 223 p., 14×20, 3.5 RON.

            Considerând diferitele semnale, aş putea afirma că, astăzi, Via Crucis nu este nicidecum o devoţiune depăşită. Dimpotrivă, este recuperată din plin în multe ambianţe. Curăţată de crustele unui limbaj puţin cam vechi şi obosit, de anumite forme excesiv de pietiste, de un intimism exasperant, de anumite tonalităţi sentimentaliste, Via Crucis este practicată având o referinţă directă la cuvântul lui Dumnezeu şi, mai ales, având o atitudine de adoraţie, de tăcere, de discreţie.

            Mă gândesc că se creează o adevărată aşteptare în acest sens.

            De aceea n-am ezitat să „învii” Via Crucis a celui păcătos, adăugându-i însă alte două scheme: Via Crucis pe urmele Trecătorului şi Via Crucis după Evanghelia Sfântului Marcu.

            Sunt trei itinerare diferite. Trei perspective diferite.

            Via Crucis pe urmele Trecătorului subliniază cu tărie actualitatea Pătimirii Omului, pentru că Cristos continuă să treacă pe drumurile noastre, având spatele zdrobit de acea bârnă grosolană şi fiind condamnat, batjocorit, ajutat, întărit, insultat, răstignit, despuiat, părăsit, aruncat afară…

            Via Crucis devine singura „practică de evlavie” în care sunt permise distracţiile. Ba, chiar mai mult, acestea sunt de-a dreptul necesare. Vreau să spun distracţiile care au ca obiect prezentul, întâmplările de fiecare zi, contemporaneitatea personajelor Pătimirii.

            Or, schema care este propusă vrea să fie, în esenţă, un stimulent pentru a consi-dera Pătimirea într-o cheie de actualitate şi de coresponsabilitate. Într-un cuvânt, că suntem contemporani şi complici, şi nu simpli spectatori, fie şi evlavioşi.

            Pentru fiecare staţiune, schema este foarte simplă: evenimentul, impactul său pentru lumea de astăzi, responsabilitatea mea, o rugăciune şi câteva indicaţii pentru a continua reflecţia la lumina cuvântului lui Dumnezeu.

            Am putea spune: Ce are Cristos cu pătimirea omului de astăzi? Ce am eu cu ea?

            Aşadar, de la o „practică de evlavie” la o „practică incomodă”.

            De aceea această practică, aşa cum este ea propusă, nu este o „chestie” care priveşte doar Biserica. Trebuie să avem ochii aţintiţi şi inima deschisă asupra lumii în care trăim.

            Mai mult decât o trecere de la o staţiune la alta, în succesiunea tablourilor de pe perete, e nevoie de o trecere de la o viziune devoţionalistă la o viziune cu adevărat creştină şi părtaşă la realitatea care se află dincolo de „grădina” sufletului nostru.

            Calvarul, în dimensiunile sale reale, îl descopăr numai dacă ies afară.

            Cristos a mers (sau a fost târât) să moară în afara cetăţii.

            Dacă ne încăpăţânăm să rămânem la adăpost, dacă nu ne lăsăm răniţi, dacă nu ne lăsăm ochii să ardă de realitatea cea mai incomodă a timpului nostru, Marele Absent din Via Crucis va fi tocmai el.

            În Via Crucis a celui păcătos este dezvoltată dialectica fugii (păcatul) şi a mântuirii.

            A treia schemă este mai potrivită reflecţiei, meditaţiei. Sunt tablouri ale Pătimirii decupate din Evanghelia după sfântul Marcu.

            Sunt convins că această practică de secole poate şi trebuie să reînvie, şi pentru că răspunde la trei cerinţe fundamentale, la trei „descoperiri” ale timpului nostru: simţul pelerinajului; recuperarea cuvântului lui Dumnezeu; angajamentul solidarităţii.

            Aş adăuga şi cerinţa unui supliment de inimă. Şi chiar, după prea multele intelec-tualisme aride şi fluviile de vorbe goale, nevoia unui pic de duioşie.

            Fără a uita, desigur, că Protagonistul de neînlocuit rămâne el, neobositul Trecător, care continuă să străbată drumurile noastre, pentru a împărtăşi mizeriile noastre, pentru a pune pe umerii săi povara noastră, şi să declare boala sa incurabilă: iubirea faţă de oameni.

Alessandro Pronzato

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Pietro Righetto, Isus a învățat în parabole (B). Omilii pentru copii, Iași 2002, 294 p., 14×20, 6 RON.

Isus a învatat în parabole, facând astfel ca mesajul sau sa fie înteles, primit si trait de cât mai multi oameni. Acest volum cuprinde omilii pentru copii, însotite de numeroase exemple, parabole, povestiri hagiorafice, anecdote, marturii si ideii pentru omiliile duminicale si festive. Este un instrument foarte util predicatorilor, prezentând un material bine structurat: fiecare omilie cuprinde o introducere, tema si mesajul zilei si exemple.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Alois Bișoc, coord., Sacramentele vieții creștine. Culegere de predici, Iași 2002, 342 p., 14×20, ISBN: 973-85634-9-6, 6 RON.

Dacă pentru multe generaţii de creştini sacramentele au fost un punct normal de referinţă, un ajutor pentru a defini propria identitate şi un semn al apartenenţei lor la Biserică, astăzi situaţia s-a schimbat în mod radical în multe zone ale lumii creştine. În ciuda progreselor făcute în ultimele decenii, mai ales în ceea ce priveşte reînnoirea formelor de celebrare, există o deosebire evidentă între ceea ce se afirmă în documentele oficiale ale magisteriului Bisericii şi ceea ce gândesc în mod concret creştinii şi se experimentează în activitatea pastorală a comunităţilor creştine.

În lumina doctrinei Bisericii, trebuie să ne străduim să redescoperim deosebita importanţă şi valoare a sacramentelor. Ele nu pot fi reduse la nişte simple rituri tradiţionale sau forme expresive ale unei religiozităţi populare vagi, ci sunt semne ale noii alianţe, momente forte ale întâlnirii, ale dialogului şi ale comuniunii pe care Dumnezeu le realizează cu oamenii prin puterea Duhului în Cristos Isus.

Mulţumim studenţilor teologi din anul IV care au compus şi au redactat aceste predici tematice despre sacramente. Sperăm ca ele să le fie de folos nu numai preoţilor, ci tuturor creştinilor care doresc să mediteze şi să aprofundeze sensul şi valoarea sacramentelor, să pătrundă tot mai mult în realitatea lor de credinţă şi de viaţă, pentru ca ele să nu fie numai o simplă practică externă şi mecanică, ci celebrări conştiente, adevărate izvoare de har, semne ale prezenţei şi continuităţii misiunii lui Cristos în istoria oamenilor.

Alois Bişoc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Alois Bișoc, coord., Cuvinte pentru viață (B), Iași 2002, 322 p., 14×20, ISBN: 973-8474-07-8, 5 RON.

Predicarea cuvântului lui Dumnezeu constituie una dintre misiunile cele mai importante ale Bisericii. Începând cu Conciliul al II-lea din Vatican, a fost redescoperită tot mai mult valoarea omiliei. Această formă de predică a fost prezentată de către părinţii conciliari ca o datorie care trebuie îndeplinită cu conştiinciozitate şi zel apostolic.

Volumul conţine o culegere de omilii care este rezultatul probelor omiletice date de către studenţii teologi din anul V de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, cărora le aducem vii mulţumiri pentru alcătuirea şi redactarea acestui material. Apreciem valoarea acestor omilii şi le recomandăm tuturor celor care vor să aprofundeze mai mult cuvântul lui Dumnezeu şi, în consecinţă, să trăiască mesajul biblic propus în mod continuu de către sfânta Biserică în liturgie.

Alois Bişoc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Alois Bișoc, coord., Mors fidelium, imitatio Christi. Predici la înmormântare, Iași 2001, 148 p., 14×20, ISBN: 973-85370-0-2, 3.5 RON.

A face o predică sau a ţine un discurs cu ocazia unei înmormân­tări nu este un lucru uşor nici chiar pentru cel mai experimentat predicator sau orator. Cu atât mai dificil este cu cât cineva este la începutul acestei misiuni. Ne putem imagina ce-au simţit tinerii studenţi în teologie când au pregătit, au proclamat în faţa colegilor şi au re­dactat aceste predici de înmor­mântare. Fără îndoială că ei au dat dovadă de mult curaj în abor­darea acestei tematici şi, în acelaşi timp, de multă conşti­inciozitate şi serio­zitate în pregătirea lor pentru a putea îndeplini apoi cât mai bine, ca preoţi, misiunea de predicatori ai cuvântului lui Dumnezeu oricând şi în orice circumstanţă.

Biserica cere ca în orice celebrare a înmormântării să fie acor­dată o mare impor­tanţă proclamării cuvântului lui Dumnezeu şi ins­tru­irii credin­cioşilor asupra semnifi­caţiei morţii creştine. „Sensul creş­tin al morţii se manifestă în lumina Misterului pas­cal al morţii şi învierii lui Cristos, în care se află singura noastră speranţă. Creştinul care moare în Cristos Isus «pleacă din trup şi se sălăşlu­ieşte la Domnul» (2Cor 5,8)” (CBC 1681). Astfel, cuvântul lui Dumnezeu, care proclamă Misterul Pascal, măreşte speranţa credincioşilor că într-o zi se vor revedea în Împă­răţia lui Dumnezeu, îi încu­rajează în practicarea cultului morţilor şi îi îndeamnă să dea mărturie în lume despre o viaţă cu adevărat creş­tină.

De asemenea, Biserica învaţă că „liturgia cuvântului din cadrul înmormântării cere o pregătire cu atât mai atentă cu cât adu­narea prezentă în acel moment poate cuprinde credincioşi mai puţin asidui la liturgie precum şi prieteni necreştini ai defunctului. Omilia, în special, trebuie «să evite genul literar al elogiului funebru» şi să lumineze misterul morţii creştine în lumina lui Cristos cel înviat” (CBC 1688). Omilia trebuie să fie, mai degrabă, o ocazie de reconfortare care provine din speranţa creştină şi din credinţa în cuvântul Domnului şi în rugă­ciunea Bisericii. Numai în cazuri deosebite şi pentru motive bine justificate vor fi pre­zen­tate aspecte din viaţa răposatului, şi atunci numai cele pozitive şi adevărate, evitând orice exagerare, adesea ipocrită şi jenantă, referitoare la „meritele” defunctului. Aşadar, trebuie scoasă mai mult în evidenţă natura pascală a morţii creştine, trebuie consolidată credinţa celor botezaţi că într-o zi vor învia cu Cristos la o viaţă nouă.

Aceste predici nu sunt intenţionate pentru a fi folosite în timpul celebrărilor funebre în forma în care sunt redactate. Ele nu cons­ti­tuie nici un tratat integral despre cele din urmă lucruri, nu con­ţin nici comentarii omiletice exhaustive asupra textelor scriptu­ristice şi litur­gice, ci sunt doar nişte eseuri care conţin gânduri şi sugestii pen­tru ase­menea oca­zii spe­ciale.

Mulţumim studenţilor teologi de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi pen­tru elaborarea şi publi­carea acestor predici în volumul de faţă, pe care îl reco­man­dăm nu numai preoţilor, ci tuturor celor care vor să apro­fundeze şi să medi­teze mai mult asupra misterului morţii creştine, al învierii morţilor şi al vieţii veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu.

A. Bişoc

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Pietro Righetto, Isus a învățat în parabole (A). Omilii pentru copii, Iași 2001, 278 p., 14×20., 4 RON.

Acest volum cuprinde omilii pentru copii (anul A), însotite de numeroase exemple, parabole, anecdote, marturii si ideii pentru omiliile duminicale si festive. Este un instrument foarte util predicatorilor, prezentând un material bine structurat: fiecare omilie cuprinde o introducere, tema si mesajul zilei si exemple.

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro

Josef Dreissen – Hans Steffens, Celebrarea Cuvântului lui Dumnezeu în luna mai, Iași 2009 (Editia a II-a), 128 p., 14×20, 7 RON.

Cartea provine din mediul eclezial german si doreste sa fie un ajutor liturgic pentru cei care vor sa o cinsteasca pe Maica Domnului în luna mai. Sunt adunate aici treizece si unul de modele de celebrare a Cuvântului lui Dumnezeu cu referire la momentele principale din Vechiul si Noul Legamânt în care se vorbeste despre rolul unic al Preasfintei Fecioare în istoria mântuirii neamului omenesc.

Fiecare celebrare este structurata dupa cum urmeaza: rugaciunea, lectura biblica, meditatia si rugaciunea credinciosilor. În functie de tema aleasa, elementele principale ale celebrarii scot în relief diferitele fatete ale misterului la care tema face trimitere. Din acest punct de vedere, remarcam bogatia de informatii, diversitatea izvoarelor consultate si caracterul concis, precis al exprimarii (de altfel specifica vorbitorilor de limba germana).

Un merit deosebit îi revine traducatorului, deoarece reuseste sa îmbrace frumos în haina limbii române conceptele gândirii germane, care uneori creeaza probleme deosebite de redare. În forma în care se prezinta în fata publicului crestin, cât priveste forma exterioara suntem nevoiti sa apreciem si sa încurajam eforturile lucratorilor de la editura Sapientia, cartea poate fi folosita direct în biserica cu prilejul celebrarilor mariane. De asemenea, ea poate folosita si de toti cei care vor sa-si adânceasca devotiunea lor catre Maica Domnului. Totusi, un avertisment trebuie facut aici: „Celebrarea Cuvântului lui Dumnezeu în luna mai” nu se citeste ca o carte obisnuita, ci se mediteaza.

W. Dancă

Puteti achizitiona acesta carte, accesand site-ul: www.librariasapientia.ro